Suflete de cristal si ... despre copiii ALTFEL

Suflete de cristal si ... despre copiii ALTFEL

Suflete de cristal si ... despre copiii ALTFEL

Ati auzit despre copii de cristal, nu-i asa? Micile minuni cu ochi limpezi si minte precoce care ne umplu de admiratie si de repect. Un virtuoz al viorii la numai 3 ani. Copii care, la varste la care noi inca ne jucam cu papusile, ne povestesc cu voci subtirele si serioase despre Dumnezeu si depre menirea lor pe Pamant. Am venit aici cu un scop, spun micutii si, privindu-i cum fac obiectele sa leviteze, cum le ies adevarate minuni de sub pensula, aceiasi pensula cu care noi am reusi sa desenam o casuta cu acoperisul stramb ori un patruped cu forma nesigura ( sa fie un catel, sa fie un elefant...?, incepi sa le dai crezare...

Material original publicat in sectiunea Bloguri Desprecopii.com. Va invitam si pe dumneavoastra sa va construit un colt de suflet pe site-ul nostru. Blogurile sunt foarte vizionate si populare in randul Comunitatii Desprecopii. 

Nu m-am gandit ca acest text va avea ecou si ca se va transforma intr-o discutie despre copiii speciali. Dar poate ca anumite lucruri trebuia pur si simplu spuse.

Ati auzit despre copii de cristal, nu-i asa? Micile minuni cu ochi limpezi si minte precoce care ne umplu de admiratie si de repect. Un virtuoz al viorii la numai 3 ani. Copii care, la varste la care noi inca ne jucam cu papusile, ne povestesc cu voci subtirele si serioase despre Dumnezeu si depre menirea lor pe Pamant. Am venit aici cu un scop, spun micutii si, privindu-i cum fac obiectele sa leviteze, cum le ies adevarate minuni de sub pensula, aceiasi pensula cu care noi am reusi sa desenam o casuta cu acoperisul stramb ori un patruped cu forma nesigura ( sa fie un catel, sa fie un elefant...?, incepi sa le dai crezare. Poate chiar exista copii de cristal. Poate ca umanitatea urca, prin ei, o noua treapta pe scara evolutiei. Copiii de cristal, copiii indigo, copiii curcubeului, o intraga generatie de fapturi minunate, inzestrate cu puteri de poveste.

In comparatie cu ei, ce suntem noi?

Eu, spre exemplu nu imi amintesc sa fi facut nimic iesit din comun ( exceptand ziua in care am introdus doua agrafe metalice in priza si am ramas intreaga ). Nu pot comunica cu pasarile, nu posed darul clarviziunii si nu pot convinge nici macar o pietricica sa se dea mai incolo daramite sa fac obiectele sa zboare prin aer.

Cu toate astea, visez necontenit la o lume curata, despovarata de poluare, fara aglomerari urbane mizere; o lume in care nimeni nu mai moare de foame si in care nu mai suntem nevoiti sa ucidem si nu ne mai este teama ca vom fi ucisi; o lume in care daca vrei sa dansezi, dansezi, daca vrei sa alergi, alergi... daca simti nevoia sa respiri, respiri! Si nu sunt singura. Sunt atatia oameni care isi imagineaza olume mai buna. Si nu de azi, de ieri sau de alaltaieri. Dintotdeauna .

In lipsa capacitatilor paranormale, in lipsa miraculosului si a ineditului noi ne infatisam in fata lumii cu sufletul. Sufletrul nostru de cristal.

 eu sunt mama unui astfel de copil: copil de cristal (brrr, ce urit mi se pare ca suna); pina la 4 ani n-a vorbit, acum a primit o diploma la matematica, este in clasa a treia dar selectat in proiecte de lucru cu clasa a patra deja; viata mea se imparte intre terapiile lui, integrarea lui, si ce mai ramine; (Ana Stroe)

alte 15 Supe pentru suflet

Mai multe supe pentru suflet >>

 Blogurile Desprecopii

Imediat ce am citit replica referitoare la copii de cristal mi-am spus: aceasta este o persoana care nu a inteles mesajul meu ca intreg ci a luat doar o parte din el. Apoi, mi-am spus: doar poate ca este mama unui copil "de cristal" si vorbeste din experienta. Asa ca am raspuns: cine poate spune cu siguranta cine sunt unii si cine sunt ceilalti? Adica: nu te necaji, nimeni nu are dreptul sa puna etichete, nimeni nu este destul de bun incat sa-si permita sa califice un copil diferit ca fiind ciudat. A doua replica mi-a confirmat banuielile dar m-a mirat. Caci da, era o mama a unui copil deosebit. M-as fi asteptat la un comentariu de genul: "sa stii, ca, in ciuda aparentelor, viata unui copil deosebit e grea. Tu faci sa para totul grozav si minunat". Si as fi raspuns: stiu. Viata oricarui copil care sufera (din orice cauza) e grea. Iar durerea parintilor e la fel de mare ca a puiului lor, uneori poate chiar mai mare. Dar asta nu schimba faptul ca acesti copii sunt minunati chiar daca nu toata lumea ii intelege. Si asta nu schimba mesajul meu referitor la dorinta comuna de mai bine a tuturor, fie ei considerati deosebiti, fie nu.

dureros este ca in fata hirtiei/tastaturii suntem poeti, in viata reala contactul cu copii respectivi este total invers (nu ma refer la topicul acesta si la persoanele de fatza)
oricit de poet esti, in parc cu propriul copil nu stii cum sa-l feresti, sa-l indepartezi de contactul direct cu acesti copii diferiti; sunt mame care protesteaza la prezenta acestor copii in clasele propriilor odrasle, in scolile propriilor odrasle, etc; asta face ca in Romania viata acestor copii sa fine si mai mult ingreunata de societate;
un lobby pentru integrarea si scoaterea din izolare a acestor copii valoreaza aur, si daca cineva are intr-adevar incredere in ei e singurul ajutor viabil posibil si real;
de aceea ma doare cind citesc poezii si idealizari despre ei, si in schimb realitatea lor in Romania e atit de dura, trunchiata si nedreapta; imaginea noastra despre ei- fabricata la distanta- nu ii ajuta cu nimic pe ei, ajuta doar ego-ul personal, o fapta concreta, un benevolat, o vorba buna pentru acceptarea si integrarea lor ii ajuta pe ei, pe acesti copii! (Ana Stroe)

Hai sa vorbim despre copii atunci.
Discutam acum doi ani cu o doamna psiholog. Ii spuneam ca mi-ar placea sa petrec mai mult timp in preajma copiilor. Poate sa merg din cand in cand la un orfelinat.
- Nu stii ce vorbesti, mi-a spus, tu nu ai rezista intr-un orfelinat nici 2 saptamani. Mai degraba ar trebui sa infiintezi o gradinita pentru copii supradotati.
- Pai cred ca sunt destule, am spus.
- Nu, nu sunt.
M-am mirat. Mi se parea de bun simt sa existe si astfel de gradinite. Nu pentru a-i separa pe acesti copii de ceilalti, fireste, ci pentru a-i trata corespunzator necesitatilor lor intelectuale.
Nu am infiintat gradinita respectiva. Pentru a te ocupa de astfel de copii trebuie sa le cunosti necesitatile iar eu nu aveam decat mult entuziasm si dorinta de a ajuta si... cam atat.
Nici acum, cand sunt mama, nu pot pretinde ca stiu mai multe. Baietelul meu se inscrie in categoria "copilul cu zulufi de aur pe care il place toata lumea" sau aproape toata lumea si, pana acum, nu a dat semne ca ar fi cu ceva iesit din comun (fireste, pentru mine e cel mai cel, dar mai pastrez si eu un gram de obiectivitate).
Numai ca, asta e viata, are unele probleme de sanatate. M-am intrebat deseori: de ce a trebuit sa ni se intample tocmai noua asta ?
In luna de miere am fost in Creta si am stat la un hotel ideal pentru vacante in familie. Aici o sa venim cand vom avea copii, am hotarat atunci impreuna cu sotul meu. In loc de Creta, am stat prin spitale.
Cineva mi-a spus odata: fiecare copil isi alege parintii. Si oricat de fantezista ar parea ideea asta, cred in ea. Asa ca mi-am spus: daca micutul asta ne-a ales pe noi, a avut un motiv intemeiat. Trebuie sa facem tot ce este posibil pentru a-l ajuta sa isi rezolve problemele de sanatate. Si treptat unghiul din care priveam situatia s-a schimbat: am inceput sa privesc problemele lui de sanatate ca pe o sarcina pe care o avem de rezolvat impreuna, ca familie. Aceasta noua optica m-a ajutat mult.
Daca as fi fost insa mama unui copil cu autism sau diabet sau sindromul Down, as mai fi putut privi lucrurile astfel? Sincer, nu stiu.
Cata rabdare le trebuie acelor parinti, cata iubire ca sa treaca peste propria dezamagire si durere (nimeni nu vrea sa-si vada copilul suferind) si sa isi creasca copilul cu dragoste. Pentru ca tot vorbeam de copii pe care societatea ii considera ALTFEL.
In cea ce va priveste, Ana, imi inchipui ca este foarte greu. Cand am vazut raspunsul tau anterior imi si imaginam o scena in parc cu o bunicuta scandalizata:
- Vai, doamna, are 3 ani si nu vorbeste! Pai nepotica mea a inceput sa spuna primele cuvinte la 11 luni!
Poate ca nu ti s-a intamplat chiar asa. Dar ultimul tau mesaj confirma in mare tabloul.
Acum, concret, zilele trecute am gasit mentionata pe net o fundatie care incearca sa ofere burse de studii copiilor supradotati. In treacat am vazut mentionate si unele propuneri de reformare a sistemului de invatamant in sensul integrarii lor. Asa ca, ma gandesc ca lucrurile au inceput sa se miste. Poate doar la nivel intentional inca dar oricum si acesta e un progres.
Un lucru insa nu inteleg: baietelul tau nu a vorbit pana la 4 ani. Dar acum vorbeste. Si are o inclinatie speciala catre matematica si poate catre alte stiinte exacte. Aceasta nu poate fi un motiv suficient pentru a starni reactii atat de dure din partea copiilor si a parintilor. Ce altceva il face pe el atat de iesit din comun incat ceilalti doresc sa il evite? In textul initial eu ma refeream la aptitudinile neobisnuite ale copiilor care se nasc acum dar mi-ar face placere sa extindem discutia, daca tot am intrat pe fagasul acesta. Si daca si tu esti de acord.

Urmariti aceasta discutie interesanta despre copiii speciali pe Blogul Desprecopii.com (Blogul lui Dyonise).

autor: Dyonise, membra a comunitatii Desprecopii.com|
Urmariti continuarea si comentariile pe Blogul lui Dyonise
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2008

Mai multe supe pentru suflet >>

Mai cititi:

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

Ultimile 2 comentarii
Trimis de nora sanda utiu

Nu stiu ce sa spun. Am ramas fara cuvinte. Totul era negru in viata mea pana acum cand in sfarsit am primit raspunsuri la unele din intrebarile mele. Am aflat cu stupoare ca s-a implinit miracolul sa fiu si eu mama unui copil minunat pe care voi il numiti de cristal. Intr-adevar sunt copii extraordinari cu capacitati de aur. Fiul meu se numeste Christian Alexandru si are 4 ani. E un copil surd care din pacate pana la aceasta varsta a experimentat spitale (am facut interventia chirurgicala pentru impiantul coclear),examene,comisii medicale,lectii de logopedie si tot restul. Dar vreau sa spun ca este un exemplu de rabdare,curaj,iubire si lumina pentru noi. Ca si parinte este greu sa-l intelegi cand nu stii despre ce este vorba. Lumea il catalogheaza ca pe un copil cu un handicap,ca pe un copil divers de restul copiilor. Din fericire noi traim in Italia unde beneficiem de ajutorul tuturor: incepand de la medici,gradinita,prieteni. Este integrat in societate si primit cu iubire. E un adevarat miracol copilul asta,o adevarata energie pozitiva. Eu il iubesc cu tot sufletul meu,este ingerul meu. Intr-adevar e un copil de cristal: cateodata fragil dar in acelasi timp tare si puternic! Am multe de invatat de la el. Fericite si binecuvantate mamele care au un asemenea copil!

Trimis de elena stancu

buna ziua ,si eu sunt

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.