Mi-e dor de bebele meu !!!

Mi-e dor de bebele meu !!!

Mi-e dor de bebele meu !!!

  • Ieri mi s-a confirmat ceea ce banuiam dar am sperat totusi sa nu fie adevarat: sarcina oprita in evolutie. Acum, nici nu stiu ce simt. Sunt pustiita? Ma simt goala? Ma simt vinovata pt ca nu am stiut sa ma bucur din prima clipa! Poate e o prostie, dar intr-un colt al mintii e intrebarea: acel sufletel mic nu s-a simtit vrut, iubit si a ales sa plece sa caute un cuib mai iubitor? Doamne, de ce? Mi-e dor de bebele meu ...

Despre pierderile subtile pe care le experimentăm o dată cu pierderea unei sarcini

Pierderea unei sarcini este însoţită de o serie de alte pierderi pe care cei ce nu au trecut prin asta nu le pot percepe. Nu numai că ne-am pierdut copilul, dar suferim şi efectele unei naşteri şi pe cele ale unei morţi şi de cele mai multe ori nu avem un copil pe care să-l înmormântăm. Atunci când participă la o înmormântare cei din jur ştiu cum să se poarte. Dar dacă nu are loc o astfel de ceremonie uneori nici nu realizează că noi suferim.

Acesta este un stress în plus, pentru că ne poate face să ne simţim obligaţi să le explicăm, pe când dacă ar vedea un bebeluş născut mort sau un copil mort, toată lumea ar realiza cât de devastaţi suntem. Suferinţa noastră li s-ar părea normală. Iata povestea pierderii unei sarcini spuna in cuvinte simple si emotie multa de o membra a comunitatii Desprecopii.com.

Ieri mi s-a confirmat ceea ce banuiam dar am sperat totusi sa nu fie adevarat: sarcina oprita in evolutie.
Nu stiu daca subiectul e potrivit aici dar nu stiu unde ma pot descarca si cred ca voi ma intelegeti cel mai bine !
A fost a3-a sarcina si prima oprita in evolutie. Am un baietel de 5 ani si 8 luni si o fetita de 1 an si 2 luni. Eu fac 28 in mai.
Dupa fetita am hotarat sa ne oprim doar la 2 copii. Motive, intemeiate, ziceam atunci: ca sunt singura, ca nu avem bani, sotul lucreaza mult, ca eu inca nu am o cariera.

In ianuarie, pe cand inca mai alaptam fetita, s-a intamplat sa nu ne proteajam. Am simtit din ziua aceea ca am ramas insarcinata, dar am sperat sa nu fie adevarat. Nu am avut curajul sa iau pilula ce poate impiedica conceptia, 2 sapt am stat asteptand. Tocmai incepusem niste cursuri, Florence intra din aprilie la scoala, totul mergea conform planului, nu nu se putea sa apara o sarcina.

La cateva zile de la intarzierea menstruatiei, nu am mai avut rabdare, dar nici curaj sa fac un test. Asa ca am mers direct la doctorul ginecolog unde testul si ecografia mi-au confirmat sarcina. Confirmarea m-a shocat, pe drumul spre casa nu stiam cum sa-mi abtin lacrimile. I-am spus sotului, m-a intrebat ce facem? Aveam indoieli, recunosc ca m-am gandit la avort, dar am stiu ca nu as fi niciodata in stare sa-l fac. Am vb cu 2 prietene (una din ele pierduse a treia sarcina la 4 luni), m-am calmat, am inceput sa gandesc pozitiv, cu 2 sau cu 3 nu e tot pe acolo?!, am inceput chiar sa ma bucur si sa fiu mandra de burtica.
Cu un nou bebe in burtica am inceput sa fiu mai calma, mai optimista, am inceput sa dau mai multa atentie copiilor, sa ma bucur mai mult de ghidusiile lor si sa nu mai mai supar asa tare la nazbatiile lor.

Au aparut niste probleme de familie, am fost stresata, dar au trecut.
La 6 sapt m-am prezentat la spit unde am nascut-o pe fetita pt a fi luata sub observatie. La ecograf mi s-a reconfirmat sarcina, dar era cu o sapt mai mica decat varsta reala. Dar cum mai sunt cazuri, am fost chemata peste o sapt pt a vedea bataiile inimii. A fost primul ghimpe ce mi-a intepat inima, primul semn de indoiala. M-am dus peste 10 zile. Nu se vedea decat sacul embrionar si vag, vag ceva inauntru. Dar poate ca bebele va creste de acum, doctorita m-a sfatuit sa mai asteptam.
De la spit pana acasa trb sa schimb 2 autobuzuri (in ziua aceea nu am mers cu mashina si bine am facut), am tinut-o strans pe Florence in brate si incercam sa ma abtin sa nu plang. Ma rugam sa nu fie adevarat. De asta oare nu avem greturi si eram plina de energie (la primele 2 sarcini m-am simtit ff rau din cauza greturilor). Acasa am plans si m-am rugat. Acum cand ma bucuram de minunea mica, nu, nu!!! Am adormit cu FLorence in brate.

De a 2-a zi am inceput sa ma simt mai bine si am sperat. Sambata si duminica chiar am avut ceva greturi si dureri de burta si spate. Le-am pus si pe seama faptului ca o iau destul de mult pe cea mica in brate.
Vineri mi-am facut curaj si mi-am indreptat pasii spre spital. Am lasat-o pe Florence la o prietena cu un baietel de aceeasi varsta si pt ca nu mai aveam timp dupa ce terminam cu spitalul sa-l iau pe Stef de la gradi, l-am luat mai devreme, impreuna cu fetita prietenei si cu 2 puncte de sprijin m-am prezentat la spital. Copii mi-au mai atras atentia de la ceea ce ma macina. Nu am vrut sa infrunt singura si recunosc ca ei m-au tinut tare.

La ora 4 dupa amiaza, vinerea sala de asteptare goala. Mereu plina de viitoare mamici, trb sa astept , acum am intrat repede. Pana la usa cabinetului am sperat ca poate am chiar gemeni in acelashi saculet si de aceea sunt asa de mici. Cum m-am asezat pe scaun pt ecografia intravaginala am stiut si foarte senina sau rece am privit ecranul: aceeashi pata neagra, masurata, aceeashi varsta gestationala:5 sapt.

A urmat verdictul- sarcina oprita in evolutie. Nu stiu de unde putere sa astept sa-mi explice formalitatile pt interventia chirurgicala, sa-mi explice de riscuri si de analiza de sange pe care urma sa mi-o faca imediat. Doctorul (cel care m-a supravegheat cand am fost internata din cauza riscului de nastere prematura la Florence) a incercat sa ma imbrabateze: nu e vina nimanui, e selectie naturala, 1 caz din 10, data viitoare va fi ok. Nu am putut sa ii spun, ca nu a fost planificata sarcina dar ca a fost un dar minunat. Voi avea curaj pt "o data viitoare"?
Asistenta mi-a facut programarea pt chiruetaj. Daca pana acum nu s-a produs hemoragia, e mai bine sa intervina ei (asa mi s-a spus). 31 martie, ziua in care se termina un vis. De ce?

Ma simt vinovata pt ca nu am stiut sa ma bucur din prima clipa! Poate e o prostie, dar intr-un colt al mintii e intrebarea: acel sufletel mic nu s-a simtit vrut, iubit si a ales sa plece sa caute un cuib mai iubitor? Doamne, de ce?
Lui Stefan ii spusesem de bebe din burtica, venea la mine cu dif nume. Isi dorea un fratior! Ieri, pe drumul spre casa, dupa ce am luat-o si pe Florence, impingand usor la carucior, pe intuneric, neavand taria sa-l privesc in ochi, i-am zis sa nu mai zica la nimeni ca un bebe e la mami in burtica.
-De ce?, am fost intrebata! Deja l-ai nascut?
I-am spus ca bebe s-a dus sa stea langa Doamne-Doamne. Mi-a raspuns ca el, Stefan se simte singur si trist. Ca o iubeste si pe surioara lui dar si pe fratiorul din burtica. Dimineata m-a intrebat iar de bebe.

Avand 2 sarcini soldate cu 2 copii superbi nici nu mi-a trecut prin minte ca de data aceasta nu va fi la fel. Imi faceam griji ca nu mai am haine de gravida si hainute pt nou-nascuti. Cum am putut fi atat de naiva?
Acum, nici nu stiu ce simt. Sunt pustiita? Ma simt goala? Urmeaza 4 nopti si 3 zile de asteptare, de teama. Ma intreb daca se va porni inainte hemoragia? Ce va fi miercuri si dupa ce totul se va termina incotro o voi apuca. Parca sunt in desert fara nici un indicator. Sunt confuza.

Ieri i-am pus o intrebare prietenei care a avut grija de Florence in timpul cat am fost la spital. Acest bebe nu va mai veni, oare e datoria mea morala sa dau sansa unui alt bebe? (imi cer scuze nu stiu cum sa pun in cuvinte ceea ce simt)
Iar acum rememorand cele intamplate, m-a "lovit" asa dintr-o data. Daca acest sufletel asteapta inca o sansa? (
autor: eli, membra a comunitatii Desprecopii.com, cititi blogul ei aici )

Nu pot sa îmi revin dupa pierderea sarcinii. Cum pot sa îmi usurez perioada de criza?

Pierderea unei sarcini este un eveniment tragic, este nevoie de timp si rabdare pentru a iesi din criza.

 Cititi totul despre: Pierderea sarcinii

Inscrieti-ca in clubul Asteptand un Ingeras in viata noastra

E timpul sa primiti suport emotional si tactic de la colege de suferinta dar si de la mamici tinere care au reusit sa isi tina odorul in brate. Inscrieti-va pe forumul Asteptand un ingeras in viata noastra ! Acesta este un club special pe forumul Desprecopii.com, doldora de informatii si sfaturi de la mamici care au trecut prin acelasi stres ca dvs acum. Nu veti regreta!

Va recomandam sa cititi de pe forumul Desprecopii

 Forum recomandat

 Asteptand un ingeras in viata noastra !
Teritoriul 'aspirantelor'! Preconceptie, in/fertilitate, FIV, sperante si experiente. Chiar daca se lasa asteptat - noi nu ne pierdem speranta!

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 200.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Mi-e dor de bebele meu !!! .

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Odiseea Sarcinii, 40 de saptamani, Grupuri de Gravidute

Odiseea Sarcinii, 40 de saptamani, Grupuri de Gravidute

Forumul cu burtici si generatii de mamici. Suport, caldura, prietenie si atitudine.
Nume de copii.

Nume de copii.

Despre alegerea numelui copilului si legatura lor cu destinul ...
Ghidul sarcinii

Ghidul sarcinii

Informatii utile si necesare despre sarcina. Tot ce trebuie sa stie o graviduta pentru a aduce pe lume un copil sanatos.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 6 comentarii

  1. Alex
    Alextrimis la 23/4/2012

    Si eu am pierdut prima sarcina din acelasi motiv, s-a oprit din evolutie, nu a putut nimeni sa imi spuna motivul...eu am avut hemoragie, a fost groaznic, am sperat pana in ultima clipa, dar din pacate s-a intamplat nenorocirea.......Nu cred a a fost vre-o clipa in care sa nu imi doresc copilul (iubitul meu nu era sigur), eram dispusa sa il cresc singura (desi eram extrem de indragostita), din pacate nu a fost cazul, incerc sa ma consolez cu gandul ca nu a fost bebe pregatit, ca a fost doar o incercare, si ca o sa vina atunci cand isi doreste el.

    Raspunde la acest comentariu
  2. elena
    elenatrimis la 3/2/2012

    am trecut si eu prin asa ceva si cu siguranta este cel mai greu moment prin care poti trece,si mie mii dor de bebe al meu si nu ma pot obisnui cu acest gind ca el nu va fi cu toate ca a trecut deja jumatate de an,fii puternica si spera ca totul va fi bine si poate lui ii este mult mai bine acolo printre ingerasi!

    Raspunde la acest comentariu
  3. mihaela
    mihaelatrimis la 2/2/2012

    stiu prin ce treci si au am pirdut o sarcina.e greu dar o sa vezi ca dumnezeu o sa iti aline toate durerile cu timpul.si mie imi este dor de bebele meu in fiecare zii dar ma gandesc ca e acolo sus un ingeras care ma protejeaza....ingerasul meu.trebuie sa fii tare.

    Raspunde la acest comentariu
  4. MamaluiRalph
    MamaluiRalphtrimis la 2/2/2012

    Eu cred ca fiecare bebe este unic, sa ii dai o sansa inseamna sa itit dai insasi o sansa, si asta este foarte bine, dar daca vei hotara sa mai incercati pt un bebe parerea mea personala este sa mai asteptati pana ce durerea se va mai ameliora, avand copiilasi ei te vor face sa zambesti din nou sa te simti cu siguranta mai bine si sa le fi mama de care au nevoie si copilasi au nevoie de o mama pozitiva iubitoare care sa ii faca sa se simta increzatori. Daca veti hotara sa mai incercati pentru un bebe nu uita sa il tratezi ca pe un unic pentru ca asta este, poti doar se te bucuri mult mai intens pt ca acum ai suferit o mare pierdere si sti ce inseamna sa apreciezi fiecare moment alaturi de o sarcina devanid mai tarziu bebelusul tau.Multa tarie.

    Raspunde la acest comentariu
  5. Paulici
    Paulicitrimis la 3/8/2010

    Imi pare tare rau.Cuvintele sunt de prisos ... eu am trait sarcina cu frica opririi in evolutie a sarcina... nu s-a intamplat, insa am nascut prematur si a murit 12 zile mai tarziu. Sfatul meu este ... chiar daca medicii nu iti dau sa iti faci analizele de trombofilie sa le faci pe cont propriu ... de multe ori sunt cauza opririi in evolutie a sarcinii.

    Raspunde la acest comentariu
  6. Alina
    Alinatrimis la 13/4/2010

    Eli, imi pare rau de pierderea ta. Am avut si eu o sarcina oprita in evolutie la 8 saptamani. Asta se intampla acum 4 ani si jumatate. Acum am o fetita superba de 2 ani si 9 luni si am cam trecut peste acel esec, desi ma intreb cateodata ce ar fi fost. Culmea e ca si eu am avut acelasi sentiment ca si tine la inceput, cand am aflat de sarcina. Noi nu eram casatoriti, ne cunosteam de cateva luni, aveam oarecum alte planuri si nu ma asteptam la o sarcina. Dar dupa cateva zile de gandire, m-am bucurat de ea. E posibil sa fi fost prea tarziu, din pacate. Eu zic sa-i mai dai o sansa sufletelului; din punctul meu de vedere 3 copii este echilibrul perfect. :) Multa sanatate!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII