Vreau timp de pierdut ...

Vreau timp de pierdut ...

Vreau timp de pierdut ...

  • Odată ce am părăsit acea vârstă a miracolelor, întâmplările din viața mea se succed ca un vârtej venit de nicăieri care mă ia pe sus, îmi strică coafura și-mi ridică indecent pliurile fustei. Vacanțele de vară se sfârșesc înainte să înceapă, iernile pică într-o zi de joi iar zăpezile, în loc să se aștearnă printre blocuri, să acopere petele de benzină și desenele cu cretă, cad implacabil pe tâmplele tuturor părinților din lumea asta.

    Am obosit de rutina asta cotidiană în care totul trebuie să treacă repede, să facă loc altor experiențe. M-am săturat de proiecte care trebuie terminate ieri, de rapoarte care trebuie predate într-o jumătate de oră, de guturaie cărora le dăm în cap să treacă într-o zi, de relații pe care le forțăm să se coacă înainte de vreme, de trădări pe care le iertăm prematur, de iubiri pe care le forțăm să ardă fără foc. De caricaturi de carton umflate grotesc în prime-time până la statutul de vedete naționale. De statusuri pe care le actualizăm în timp real. De copii forțați să crească prea repede...

Demult, timpul era o noțiune aproximativă

Demult, pe vremea când îmi ajungeau degetele de la mâini pentru a-mi arăta vârsta, timpul era o noțiune aproximativă. Viața se delimita delicios între vacanțe și mers la școală, între dormit cu bunici povestelnice și trezit în miros de cacao cu lapte, între teme la română și Dallas-ul de sâmbătă seara. Era un univers diluat și aparent interminabil.

Că toate acelea se vor sfârși, că va veni o zi în care EU voi trage diminețile de prunci somnoroși – asta mi se părea de domeniul inimaginabilului. Nu se va întâmpla niciodată, așa îmi spuneam atunci, când zilele treceau molatic și leneș iar perspectiva adultului care urma să devin era atât de îndepărtată și improbabilă precum ar fi fost, spre exemplu, un Moș Crăciun sosit inoportun și total ilogic în luna august.

Acelea erau vremurile bucuriei și ale binecuvântatei nevinovății, iar aparenta suprimare a timpului pe care o resimțeam era o consecință incontestabilă a condiției mele de copil. Trăiam într-o buclă temporală în care întâmplările reveneau ciclic, zăpezile durau ani în șir, vacanțele de vară erau nesfârșite iar părinții nu îmbătrâneau niciodată.

Dar hei, de-atunci, timpul a luat-o razna

Odată ce am părăsit acea vârstă a miracolelor, întâmplările din viața mea se succed ca un vârtej venit de nicăieri care mă ia pe sus, îmi strică coafura și-mi ridică indecent pliurile fustei. Vacanțele de vară se sfârșesc înainte să înceapă, iernile pică într-o zi de joi iar zăpezile, în loc să se aștearnă printre blocuri, să acopere petele de benzină și desenele cu cretă, cad implacabil pe tâmplele tuturor părinților din lumea asta.

Și nici nu mai știu dacă e corect să mă alătur șleahtei de alți adulți asemănători mie care, ca un veritabil cor al robilor, își plânge zilnica litanie: ”nu mai am timp!” sau dacă nu cumva mai degrabă timpul nu mă mai are pe mine. Undeva, în lumea asta, există fetițe care trăiesc într-un repetabil Neverland, se trezesc în arome de cacao și ies în nămeți de zăpădă care nu se topesc niciodată. Nu eu, nu.

Eu sunt pe repede-înainte

Toată viața mea - și nu am deloc senzația că mi s-ar aplica doar mie – este un absurd experiment orchestrat de nu-știu-cine, în care acționez ca într-un film jucat în contratimp, cu fast-forward. Zilele săptămânii trec într-un ritm care-mi provoacă rău de viteză. Azi e luni. Trezit copil, dus la școli, mers la serviciu, închis ochii pentru o secundă în pauza mare. E vineri. Și între cele două momente, un gol care trece la fel de rapid ca o pauză publicitară într-un serial care nu se mai termină; un gol pe care-l umplu, săptămânal, cu tot felul de lucruri de adulți. Făcut rapoarte. Ținut ore. Trimis mesaje. Verificat lucrări. Vorbit la telefon. Dat like. Gătit mâncarea preferată a lui fiu-meu. Gătit orice-fel-de-mâncare a lui fiu-meu. Toate astea și încă câteva repetându-se ca într-un episod căruia îi anticipezi, de la primele scene, toate gagurile. Toate mini-dramele. Toate replicile, uneori.

În tot acest repetabil ciclon al vieții domestice, am uneori momentele mele de revelație, ca o străfulgerare, ca o intuiție. Îmi văd, ca într-o oglindă, goana asta nesfârșită în tot absurdul ei și conștientizez, așa, ca la cinematograf, cât de inutilă este uneori. Și cum am exagerat-o, noi, adulții – sau poate doar eu. Că poate nu era neapărat să-mi iau încă două joburi. Că ar fi fost mai bine să ies cu fiu-meu în parc, să ne bucurăm de prima zăpadă. Că am fi putut să mâncăm la un meniul-zilei în loc să stau trei ore în bucătărie. Că nu ar fi fost sfârșitul lumii dacă n-aș fi șters praful azi. Că am ratat toamna anul ăsta, că n-am văzut când au căzut toate frunzele. Că n-am avut timp să mă întâlnesc cu prietena mea care a stat în oraș doar două zile, pentru că aveam un termen limită de respectat. Că n-am fost la masa de duminică la părinții mei, pentru că am fost epuizată și am dormit. Că n-am fost la concertul lui Leonard Cohen, iar acum nu voi mai merge niciodată.

Ma sperie ce aș putea rata în continuare...

Dar poate că mai mult mă sperie nu ce am ratat până acum, ci ceea ce aș putea rata în continuare. Dimineți de Crăciun în care să fiu un Grinch obosit și frustrat. Ieșiri spontane de weekend, când ne urcăm în mașină și ne lăsăm duși de drum. Seri de remmy în trei. Ultimele povești spuse pe intuneric unui copil care devine tot mai mare pentru ele. Vacanțe în care cel mic mai vrea încă să vină cu noi. Dansuri pe întuneric cu fiul meu. Cântece rock cântate în mașină, dimineața, spre școală. Prima iubire a fiului meu. Vreau să fiu acolo la toate astea.

Am obosit de rutina asta cotidiană în care totul trebuie să treacă repede, să facă loc altor experiențe. M-am săturat de proiecte care trebuie terminate ieri, de rapoarte care trebuie predate într-o jumătate de oră, de guturaie cărora le dăm în cap să treacă într-o zi, de relații pe care le forțăm să se coacă înainte de vreme, de trădări pe care le iertăm prematur, de iubiri pe care le forțăm să ardă fără foc. De caricaturi de carton umflate grotesc în prime-time până la statutul de vedete naționale. De statusuri pe care le actualizăm în timp real. De copii forțați să crească prea repede; de farduri pe obraji de 14 ani. De decorațiuni de Crăciun în luna octombrie. De vânzători de iluzii care, profitând de obsesia noastră cu timpul, ne vând cu cinism rețete care-ți elimină ridurile peste noapte, te scapă de 20 de kilograme într-o săptămană și te învață să vorbești chineza într-o lună.

Vreau timp de pierdut...

Vreau timp de pierdut, vreau să uit să zic ”grăbește-te, că întârziem”, vreau să mă opresc la mijlocul zilei în parc și să hrănesc porumbei. Vreau să nu mai ratez nicio masă cu părinții mei, chiar dacă asta înseamnă să amân o lucrare așa-zis importantă. Vreau să uit de mașină, vreau să merg pe jos când ninge, vreau să nu-mi mai beau mereu cafeaua în timp ce mă îmbrac.

Vreau să am timp să-mi trăiesc fiecare emoție pe îndelete; vreau să-mi permit să mă bucur de micile mele fericiri o zi întreagă, nu doar până la următoarea sarcină care mă așteaptă. Vreau să fiu tristă în voie, atunci cînd imi vine. Si să nu mă forțeze nimeni să-mi treacă repede, să trec peste asta, viața merge mai departe, you can do it și alte platitudini. Merge mai departe, da. Al dracului de repede.

Opriți Planeta, spunea odată un cineast francez făcând istorie. Vreau să cobor.

Daca ai avut vreodata sentimentul de trezire la realitate ce alunga orice urma de posibila nostalgie ...

Ti s-a intamplat vreodata sa ai revelatia dureros de concreta a trecerii timpului, care altereaza amintirile si senzatiile ce-ti dadeau, odata, senzatia de delicioasa imponderabilitate?

Ai avut vreodata sentimentul de trezire la realitate ce alunga orice urma de posibila nostalgie? ... mai departe

 Despre timp, merita citit si:

Vor veni si zile in care ...
Bucura-te de fiecare clipa cu copilul tau mamico pentru ca fericirea unei mame vine din lucrurile simple
De ce nu ne traim amanarile sau despre cum trece viata pe langa tine ...

Autor: Nana01
redactor invitat la Desprecopii

Toate drepturile rezervate ©  Desprecopii.com 2016

 

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Vreau timp de pierdut ....

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Departe de Romania dar cetateni ai limbii romane. Diaspora romana online.
Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Experiente de vacante si calatorii. Evaluari de hoteluri, pensiuni si recomandari. Toate testate de comunitatea DC!
Zona artelor

Zona artelor

Carti, Muzica, filme, televiziune ... si alte genuri de arta.
Casa noastra, dulce casa

Casa noastra, dulce casa

Decoratiuni, stiluri, perdele, planuri de casa, dulapuri, faiante, bidinele, galeti cu var :))

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII