Jurnal de adoptie

Jurnal de adoptie

Jurnal de adoptie

  • Am tot amanat sa scriu despre asta pentru ca e un subiect sensibil, si greu de transcris in cuvinte. Mi-e greu sa povestesc despre cum ma simt pentru ca nu pot avea un copil al meu, sa-l simt crescand in interiorul meu, sa-l tin la piept in primele minute dupa nastere si tot ce urmeaza dupa chiar daca nu sunt toate foarte roz.

Jurnal de adoptie - cum adopti un copil de 2 ani...

In acest articol veti mai putea citi despre adoptie si urmatoarele:
Cum le spunem copiilor ca sunt adoptati?
Ce este si ce semnifica adoptia

Am tot amanat sa scriu despre asta pentru ca e un subiect sensibil, si greu de transcris in cuvinte.
Mi-e greu sa povestesc despre cum ma simt pentru ca nu pot avea un copil al meu, sa-l simt crescand in interiorul meu, sa-l tin la piept in primele minute dupa nastere si tot ce urmeaza dupa chiar daca nu sunt toate foarte roz. Mi-e greu sa va povestesc cum mi se umplu ochii de lacrimi cand vad o mamica cu un nou nascut in brate sau un tata mandru de copilul lui. Eram intr-o zi intr-o maternitate particulara si am asistat cum o tanara familie iesea din maternitate cu micul pui. Tatal mandru peste masura filma iesirea in lume a puiului sau. M-am gandit ca sotul meu nu va putea niciodata sa faca asta. Asta-i doar o particica a ceea ce simti cand nu poti sa faci un copil. Sunt si alte rani mai adanci, pe care nici nu le pot verbaliza.

Dar trecand peste asta ma consider o femeie norocoasa. Am langa mine un barbat extraordinar care ma sustine si care-mi da curaj. Inainte sa ne casatorim, pe vremea cand visam si ne faceam planuri de viitor ne propusesem ca pe langa un copil al nostru, sa adoptam unul. Asa ca sa nu simtim ca facem umbra pamantului degeaba si sa ajutam un biet sufletel fara parinti care are nevoie de dragoste. Nu stiam pe atunci ca nu vom putea avea un copil al nostru.

/Images/adoptie1.jpg

Decizia de a adopta a venit asadar usor, intrucat chestiunea era in lista noastra, numai ca intr-o alta ordine. Dar cum nu conteaza intodeauna ordinea in care faci lucrurile in viata ci rezultatul final am pornit la drum.

Eram pregatiti pentru un proces anevoios. Noi n-am ascuns nimanui acest lucru, iar cei din jur au fost alaturi de noi. In afara de cateva persoane care au comentat rautacios ca un copil adoptat nu e ca si un copil al tau, restul au fost foarte draguti, sau daca au gandit altceva macar nu s-au exteriorizat.

Cele cateva persoane care nu sunt de acord cu adoptia sunt barbati si recunosc ca in tot acest timp in care am discutat cu diverse persoane care sunt sau care au fost in situatia noastra povestesc ca de obicei barbatii sunt mai reticenti in a lua o astfel de hotarare. Evident nu e o regula. Dar statistic se pare ca asa e. Mi se pare inechitabil sa-i iei unei femei dreptul de a fi mama, dupa ce soarta a fost oricum nedreapta cu ea. Dar asta e alta discutie. Eu asa cum am mai spus sunt norocoasa.

Am depus actele pentru adoptie in aprilie anul trecut. Suntem in ianuarie si suntem aproape de final. Pe 5 februarie suntem chemati la Tribunal in vederea incredintarii unui copil. E baiat. Are 2 ani si 8 luni si abia il astept acasa.

autor: membru desprecopii.com dana19dana - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2013

Membrii comunitatii Desprecopii.com au raspuns la intrebarea: Cum sa le spunem copiilor nostri ca sunt adoptati - Iata discutia aici. 
 

Despre adoptie va recomandam sa mai cititi si:

Adoptia este un act divin

Adoptia este un act divin

A naşte un copil este un act natural, a adopta este un act divin. Este o replică dintr-un film despre adopţie şi un adevăr frumos spus.Vă oferim trei poveşti…

De ce adoptăm copii - sau despre copilul care crește in inima părințiilor

De ce adoptăm copii - sau despre copilul care crește in inima părințiilor

Cuplurile care adopta spun ca pe lume exista doua feluri de copii: cei crescuti in burtica mamei si cei ce cresc in inima ei.Se mai spune ca daca ti-e dat sa adopti, vei lua hotararea asta la…

Un calendar sentimental despre adoptie si iubire

Un calendar sentimental despre adoptie si iubire

Suntem celebri pentru felul în care stim sa ne sarbatorim sfintii, primul sarut, prima masina, ziua in care ne-am casatorit, ziua in care am descoperit ca vom avea un copil, ziua in care am…

 Cel mai important forum national despre adoptii:

Adoptia sau a iubi fara limite
Experiente, ganduri, legislatie, club de suport. Un forum plin de caldura.

 Asteptand un ingeras in viata noastra !
Teritoriul 'aspirantelor'! Preconceptie, in/fertilitate, FIV, sperante si experiente. Chiar daca se lasa asteptat - noi nu ne pierdem speranta!

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Tema:Adoptie

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Ultimile 2 comentarii

  1. Calin marius
    Calin mariustrimis la 24/8/2017

    Cum poti sa iau copilul acasa la varsta de 3 anisori

    Raspunde la acest comentariu
  2. Cami
    Camitrimis la 30/7/2013

    Buna mamici/viitoare mamici (sunteti toate!),Vreau sa va spun ca si eu imi imaginam acum un an cum e sa iti tii in brate propriul copil - pentru ca nu aveam desi vroiam, sa-l simti in burtica, sa-l tin la piept in primele minute dupa nastere. Treceam prin aceleasi stari ca si voi.Ma gandeam ca daca nu reusesc voi infia, dar ca totusi ti se refuza ceva important.Dar anul trecut am ramas gravida. Si eram f fericita dar faceam multe lucruri ca sa treaca timpul cat mai repede, sa ajung intr-o sapt mare, sa stiu ca voi ajunge sa nasc, nu sa il pierd. Asa ca ma bucuram pe jumatate, cu atentie.Am citit despre primele minute dupa nastere, si imi pregatisem si ce sa ii spun, sa ii urez bine ai venit, sa ii spun ca il iubesc si sa insist sa mi-l puna la piept, sa ii fie si lui bine dupa socul schimbarii mediului. Dar cand a venit asistenta sa mi-l arate, si el se uita fix la mine, m-am bucurat ca e ok, dar nu i-am spus nimic, nici nu i-am zambit, am fost rece :-(((, ma gandeam ca eu inca nu sunt bine (vazusem taietura cezarianei care mai urma sa dureze 30 min). Asistenta a plecat...Baietelul meu, ca si al colegei de salon, ca si al unor prieteni, nu e frumos in primele zile (doar acum cand are 4 luni, stiu ca copiii de o sapt sunt toti frumosi, doar privitorul e de vina fiind obisnuit doar cu oameni mari). Si nici acum in anumite momente.Asa ca vreau sa demontez aceste mituri, mai ales pentru mamele care nu vor trai aceste clipe. Nu mai pierdeti timp si pareri de rau pt ele, ele nu exista asa cum credem noi cele fara experienta! Iar in prima zi dupa operatie, desi nu ma durea nimic, senzatia ca nu pot sa misc picioarele si senzatia ca nici nu le voi mai misca vreodata ma facea sa ma gandesc daca sa nu ai copii nu e o varianta mai buna...Imi iubesc mult copilul, nu ma supar niciodata pe el cand plange si trebuie sa incerc vreo 5 metode ca sa il linistesc, zi sau noapte. Nu ma mai intereseaza nici un concediu, el e cel mai frumos concediu. Tot ce fac e in functie de el, sa nu plec mai mult de 2 ore ca sa fiu aproape sa il alaptez.Deci ceea ce ma face mama nu e ca l-am nascut, nu am simtit asta cand l-am vazut prima data.Ceea ce ma face mama e ca atunci cand plange (si nu numai) ma gandesc ca daca eu care ii sunt cea mai aproape nu il ajut, cum il vor ajuta ceilalti?! Atunci cand plange nu simt ca e copilul meu, ci simt ca eu sunt persoana cea mai indicata sa ajute un om, iar daca eu nu voi face asta, ceilalti sunt sanse mult mai mici sa o faca.Acum sunt momente cand seamana cu mine 95% (doar albastrul ochilor nu e al meu), sunt si momente cand nu seamana cu mine deloc (pare mai grasut). Legatura dintre noi e puternica, dar nu din cauza ADNului, ci pentru importanta pe care o avem unul in viata celuilalt. Cel putin acum, asa e. Dar cred ca asa va fi mereu. La urma urmei avem parinti cu care nu ne intelegem asa de bine, desi avem aceeasi proportie de ADN ca si cu un copil..Si bineinteles ca regret ca nu i-am spus din prima ca il iubesc si nu am avut grija de el. Aproape ca nu pot sa ma iert pentru asta, doar sotul mi-a zis ca era din cauza anesteziei, sa nu ma ma mai simt asa.Nu stiu.. doar ca l-am vazut ca era bine iar eu eram cu o taietura mare.. eram alta persoana, eram rece! Sper ca era bine!.. mai stiu si cand plangea in salonul nou nascutilor mai ales la baita ca femeile alea nu erau f gentile.. saracutul...ma mai duceam eu pe acolo sa le fac sa aiba mai multa grija... dar cred ca exact asta simte si o mama cu un copil care nu e al ei de la inceput... suntem la fel de mame! important e sa va simtiti persoana responsabila pentru el, pentru fiecare clipa aproape! asta cred eu ca inseamna mama.

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII