Suferintele tinarului tata

Suferintele tinarului tata

Suferintele tinarului tata

de Cezar PAUL-BADESCU

din revista Dilema - Nr.384 / 23-29 iun. 2000

Citeam deunazi într-un cotidian ca cercetatorii americani (ah, eternii cercetatori americani - anonimi, eficienti si tocmai de aceea atît de iubiti de presa noastra!) au stabilit ca, în timpul graviditatii consoartei, barbatul însusi are simptome ale sarcinii: "productia" de testosteron scade cu 30%, se îngrasa, oboseste mai repede, devine mai afectuos, mai finut etc. Nu stiu daca "cercetatorii americani" sînt sau nu o inventie a tabloidelor noastre, un fel de formula standardizata care ascunde excesul de imaginatie a jurnalistilor dîmboviteni, dar pot sa certific, cu propria-mi experienta, ca cel putin stirea de mai sus este cît se poate de adevarata. 

E drept, n-am stat sa-mi masor testosteronul, dar kilogramele în plus erau vizibile de la o posta (si înca, din pacate, mai sînt). Si nu numai atît. Dupa ce s-a nascut copilul, sînii au început sa mi se întareasca si simteam o nevoie irepresibila sa alaptez. Din pacate, nu am avut niciodata lapte - si aceasta a fost principala cauza a unei stari de profunda melancolie, înrudita foarte mult cu depresia post-natala. Desigur, încercam din rasputeri sa compensez acest neajuns anatomic si sa particip si eu la cresterea si îngrijirea sugarului. Îi faceam în fiecare seara baita, îi schimbam pampersul, stateam ore întregi si agitam zdranganele în jurul lui sau pocneam din degete ca la dansuri populare. Sau imitam piuitul puilor de gaina. Copilul se uita cu interes la mine, mai tîrziu a început chiar sa-mi zîmbeasca, dar niciodata n-am reusit sa stabilesc cu el relatia aceea speciala pe care o avea cu mama lui, în timp ce sugea. În paranteza fie spus, mama lui mai avea si proasta inspiratie sa-mi suceasca cutitul în rana, vorbindu-mi despre ce mare placere si ce senzatie inedita reprezenta alaptatul. 

Cum era de asteptat, în scurt timp copilul a început sa se obisnuiasca cu reprezentatia mea scenica, iar pocnetele din degete, strîmbaturile si fluieraturile mele au ajuns sa-l plictiseasca. Momentul de criza a fost, însa, repede depasit, deoarece au parut colicile si am putut sa devin iarasi util. Îl plimbam ore întregi pe diagonala camerei, dus-întors, si acest tratament, se pare, era singurul care-l facea sa plînga mai putin. Slava Domnului ca nu s-au inventat pastile cu adevarat eficiente împotriva colicilor si astfel pot sa fie si tatii buni la ceva! Si chestia cu plimbatul nu era singura. Citisem într-o carte ca în asemenea cazuri copilul e bine sa fie pus cu burtica pe corpul unuia dintre parinti. Cum cea mai nimerita parte a corpului pentru o asemenea operatiune era propria-mi burta, copilul îsi gasea cu adevarat alinarea întins pe delusorul mare, moale si cald care-mi apartinea. Burta mea era mai confortabila si mai performanta decît orice perna electrica (o alta recomandare, pentru asemenea situatii, în cartile de specialitate). 

Astfel, mi-am gasit linistea. Nu aveam sîni utilizabili, dar aveam burta si asta ma vindeca de orice angoasa. Eram un fel de ursulet de plus pe care copilul dormea în pace; unul ceva mai complex, cu mai multe functiuni. Nu-mi mai încapeam în piele de mîndrie. E ceva sa fii un ursulet de plus ultraperformant! Din pacate, nici starea aceasta idilica n-a durat prea mult, fiindca, odata cu disparitia colicilor, burta mea si-a pierdut utilitatea. Si, de altfel, copilul a primit si un ursulet de plus adevarat, caruia i s-a pus numele Grizzly pentru ca era gri, si de care s-a atasat din prima clipa. Astazi, poate dormi linistit sau poate pleca departe de mine fara nici o problema. În schimb, de Grizzly nu se poate desparti nici în ruptul capului.

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Subiecte tratate:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 10 comentarii

  1. misha
    mishatrimis la 16/4/2007

    Domnul Badescu are dreptate in ceea ce priveste rezultatele cercetarilor americani...si acestia la randul lor au dreptate. Barbatul devenit tata, nu isi pierde staututul de barbat odata cu venirea bebelui, ci se impovareaza cu cateva

    Raspunde la acest comentariu
  2. Dan Cârciumaru
    Dan Cârciumarutrimis la 2/1/2007

    Super! Marturisesc ca m-am regasit pe deplin în cele descrise în articol - mai putin întarirea sânilor si cresterea în greutate... Însa descrierea sentimentului de angoasa provocat de teama inutilitatii practice (imposibilitatea de a alapta, etc.) îmi corespunde pe deplin. Pentru cei care au trecut prin experienta de a fi pentru prima oara tati este important de stiut unde, când si în ce mod pot interveni pentru a face viata mamei mai usoara - si pentru a stabili o relatie cât mai strânsa, de pe acum, cu nou-nascutul. Îmi amintesc de un articol în care Andrei Gheorghe spunea ca, pâna la vârsta la care bebele vorbeste si merge, rolul tatilor este redus la aproape nimic. Articolul dlui Badescu arata elocvent ca nu este nici pe departe asa! Trebuie însa

    Raspunde la acest comentariu
  3. Doru
    Dorutrimis la 18/12/2006

    Sa nu exageram: articolul este haios si bine scris (mie imi aminteste de stilul lui O' Henry). Ma indoiesc ca autorul si-a propus sa rezolve probleme de cuplu sau sa dea indicatii cu privire la cresterea copilului.Imi pare rau ca in cazul unora dintre cei care au postat comentarii aici sunt probleme care s-au accentuat odata cu venirea copilului. Din pacate un copil nu este solutia problemelor din cuplu. Din fericire nu este si nu va fi niciodata nici cauza lor. Adevarul trebuie cautat in alta parte si fiecare din voi stiti bine unde.

    Raspunde la acest comentariu
  4. mary
    marytrimis la 4/12/2006

    frumos ar fi sa fie asa,eu stau cu bb in brate non stop.nimeni nu se gandeste ca sunt obosita.tati vrea mai multa atentie si liniste in casa,cumpara toate medicamentele pt colici dar dupa cum se stie pot fi fff scumpe dar nu magice.Sotul meu nu va fi niciodatas sa fie tata

    Raspunde la acest comentariu
  5. catalin
    catalintrimis la 17/10/2006

    mai adevarat nu se poate!!!!!!!!!!!adevarat si cu cercetaori americani, dar buni, din punctul meu de vedere, ca au dat ideea unui articol, cel de fata,exceptional.

    Raspunde la acest comentariu
  6. marian
    mariantrimis la 15/1/2006

    sunt un tatic suparat deoarece mamica copilului meu nu imi mai acorda o deosebita atentiece sa ma fac?vreau doar sa imi dati un sfat in ceea ce priveste aceasta problemaadica sper sa ma intelegeti ca mamica lui nu ma mai vrea....sper sa fie ceva trecator si noi sa ne reluam obiceiurileIn asteptarea unui raspuns, va multumesc anticipar

    Raspunde la acest comentariu
  7. Un tata
    Un tatatrimis la 4/8/2005

    Referitor la articolul „Suferintele tînarului tata” de Cezar PAUL-BADESCU recomand autorului un control amanuntit al functiilor psihice. Sincer, nu am mai auzit sau citit niciodata despre asemenea senzatii. Regretam dl Badescu dar esti pa pa.

    Raspunde la acest comentariu
  8. Nicoleta
    Nicoletatrimis la 15/6/2002

    Articolul asta este foarte fain. Oare asa va suferi si sotul meu dupa ce voi avea copilul? Cert este ca inca de acum (si sunt insarcinata in doar cinci saptamani) se viseaza tinandu-l pe burta. Pacat (sau poate nu!) ca sotul meu e mai zvelt!

    Raspunde la acest comentariu
  9. Laura
    Lauratrimis la 30/8/2001

    La prima vedere s-ar zice ca sunt o norocoasa.- taticul isi aduce o contributie f mare in cresterea copilului(se trezea sa-mi dea copilul la alaptat, participa la baita,o mai imbraca din cand in cand, o scotea la plimbare numai mancare nu). Ce mai tot ce face o mama. Dar treptat s-a transformat acest ajutor intr-o "posesie" ca sa zic asa. La ora actuala(fetita are 1 an si 2 luni)el stie (crede) mai bine decat mine cum sa o imbrace cat de calda trebuie sa fie mancarea, baia, cand trebuie sa doarma, sa o scoata la plimbare. Eu nu mai reprezint nimic Ba mai mult sustine ca eu "chinui copilul" sunt o mama iresponsabila , nu imi simt copilul. S-a ajuns la jigniri , amenintari de divort,plecand de la cum ii este mai bine copilului. Ce parere aveti? Oare chiar o mama sa ii doreasca copilului sau raul?Nu am crezut niciodata ca nasterea unui copil poate provoca atata nefericire. Tin sa va spun ca intre noi nu mai exista nimic. Mi-a spun ca sta numai pentru copil. Oricum cred ca este un caz unic. Sunt mult mai multe de povestit. Dati-mi un sfat: cum sa mai procedez.

    Raspunde la acest comentariu
  10. carmen
    carmentrimis la 29/8/2001

    Daca toti tatii din lume ar fi asa, ar fi o lume de vis pentru mamici. Sotul meu cum incepea sa planga bebelusa mi-o plasa imediat. Pana la 3 luni zicea ca e a mea, dar nici dupa nu se prea omora cu luatul in brate sau cu plimbatul pe afara.

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII