Rani care nu se vad, dar care ne afecteaza toata viata

Rani care nu se vad, dar care ne afecteaza toata viata

Rani care nu se vad, dar care ne afecteaza toata viata

  • Se intampla uneori sa avem impresia ca anumite lucruri sau intamplari se tot repeta in viata noastra. E primul semn ca urmam, inconstient, niste tipare.

Rani care nu se vad, dar care ne afecteaza toata viata

Se intampla uneori sa avem impresia ca anumite lucruri sau intamplari se tot repeta in viata noastra. E primul semn ca urmam, inconstient, niste tipare.

Suntem multi cei care ne luptam cu rusinea sau cu teama ca nu suntem suficient de buni, ori suntem intr-o permanenta comparatie cu ceilalti, comparatie din care noi iesim de obicei prost, ori, dimpotriva, cu neincrederea ca altii pot face lucrurile la fel de bine ca noi. La baza acestor credinte exista rani profunde, rani pe care le-am suferit in primii ani ai copilariei, in primii ani ai vietii, cu care am invatat sa convietuim, dar care ne dicteaza inconstient alegerile.

Rana de respingere este cea care alimenteaza credinte de genul „nu sunt bun de nimic”, „nu reprezint nimic pentru ceilalti”. Fuga din situatiile care impun alegeri este de obicei o consecinta a ranii de respingere.

Cel care sufera de abandon isi alimenteaza rana de fiecare data cand abandoneaza un proiect la care tinea mult, cand renunta, cand nu se ocupa destul de el insusi si cand nu isi acorda atentia de care are nevoie. Ii  sperie pe ceilalti cand se agata prea mult de ei si face in asa fel incat sa ii piarda si sa ramana iar singur. Isi face corpul sa sufere mult, imbolnavindu-se pentru a atrage atentia celorlalti.

Cine sufera de umilire isi alimenteaza rana de fiecare data cand se injoseste, cand se compara cu ceilalti, punandu-se in inferioritate, cand se devalorizeaza

Cel care traieste o rana de tradare isi intretine rana mintindu-se, Iasandu-se sa creada lucruri false si nerespectandu-si angajamentele fata de el insusi. Se pedepseste cand preia toate sarcinile el singur deoarece nu are incredere in ceilalti si nu Ie atribuie din responsabilitati. Cand face acest lucru este atat de ocupat sa verifice munca celorlalti incat risca sa isi pierda si timpul lui liber.

Cel care sufera de nedreptate isi favorizeaza rana fiind prea exigent cu el insusi. Nu isi respecta limitele si este foarte stresat din aceasta cauza. Este nedrept fata de el insusi, deoarece se critica mult si are dificultati in a-si vedea calitatile si ceea ce stie sa faca bine. Sufera atunci cand nu vede decat ceea ce nu s-a facut sau greselile care s-au comis.

Desi este extrem de important sa ne cunoastem si sa ne intelegem pe noi insine, exista un aspect mult mai important pentru a duce o viata echilibrata: sa ne iubim pe noi insine. Cunoasterea este importanta, dar isi pierde sensul si valoarea daca nu suntem deschisi si disponibili fata de noi in timp ce actionam pentru a descoperi cine suntem. Daca alegem sa traim  o experienta in non-acceptare, in judecata sau autojudecata, in culpapilitate, in teama, in regret atunci, cu siguranta vom intalni oameni care sa ne arate partea negativa a acestei trairi, oameni care ne vor forta sa ne infruntam temerile, demonii, iar infruntarea si acceptarea fac parte din procesul de trezire. A accepta o experienta nu inseamna ca acea experienta este preferata noastra sau ca suntem de acord cu ea. Este vorba mai degraba de a ne acorda noua insine dreptul de a experimenta si de a invata prin intermediul a ceea ce traim.

Pentru ca un tipar sa se schimbe, trebuie mai intai sa il acceptam neconditionat mai degraba decat sa vrem sa il facem sa dispara prin negare, neacceptare, nerecunoastere. Ranile noastre profunde au de asemenea nevoie sa fie recunoscute, iubite si acceptate. Iar a iubi neconditionat inseamna a accepta ceva chiar daca nu suntem de acord si chiar daca nu intelegem sensul anumitor situatii.

SUMMER CAMP organizeaza primul workshop despre cum ne sabotam singuri si despre cum putem iesi din cercul vicios al lucrurilor care ni se tot repeta. Doar cunoscandu-ne propriile rani si nevoi putem intrerupe cercul vicios al pattern-urilor.

Pune degetul pe rana si vino in perioada 8 - 14 iunie sau 20 – 26 iunie la SUMMER CAMP 2015.

Afla mai multe informatii de la psiholog Daniela Ciobotar, trainner si coach in comunicare, sau pe site-ul //dc-catalyst.ro/blog/.

Daniela Ciobotar este trainner certificat pe Modelul Process Communication, model dezvoltat in anii ’70 de Dr. Taibi Kahler, psiholog clinician, care a studiat, secunda cu secunda, tiparele comportamentale ale oamenilor. Acest model este folosit in toate domeniile, de la recrutarea, pregatirea astonautilor pentru NASA sau conceperea discursurilor lui Bill Clinton.

 autor: desprecopii - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2015

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 200.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Rani care nu se vad, dar care ne afecteaza toata viata.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Familia Verde

Familia Verde

Vrem sa ne aparam familia de asediul poluarii, si chimicalelor. Iubim natura si vrem sa traim cat mai natural putem. Pentru mai mult verde.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII