Atentie: Biberoanele pentru bebelusi pot fi periculoase

Atentie: Biberoanele pentru bebelusi pot fi periculoase

Tema:Sanatatea bebelusului (0-12 luni) | Subiecte tratate: biberon, chimicale, bisphenol A |

Criteriile dupa care alegem recipientele din care ne hranim bebelusii tin intotdeauna de siguranta pe care acestea o ofera sau cel putin asa ne dorim sa credem atunci cand le achizitionam. Cumparam biberoane din plastic pentru ca sunt mai rezistente si mai usoare, le dam copiilor sa bea din cani din plastic pentru ca acestea nu le pot provoca rani in cazul in care le scapa din maini, iar dupa ce le folosim suntem obsedati sa le spalam foarte bine si sa le fierbem ca sa distrugem microbii. V-ati gandit insa vreodata ca puteti gresi tocmai din prea multa precautie ? Sau, mai exact, v-ati gandit ce efect au asupra sanatatii copiilor dumneavoastra materialele din care sunt confectionate vasele din care ii hraniti? Iata sfatul de la Desprecopii: citeste mai departe

Trimite unui prieten Adauga la favorite Tipareste

Evaluat de 19 de cititori Evalueaza | 4 comentarii | Comenteaza | Comenteaza prin Facebook

Biberoanele din plastic - un atentat la sanatate?
 
Se pare ca produsele pentru sugari si copii, carora li se face atat de multa reclama si pe care orice parinte le alege cu grija, nu sunt intotdeauna complet sigure. Multe dintre ele contin substante chimice toxice care pot avea efecte negative asupra sanatatii copiilor. In ultimul timp exista o adevarata campanie impotriva utilizarii anumitor substante in fabricarea produselor din plastic utilizate in alimentatie.

Din pacate insa, campania nu a are un ecou suficient de mare peste tot, fiind mediatizata mai ales in SUA. Totul a inceput in momentul in care un raport al unei institutii de mediu din California a atras atentia asupra chimicalelor care se gasesc in sticlele din plastic si care pot cauza diverse afectiuni. Au urmat apoi o conferinta a Institutului National de Sanatate din SUA, precum si avertismente ale altor institutii importante, referitoare la riscurile pe care le presupune folosirea recipientelor din plastic. Principala ingrijorare este legata de o substanta chimica pe care o contin anumite tipuri de plastic si care are legatura, se pare, cu numeroase afectiuni grave.

Bisfenolul A, substanta toxica din plastic

Substanta in cauza se numeste Bisfenol A (BPA) si este un hormon toxic care a fost pus in legatura cu diverse afectiuni precum: cancerul, hiperactivitatea, malformatiile congenitale, diabetul, impotenta, debutul precoce al pubertatii. Acesta a fost asociat, de asemenea, cu scaderea imunitatii si cu obezitatea, desi lipsesc inca studii concludente in acest sens. Studiile actuale referitoare la efectele daunatoare ale Bisfenolului A se limiteaza la experimente de laborator facute pe sobolani. Rezultatele par insa a fi destul de relevante, dupa cum sustin specialistii. Spre exemplu, un studiu recent arata ca o doza unica, foarte mica, de Bisfenol A, administrata unui nou-nascut sobolan cauzeaza un comportament hiperactiv evident.

Sanatatea bebelusului (0-12 luni)

Stimularea nou-nascutului

Pentru suport, prietenie si atitudine, va recomandam urmatoarele forumuri:

Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Bisfenolul A se gaseste in plasticul policarbonat si se poate scurge in alimentele depozitate in recipiente din plastic. Explicatia este relativ simpla. Plasticul policarbonat se descompune in alimente, iar acest proces are loc mai rapid, atunci cand plasticul este incalzit sau spalat sau atunci cand alimentele sau bauturile depozitate in el sunt acide. Bisfenolul A este cel mai frecvent utilizat la fabricarea plasticului perfect transparent din care sunt confectionate biberoanele. Prin utilizare repetata, acest material plastic se descompune şi permite trecerea Bisfenolului A în lichide şi in alimentele cu care vine în contact.

Studii efectuate de centre americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au aratat faptul ca Bisfenolul A se gaseste în urina a peste 95% din oamenii testati. Alarmant este mai ales faptul ca nivelul mediu de Bisfenol A constatat la om este mai mare decat nivelul la care s-a descoperit ca produce efecte adverse în studiile pe animale. Aceste informatii alarmante au determinat efectuarea unor cercetari legate de prezenta Bisfenolului A in diverse produse din plastic utilizate in alimentatia bebelusilor.

Specialistii nu sunt intotdeauna fermi in afirmatii

Astfel, in SUA au fost facute teste pentru a evalua masura in care cinci branduri populare de biberoane permit trecerea Bisfenolului A în lichide care intră în contact cu recipientul. Bazat pe un sondaj în randul consumatorilor care utilizeaza cele mai populare branduri de biberoane de pe piaţă, studiul a fost facut pe cinci marci de produse (Avent, Dr. Brown s, Evenflo, Gerber, Playtex) pentru a determina cantitatea de Bisfenol A pe care o contine fiecare flacon. Rapoartele au dus la concluzia ca sticlele testate din toate cele cinci branduri contin Bisfenol A intr-o cantitate periculoasa si permit dizolvarea substantei in alimente la niveluri care cauzeaza prejudicii sanatatii consumatorului.

Pe de alta parte, specialistii nu sunt insa nici ei foarte fermi in informatiile pe care le fac publice, opiniile referitoare la efectele Bisfenolului A fiind impartite.  Astfel, medicul pediatru Harvey Karp, unul dintre membrii importanti ai organizatiei Healthy Child Healthy World, (o organizatie non-profit care sensibilizeaza publicul cu privire la toxinele din mediul inconjurator) afirma ca  Nu exista niciun motiv de ingrijorare, insa ar trebui sa reduceti contactul copiilor cu aceasta substanta .

Cui revine responsabilitatea utilizarii substantelor toxice?

Lipsa unor legi clare referitoare la substantele chimice pe care le contin produsele din plastic, pune in dificultate consumatorii. Cercetatorii care au dovedit toxicitatea substantelor cum este Bisfenolul A sustin ca responsabilitatea legata de utilizarea acestora revine in primul rand celor care concep legile referitoare la producerea si comercializarea unor astfel de produse. Astfel, guvernul fiecarei tari ar trebui să asigure siguranţa tuturor produselor comercializate. Avand in vedere greutatea dovezilor ştiinţifice care arată prejudiciul cauzat de expunerea la Bisfenol A, precum si rezultatele de la Centrele americane pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor care arată că Bisfenol A este prezent la om la niveluri dovedite a fi dăunătoare, orice tara ar trebui să elimine treptat utilizarea acestei substante toxice, în special din fabricarea produselor utilizate de către copii. Acest proces de eliminare ar trebui sa inceapa prin informarea consumatorilor cu privire la prezenta unor chimicale periculoase in diverse produse din plastic utilizate in gospodarie. De aceea, cercetatorii considera ca ar trebui sa li se impuna producatorilor sa specifice, mai ales atunci cand este vorba despre produse ce vizeaza copiii, numele fiecarei substante chimice potential daunatoare, precum si riscurile asociate cu respectiva substanta.

Actualmente, producatorii pot utiliza practic aproape orice substanta chimica, fara sa fie obligati sa dovedeasca siguranta acesteia. Specialistii considera ca fabricantii ar trebui sa fie obligati sa furnizeze toate informatiile despre eventualele pericole pe care le prezinta substantele utilizate la fabricarea produselor asupra sanatatii, astfel incat agentiile guvernamentale sa poata evalua corect miile de substante chimice prezente la ora actuala pe piata, despre care sunt cunoscute prea putine informatii. Ar fi necesara apoi, pre-testarea pietei si evaluarea efectelor tuturor substantelor chimice asupra sanatatii. Aceasta evaluare ar trebui facuta inainte ca produsele sa fie introduse pe piata, iar in cazul in care exista probe evidente ca anumite substante folosite in fabricarea unor produse deja comercializate atenteaza la sanatatea noastra, anumite institutii abilitate ar trebui să aibă autoritatea de a proteja sănătatea publică prin interzicerea sau prin restrângerea utilizarii acestora.

In SUA pasi au fost facuti deja si o prima lupta a fost castigata:

  • s-au instaurat restrictii si limitari in privinta folosirii BPA in Canada, Minessota, Connecticut
  • 6 companii mari (printre care si Avent - Philips) si-au luat angajamentul de a nu mai produce biberoane cu BPA
  • Retailerii mari, in frunte cu Wall Mart au hotarat sa nu mai comercializeze biberoane cu BPA

Ce se intampla in Romania:

  • foarte putine mamici stiu despre bisphenol A si despre toxicitatea lui
  • Biberoanele Avent sunt cap de lista de shopping pentru mamicile cu o stare materiala peste medie. Cele care nu au foarte multi bani isi doresc cu ardoare sa castige mai mult& ca sa-si poata permite Avent ! Dar, iata ...(
  • Asta pentru ca ele au fost retrase din SUA, insa in Europa se vand fara restrictii si culmea, la preturi foarte mari (daca n-ar fi de plans, as rade in hohote). Avent este doar un nume cu rezonanta, insa BPA este prezent in toate biberoanele (si alte obiecte) de plastic, indiferent de firma producatoare!

Biberoanele din Polycarbonat Dr. Brown’s contin o cantitate infima de bisfenol sub limita de detectie. Limita de BPA trebuie sa fie sub </=0.03) deci bisfenolul din biberoane Dr. Brown’s e sub aceasta limita si ca atate nu a fost detectat.

 

In plus datorita noilor tendinte incepand cu decembrie 2009 pe piata din Romania se gasesc si biberoane Dr. Browns BPA free din polypropilena  respectiv biberoane Dr. Brown’s din sticla.

Ce ar trebui sa faca parintii pentru a-si proteja copiii?

De la teorie la practica distanta este insa intotdeauna foarte lunga, chiar si in tari in care preocuparea pentru sanatatea consumatorilor este foarte ridicata. De aceea, specialistii recomanda parintilor ca, pana la aparitia unei legislatii adecvate, sa adopte niste masuri simple, preventive, care le pot proteja copiii de boli grave, cauzate de substantele nocive care se gasesc in plastic:

  • Evitati plasticul dur, policarbonat, care contine BPA! Utilizati in schimb recipiente din sticla sau dintr-un plastic mai putin dur, facut din polietilena, polipropilena sau poliamide. Exista branduri care tin cont de aceste indicatii, precum Born Free (care fabrica doar sticle care nu contin BPA), Gerber, Sassy sau Medela.
  • Aruncati sticlele uzate (cele prin care nu se mai vede clar sau sunt zgariate)! Chimicalele patrund in alimente mult mai usor atunci cand plasticul este uzat.
  • Incercati sa luati atat mancarea pentru copii cat si conservele la borcan de sticla deoarece BPA este prezent si in ambalajele conservelor metalice.
  • Nu congelati mancare/lapte pentru copii in recipiente de plastic, pastrati borcanelele de la mancarea pentru copii si folositi-le in acest scop.
  • Schimbati tetinele si toate celelalte obiecte din plastic cat mai des, la primele semne de uzura!
  • Nu incalziti recipientele din plastic in cuptorul cu microunde si nici nu le spalati in masina de spalat vase!
  • Evitati, de asemenea, spalarea vaselor din plastic cu burete de sarma si cu apa calda! Caldura degradeaza plasticul, eliberand substantele chimice.

Tot ca o atentionare, mai cititi si Atentie, unele slinguri in care sunt purtati bebelusii pot ucide

Cititi despre diversificarea si hranirea bebelusului

autor: Desprecopii.com,  redactor: Anamaria Ghiban, Articol aprobat de Colegiul Medicilor Desprecopii.com
referinte: Daily Mail, UK, Mamica Bio si Web Md.
Toate drepturile rezervate, Desprecopii.com 2010

Multumim blogului: http://organicka.ecosapiens.ro/

Va recomandam sa mai cititi: Bebelusul la plimbare

Pentru suport, prietenie si atitudine, va recomandam urmatoarele forumuri:

Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Despre bebelus (0-12 luni), mai cititi pe site-ul nostru:

Alaptarea - dosar complet

Dezvoltarea nou-nascutului

Somnul bebelusului (0-12 luni)

Diversificarea si hranirea bebelusului

Recuperarea mamei dupa nastere

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
Ce se intampla la Desprecopii.com

Ultimile 4 comentarii
Trimis de alynutza

Lamuriti-ma si pe mine in utmatoarea problema: Am o pompa electrica de la Primii Pasi si dupa fiecare muls am sterilizat-o.(sterilizator cu abur de la Chicco.Laptele muls il torn in sticla de la Chicco(sticla, nu plastic) si asa i-l dau bebelusei mele. Importatorul n-a reusit sama lamureasca daca plasticul e cu sau fara BPA. Credeti ca daca are BPA, intra in lapte?Fac precizarea ca nu-l pastrez in recipientul de plastic al pompei, il torn imediat in sticla.

Trimis de

in Israel , practic toti folosesc Avent - cica e cel mai bun, si asta dupa ce Israelul se socoate cel mai puternic stat in medicina si i-au seama la toate... foarte straniu.

Trimis de Gabriela

Eu folosesc biberonul din plastic de la Dr Brown's si pot spune ca este bun, mult mai bun decat avent de ex, datorita sistemului de curgere. Despre ce contine chimic nu ma pot pronunta, insa din ce am inteles din articol sunt bune biberoanele din plastic mat, adica exact cum este acesta. Le puteti comanda direct de pe site, eu asa am procedat.

Trimis de Ioana

La indrumarea unor prieteni din Olanda, am cumparat biberoanele Ultra S de la Difrax. Pe langa faptul ca sunt BPA Free, aceste biberoane mai au si forma literei S, ceea ce face alaptatul si mai usor si totodata reduce si riscul de aparitie a colicilor. Puteti gasi mai multe informatii despre biberonul Ultra S de la Difrax aici http://www.erfi.ro/produse-bebelusi/biberon-ultra-s-250ml.html

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile
Poti comenta si prin FaceBook mai jos.
Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.