Lasa-ti copilul sa se plictiseasca... din cand in cand!

Lasa-ti copilul sa se plictiseasca... din cand in cand!

Lasa-ti copilul sa se plictiseasca... din cand in cand!

  • De cate ori nu ai auzit exclamatia ”Mama/ tata sunt plictisit!!!”? Cum reactionezi la o astfel de exclamatie? Probabil ca majoritatea dintre noi se simt brusc vinovati atunci cand aud astfel de cuvinte din gura propriului copil.

De ce e nevoie sa existe si timp de plictiseala?
”Ma plictisesc!” – un refren arhicunoscut al copiilor...
Cum ar tebui sa raspunda parintii atunci cand copii spun ca se plictisesc?
Cu ce tip de activitati alungam plictiseala?
Este televizorul / tableta o solutie?
Transforma plictiseala in ceva constructiv!

Mami, tati ...sunt plicitisit(a) ....

De cate ori nu ai auzit exclamatia ”Mama/ tata sunt plictisit!!!”? Cum reactionezi la o astfel de exclamatie? Probabil ca majoritatea dintre noi se simt brusc vinovati atunci cand aud astfel de cuvinte din gura propriului copil. De aceea, tendinta este sa incercam sa rezolvam imediat problema plictiselii si de multe ori incercarea aceasta de a rezolva imediat face mai mult rau decat bine. Pentru ca avem tendinta de a rezolva plictiseala fie oferindu-le divertisment tehnologic, fie activitati structurate, organizate. Or copiii au, se pare, nevoie acuta si de activitati nestructurate si neprogramate, de timp petrecut ”la intamplare”, dar intr-un mod sanatos.

De ce e nevoie sa existe si timp de plictiseala?

Copiii au nevoie de astfel de momente in care nu au nimic programat si nimic de facut. Aceste momente ii dau copilului posibilitatea sa isi exploreze lumea interioara si sa isi puna in miscare creativitatea. De asemenea, aceste momente ii dau copilului ocazia sa isi descopere propriile pasiuni, dincolo de lectiile structurate de la scoala, de cursuri si alte activitati. Daca ne-am tine copiii mereu ocupati cu lucruri dinainte stabilite, nu ar reusi niciodata sa invete sa dea atentie si lucrurilor marunte, adesea ignorate, dar care, de cele mai multe ori sunt aducatoare de fericire. Este esential, de asemenea, sa ii lasam pe copii sa aiba putere de decizie asupra unei parti a timpului lor, pentru ca, odata deveniti adulti, aceasta este una dintre cele mai mari provocari – sa iti gestionezi timpul. Iar aceste momente de ”plictiseala” sunt cele pe care ei isi pot exersa propria capacitate de a-si organiza singuri timpul.

”Ma plictisesc!” – un refren arhicunoscut al copiilor...

Replica aceasta refren, adesea rostita in tot felul de imprejurari de catre copii de diferite varste isi are justificarea in faptul ca majoritaea copiilor au nevoie de acest timp liber, in care sa aleaga singuri ce sa faca. Si de cele mai multe ori, dupa ce se plang ca se plictisesc, plictiseala dispare in cateva minute, pentru ca isi gasesc singuri de joaca, asa incat refrenul nu trebuie intotdeauna luat in tragic. Totusi, exista momente in care un copil spune ca e plictisit pentru ca efectiv nu gaseste nimic de facut. De obicei, asta se intampla din anumite cauze ce trec dincolo de simpla gestionare a timpului sau a activitatii. Cele mai frecvente motive pentu care copiii ajung sa se plictiseasca si sa o afirme cu voce tare sunt:

1.Sunt dependenti de divertismentul tehnologic, astfel incat se vad incapaili sa gaseasca alt gen de resurse de petrecere a timpului in sine sau in afara.
2.Activitatea lor este atat de incarcata si de structurata, incat ideea de timp liber ii sperie si nu stiu ce sa faca cu el.
3.Au nevoie de atentia parintilor si acesta este cel mai bun mod de a le atrage atentia ca simt absenta implicarii lor.

Cum ar tebui sa raspunda parintii atunci cand copii spun ca se plictisesc?

In primul rand, daca copilul tau iti spune ca se plictiseste, opreste-te o clipa din ceea ce faci, indiferent care este acea activitate, si acorda-i atentie macar 5 minute. Cel mai probabil in mai putin de 5 minute nevoia de atentie ii va fi satisfacuta si isi va gasi singur o activitate de facut. Daca insa acest lucru nu se intampla, inseamna ca nevoia copilului este mai profunda si este cazul sa faci ceva pentru a i-o indeplini. Fie ca il implici in ceea ce faci in acel moment, fie ca iei o pauza de la activitatea ta ca sa faceti ceva impreuna, ceea ce este important e sa ii arati toata afectiunea ta, astfel incat copilul sa isi recapete increderea in sine si in faptul ca nu ai uitat de el. Abia atunci te poti gandi la ideea de a te reintoarce la activitatea de dinainte.

Cu ce tip de activitati alungam plictiseala?

Dincolo de atentia pe care copii simt nevoia sa o aiba din partea parintilor mai ales atunci cand afirma ca se plictisesc, timpul respectiv, de alungare a plictiselii, trebuie umplut cu tot felul de activitati, pe cat posibil atipice, neprogramate, care sa scoata copilul din rutina. Dar chiar si in aceste situatii, este bine sa il lasi pe el sa decida. Inventeaza, de exemplu, o cutiuta cu biletele pe care sa scrieti activitati ce pot fi facute atunci cand va plictisiti, iar cand auzi replica refren, pune-l pe copil sa extraga trei biletele din cutie si sa aleaga una dintre activitati pe care sa o faceti impreuna. Iata mai jos o lista, ce pate fi, desigur, completata la infinit, cu astfel de activitati care sa alunge plictiseala:

Decupati papusi din hartie si faceti haine pentru ele
Luati un magnet si faceti o lista cu tot ce poat fi magnetizat din casa
Alergati in jurul blocului de 3 ori
Dansati
Stergeti oglinzile din casa
Scrieti cate 10 lucruri pe care le adorati la fiecare dintre membrii familiei
Desenati
Scrieti o scrisoare bunicii, lui Mos Craciun sau oricui vreti
Faceti baie jucariilor
Confectionati felicitari
Plimbati-va cu bicicleta
Faceti un castel din cutii
Incepeti sa colectionati ceva (frunze, timbre etc.)
Scrieti o poveste
Redecorati o camera
Jucati un joc
Plantati seminte
Pictati pietricele etc.

Lista este deschisa si poate fi oricand completata cu idei ingenioase de alungat plictiseala.

Este televizorul / tableta o solutie?

Ce facem atunci cand nimic nu functioneza? Dam drumul la televizor sau jucam ceva pe tableta? Este o solutie de moment care are efect imediat, dar care, pe termen lung, are efect invers. Studiile arata ca acei copii care petrec mult timp in fata monitoarelor de orice fel se plictisesc mult mai repede. Chiar si dupa ce elimina din programul lor tableta si televizorul, acesti copii au tendinta de a gasi mult mai greu activitati care sa ii pasioneze. Ca parinte, nu trebuie sa te dai batut in fata acestei provocari.

Daca copilul tau stie deja sa citeasca, atunci nu exista niciodata un moment in care sa nu aiba nimic de facut, pentru ca lumea cartilor este infinita si este imposibil sa nu gaseasca ceva pe placul lui in ea. Trebuie doar sa stii cum sa il faci sa paseasca in aceasta lume minunata. Citeste impreuna cu copilul tau, inventeaza jocuri care sa implice lectura. De exemplu, cititi aceeasi carte amandoi pana cand suna telefonul si vedeti cine a citit mai mult. Ajuta-ti copilul sa aleaga cartile, implica-te in lecturile lui si vei vedea ca puterea exemplului personal poate fi uneori magica.

Atunci cand copilul se plictiseste pentru ca deja a citit foarte mult si vrea altceva, e timpul pentru ceva special. Renunta la orice ai fi facut in momentul acela si faceti impreuna ceva ce nu ati mai facut de mult timp. Chiar daca pare greu si ti se pare imposibil de amanat ceea ce faceai, amana totusi! Vei vedea ca satisfactia de a fi alungat plictiseala copilului este mai mare decat faptul ca ai fi putut termina ceva pentru serviciu sau cine stie ce activitate prin casa.

Transforma plictiseala in ceva constructiv!

Incearca sa descifrezi cauza plictiselii copilului tau atunci cand acesta iti marturiseste ca se plictiseste. Oricare ar fi ea, lucrurile pot fi transformate in ceva pozitiv, daca depui un minim efort pentru a gestiona corect aceasta situatie. Si nu uita ca uneori copilul tau are nevoie sa fie lasat sa gestioneze singur aceste momente de plictiseala.

Cititi mai multe despre dezvoltarea copilului intre 4-12 ani:

Ce competente ar trebui sa aiba copilul prescolar ?

Ce competente ar trebui sa aiba copilul prescolar ?

Ne-am obisnuit sa asociem termenul "competenta" mai ales cu programele scolare care se doresc a fi repere utile in dezvoltarea personalitatii copiilor, pe planuri multiple. Iata care sunt cele mai…

Balbaiala copilului: cauze, comportament si tratament

Balbaiala copilului: cauze, comportament si tratament

Balbaiala este un fenomen despre care toata lumea a auzit si cu care foarte multe persoane s-au confruntat. Fiecare dintre noi cunoaste cel putin o persoana cu aceasta dificultate.Este insa balbaiala…

Capriciile modei la copii, despre alegeri, nazuri si dilemele parintilor

Capriciile modei la copii, despre alegeri, nazuri si dilemele parintilor

La momentul de demult in care singura dilema era daca ii dai body-ul albastru cu dungi sau pe cel albastru cu buline, timpurile de azi pareau o utopie. Atunci, cand odrasla isi exprima preferintele…


 

Va asteptam pe forumul special: PARENTING - sau despre meseria de parinte

autor: redactor Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2017

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Lasa-ti copilul sa se plictiseasca... din cand in cand!.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

In floarea copilariei (4-12 ani)

In floarea copilariei (4-12 ani)

Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
La bucatarie

La bucatarie

Ce gatim astazi? Vreau o reteta noua ! Am uitat cum se fac clatitele ! Trebuie sa va impartasesc noua reteta de prajitura. Bucatarii si bucataresele au cuvantul!
PARENTING - sau despre meseria de parinte

PARENTING - sau despre meseria de parinte

Despre MESERIA DE PARINTE. Experiente, intrebari si milioane de nelinisti. Asta inseamna sa fii parinte.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII