Nasterea lui Alex

Nasterea lui Alex

Nasterea lui Alex

  • Am vazut pe forum povestile copiilor vostri si m-au impresionat pana la lacrimi. Pot sa va spun foarte sincer ca m-au ajutat foarte mult atunci cand eram in spital cu bebe meu. Faptul ca s-au nascut copii carora nu li s-a dat nici o sansa si totusi au supravietuit mi-a dat sperante. Am avut o sarcina usoara si fara probleme. Toate analizele au iesit bine, ecografiile aratau ca bebe se dezvolta normal, dar in 26 iunie cand am implinit 32 de saptamani s-a intamplat ceva. Nu stiu de ce pe la 4,30 dimineata m-am trezit cu niste dureri groaznice de spate. Dadeam cu pumnii in pereti ca sa-mi calmez durerile, caci credeam ca am o criza de rinichi. Fiind prima sarcina nu stiam cum sunt durerile nasterii. De fapt eram in plin travaliu...
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

Bebe meu, Alex, se grabea sa vina pe lume. Pe la 5 m-am speriat foarte tare si l-am rugat pe sotul meu sa cheme salvarea. De speriati ce eram am plecat la spital in pijama si fara sa luam cu noi nimic altceva decat buletinul. Nu ne gandeam ca o sa nasc si, in nici un caz, nu ne asteptam la ce avea sa urmeze. De fiecare data cand ma apucau gandurile negre in timpul sarcinii ziceam: mie nu mi se poate intampla asa ceva.

Am ajuns la spital si mi s-a facut un control. Am fost anuntata foarte sec ca o sa nasc atunci. Eram foarte speriata, deshidratata si spuneam intruna: “nu se poate, e prea devreme, nu am decat 32 de saptamani”. Am urcat la sala de nasteri si m-au pus pe masa. Apoi m-au intrebat daca am un doctor si l-au chemat de acasa. A ajuns in 15 minute. I-am rugat sa-mi faca cezariana sa nu se chinuie baietelul meu prea mult, dar mi-au zis ca era prea tarziu. Capul era deja pe platou. Pe sotul meu l-au trimis acasa zicandu-i ca o sa nasc in 2-3 ore. De fapt la 7,15 baietelul meu se nascuse deja. Marius,sotul meu, a plecat acasa sa aduca cele necesare spitalizarii si cand l-am sunat (de pe telefonul doctorului) sa-i spun ca am nascut a ramas mut de uimire.
Doctorul, si asta am aflat mai tarziu, a folosit forcepsul la nastere. Am si eu o intrebare: de ce domn doctor? Eram dilatata la maxim, m-au si taiat, ce nevoie era de forceps la un bebe de 1700 grame???? Raspunsul la aceasta intrebare nu o sa-l aflu niciodata.

Alex a primit scor apgar 7 imediat dupa nastere. A plans, dar foarte incet. Cand l-am vazut am inceput sa plang. Era tot vanat saracutul. Mi l-au dat sa-l ating si n-am putut sa-i zic altceva decat “lupta mami” si au fugit cu el la sectia de prematuri. Dupa ce au terminat de cusut si de curatat, m-au trimis in sala de travaliu sa ma linistesc. Dar cine avea timp sa se linisteasca? La jumate de ora dupa ce am nascut patrulam pe hol ca sa aflu ceva despre Alex.

Nimeni nu-mi zicea nimic. “Ce e cu bebelusul meu? Traieste? Spuneti-mi va rog. Vreau sa-l vad”. Degeaba, pana nu am bagat niste bani in buzunarul unei asistente nu am aflat nimic. Apoi vestea a venit ca un traznet: “pana dimineata nu mai traieste.” Am crezut ca a picat cerul pe mine. Si acum cand va scriu plang, si nu stiu daca o sa pot uita vreodata clipele de cosmar prin care am trecut.

Am reusit sa ma strecor in sectia unde era Alex si l-am vazut. Respira saracutul ca o locomotiva si era cianotic. A avut o adaptare post natala foarte dificila. Diagnosticul la nastere a fost prematuritate grad 2, detresa respiratorie foarte severa, insuficienta pulmonara, insuficienta renala, hemoragie cerebrala grad 4, septicemie, icter forma foarte severa.

Cand l-am vazut am inceput sa plang. M-am apropiat de incubator si i-am zis: “te iubesc mami, lupta pentru viata ta”, apoi am iesit plangand pe hol. O doctorita tanara mi-a retezat-o scurt: “ce plangi? Nu e nici primul nici ultimul care nu supravietuieste”. Mda, ei ii era usor s-o spuna ca doar nu copilul ei lupta pentru viata.

Baietelul meu era in incubator nu al ei. Spre seara starea lui Alex s-a agravat si au trebuit sa-l intubeze. Nu se oxigena cum trebuie si nu putea sa respire singur. Am fost cu sotul meu sa-l vada pe Alex, contra cost binenteles. Cand l-a vazut intubat pe masuta, s-a schimbat la fata. A avut nevoie si de surfactant, deoarece plamanii lui nu produceau acea substanta. Mi s-a spus din nou ca pana dimineata moare. Mai tarziu mi-am sunat sotul si i-am zis, mai mult urland in telefon: “Alex moare, astia nu-i dau nici o sansa, mi-e frica ca nu-l ajuta nimeni.” El mi-a zis sa stau calma, ca probabil doctorita voia doar sa ma sperie in speranta ca o sa-i bag niste bani in buzunar.

Noaptea de 26/27 a fost groaznica. Nu am dormit nici macar o secunda, patrulam pe hol, caci nu aveam voie sa intru la bebe meu, urlam de disperare si ma rugam la Dumnezeu sa ma ia pe mine si nu bebelusul:”doamne da-i viata bebelusului meu. Daca e sa moara cineva, ia-ma pe mine, eu am trait destul”.

S-a mai nascut o stea!
Mamele povestesc povestea nasterii puiului lor:

Mai multe povestiri despre nastere aici >>.

Nasterea: modalitati si calmarea durerii

 

Nu stiu cum a trecut noaptea si s-a facut ora 6. O infirmiera care aducea copiii in salon m-a vazut plangand si m-a intrebat: “tu de ce nu te duci sa-ti vezi copilul?” Am ramas ca traznita: “bebe meu traieste?” Am fugit intr-un suflet spre sectie si chiar daca nu am avut voie, am intrat sa-l vad. Era deja dezintubat, si respira cu masca de oxigen langa el. Am inceput sa plang de fericire si sa-i multumesc la Dumnezeu. Imi spusesera ca primele 24 de ore sunt critice. Primele 24 de ore tocmai trecusera, deci bebe meu avea sa traiasca.

Mai tarziu mi-au spus ca ne vor transfera la sectia de prematuri de la spitalul Louis Turcanu, Timisoara, la doamna doctor Boia. “ Trebuie doar sa puna in greutate si apoi plecati acasa”, mi-a zis o doctorita. Alta insa mi-a zis adevarul: Alex nu era scapat. Prima saptamana era critica si tinand cont de starea lui generala, nu i se dadeau sanse de loc. Am inceput sa plang de disperare si sa ma rog pentru viata copilului meu. De fapt altceva nu am facut de cand am nascut. M-am rugat intruna pentru Alex si inca ma rog. Doctorita Diaconescu din cadrul sectiei neonatologie de la maternitate,ne-a atras atentia clar si raspicat ca Alex e un bebe cu mari probleme(in special respiratorii);citez:”in urmatoarele luni e posibil efectiv sa uite sa mai respire...”

Am ajuns cu speranta in suflet la sectia de prematuri de la Louis Turcanu unde am ramas pana in 31 iulie. Alex a fost preluat de doamna doctor Boia. Dupa ce l-a examinat a iesit sa vorbeasca cu noi (cu mine si cu mama). Sotul meu umbla cu actele pe la primarie pentru certificatul de nastere al copilului. “ Doamna , bebelusul dvs are 50% sanse. E intr-o stare foarte grava.” Am inceput sa urlu la ea” Voi va bateti joc de mine?!?! Ba moare, ba traieste, da hotarati-va o data. Am venit aici ca sa punem in greutate, acum ziceti ca moare. De ce nu-mi zice nimeni adevarul?” Eu in locul ei, m-as fi pocnit si nu as mai fi zis nimic, dar cred ca m-a inteles. Si mi-a explicat detaliat situatia bebelusului. Mai tarziu am fost cu Alex la o radiografie pulmonara. Se vedea ca are pneumonie si unul din plamani era necrozat aproape in totalitate. Inimioara lui era marita din cauza efortului. Am intrebat: “Da mai e ceva bun la copilul asta”?

Ceea ce ma deranja foarte mult era faptul ca toata lumea ma intreba: “e primul copil?” Cand raspundeam ca “da”, toti ma priveau cu mila si ziceau “saraca”. Nu inteleg de ce. Si raspundeam de cele mai multe ori: “nu conteaza ca e primul sau al o sutalea. Doare la fel de mult. Si asta e tot al meu. Ce importanta are cati copiii mai am?”.

Din 27 iunie si pana in 31 iulie am stat in sectia de prematuri de la Louis Turcanu, Timisoara. In fiecare zi dupa vizita o intrebam pe doctorita Boia: “Cum e”? Traiam doar pentru 3 cuvinte: “e mai bine”, dar de obicei imi spunea clatinand din cap ca nu e bine de loc. Aproape 3 saptamani mi s-a spus zilnic ca pana dimineata nu mai e. “Doamna , pregatiti-va pentru ce e mai rau. Nu cred ca scapa pana dimineata.” Eu ii spuneam printre hohote de plans sotului meu ce-mi spunea doctorita. Si el imi raspundea:”draga, uita-te la copilul asta. Ne da clasa la amandoi. Nu vezi cat e de curajos si cum lupta pentru viata?”Aproape irational,sotul meu a refuzat sa arunce vreo privire pe ecografia pe care doctorita i-o intindea si care evidentia hemoragia cerebrala foarte grava spunandu-i:”stiu ca par absurd sau ca refuz realitatea,dar am in adancul sufletului certitudinea ca Alex va fi bine!” Intr-adevar.

Baietelul meu a luptat cu toate fortele lui pentru viata. E mai incapatanat decat mine si decat sotul meu pusi amandoi la un loc. Si ce e mai important Dumnezeu a facut minuni pentru Alex. Ca sa ma mai linistesc si eu si in speranta ca ii va fi de ajutor, cand Alex avea 5 zile l-am botezat. Dumnezeu ne-a scos in cale un preot minunat, cu suflet bun, care si azi ne suna si ne viziteaza ca sa vada ce mai face bebe. Dupa botez, nu mi-a venit sa cred cum s-a luminat Alex la fata. Eu cred ca l-a ajutat foarte mult.
Nu pot sa uit nici acum, si nu cred ca o sa uit vreodata o sambata cand doctorita ne-a spus ca moare. L-am luat de mana pe sotul meu si, ca de obicei am mers sa aflam noutati despre starea copilului.( Eu eram internata cu copilul in spital, sotul meu venea zilnic. Intr-un fel doctorita ne evita caci ii puneam intrebari foarte directe si i-am spus de nenumarate ori sa nu ne ascunda nimic.

O doctorita mi-a spus ca noi facem parte din categoria pacientilor periculosi care se intereseaza pe internet despre boala lor si vin cu intrebari foarte pertinente. Mi se parea normal sa ma interesez peste tot, doar era vorba despre viata bebelusului meu. Eu aflam de la doctorita ce era de aflat, sotul meu cauta pe internet informatii despre ce spunea doctorita. Si tot asa. ) Ne-a spus fara menajamente ca pana dimineata nu scapa si ca putem sta cu el cat dorim. La fel ne-a spus si doctorita de garda. Eram disperati si impreuna am stat ore in sir langa incubatorul copilului. A venit si masa de la ora 24, cand sotul meu nu mai avea acces in spital. M-am dus cu nerabdare sa-mi vad copilul. Cand am intrat in salon am ramas ingrozita. Alex avea paloarea oamenilor morti, deabia respira, era inert. De obicei cand ii vorbeam sau ii ridicam manuta aveam o reactie cat de mica, dar acum nimic.

Nu cred ca o sa uit vreodata expresia mamicilor si cum au inlemnit cand am strigat : “Alex, trezeste-te. A venit mami la tine. Stii ca sunt aici? Te iubesc mami. Lupta puiul meu.” Apoi plangand in hohote am iesit din salon. Am iesit in curtea spitalului si am cazut pe o banca. Mi-am sunat sotul si in hohote ii spuneam despre starea copilului. Ii ziceam ca moare, ca nu mai reactioneaza. Avea bataile inimii peste 200 si crize foarte dese de apnee.(nu mai respira).Era aspirat in permanenta datorita incredibilelor de multe raluri care i se rupeau din plamani si care ii blocau respiratia,situatie catastrofala care s-a mentinut zile in sir si ne-a tinut pe toti in panica extrema. Sotul meu ma incuraja, dar stiam ca nu-i e usor nici lui. M-am intors in salonul copilului si mi-am impus sa fiu calma. Nimeni nu ii dadea vreo sansa,dar la varsta de o saptamana,langa incubator,cu voce gatuita si printre lacrimi eu ii cantam “la multi ani”.Doar Dumnezeu si copilul mi-au dat putere. Cand il vedeam cum lupta prindeam curaj si eu. Dupa botez, Alex a inceput sa mearga spre bine, ziceam noi. Dar doctorita nu era deloc optimista. Au urmat zile grele, disperarea era la maxim, am varsat tone de lacrimi.

Vorbeam intr-una cu copilul, ii citeam povesti, ii povesteam de bunici, de strabunica, de fratele si cumnata mea, de cateii nostrii, de gradina, de casa, de patutul, hainutele si jucariile lui. Ii spuneam intr-una cat de mult il iubim si cata lume il asteapta acasa. Apoi brusc si-a revenit. Intr-o zi doctorita ne-a chemat la ea in cabinet si ne-a spus ca nu a mai vazut, in toata cariera ei, vreun copil care sa-si revina atat de bine din punct de vedere clinic si radiologic intr-o saptamana. Saptamana trecuta (15 iulie) ne spunea ca moare, acum (20 iulie) ne spunea ca copilul si-a revenit. Nici nu va inchipuiti ce fericiti am fost. Bebe nostru nu mai avea nici un fel de probleme in afara de hemoragia cerebrala. Nu mai avea probleme respiratorii, nici cu inima, nici cu plamanii, nici cu rinichii. Era bine, exceptand afurisita aia de hemoragie cerebrala provocata de folosirea forcepsului la nastere.
Doctorita ne-a avertizat ca hemoragiile cerebrale de gradul 4 nu se retrag fara urmari. Cea mai groaznica dintre urmari era hidrocefelia. Dar a spus ca in cazul lui Alex ea nu mai face nici un prognostic pentru ca “in toata cariera mea nu am mai vazut asa ceva”. Alex i-a dat peste nas si ei si altora care nu ii dadeau nici o sansa. De fapt singurii care credeam in el eram noi, parintii lui.

Si Dumnezeu i-a dat o sansa. Asa ca nu de putine ori m-am certat cu asistentele pentru ca nu era ingrijit cum trebuie. Le ziceam: “daca Dumnezeu i-a dat o sansa, cine esti tu sa-ti bati joc de ea. Fa ce trebuie facut ca sa nu se iroseasca sansa asta. Normal ca nu-ti pasa, doar nu e copilul tau acolo.” Si le-am mai zis multe altele, de ma tin alea minte toata viata. In 20 iulie eram fericiti. Credeam ca am scapat de toate problemele, facem greutatea si plecam acasa. Dar, cand Alex a facut o luna a facut hidrocefalie. Am observat o schimbare la el, dar am zis ca mi se pare. Si am intrebat-o intr-o doara pe doctorita: “doamna doctor ce are baiatul meu”? Atunci doctorita mi-a zis sa iau copilul si sa mergem la ea in cabinet sa-i facem o ecografie transfontanelara. Ce era mai grav s-a intamplat. Cand am auzit” Doamna , a facut hidrocefalie”, am crezut ca pica cerul pe mine.

Norocul meu ca stateam jos altfel picam din picioare. De cand ne-a spus ca exista posibilitatea sa faca hidrocefalie am inceput sa ne interesam si am aflat ca exista posibilitatea unei operatii, adica a implantarii unui shunt ventriculo-peritoneal (o valva care culege din creier excesul de lichid cefalorahidian, continuata cu o sonda pana in abdomen, care varsa lichidul acolo si este eliminat prin urina,dispozitiv cu care ar urma sa traiasca toata viata...). Asa ca am intrebat-o, cu lacrimile siroind pe obraji, “doamna doctor cand si unde ne trimiteti la operatie? Vreau sa plecam cat mai repede ca sa nu fie prea tarziu.” S-a uitat mai lung la mine, caci nu se astepta sa stiu despre operatie. Credeam ca s-a obisnuit deja sa fim informati mai mult decat alti parinti, dar se pare ca nu.

Mi-a zis ca se opereaza la Targu Mures si ca va face demersurile necesare sa plecam cat mai repede. Asta era intr-o miercuri. Luni, 31 iulie, la ora 2 noaptea am plecat la Targu Mures impreuna cu o alta fetita cu hidrocefalie. Stiam ca ajungem acolo, ne vede chirurgul care trebuia sa il opereze, facem analize si pe joi,vineri ne operam. Inainte sa plecam la Tg-Mures am facut control cardiologic si oftalmologic. La controlul oftalmologic Alex s-a speriat si nu a mai respirat. In mai putin de un minut s-a cianotizat si nu mai avea puls. Am alegat cu copilul in brate pana in sectia de prematuri, iar sotul meu striga la asistente :”s-a cianotizat copilul,pregatiti oxigenul!” Nu doresc nici unei mame sa i se resusciteze copilul in brate. E groaznic. Credeam ca nu mai plecam la Targu Mures. Dar si-a revenit si luni noapte am plecat, dupa ce era cat pe-aci sa ratam plecarea.Directoarea ambulantei din Timisoara uitase ca ne aprobase cererea unei masini cu echipaj medical,iar la ora stabilita noi si doctorita de garda incercam telefonic sa-i convingem pe cei de la ambulanta ca asa stau lucrurile.Pana la urma au gasit un echipaj care,desi lucrase toata ziua,a fost trimis sa ne preia la 1 noaptea si sa plece la drum Dupa un drum obositor de 6 ore cu salvarea am ajuns.

Am ajuns la Spitalul Judetean din Targu Mures, langa sediul SMURD si am fost preluati de doctorita Cucerea. In prima zi nu s-a intamplat nimic, chiar daca trebuia sa vina neurochirurgul sa consulte copiii. A doua zi a venit doctorita si ne-a spus ca trebuie sa vina doctorul, si sa nu plecam din salon. Am toooot asteptat pana ni s-au lungit urechile. Intr-un final a ajuns vineri a stat 5 minute si a plecat. A venit mai tarziu si a facut cate o punctie ventriculara copiilor. Am reusit sa stam de vorba cu el cateva minute. Avea o atitudine foarte sfidatoare si aroganta.

Ne-a povestit de copii de 11 ani cu diametrul capului de 1m si varsta psihica de o saptamana.... Ne-a spus ca din tomografia lui Alex se vede clar ca va ramane cu sindrom Dandy Walker si ca chiar daca il opereaza copilul nostru va fi handicapat si retardat. Am crezut ca innebunesc. De ce nu ni s-a spus in Timisoara lucrul acesta? A mai zis sa ne gandim foarte bine daca vrem sa-l operam. I-am zis ca nu am venit in Targu Mures degeaba. Am venit sa-l facem sanatos si luam problemele pe rand. Am crezut ca a inteles ca suntem hotarati sa facem orice sa ne salvam copilul, dar timpul mi-a demonstrat ca nu.

Spre seara au venit rezultatele de la punctie. Analizele lui Alex erau proaste, ale lui Daliborca (fetita cu care am plecat) erau bune. Ea era operabila atunci, insa nu erau valve. Cel putin asa sustinea domn doctor. Mai tarziu am aflat ca o valva statea prafuita in biroul asistentei sefe, dar doctorul voia bani. Si ne-a intrebat daca avem bani sa platim valvele. Si eu si cealalta mamica ne-am schimbat la fata caci stiam ca valvele sunt platite de o fundatie. Dar am fi strans orice suma de bani ca sa ne salvam copiii.
Au trecut doua saptamani fara sa se intample nimic. Doctorita Cucerea facea tot ce ii statea in putinta sa ajute copiii. Au inceput tratament cu Ederen, Furosemid, si punctii lombare ca sa nu se acumuleze lichid si sa nu le creasca capusorul. Si la Alex si la Daliborca se vedea deja cum creste capusorul.

Din cauza presiunii intracraniene Alex vomita la fiecare masa. In Timisoara l-au tinut sedat cu diazepan, n-am sa inteleg niciodata de ce. In Tg-Mures, nu. Si copilul nu era agitat. Dupa 2 saptamani doctorita ne-a spus ca pe nici unul dintre copii nu-i mai ajutau punctiile lombare si ca trebuie urgent operati. La toate analizele care li se facusera in cele doua saptamani, analizele lui Alex au iesit prost ale lui Daliborca au iesit bine. Zilnic doctorita il suna pe doctorul neurochirurg sa vina sa vada copiii si sa le faca punctii. Si eu, si cealalta mamica il cautam pe doctor, dar ba era in operatie, ba la vizita, ba la contravizita, ba dormea, ba se pieptana, ba se spala pe dinti, nu era niciodata de gasit. Intr-un final l-am gasit si m-a masurat din cap pana-n picioare si a refuzat sa ma primeasca. A zis sa stau linistita ca vine maine sa le faca punctie la ora 10. Asa cum a venit papa de la Roma asa a venit el. L-am cautat iarasi si ne-a primit si pe mine si pe cealalta mamica. Ei i-a spus ca fata este operabila, dar ca nu sunt valve. Le-a comandat si ca atunci cand o sa vina o sa-i opereze fata. Pe mine si pe sotul meu ne-a facut parinti iresponsabil si denaturati. A zis ca mai bine ne lasam copilul sa moara ca oricum va fi un retardat si un handicapat. Si imi tot flutura un consimtamant pentru operatie in fata si zicea ca fara ala nu poate sa-l opereze.

Cealalta mamica mi-a zis ca m-am schimbat rau de tot la fata cand mi-a zis doctorul sa-mi las copilul sa moara. Ce fel de om ar dori moartea unui copil de o luna si 3 saptamani? De fapt problema doctorului erau banii. O alta mamica a platit 100 de milioane sa-i opereze copilul. Noua ne-a cerut 2000 de euro de persoana. Asta-l durea de fapt pe doctoras, mare sef de sectie. Ne-a zis ca nu mai stia nimic de soarta copiilor, ca stia ca sunt externati, ca nu a mai avut nici o veste de la doctorita Cucerea. De fapt nu avea chef sa opereze copiii, mai ales ca pleca in concediu. A zis ca nu a comandat valvele. Cealalta mamica s-a schimbat si ea la fata caci numai cu 10 minute mai devreme ne spusese ca valvele trebuie sa vina. Nu mai intelegeam nimic. Mai tarziu a venit sa vada copiii si sa vorbeasca cu doctorita Cucerea. I-a zis ca deja a predat cazul doctorului Gherman si ca stie in ce stare sunt copiii. Deja incepea sa se contrazica singur,sa se piarda in propria incoerenta. Si-a uitat minciunile.

Nu l-a obligat nimeni sa minta, daca n-avea chef de operatie trebuia sa zica. A asteptat bani pana in ultima clipa, dar n-a primit. Cand am auzit ca vrea 2000 de euro si eu si Laura (cealalta mamica) am dat telefon la sotii nostrii si i-am pus sa faca rost de bani. I-am zis la Marius:” Ne moare copilul. Asta nu-l opereaza fara bani. Nu ma intereseaza cum, fa rost de ei”. Am avut placuta surpriza sa fim ajutati de oameni pe care nici nu-i cunosteam. Am primit o multime de mesaje de incurajare de la diverse persoane, ceea ce ne-a ajutat foarte mult. Am facut rost si de bani, dar din fericire nu a fost nevoie sa platim atat.
Copiii au fost preluati de doctorul Gherman, caruia ii dorim din suflet sa-i dea Dumnezeu sanatate pentru ca e un om deosebit si un doctor foarte bun. Doctorul Gherman a venit in ziua in care a preluat cazul de 2 ori sa vada copiii spre deosebire de celalalt doctor care in 2 saptamani i-a vazut de doua ori numai dupa presiuni si insistente. Le-a facut punctii ventriculare copiilor si surpriza: analizele lui Alex au iesit foarte bine, ale lui Daliborca s-au inrautatit. Practic parea ca copiii au facut schimb intre ei. Toata lumea a crezut ca s-au incurcat analizele asa ca la Daliborca i s-a mai facut o punctie. Din nou analizele au iesit prost. Atunci doctorul i-a mai facut o punctie si la Alex.

Nimeni nu mai stia ce sa creada. Laboratorul nu putea sa greseasca de doua ori. Au iesit analizele foarte bine, asa ca Alex a fost operat joi, 17 august. Cele 2 ore cat a durat operatia au fost cele mai grele din viata noastra. Cand l-au luat pe Alex nu mai voiam sa-i dau drumul. Il sarutam intr-una si-i spuneam:”Te iubesc mami. Sa nu uiti ca noi doi facem echipa buna, cea mai buna echipa. Sa vii sanatos puiu. Mami te iubeste si nu te lasa sa mori.” Apoi a venit si sotul meu sa-l vada si l-au luat. L-am insotit pana la usa blocului operator apoi am coborat in curtea spitalului.Ne rugam intr-una sa reuseasca operatia. Sotul meu a plecat sa se plimbe, eu am sunat pe toata lumea doar ca sa-mi iau gandul si sa nu innebunesc, Laura plangea si se ruga. Am imbatranit cu 10 ani in cele doua ore. In sfarsit a iesit doctorul din operatie si ne-a dat vestea cea buna:OPERATIA A REUSIT, ALEX ERA SALVAT. Am inceput sa plangem imbratisati pe holul spitalului. Eram in al noualea cer de bucurie, mai ales ca ni s-a spus ulterior ca sindromul Dandy Walker nu se confirma. Dupa inca o saptamana in spital am plecat acasa.

Toata perioada cat am stat in spital, 26 iunie – 25 august, am sperat si m-am rugat sa-mi duc copilul sanatos acasa. Chiar si atunci cand doctorita Boia imi spunea ca Alex nu e bine, eu ii radeam in fata si-i ziceam”nu-i nimic, eu plec cu copilul sanatos acasa”. Poate ziceau toti ca sunt nebuna, dar cred ca optimismul meu mi-a ajutat baietelul. Si Dumnezeu a facut o minune mare pentru Alex.

Acum suntem acasa. Radem, plangem, ne strambam, descoperim in fiecare zi noi lucruri. Avem 4 kg si stam treeji foarte mult,papam 100-120 ml laptic practic din ora in ora(desi incepusem gavaj cu 5ml,apoi 7,5ml si tot asa...) E foarte curios si-i place sa-i vorbesti. Are privirea centrata, urmareste cu privirea, are toate reflexele, are o personalitate puternica. Nu cred ca stiti cat am fost de fericita cand am facut prima plimbare cu copilul, cand am facut prima baita. E extraordinar sa fii mama. Poate daca aveam copilul sanatos fara atatea probleme, nu-l apreciam atat. Dar dupa ce am trecut prin ce am trecut, apreciez mult mai mult momentele petrecute cu Alex, si-i multumesc zilnic la Dumnezeu ca mi l-a lasat in viata.

Acum mai avem de facut un control la Npi(neuropsihiatrie infantila). Sa speram ca doctorul ne va da o veste buna. Suntem constienti ca va trebui sa facem fizioterapie si ca avem de lucru pana sa fie totul ok, dar nu ne dam batuti. Ce-a fost mai rau a trecut, restul e floare la ureche. Si nu conteaza ce zic medicii, copilul meu va fi Bine.

autor: ildikodrujit  membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007

Link-urile personale: Poze cu Alex : http://new.photos.yahoo.com/ildiko_drujit/#page1

 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate. .
>>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Despre nastere si sanatatea familiei mai cititi:

Pregatirea pentru nastere

Alimentatia sanatoasa a familiei

Recuperarea mamei dupa nastere

Sanatatea femeii

Subiecte tratate:
Tema:

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 200.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Nasterea lui Alex.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Nasterea unei stele

Nasterea unei stele

Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Prematurii: Esentele tari

Prematurii: Esentele tari

Esentele tari se tin in sticlute mici. Aici isi fac stagiul prematurii DC. Putin grabiti si foarte curiosi.
Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

15 comentarii din totalul de 36:

  1. Oana
    Oanatrimis la 18/5/2016

    Doamna cu ce dr ati nascut?si eu trebuia sa nasc la 32 de sapt si sangeram f tare dar mi-au dat niste perfuzii pt dezvoltarea plamanilor,m-au tinut in spital si am nascut la 40 de sapt.multa sanatate

    Raspunde la acest comentariu
  2. Nicoleta
    Nicoletatrimis la 15/3/2016

    Buna seara, Sa va dea Dumneazeu multa sanatate , am si eu o sora in spital din 04 ianuarie cu fetita ei nascuta la 27 saptamanu. DIn cauza unei hemoragii fetita a dezvoltat hidrocefalie. Va rog un telefon , adresa de email pentru niste sfaturi . Multumim din suflet

    Raspunde la acest comentariu
  3. Oana
    Oanatrimis la 19/1/2016

    Doamna cu ce dr ati nascut?si eu trebuia sa nasc la 32 de sapt si sangeram f tare dar mi-au dat niste perfuzii pt dezvoltarea plamanilor,m-au tinut in spital si am nascut la 40 de sapt.multa sanatate

    Raspunde la acest comentariu
  4. anca
    ancatrimis la 8/3/2015

    as dori o adresa de mail sau telefonul dvs. si eu am un bebe cu hidrocefalie si as dori niste sfaturi pentru recuperare

    Raspunde la acest comentariu
  5. ildikodrujit
    ildikodrujittrimis la 22/12/2011

    Alex a crescut enorm. Acum, la aproape 2 anisori, e un copil fericit, zambaret si jucaus, pus pe sotii ca toti copilasii de varsta lui. Dumnezeu a facut minuni pentru copilul nostru. Multumim pentru mesajele voastre

    Raspunde la acest comentariu
  6. simona
    simonatrimis la 14/12/2011

    doamne,nu reuseam sa citesc povestea ca nu puteam vedea printre lacrimi.va admir, si va doresc tot ce mi-as putea dori familiei mele.dar cel mai important, multa sanatate pentru alex!

    Raspunde la acest comentariu
  7. EUGENIA
    EUGENIAtrimis la 2/12/2011

    Sa va dea Domnul sanatate, putere sa mergeti mai departe, tot binele din lume!Lupta voastra este dea dreptul uimitoare..este o poveste care ne tulbura. Traiesc clipe groaznice. Nepoteii

    Raspunde la acest comentariu
  8. cristina
    cristinatrimis la 19/11/2011

    Abia am reusit sa ma opresc din plans cand am citit povestea ta. Imi pare rau pt voi dar in acelasi timp va felicit ca sunteti invingatori. Sunt mama de 1 an si 2 luni si de atunci perceptia despre viata mi s-a schimbat. Totul roieste in jurul baietelului meu. Este inuman sa te comporti asa cu niste parinti.Va doresc din tot sufletul sa fiti sanatosi.

    Raspunde la acest comentariu
  9. matica
    maticatrimis la 23/9/2011

    Buna ziuaAm citit povestea voastra si m-a impresionat foarte mult.Si eu am un baietel de 2 saptamani, am nascut la 30 de saptamani si a fost dianosticat cu hidrocefalie.Acum respira singur e la doamna doctor Boia internat si vrem si noi sa il operam in Timisoara cu doctorul PlesVa rog daca puteti sa ne spuneti cum a evoluat Alex dupa operatie si daca a fost cazul sa ii schimbati valva.Va doresc multa sanatate.Corina

    Raspunde la acest comentariu
  10. MARI
    MARItrimis la 25/11/2010

    Dumnezeu sa va dea, voua, parinti minunati sanatate ,liniste sufleteasca si nu in ultimul rand , puisorului vostru.Povestea voastra m-a impresionat pana la lacrimi .Nu uitati ca Dumnezeu este alaturi de voi.Mariana,din Medgidia.

    Raspunde la acest comentariu
  11. kokorinusha
    kokorinushatrimis la 21/9/2010

    nu mai are sens sa spun k povestea ta m-a impresionat enorm!!!sunteti trei luptatori,sa va ajute bunul Dumnezeu sa treceti peste toate greutatile cu la fel de mult optimism,povestea voastra este o lectie de viata...o vorba din batransi spune:

    Raspunde la acest comentariu
  12. Andreea B.
    Andreea B.trimis la 25/6/2010

    Am citit povestea nasterii lui Alex pe nerasuflate, am plans si la final am zambit. Felicitari mamico, felicitari lui Alex ca a luptat pentru viata lui. Va doresc tot binele din lume si multa , multa sanatate!

    Raspunde la acest comentariu
  13. nemo
    nemotrimis la 7/5/2009

    Am citit povestea ta pe nerasuflate sperind sa se termine cu bine. Va doresc numai bine si sanatate cat cuprinde lui Alex si parintilor lui!!! Sa aiba parte de tot ce e mai bun in viata.

    Raspunde la acest comentariu
  14. alitheea
    alitheeatrimis la 12/12/2008

    Extraordinar!!!Sint isarcinata in 7 luni si sincera sa fiu m-am c-am speriat,dar si m-am incurajat in acelas timp.Nu am cuvinte...Va doresc din tot sufletul ca toti ingerii din cer si de pe pamint sa va aiba in paza si sa va amintiti de cele traite doar ca de un cosmar trecut odata cu zorii zilei.Multa bafta si sanatate,sanatate,sanatate ca-i mai buna decit toate.

    Raspunde la acest comentariu
  15. mihardm
    mihardmtrimis la 29/10/2008

    eu lucrez la o sectie de neonatologie si am vz destui prematuri si cu probleme ,si sanatosi dar am plans vazand ce face Dumnezeu ca raspuns la credinta unei mame!El sa va intareasca si pe mai departe si sa va dea sanatate sa va bucurati de clipele petrecute impreuna!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII