Lumina Pastelui in sufletul batranilor

Lumina Pastelui in sufletul batranilor

Lumina Pastelui in sufletul batranilor

Aş vrea să încep prin a spune că eu nu mai am bunici. Probabil ca mulţi dintre noi, am fost crescută mai mult de bunici. Ei ne duceau la grădiniţă sau ne aşteptau cu mâncarea caldă când ne întorceam de la şcoală. Mi-amintesc şi-acum de bunicul meu, cum ne întreba ce notă am luat azi la şcoală sau cum ne chema în ziua în care lua pensia ca să ne dea bani de dulciuri… Mi-amintesc de lacrimile lui în ziua în care m-am măritat. Plângea pentru că sunt fată bună, zicea el, şi pentru că acuma chiar plec de-acasă. Bunicii mei nu mai sunt, însă fără ei aş fi mai săracă la suflet. Ei m-au ajutat să fiu omul care sunt acum şi regretul meu e că n-am apucat să le arăt îndeajuns cât de mult îi iubesc. Credeam mereu că mai am timp...

 “Aş vrea să încep prin a spune că eu nu mai am bunici. Probabil ca mulţi dintre noi, am fost crescută mai mult de bunici. Ei ne duceau la grădiniţă sau ne aşteptau cu mâncarea caldă când ne întorceam de la şcoală. Mi-amintesc şi-acum de bunicul meu, cum ne întreba ce notă am luat azi la şcoală sau cum ne chema în ziua în care lua pensia ca să ne dea bani de dulciuri… Mi-amintesc de lacrimile lui în ziua în care m-am măritat. Plângea pentru că sunt fată bună, zicea el, şi pentru că acuma chiar plec de-acasă. Bunicii mei nu mai sunt, însă fără ei aş fi mai săracă la suflet. Ei m-au ajutat să fiu omul care sunt acum şi regretul meu e că n-am apucat să le arăt îndeajuns cât de mult îi iubesc. Credeam mereu că mai am timp.
În amintirea lor aş vrea să aduc puţină bucurie de Crăciun unor bătrâni. Nefiind în ţară mi-e greu să merg la un azil de bătrâni şi să întreb dacă pot să donez nişte bani şi nu ştiu nici măcar dacă banii ăştia chiar ar ajunge la ei. De asta apelez la voi să mă ajutaţi. Poate cunoaşteţi pe cineva care se ocupă de aşa ceva, poate putem să ne organizăm împreună şi să luăm haine sau alimente care sa ajunga la un azil.”

Acesta a fost mesajul care a declanşat campania umanitară “Să-i ajutăm pe bătrâni”, în noiembrie 2005 pe forumul www.desprecopii.com

Cea care l-a postat pe desprecopii.com este în Elveţia şi a dorit să-şi păstreze anonimatul. La iniţiativa ei, un grup de tinere vizitează constant Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Sfântul Dimitrie din Bucureşti, care găzduieşte 200 de bătrâni cu vârste cuprinse între 70 şi 95 de ani. Mulţi dintre ei suferă de Alzheimer, unii sunt însă încă în putere, dar din diferite motive au fost aduşi la centru de familii.

Andreea Stoica (membra DC) este cea care a coordonat acţiunea de Crăciun iniţiată din Elveţia. Sărbătoarea a fost un succes, mi-a spus şefa Centrului, doamna Cerasela Belciu.

“De Crăciun a fost superb! Nu numai că au fost încântaţi, au fost emoţionaţi, au plâns de fericire şi de emoţie… au fost impresionaţi pentru că totul a fost foarte bine organizat, cu Moş Crăciun care a venit şi le-a dat cadouri… le-am stârnit acele amintiri de familie. Suferinţa lor asta este: au fost abandonaţi de familie. Serviciile la noi sunt foarte bune, pentru că spre norocul lor bugetul sectorului 1 este bun: le putem oferi medicamentaţie, hrană, kinetoterapie, activităţi culturale, sociale…. Dar doare lipsa familiei, bunătatea, căldura… în special de Crăciun şi de Paşte, sărbători care întotdeauna se petrec în familie… “
 Andreea şi prietenele ei  au strâns 60 de milioane de lei (aproximativ 2000 USD) bani din care au reuşit să facă pacheţele-cadou pentru fiecare bătrân. Au cumpărat brazi artificiali pentru fiecare dintre cele 4 etaje ale centrului şi l-au adus chiar şi pe Moş Crăciun. Pentru cei aflaţi la vârsta celei de-a două copilării, supriza a fost imensă. Cu toate astea Andreea spune că nu i s-a părut că a făcut destul. “A fost impresionant, ei s-au bucurat enorm dar mi-am dat seama că au nevoie de mult mai mult. În pachet au avut o conservă de pateu, o ciocolată, sucuri, fructe, săpun, au primit haine, nişte fete din Italia au trimis un colet imens cu lucruri foarte bune, am dansat împreună cu ei, am cântat, am mâncat… dar a fost prea repede, prea din scurt, parcă aş fi vrut mai mult…”

După Crăciun, “fetele” au hotărât să-şi continue acţiunea mai ales că au fost rugate de Cerasela Belciu să nu îi părăsească şi ele pe bătrâni: “Am întrebat-o pe Andreea dacă nu şi-ar putea continua acţiunea. S-ar simti abandonaţi, ar fi dezamăgiţi din nou… familia i-a abandonat o dată şi când încep să se obişnuiască cu anumite activităţi, cu anumite persoane, se simt abandonaţi dacă acele persoane dispar.”

De la începutul anului, în fiecare lună se organizează o petrecere pentru cei ce îşi aniversează ziua de naştere.  Asta îi scoate din monotonia de zi cu zi, le creează amintiri noi, este un eveniment pe care îl aşteaptă curioşi şi nerăbdători. Clubul în care sunt sărbătoriţi nu este foarte mare: o cameră mai mult lungă decât lată, dar luminoasă şi curată, în care au câteva mese şi scaune. Liliana Petre, una din cele 3 asistente sociale care se ocupă de bătrânii de la Sf. Dimitrie, spune că faptul că simt că se gândeşte cineva la ei valorează mai mult decât cadoul pe care îl primesc:” Faptul că sunt serviţi, faptul că cineva se gândeşte, pur şi simplu, la ei… îi bucură. Nu neapărat că e important un pahar de suc … unii dintre ei se izolează şi nu îi putem motiva să iasă din această stare.”

Acum, când Andreea şi prietenele ei trec pe holuri, nu scapă fără să le fie sărutată mâna măcar o dată de un cavaler, sau îmbrăţişate de vreo bunică. Sunt primite ca nişte oaspeţi dragi, pe care îi aştepţi tot timpul fiindcă ştii că s-ar putea să vină şi în geantă sa aibă şi ciocolată, sau şi mai mare bucurie… să vină însoţite de copilaşi. Fiecare centru are vedetele sale: fie că este vorba despre o doamnă care tricotează foarte frumos sau croşetează minuni de dantelă, fie că e vorba de Colonelul de aviaţie, astăzi în cărucior cu rotile, dar mândru să-şi poarte uniforma şi decoraţiile, fie că e vorba de una dintre cele ce nu au renunţat la cochetărie… Trebuie doar să ai răbdare să te opreşti şi să îi asculţi, spune Andreea.

“Italianca este preferata mea. Este o doamnă extraordinară! Azi am aflat că are 95 de ani.. Este frumoasă, este elegantă, este foarte bine îmbrăcată… eu aş lua-o la mine acasă. Îmi pare rău că e singură, că e abandonată, că nu mai are pe nimeni. Am înţeles că a fost căsătorită cu un pilot de aviaţie decorat de regele Mihai… A fost ridicat la rangul de cavaler… Se vede că a călătorit foarte mult, că a făcut parte din înalta societate, că a fost plimbată, ţinută în puf… Tocmai asta este tristeţea… La prima vedere pare paralelă cu realitatea dar nu este deloc aşa… Eu am reuşit să vorbesc cu ea. A stat de vorbă cu una dintre fetiţe şi a stat de vorbă cu ea foarte frumos… Nu părea că e o doamnă cu probleme ci o doamnă care stă de vorbă cu o fetiţă…”

Chiar dacă nu le poate oferi condiţiile potrivite tabieturilor fiecăruia dintre beneficiarii săi, atunci când vorbeşte despre ei, Cerasela Belciu foloseşte foarte des expresia: “să-i bucurăm pe bătrâni”. Mai mult decât o felie de cozonac, îşi doreşte să le ofere un spectacol şi celor ce nu se pot deplasa:

Avem foarte multi beneficiari cu probleme, nedeplasabili. Eu le ofer bilete la teatru dar pot să merg în oraş doar cu cei deplasabili şi care nu au probleme… Reacţiile sunt diferite şi aş putea avea surprize: să devină agitaţi, trebuie să ne gândim că dacă au probleme trebuie să primească ajutor imediat. Tare m-aş bucura să aducem aici o piesă de teatru, un spectacol, orice i-ar bucura, nu neapărat actorii foarte cunoscuţi.” 

Înainte de Paşte, Andreea şi prietenele ei şi-au propus să organizeze aşa cum se cuvine şi această sărbătoare. Pentru că le mai rămăseseră bani de la Crăciun şi pentru că au primit şi alte donaţii între timp, şi-au propus să cumpere tot ce trebuie pentru masa de Paşte. “O să facem Paştele afară în curte… În aceeaşi zi o să-i sărbătorim şi pe cei născuţi în aprilie. Vrem să aducem torturi, să vopsim cât mai multe ouă… să fie muzică, să stăm puţin cu ei. Eu ştiu că e greu… fiecare e cufundat în problemele zilnice, nu reuşesc să-şi facă timp de fiecare dată… Trebuie să te mobilizezi, să ai dispoziţie către aşa ceva, să-ţi zici da, uite, mâine mă duc acolo.

Nu trebuie să te simţi obligat: dacă este o obligaţie nu mai e la fel. Când poţi, poţi. Când nu, nu.”
Lumina Paştelui înseamnă reînvierea speranţei. Pentru 200 de vârstnici a căror ultimă casă e o clădire cu 4 etaje şi dormitoare comune, prezenţa tinerelor şi a copiilor lor este şansa de a mai spune cuiva: “bine ai venit la mine, te aşteptam”. Pe 30 aprilie, fetele noastre s-au dus încărcate de daruri la bătrânii nimănui. Andreea povesteşte: “Le-am adus un actor care le-a cântat la chitară şi au fost încântaţi.

Vreau să vă zic că ziua de ieri a fost un succes, bătrânii s-au învăţat cu noi, ne aşteaptă, ne iubesc, cei care ştiu că îi vom sărbători luna viitoare au deja dorinţe în privinţa cadourilor, am cam devenit o familie. Vă rog încă o dată, pe cât posibil să nu îi abandonaţi şi atunci când se poate să vă implicaţi cu cât de puţin e posibil. Au nevoie de noi şi noi îi putem face mai fericiţi.”

Toate acestea au fost posibile datorita marii cumunitati Desprecopii.com.

Link pt poze: (http://pg.photos.yahoo.com/ph/mail2micaela/my_photos)


 

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

Ultimile 1 comentarii
Trimis de POPA CARMEN

sUPERB.LUCREZ IN AZILUL DE BATRANI CASTANUL DIN ORASUL VICTORIA JUDETUL BRASOV.MA OCUP DE TERAPIE OCUPATIONALA SI MI_AR PLACE SA FACEM SCHIMB DE IDEI.POATE I_AM AJUTA SA SE IMPRIETENEASCA,PUTEM SCRIE O CARTE CE ZICETI

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.