Ianis - raza mea de soare

Ianis - raza mea de soare

Ianis - raza mea de soare

  • Nu mai e mult si implineste 1 an. Trece timpul atat de repede! Si noi uitam atat de usor acele intamplari si emotii care ne-au facut sa ne tremure inima cu doar cateva luni in urma...  Si uite asa m-am hotarat sa scriu pe indelete povestea nasterii fiului meu. Pentru ca peste ani, sa o citesc si sa-mi tremure din nou inima de bucurie...
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

Testul de sarcina a iesit pozitiv intr-o vineri, 13 (!) cea mai norocoasa zi din viata mea. Era seara, asa ca am decis sa-l repet in dimineata de 14, si uite asa de Valentine's Day, in 2004, i-am facut lui tati un cadou ... "cu ochi".

Am savurat fiecare zi a sarcinii, am avut o sarcina frumoasa si foarte usoara. Micile neplaceri mi s-au parut mizilicuri in comparatie cu schimbarile pe care le vedeam si le simteam de la o luna la alta. Mi-am plimbat cu mandrie burtica toata vara lui 2004. Ma simteam implinita, la propriu dar mai ales la figurat... Ma si vedeam /

L-am urmarit toata sarcina la ecograf. In fiecare luna inregistram pe video ce vedea doctorul pe ecograf. Mergeam acasa si derulam caseta si ma uitam la el de se incingea video-ul. Pe atunci nu stiam ca va fi baiat. De altfel nici nu am vrut sa stim neaparat, mereu mi-am spus ca vreau sa stiu ca e un bebe sanatos, altceva nu conta.

A miscat pentru prima data intr-o dimineata la 6.30, intram in luna a 5-a. Tot atunci ne-am lovit de prima problema. Doctorul a depistat un chist pe cordonul ombilical al fatului, foarte aproape de stomacul lui, l-am vazut pe ecograf, era ca un balon cu diametrul de 3cm.

Am intrebat ce se poate intampla in cel mai rau caz. "Sa creasca chistul si sa nu circule sangele cum trebuie prin cordon".  M-a incurajat, mi-a spus ca il vom monitoriza atent sa nu-l afecteze. Mie tot mi se parea ca totul se prabuseste si-mi inchipuiam cele mai sumbre scenarii. Si am intrat in concediu medical, nu vroiam si nu puteam sa ma mai concentrez la serviciu.

Au urmat cateva saptamani de asteptare pline de teama.

Alte povestiri cu nasteri de stele.
Mamele povestesc povestea nasterii puiului lor.

La inceputul lunii a 7-a chistul nu s-a mai vazut la ecograf. Pur si simplu a disparut. Nu stiu cum si de ce, doar i-am multumit lui Dumnezeu ca mi-a luat povara asta din suflet si din ganduri. O luna mai tarziu mi s-a rupt apa.

Mai bine zis s-au fisurat membranele. Nu stiam eu ce s-a intamplat, dar m-am dus la spital asa, de verificare.... Mi-au recoltat sa vada daca e lichid amniotic si m-au internat "pentru orice eventualitate".  Nu aveam nici un fel de disconfort sau semn de nastere. M-am dus acolo fara bagaj, cu mama mea. Sotul meu era plecat intr-o delegatie. Cand a venit rezultatul i-am zis mamei ca nu mai plec, ca trebuie sa raman sa nasc, sa se duca acasa sa-mi aduca lucrurile. Bagajul era de mult pregatit, doar ca nu mi-am inchipuit ca-mi va trebui mai repede. Maica-mea era gata-gata sa planga, parea disperata.  Aveam 35 saptamani de sarcina. Nu stiu de ce, dar eu eram cu gura pana la urechi,  eram foarte linistita, calma si impacata. Ma gandeam ca la ultimul eco, cu 2 saptamani inainte, avea deja 2300g si doctorul mi-a spus ca e super, ii vazuzem conturul fetei, totul era minunat si bebe perfect sanatos.  Sotul meu zice ca l-am sunat si i-am zis doar "vino acasa, azi sau maine nasc" si am inchis. Saracul tati, imi inchipui acum prin ce a trecut cat a durat drumul de 300km pana acasa.

Dupa 1 ora medicul meu vine si el, discutam si decide sa stau la perfuzii, sa incercam declansarea nasterii naturale. Si am stat 2 zile. Daca nu pornea travaliul urma sa facem cezariana a 2-a zi, seara. Din cand in cand venea moasa sau doctorul sa ma intrebe "vreo contractie?" iar eu "nu, imi pare rau, doar ma doare spatele ca am intepenit... pot sa ma ridic" ?


Am stat asa ziua de luni, noaptea spre marti si ziua de marti intr-o sala de nasteri. Eu intinsa pe pat, cu perfuzia in vena. La 3 metri de mine o masa de nastere. Cat am stat acolo am vazut vreo 5 nasteri. "Live".  Mi-o amintesc bine doar pe prima. Am izbucnit in plans, de fericire, cand a iesit copilul, era violet si urla de mama focului.  Abia apoi am realizat ca era pentru prima oara cand vedeam in direct ce ma asteapta. Ma gandeam... oare ce-mi doresc, sa functioneze perfuziile alea si sa nasc natural sau sa ajung la cezariana?  Pana in acel moment nu ma gandisem deloc cum voi naste, mereu mi-am zis "las' ca mai am timp, vad eu la termen".

Eeeee, dar n-a fost sa fie!  Dupa alea 2 zile de perfuzii degeaba, tot la bisturiu am ajuns. A venit o asistenta si m-a intrebat nume de fata si nume de baiat. "Ianis Razvan" sau "Carla Alexia". Ne-am hotarat doar cu 1 zi inainte, vorbind cu tati pe mobil  Sotul meu venise din delegatie, s-a imbracat tot in alb, a vorbit cu medicul meu si s-a fofilat in sala de nastere unde ma "cazasera" pentru perfuzii. A venit moasa, mi-a pus o sonda urinara (nashpa senzatie, cah!) si m-a dus in sala de operatie pentru cezariana. Eram in continuare foarte senina, toata numai un zambet  Pe tati l-au oprit la usa salii de operatie, evident...

Vine anestezistul, imi explica cum se va desfasura operatia, am simtit o durere suportabila la intepatura, in cateva minute nu mai simteam nimic de la piept in jos, dar respiram destul de greu, aveam permanent o usoara senzatie de sufocare. Imi miscam mainile si capul si eram perfect constienta de tot ce se vorbeste in jurul meu. A venit doctorul meu si un coleg de-al lui. Nu vedeam nimic de paravanul ala verde pe care l-au ridicat in fata mea. Asteptam sa zica si ei ceva sa ma prind ce se intampla si, dintr-o data, cu toata fortza plamanilor lui, am auzit cel mai dulce si mai iubit tzipat de pe lumea asta: copilul meu.  Era aproximativ 18.30, 14.09.2004.

Am izbucnit instantaneu in lacrimi, eram (iar) cu gura pana la urechi  si plangeam in hohote, desi eram anesteziata, simteam ca ar trebui sa mi se cutremure tot corpul in plansul ala si eu eram totusi nemiscata, a fost o senzatie tare ciudata. Doctorul sare "dna, simtiti ceva? de ce plangeti? " eu zic, "de fericire", el "eeee, atunci e ok, puteti plange mai departe" . Copilul disparuse in camera alaturata. Printre hohotele mele de plans auzeam un aspirator din ala pentru nas si gura. Ma gandeam, acum il curata, il bandajeaza la cordon... Stateam cu capul in directia acelei incaperi, asteptam sa-l aduca inapoi, sa-l vad. Si... dintr-o data, a aparut!  Era mic si roz, si parca era machiat pentru o piesa de teatru cu actori mascati. Parca avea o masca alba pe fata, inca avea vernix pe piele, grasimea aceea alba. Mi s-a parut ingrozitor de mic, desi mi-au spus ca are 2.500g, 49 cm si Apgar 10! Eram tare mandra de el, dragul mamei 

Vreo jumatate de ora a durat inchiderea operatiei, timp in care copilul meu a fost dus in salonul pentru nou-nascuti. Mi s-a facut rau, imi venea sa vars, dar nu aveam ce ca nu mancasem nimic 2 zile cat am stat la perfuzii, apoi m-au mutat pe o targa, m-au dus la terapie intensiva unde urma sa stau cateva zile. In seara aceea, cateva ore mi-a fost foarte frig. Imi clantzaneau dintii, ii auzeam si nu-i puteam opri. Sotul meu a stat langa mine ore in sir, m-a tinut de mana si m-a mangaiat. Pe masura ce anestezia trecea, durerile cresteau. Intr-un final asistenta mi-a facut calmante si somnifere si am adormit adanc. La 6 dimineata m-am trezit, sotul meu era din nou langa mine. (Iubitule, iti multumesc ca existi ! Cu tine alaturi totul a trecut mai repede si mai usor!)

La ora 7 mi-am vazut pentru prima oara cu adevarat copilul.  L-au adus sa incerc sa-l alaptez. Mi s-a parut iar ca e foarte mic si fragil, era foarte somnoros si cuminte. Mi-au spus ca prematurii dorm mai mult si ca probabil va face icter prelungit. Eu nu aveam inca lapte (abia dupa 2 zile a venit), el nu putea trage din san, nu avea deloc putere! Nu stiam daca sa plang de fericire ca e langa mine, in sfarsit, sau de suparare ca nu il pot ajuta cu laptele matern, atat de important pentru el. Prima intalnire a trecut repede, mi s-a parut ca nu mi l-au lasat mai deloc. Abia apoi am aflat de ce...

A venit la scurt timp si doctorul si mi-a explicat ca avem probleme. Eu aveam o infectie din cauza careia s-au fisurat membranele, sistemul digestiv al copilului era si el infectat din lichidul amniotic inghitit, urma sa facem antibiotice la greu si eu si el, minim 10 zile

Apoi au venit vestile care la acel moment mi s-au parut cu adevarat cumplite: desi nu a suferit la nastere, desi a avut Apgar 10, copilul nu s-a simtit bine peste noapte, a stat in incubator, a gemut cateva ore... imi venea sa urlu "de ce nu m-ati chemat, cum m-ati lasat sa dorm cand botzul meu drag de carne suferea?" si, culmea, dimineata avea pishu si ... sange in scutec. Sotul meu stia deja dinainte de a veni la mine dar nu a avut curaj sa-mi spuna. Neonatologii l-au dus la eco, rinichii nu aveau malformatii, parea totul in regula dar el facea pishu cu sange! Am suferit ingrozitor, mi se parea atat de nedrept ca micutzul meu sa sufere si doctorii sa nu stie ce are! Analize peste analize, urina nu era afectata totusi de acea infectie... dupa vreo 3 zile in care am stat ca pe ace... urina s-a curatat, pishu si kk erau normale si ... am asteptat o explicatie, dar nu am aflat nici acum de unde sangele acela. I-am multumit lui Dumnezeu  doar ca nu mai era, ca nu mai gemea si ca reusea sa bea laptele meu din biberon. Direct de la san nu avea putere. Am invatat sa ma mulg direct in biberonul lui, asa il ajutam pe el si pastram lactatia pentru cand va avea putere sa traga singur din san.

Dupa 5 zile la terapie intensiva ne-au mutat in sfarsit impreuna.  Abia de atunci am inceput sa ne revenim, incet-incet, si eu si el. Am petrecut, cred, primele 48 de ore fara sa dorm. Il tineam cu mine in pat si il priveam cum doarme. Am trait atunci cele mai intense momente de maternitate. Eram ca un robotel, nu-mi era foame, nu-mi era sete, nu-mi era somn, stateam nemiscata sa nu simt durerea din burta. Asteptam sa doarma 2 ore, apoi stiam ca se va trezi si va scanci si il alaptam. Nu avea vlaga sa suga mai mult de 2-3 minute. Avea branula pentru antibiotice pe capshor, undeva in crestet, pe dreapta. Pe manutze nu mai aveau unde sa-i puna, deja avea ambele maini utilizate in zilele anterioare, erau invinetite usor. Mi-era mila si plangeam cand il vedeam asa mic si chinuit. Am plans mult in spital. Ba de fericire ca il am in sfarsit langa mine, ba de suparare ca e atat de mic si sufera.

Pana la urma a trecut totul! Zi de zi era tot mai puternic, sugea tot mai bine. Dupa 12 zile am plecat acasa. Patutul lui nu fusese pregatit, nici hainutele, nimic! Pentru ca nimic nu prevestise o nastere prematura. Tati al nostru a fost minunat,  pe cand am ajuns acasa, in dormitorul nostru era deja totul pregatit si aranjat pentru bebe cel frumos si mami cea fericita!

Acum, privind in urma la acele zile, ma simt inainte de toate implinita si fericita.  N-as schimba nimic din ce-a fost. As trece de 1000 de ori prin toate lacrimile si durerile de atunci numai ca sa-l am langa mine  si sa-mi lumineze viata in fiecare zi cu zambetul lui nazdravan 
Pupa mami dulce-dulce odorul !!

autor:  dianarus78membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007

Link-urile personale:  Ianis, Mom's sunshine (14.09.04)

 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate. .
>>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!

Subiecte tratate:
Tema:

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Ianis - raza mea de soare.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Nasterea unei stele

Nasterea unei stele

Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Prematurii: Esentele tari

Prematurii: Esentele tari

Esentele tari se tin in sticlute mici. Aici isi fac stagiul prematurii DC. Putin grabiti si foarte curiosi.
Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 8 comentarii

  1. simona
    simonatrimis la 9/12/2011

    esti o fericita .am suferit exact ca tine la 36 de saptamani dar incompetenta medicilor m-a lasat cu un gol imens in suflet.acum ma rog la dumnezeu sa imi dea putere sa merg mai departe

    Raspunde la acest comentariu
  2. irina
    irinatrimis la 23/5/2011

    o poveste f frumosa,ma bucur pt voi k sunteti bine...si eu mai am putin si trebuie sa nasc,,,si bebele meu o sa se numeasca ianis mihai...abia ast sa vina pe lume!!!Dzeu e minunat si nu ne lasa!!!numai bine!!si Felicitari

    Raspunde la acest comentariu
  3. ioana
    ioanatrimis la 17/3/2011

    Ti-am citit intreaga poveste cu lacrimi in ochi, cand de bucurie, cand de tristete. Va doresc multa sanatate si fericire!

    Raspunde la acest comentariu
  4. Claudia
    Claudiatrimis la 12/3/2010

    Felicitari...sa va ajute Dumnezeu si sa fiti sanatosi.Eu am 20 de ani si de cateva luni m-am casatorit.Eu imi doresc foarte mult un copil....stiu ca si sotul meu,dar el zice sa mai asteptam,sa ne terminam casa si sa ii putem oferi copilului nostru tot ce are nevoie.Poate ca are dreptate...dar sunt sigura ca bebelusul nostru s-ar multumi cu ceea ce avem,si i-ar ajunge dragostea noastra...

    Raspunde la acest comentariu
  5. alice
    alicetrimis la 16/3/2009

    m-a impresionat foarte mult povestea micutului,pana la lacrimi. Stiu ca dupa o suferinta mare apar si miracole daca in suflet iti pastrazi dragostea. Dragostea ta materna ti-a salvat bebelusul. Va urez sanatate si multe mult bucurii

    Raspunde la acest comentariu
  6. ramona
    ramonatrimis la 16/12/2007

    D zeu a fost cu voi din prima clipa. Nu i subestimati puterea, rugati va in continuare, puneti va toata nadejdea in Domnul si El v a lucra pentru voi! Sa va traiasca!!!!!!!!!!!!!

    Raspunde la acest comentariu
  7. ana
    anatrimis la 19/3/2007

    sa stii ca mi-au dat lacrimile.sa fiti sanatosi si sa va bucurati de el.eu imi doresc un copil dar imi este si frica de nastere.dar povestea ta m-a impresionat.felicitari!

    Raspunde la acest comentariu
  8. Dariana
    Darianatrimis la 14/3/2007

    Mi_au dat lacrimile citind experienta ta,ai fuferit mult dar ma bucur ca totul e bine,sa-ti traiasca printisorul ,si voi la fel !!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII