Cateva pacate asumate in cresterea copiilor sau sau parentingul ideal versus parentingul real

Cateva pacate asumate in cresterea copiilor

Cateva pacate asumate in cresterea copiilor

  • Citesc in ultima vreme tot felul de materiale referitoare la parenting, unele interesante, altele care nu-mi spun ceva nou, altele care ma revolta. Incerc sa invat din fiecare cate ceva, prin natura lucrurilor, si de la o vreme incoace traiesc cu impresia ca la capitolul teorie stau destul de bine in ceea ce priveste subiectul atat de complex numit “cresterea copiilor”.

“Te spun lui tati!”
Telecomanda transformata in baby-sitter
Incurajarea stereotipiilor sexuale
“Mami, vreau pizza!”
Minciunile nevinovate
Compararea copiilor
Furia scapata de sub control

Parentingul real - de la teorie la practica

Citesc in ultima vreme tot felul de materiale referitoare la parenting, unele interesante, altele care nu-mi spun ceva nou, altele care ma revolta. Incerc sa invat din fiecare cate ceva, prin natura lucrurilor, si de la o vreme incoace traiesc cu impresia ca la capitolul teorie stau destul de bine in ceea ce priveste subiectul atat de complex numit “cresterea copiilor”.
 
Cu toate acestea, imi dau seama ca de la teorie la practica e o imensa distanta si ca modul atat de frumos in care “specialistii” ne indeamna sa aplicam sau sa nu aplicam o metoda sau alta in acest proces complex ramane adesea doar la nivel teoretic. Pentru ca daca privim lucrurile fara ipocrizie, in practica lucrurile sunt adesea mai mult sau mai putin diferite.
 
Mi-am facut, asadar, un fel de autocritica, pornind de la cateva greseli parentale pe care mi le asum in totalitate si pe care, cred, multi parinti le fac in mod curent mai mult sau mai putin constient. In prima faza am inceput sa simt un cumplit sentiment de vinovatie, apoi mi-am spus ca a gresi este pana la urma omeneste si ca, atata timp cat aceste greseli sunt rare si se diminueaza treptat, nu ar trebui sa fiu totusi atat de dura cu mine insami.

“Te spun lui tati!”

Nu se intampla des, insa uneori se intampla. Pur si simplu. E drept ca doar atunci cand nu mai gasesc nicio alta formula de autoritate. In clipa imediat urmatoare constientizez eroarea dubla – pe de o parte tati devine bau bau, iar pe de alta parte autoritatea mea se duce de tot la fund. E ca si cum i-as spune copilului meu ca ceea ce ii spun eu nu conteaza si ca e nevoie de interventia tatalui ca sa asculte. Imi doresc din tot sufletul sa nu se intample prea des, iar atunci cand apelez la acest truc ma intreb de ce o fac. Si cred ca raspunsul este foarte simplu – pentru ca de cele mai multe ori chiar functioneaza. Incerc, asadar, sa nu exagerez si ma amagesc cu ideea ca si in povesti mama este cea care intruchipeaza blandetea, iar tatal autoritatea.

Telecomanda transformata in baby-sitter

Cred ca orice parinte este constient ca televizorul ar trebui sa interfereze cat mai putin cu programul copiilor. Sunt atat de multe materiale despre cat de nociv este sa iti lasi copilul sa se uite la televizor, incat daca s-ar da vreo lege in acest sens, producatorii de televizoare ar trebui sa dea cu siguranta faliment. Si totusi… cati dintre noi nu isi lasa uneori copiii sa se uite mai mult decat trebuie la desene animate pentru ca au de terminat ceva urgent pentru serviciu sau cine stie ce treaba prin gospodarie. Vreau sa vad si eu parintele acela care respecta cu strictete, fara nicio abatere, programul indicat de specialisti. Recunosc ca eu un il incalc de multe ori si asta nu pentru ca nu imi pasa de consecinte, ci pur si simplu pentru ca uneori cedez rugamintilor plangacioase de a mai vedea un desen, doar unul… sau pentru ca imi dau seama ca o abatere din cand in cand de la un program pe care incerc sa il impun totusi in aceasta privinta, chiar nu este un capat de lume.

Incurajarea stereotipiilor sexuale

Diferenta dintre roz si albastru m-a exasperat intotdeauna. Si totusi, majoritatea body-urilor baietelului meu sunt bleu, iar cele mai multe jucarii ale sale sunt masinute. Pe fetita mea am inscris-o cu ani in urma la dansuri, pe baietel ma gandesc sa il inscriu in curand la un sport… masculin. Realizez, asadar, ca, de fapt, fara sa imi dau seama fac diferente care tin de o stereotipie sexuala ce se regaseste in comportamentul tuturor parintilor. Cu toate acestea nu pot sa nu ma mandresc cu faptul ca nu am zugravit in roz sau in bleu camerele copiilor, iar de curand, cand baietelul meu si-a exprimat dorinta de a primi de la Mos Nicolae un bebelus cu cadita, am trecut peste ideea preconceputa ca doar fetitele se joaca cu papusi. Sa spunem, deci, ca in aceasta privinta lucrurile sunt mai relaxate.

“Mami, vreau pizza!”

Mancarea sanatoasa este, cu siguranta, o mare problema in lumea in care traim. Si in aceasta privinta sunt convinsa ca fiecare parinte isi doreste sa ii ofere ce e mai bun si mai sanatos copilului sau. Si zau ca uneori te apuca groaza cand incerci sa faci selectii sanatoare intr-un supermarket. Iar atunci cand, epuizata fiind, dupa o zi nebuna, mai auzi si o replica de genul “Mami, putem comanda o pizza in seara asta, te rooooog!” chiar ca iti vine sa cedezi. Si, recunosc, uneori cedez. Asta nu inseamna ca imi indop copiii cu mancare nesanatoasa. La fel cum daca le dau voie sa manance dulciuri, nu inseamna ca ii incurajez sa devina obezi. E pur si simplu o chestiune de relaxare din toate punctele de vedere, de care cred ca avem nevoie din cand in cand.

Minciunile nevinovate

A-ti minti copiii si a le pretinde in acelasi timp sa iti spuna adevarul este, cred, una dintre cele mai mari ipocrizii ale vietii de parinte. Unele adevaruri sunt greu de suportat, altele greu de spus pe intelesul lor. Dar nu la aceste adevaruri ma refer cand invoc aparitia minciunilor nevinovate. Ci la acele mici trucuri prin care ne pacalim copiii cand sunt mici, de genul “daca bei prea mult suc o sa faci broscute in burtica…” sau “ciocolata este doar pentru oamenii mari care beau cafea…”. Din nou, vreau sa vad parintele care nu a spus niciodata in viata lui o astfel de minciunica. Evident, judecand in teorie, minciuna e minciuna, deci nu e scuzabila. Sa spunem insa ca aceste mici pacaleli dispar de la sine atunci cand copiii cresc si au o putere de intelegere care sa iti permita sa le explici fara ocolisuri adevarurile despre interdictii sau despre orice altceva.

Compararea copiilor

Da, stim cu totii ca fiecare copil are ritmul lui de evolutie, ca fiecare copil este diferit. Si totusi, ni se intampla adesea sa comparam, aproape involuntar. Spre exemplu, imi dau seama ca eu compar ceea ce face baietelul meu cu ceea ce facea sora lui la aceeasi varsta. Sau, uneori, mi se intampla sa compar instantaneu, la o petrecere de copii, de exemplu, comportamentul sau cu al celorlalti copii. Nu o fac premeditat si nici cu un scop anume si in niciun caz aceste comparatii nevinovate nu reprezinta un etalon al educatiei copilului meu, insa cred ca este un reflex natural al fiecarui parinte sa isi compare, chiar si subconstient, copiii cu semenii lor. Si in fond, atata timp cat acest lucru nu antreneaza un spirit de competitie care sa se rasfranga asupra copilului, poate ca este si comparatia buna la ceva.

Furia scapata de sub control

Nu se intampla des, dar se mai intampla… si cred ca daca m-ar filma cineva in putinele momente in care ajung la capatul rabdarii si tip la copii, apoi mi-ar arata filmarea, m-as simti cumplit. Este, cu siguranta, greseala cea mai stupida dintre toate. Este inutila si frustranta, atat pentru copii, cat si pentru parinti. In secunda urmatoare ma simt cea mai rea mama din univers, iar daca iesirea mea se mai lasa si cu plansete ale copiilor, atunci chiar ma simt lamentabil. Cert este ca ea nu este catusi de putin intentionata.

Se intampla atunci cand o suma de factori exteriori se materializeaza in neputinta de a mai face fata anumitor provocari parentale. Evident, asta nu este o scuza pentru a tipa. Insa atata timp cat greseala este constientizata si se fac eforturi pentru a se intampla cat mai rar, eventual deloc, lucrurile nu ies din sfera normalitatii.

Tu ce greseli admiti ca faci din cand in cand in cresterea copiilor tai si cum reusesti sa le depasesti? Te asteptam sa ne impartasesti din experienta ta in comunitatea parintilor responsabili de pe DC. 

Despre meseria de parinte merita de citit si:

Fratii: cum ii ajutam sa se inteleaga bine

Fratii: cum ii ajutam sa se inteleaga bine

Fratii trebuie sa fie prieteni. Tovarasi de joaca. Confidenti. Sunt numai cateva dintre minunatele roluri pe care fratii si surorile le pot juca unul in viata celuilalt. Dar marirea familiei…

Cum raspund parintii pentru faptele copiilor

Cum raspund parintii pentru faptele copiilor

Pe un anumit fond de dezvoltare sociala si neexistand o reglementare speciala, detaliata, a obligatiei pe care o au parintii fata de copiii lor minori, in materia raspunderii civile a…

Despre parenting, mai cititi:

Confesiunile unei mame: Daca ai un singur copil ...

Confesiunile unei mame: Daca ai un singur copil ...

Nu stiu daca mi-am dorit sa am doar un copil - insa viata a decis ca eu trebuie sam am doar un copil. Uneori universul si forta divina este cea care aranjeaza lucrurile in viata si oricat de tare ai…

Esti o mama elicopter ? Afla facand acest TEST

Esti o mama elicopter ? Afla facand acest TEST

Tu ce fel de mama esti pentru copilul tau? Afla daca esti sau nu un parinte elicopter, facand testul de mai jos.

Nu vreau sa fiu un parinte perfect!

Nu vreau sa fiu un parinte perfect!

Probabil ca fiecare parinte cocheteaza la un moment dat cu dorinta de a fi un parinte model. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori, insa am renuntat repede la idee, pentru simplul motiv ca mi-am…

Despre parentingul pozitiv, mai citeste:

7 dovezi ca dai o educatie buna copilului tau, deci practici un parenting corect
Parentingul pozitiv: ce este si de este mai bun decat parentingul traditional
Nu mai tipa! Fii o mamica ZEN!
Replici pe care nu ar trebui sa le spui niciodata copilului tau

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: Milena Sadova, Redactor Principal Desprecopii.com 

Desprecopii.com - toate drepturile rezervate 2017

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Cateva pacate asumate in cresterea copiilor.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Familia Verde

Familia Verde

Vrem sa ne aparam familia de asediul poluarii, si chimicalelor. Iubim natura si vrem sa traim cat mai natural putem. Pentru mai mult verde.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 1 comentarii

  1. Adriana
    Adrianatrimis la 22/2/2015

    Oamenii furioși sunt oameni care suferă. Suferă în ei înșiși, suferă mut pentru că au făcut un pact al tăcerii atunci când erau copii.Dar sentimentele reprimate în copilările strigă atât de tare încât ele au ecouri la maturitate. Ecouri care urlă fără-ncetare "Mă aude cineva, mă aude cineva...mă aude cineva!? "Continuarea articolului o regăsești aici:http://mentormommy.blogspot.ro/2015/02/furia-ingropata-de-vie-nu-piere.html

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII