Povestea nasterii lui Nectarel

Povestea nasterii lui Nectarel

Povestea nasterii lui Nectarel

Asa cum v-am promis, scriu povestea lui Nectarel. Am zis ca ea s-ar putea numi Povestea unei minuni. Nu am un talent deosebit in a scrie sau in a-mi exprima sentimentele si emotiile, dar este o poveste de viata, scrisa din inima.

Material original publicat AICI. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs. 

Asa cum v-am promis, scriu povestea lui Nectarel. Am zis ca ea s-ar putea numi Povestea unei minuni. Nu am un talent deosebit in a scrie sau in a-mi exprima sentimentele si emotiile, dar este o poveste de viata, scrisa din inima.

Cum stiti in viata noastra este si Tudor, un copil leit eu, poate prea finut si prea sensibil pentru ceea ce este in jur. De fapt, mizez pe instinctul lui, ca in timp va deveni mai puternic si mult mai sigur pe el. Cu Tudor este o alta poveste. Sa nu credeti ca nu este iubit si nu este rasfatat, poate prea mult uneori. Cand o sa am timp revin si la Tudor. Acum sa povestim de Nectarel.

Ca orice cuplu, cu bune si rele, cu despartiri si o impacare de pomina, ne-am dorit un copil. Cuvantul copil era pe buzele socrilor la orice intalnire. Presiune prea mare uneori. Poate din aceasta cauza si din aceasta obsesie, minunea nu se mai intampla. Am mers la doctori, la mine totul era ok, in schimb la al meu spermogramele nu aratau prea bine.

In fine, dupa ce am luat decizia ca ce-o fi, o fi dupa multe rugaciuni la Sf. Nectarie, iata-ma in posesia unui test de sarcina cu doua liniute. Incantare, pentru mine, in schimb iubitul meu s-a speriat rau de tot si prima lui reactie a fost ceva de genul: TE CRED, DOAR CAND TE VOI VEDEA CU BURTA MARE. Sarcina a decurs normal, fara greturi si alte probleme, Nectarel fiind un bebel cuminte inca din burta. Am fost la medic, la controale, dar o spun cu cea mai mare sinceritate, nu m-am menajat deloc. Cu toate ca eu imi doream fetita, sufletul imi spunea ca in mine creste un baietel.

Dupa toate analizele si amniocenteza as putea spune ca eram mai linistita. Dar, ca in orice situatie trebuie sa existe un DAR, am inceput sa am infectii urinare. Nu va ganditi ca multe, dar destul de puternice. Am luat tratament, in schimb nu am mai repetat urocultura. Si, asa cum spuneam nu m-am menajat. Am tinut-o toata sarcina intr-o alergatura si intr-un stres continuu. Noroc, ca Nectarel, isi vedea de ale lui. Numele, i l-am pus dupa Sf. Nectarie la care m-am rugat mereu, asta ca o paranteza ca tot scriu Nectarel.

Mai cititi si: Infectiile tractului urinar in timpul sarcinii si Odiseea sarcinii in 40 de saptamani sau sarcina pe saptamani

Iata-ma ajunsa si la 25 de saptamani, cand trebuie sa-mi deschid biroul sa plec de la locul vechi de munca. O alta sursa de stres permanenta. Acasa, treaba si nimeni nu te crede ca esti obosita si se poate intampla orice. Dar, tu esti o fiinta puternica si treci peste toate. Ironic, nu? Uite-ma in duminica de 13 mai. M-am trezit de dimineata, am facut clatite si apoi am bagat o friptura la cuptor. Acasa, cu Tudor si al meu, m-am pus in pat sa ma odihnesc si de aici s-a rupt firul. Dintr-o data m-am trezit ca ma inunda o apa. Am stiut ca este grav, dar, nu am vrut sa panichez pe nimeni. Am sunat doctorul meu, care era in parc cu copiii si m-a trimis la camera de garda a spitalului Elias. Am ajuns cu Tudor dupa noi.

Dupa consultatie si-au dat seama ca membranele mele sunt rupte si copilul in pericol. Am inteles in acel moment, ca nu este o gluma si chiar trebuie sa ajung sa nasc. Singura alternativa era Polizu, spitalul unde puteau fi primiti prematurii. Noroc, totusi ca doctorul meu mi-a aranjat intrarea la un doctor de acolo, nasul sau, care era si de garda si care, acum pot sa spun ca mi-a salvat viata, si a mea si a copilului. Si, de aici a inceput lupta cu viata. Nu vad decat mana doctorului pe care si-a pus-o pe frunte la ecograf, repetand intruna. Nu sunt sanse. Copilul este lipit si este transversal, este foarte mic 1000 grame si are numai 27 saptamani si 5 zile. Nu sunt libere incubatoare. Rugati-va, spunea neincetat, doar o minune va mai poate salva. Am ajuns astfel intr-un salon de la sala de nasteri, singura intre urletele mamelor si tipatul invingator al bebelusilor, iar gandul imi zbura aiurea.

Cu mine ce se va intampla? Daca mor si eu? Tudor, ce va face? A venit doctorul si m-a pregatit din nou. Aveam o pereche de chiloti negrii de dantela, mi-a spus, de fapt s-a dus el la usa si le-a spus ca nu vrea sa vada negru pe mine. Al meu plangea la usa, Tudor intreba ce este cu mine si daca ma mai intorc acasa. Din nou doctorul i-a trimis la biserica din spital sa se roage. A venit din nou la mine, a pus asistentele sa-mi faca doza dubla de injectii pentru maturarea plamanilor si apoi monitorizarea copilului. Nu am inchis un ochi toata noaptea, oricum nu as fi putut dormi. Deja, incepusem sa sangerez.

Mai cititi Nasterea prematura si Bebelusii prematuri

Tipetele celor care nasteau sagetau noaptea . Ma gandeam daca bebelul meu are vreo sansa. Daca nu se elibereaza niciun incubator cum ar fi trait? In tot acest timp plangeam cand vedeam mesajele de incurajare a fetelor mele de la odisee, si ma gandeam ca nu sunt singura, ca le am pe toate alaturi, cu toate ca ele ar fi trebuit sa stea linistite ca mai aveau multe saptamani de sarcina. Eram ca in transa. Ziceai ca sunt intr-un film. A doua zi, ai mei terminati pe langa usa.

A venit ora 12, s-a eliberat sala, s-a eliberat si un incubator, dar, greul abia acum incepea. Doctorul l-a chemat pe al meu si pe mine si ne-a spus, sa fim tari, ca e important ca eu sa fiu salvata si daca se va intampla ceva, sa nu ne vada plangand, ca suntem oameni seriosi, ca o luam de la inceput. Am intrat in operatie. Nu am simtit nimic, voiam doar sa se termine totul. La un moment dat, i-am spus anstezistei ca am o stare de bine si de liniste, atunci mi-a spus ca nu este bine, si mi-a mai pus o perfuzie. Au scos copilul, niciun tipat nimic, tacere, neonatoloaga, m-a intrebat daca vreau sa-l vad. Nu am avut taria asta. L-au luat de acolo si au plecat. Apoi, am aflat ca a avut scor apgar la nastere 0, adica nu tu tipat, nu tu motilitate, cianotic, fara respiratie. Era aproape mort.

S-a terminat operatia, cu greu. Ca sa reuseasca sa-l scoata intreg, uterul meu a trebuit taiat altfel. M-au scos si am ajuns la terapie. Eram in salon cu o alta fata. Era fericita. Nascuse un baiat de 3500 de grame. Toata lumea o felicita. Eu, nu aveam pentru ce sa ma bucur. Poate doar ca traiam. Sotul impartea bani la cei care au fost in operatie. Il inconjurasera. Din greseala i-a dat anestezistei 2100 lei, oricum nu mai conta. Ce mizerie, umana. Fiecare spunea, si eu am participat. Nu ma refer la doctor, ptr. copil i-am fi dat oricat, la restul lumii. Nu am cuvinte, apoi s-au purtat ireprosabil. Cat am stat la terapie, nimeni nu a spus nimic de copil.

A doua zi am ajuns intr-o rezerva. Am trecut pe un hol si am vazut o multime de fotografii cu bebelusi grasi, ulterior am aflat ca fusesera prematuri. In acel moment, credeam ca toata lumea-mi spune ca va fi bine doar asa, ca incurajare. Operatia nu mai conta. A venit o asistenta si mi-a spus sa cobor la LACTARIUM, locul meu ptr. doua luni de acum inainte, unde am devenit de-a casei, sa dau lapte ptr. copil. Am crezut ca-si bate joc de mine. In orice clipa asteptam sa intre cineva pe usa sa-mi spuna ca s-a intamplat ceva rau. Am coborat in Lactarium, o lume pestrita, fete care abia-si tarau picioarele cu drenele dupa ele, altele care nu puteau sa se aseze de durere. Cand intri acolo toti ochii sunt atintiti inspre tine si te scaneaza, cele mai vechi de sus pana jos, dornice sa-ti afle povestea.

Am legat prietenii trainice, cu fete aflate in aceeasi suferinta ca si mine , cu pui nascuti la 24 de saptamani, dar, in ochii carora licarea speranta. De fapt, ce puteai face decat sa speri. Am deviat putin. Doamnele de acolo sunt SEFE la pompa, of ce draga mi-a fost pompa aia. Dupa ce te puneau la zidul torturii sa te stranga de sfarcuri sa vada daca ai lapte, daca reuseai sa le intri pe sub piele, deja erai ok. Asta, a fost prima impresie la Lactarium. Iti dadeau niste halate impecabile si trebuia sa te mulgi sa scoti laptele, cel mai de pret aliment pentru prematuri. La copil intrai de trei ori pe zi.

Prima data cand l-am vazut, m-au taiat picioarele. Ne-au atras atentia ca nu ai voie sa plangi, ca-i transmiti starea. Daca esti optimist e bine. Am vazut un mic omulet imbatranit cu oasele curgand pe el si intubat pus la o multime de aparate. Of, sunetul aparatelor mi-l amintesc si acum. Ele despart viata de moarte. Am plecat tremurand, nu mai aveam taria sa stau acolo. Ma trecea in permanenta un val de caldura. M-am intors in salon, si am gasit intrat pe geam un porumbel alb. M-am gandit ca e de bun augur, si chiar a fost un semn bun. Am aflat apoi ca baiatul fusese botezat de urgenta de tata, care i-a fost si preot si nas. Ce-o fi fost in sufletul lui, sa-ti botezi copilul de necesitate. Nu am aflat nici pana azi.

Nu puteai sta de vorba cu niciun medic. Aveau dreptate. Prematurii sunt imprevizibili. Seara am coborat din nou, la acelasi Lactarium. Cate povesti de viata se derulau acolo. Apoi, din nou la copil. Terapia pentru copii este un loc cu multe incubatoare care incearca se creeze conditiile din uter. Toti sunt niste papusi in miniatura cu caciulite in cap si sosete legate. Manutele sunt pline de perfuzii, dar ei lupta. Moartea, este la tot pasul acolo, dar, cu credinta cu devotamentul asistentelor si doctorilor pe care i-am vazut rugandu-va la capul acestor micuti, aceasta nu mai are nicio putere. Cand ii vedeai ce mici si neajutorati sunt, nu poti sa-ti inchipui cata putere de a trai si a supravietui exista in ei. Nu pot sa descriu fetele mamelor, cand ne anuntau ca nu putem intra la ei, intrucat era o noua urgenta. Speram toate, ca nu este vorba de copilul nostru. Am trait alaturi de aceste mamici stari de agonie si extaz. Agonie cand desaturau, si deveneau ingerasi, si extaz cand erau mutati din terapie in post terapie, unde stiai ca nu mai sunt in pericol.

Astfel, doua luni si jumatate Polizu a devenit casa lui Nectarel, pe care lumea il alinta Laptarel ca era cel mai infometat. Au fost luni pline de emotii, de teama pentru fiecare control si analize ce ii erau facute. Si, iata dupa atata timp a venit momentul sa plecam acasa. Un adevarat eveniment pentru intreaga sectie de acolo, era o noua izbanda asupra mortii si un bebelus perfect sanatos ce era dat unor parinti plini de dragoste care, abia asteptau sa-l ia acasa.

Peste ani, Nectarel va sti si el aceasta poveste. Scuze pentru eventualele greseli de exprimare. Va pup pe toate.

autor: membru Desprecopii.com jadarev  -  Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2012

 Forumuri recomandate

Nasterea unei stele!
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Despre nastere si sanatatea familiei mai cititi:

Pregatirea pentru nastere

Alimentatia sanatoasa a familiei

Recuperarea mamei dupa nastere

Sanatatea femeii

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
  • forumul nasterea unei stele
    Nasterea unei stele

    Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

  • Alaptarea

    Cel mai bun cadou pentru bebelus. Probleme, experiente si povesti de succes din timpul acestui timp special.

  • Primele 365 de zile din viata de mama

    365 zile si nopti din viata de mama. Casa nou nascutilor DC.

  • Cabinetul PSI (psihologie)

    Forum specializat de psihologie. Intrebari si raspunsuri la intrebarile ce ne framanta.

  • Femina intim
    Femina intim

    Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme intime..


Ultimile 4 comentarii
Trimis de Flore

Felicitari! Intr adevar o minune! Inca plang , recitind povestea ta....

Trimis de Alexandrina89

Am citit cu sufletul la gura povestea, am si plans. Ma bucur din tot sufletul ca sunteti bine. Dumnezeu va iubeste mult!Esti o mamica curajoasa si frumoasa iar Nectarel e un adevarat luptator. Noi chiar avem in Iasi bucati din moastele Sf Nectarie si am sa imi amintesc de povestea voastra mereu.

Trimis de elenis

felicitari din fericire atat tu cat si baietelul tau ati fost foarte puternici,iar Dumnezeu inca o data a arat ca exista,si cu toate ca uneori ne da anumite lovituri in viata tot el ne ridicat!ma bucur enorm ca a avut grija bebelusului tau si l-a sal vat!si eu am o luna de cand sunt mamica unui baietel sanatos si foarte bun Multumesc lui Dumnezeu,s-a nascut la 41 saptamani cu toate ca am trecut printr-un chin la nastere totul a iesit bine!e un mancacios si pe zi ce trece tot mai grasunel!sa-ti traiasca copilasii si sa ai parte de ei

Trimis de Monalisa74

felicitari pentru bebelus si va doresc tot binele din lume !!!Am citit povestea ta cu lacrimi siroind pe fata neincetat, sunt gravida in 38 de saptamani si asteptam si noi cu nerabdare sa vina pe lume baietelul nostru. Momentan afara ninge cumplit si ma intreb daca mi se rupe apa acum, cum voi reusi sa ajung la spital, sotul meu nu este in tara si sunt total singura in aceste zile.Asa este, Dumnezeu a fost cu voi si a vrut ca acest copilas sa vina pe lume, i-a dat tarie sa lupte si sa razbeasca, o sa fie un invingator si va avea o soarta luminata.Si eu am avut o sarcina grea, era sa nasc prematur la 24 saptamani din cauza unei dezlipiri de placenta cu sangerare masiva, dar si pe noi ne-a ajutat bunul Dumnezeu sa trecem peste incident si copilasul sa fie bine. Doctorii de la Medlife m-au trimis acasa spunand ca nu ma pot ajuta, ca nu au ce sa faca cu produsul fetal. M-am urcat singura la volan si am placat catre camera da garda de la spitalul Giulesti unde am fost luata in primire de u

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.