Cat e de bine, totusi, sa fii inalta?

Cat e de bine, totusi, sa fii inalta?

Cat e de bine, totusi, sa fii inalta?

  • Am un metru optzeci. Uneori, dimineața, după ce beau cafea, chiar un pic mai mult. Am înălțimea asta din clasa a opta, de când am crescut maxim un centimetru.

    Din motive pe care oamenii de știință le pot explica mult mai bine decât mine, o talie înaltă e unul dintre atributele cele mai apreciate în ceea ce privește aspectul fizic. În sprijinul acestui deziderat, există studii care dovedesc că oamenii înalți au locuri de muncă mai bine plătite decât cei scunzi, sunt mai puțin expuși bolilor de inimă, au abilități relaționare socială mai bine dezvoltate, sunt mai fericiți și mai inteligenți și au o încredere în sine superioară. Plus că, ce mai, arată bine.

Înălțimea medie a românilor

Toate bune și de înțeles așadar să-ți dorești ca tu sau fiul/fiica ta să fiți înalți. Atât doar că există o statistică realizată de Imperial College, Londra, conform căreia înălțimea medie a românilor, de doar 174,7 centimetri, ne plasează pe penultimul loc pe continent după criteriul înălțimii. Pe primul loc se clasează olandezii, cu o medie de 182,5 centimetri, iar pe ultimul loc, nefericiții portughezi, cu doar 172,9 centimetri.

Factori care influențează pozitiv creșterea în înălțime a copiilor

Pentru cei care-și doresc să aibă urmași înalți există, desigur speranță, în pofida statisticilor crude. Există factori care influențează pozitiv creșterea în înălțime a copiilor.

Printre cei mai importanți se numără: mediul înconjurător (clima, relieful, ambianța din familie, nivelul de dezvoltare socio-economică), bolile suferite în copilărie, alimentația (un regim alimentar sănătos și complex favorizează creșterea în înălțime), unele discipline sportive (volei, baschet, înot), postura corectă a corpului, somnul suficient. Însă realitatea este că poți să-i oferi copilului mediul perfect de dezvoltare, să-l duci la înot de la 3 ani, să-i compui meniul zilnic cu ajutorul unui nutriționist: dacă voi, părinții, nu săriți de 1.60 și vă cumpărați ocazional încălțăminte de la raionul de copii, e nerealist să speri că fiica ta va avea vreodată 1.80 și va prezenta moda pe podium. Asta e. Genetica e și mai crudă decât statisticile.

Tendința este însă, în mod cert, înspre ”mai înalt”

Același studiu mai sus-menționat confirmă că față de media înălțimii româncelor din urmă cu 100 de ani, de 151,1 centimetri, femeile din România au în prezent o medie a înălțimii de 162,7 centimetri. Iar bărbații, au și ei cu 11 centimetri în plus (vorbim tot de înălțime aici). Și asta se vede, cred, mai ales la adolescenți și la copii – sunt parcă mai înalți și mai dezvoltați decât eram noi la vârsta lor.

Și dacă nu crești, totuși, ca adolescentă, până la dezirabilul 1,70 sau mai mult, ca să fii catalogată ”înaltă și frumoasă”, ai totuși la dispoziție o gamă nesfârșită de tocuri și platforme care să-ți adauge la înălțimea ta naturală exact atâția centimetri câți îți cere nemilosul pat al lui Procust al tendințelor în modă. Rezultatul? E plin de lungane, naturale sau ”construite”. Lunganele sunt ”in”. Minionele sunt inevitabil ”out” – au avut, și ele, vremea lor. Multă vreme.

Cât e de bine, totuși, să fii lungană?

Acum, din perspectiva adolescentelor, habar n-am, din simplul motiv că am depășit demult perspectivele vârstei. Mă gândesc că o fi ceva de genul ”fetele înalte au picioare mai frumoase, arată mai bine blugii mulați, mă bagă în seamă băieții populari”. Iată însă cât era de cool să fii lungană ca adolescentă în urmă cu mulți ani. Când fetele înalte nu existau. Când lumea era condusă de minione.

Am un metru optzeci. Uneori, dimineața, după ce beau cafea, chiar un pic mai mult. Am înălțimea asta din clasa a opta, de când am crescut maxim un centimetru. Hai doi, nu mai mult. Ies din toate statisticile, mediile și prognozele în ceea ce privește înălțimea româncelor. Nu încap. Dacă ar fi să mă iau după studiu, ar trebui să am oarece rădăcini letone, că acolo-s cele mai înalte femei europene. Nici vorbă. Sunt ardeleancă pur-sânge. Sunt excepție, marea (la propriu) excepție care ridică totuși media națională peste 1.50. Eu și încă trei-patru ca mine.

Știu, ”wow”, ”ce mișto”, ar spune adolescentele mereu în căutare de platforme de 15 centimetri. Chiar așa? Wow?

Am fost mereu, mereu, mai mare cu un cap-două decât colegele mele. M-am simțit de multe ori exclusă din simplul motiv că toate conversațiile interesante, toate bârfele juicy și toate secretele se derulau sub mine cu vreo treizeci de centimetri. Eu n-auzeam nimic. Eram cu capu-n sfere-nalte. Cel mult puteam să văd prima când urma să plouă. Urmarea? Involuntar, statura mea a luat o tendință încovoiată, ca un semn de întrebare. Imaginați-vă o girafă deșelată îndoindu-și grațios gâtul să ajungă la tufișul de pe la șoldul său. Eu eram. Mi-au trebuit multe ore de corecție în adolescență să revin în poziție bipedă corectă.

Știți ”reuniunile” de la școală, cu colegii? Și zilele de naștere serbate în sufragerie? Toți colegii care au avut curajul să mă invite la dans îmi ajungeau până la sâni. Vorba vine. Care sâni?

Însă punctul culminant în seria momentelor de care acum râd în hohote, dar atunci se păreau culmea penibilului și-aș fi fost gata să-mi tai gleznele pentru măcar 10 centimetri în minus s-a întâmplat pe la sfârșitul gimnaziului. Când mi s-a cerut să particip, la sediul casei pionierilor, la o ședință cu șefii pionierilor sau ce-or mai fi fost. Eu, comandantă de detașament (eh... fiecare are trecutul său pătat) trebuia să particip, deși formal nu mai eram pionieră, ci proaspătă utecistă. Lovitura de grație a venit când am aflat că era ținuta obligatorie. Și acum încercați să vă imaginați aceeași girafă din exercițiul anterior (tot 1,80), plină de complexele specifice vârstei, îmbrăcată în costum de pionier cu fustiță plisată și cămașă albă plus cordeluță pe cap. Și-așa am străbătut tot centrul orașului, oamenii se gândeau probabil c-a venit circul, vreo doi au strigat unul la altul ”hă, hă... uite la asta... de câte ori o rămas repetentă?” Și eu eram comandată de detașament, înțelegeți? Cu șnur galben pe piept. Ca să fie penibilul complet.

Cum faci să-ți cumperi pantofi?

Simplu: mergi la magazin și-ți iei. Răspuns greșit! Asta o fi la voi, cei de-un metru și-un pic. În cazul meu, n-am cum să-mi caut mărimea 37, corect? Îmi caut 41. Și dacă e vorba de șlapi, mai treacă-meargă. Dar ia încercați odată, de curiozitate, să cereți pantofi patruzeci și unu cu un pic de toc, nu mare, dar nici plat, nuanță aurie. Sau roșii. Sau verzi. Sau orice culoare, numai să fie eleganți. Sau de orice fel, numai să-mi intre în picior.

Capitolul iubiri

Ups, spinos rău. Probabil că orice adolescentă își imaginează în detaliu care ar trebui să fie atributele iubitului, cum ar trebui acesta să fie atent, respectuos, frumos, sportiv, inteligent, cu simțul umorului, responsabil și pasionat de flori. Ei, o mare bucată de timp în acea tulbure perioadă a adolescenței, singurul criteriu care mai conta era ”să nu fie mai mic decât mine”. (Deși o dată a fost. Interesantă relație, petreceam suspect de mult timp așezați pe canapea și nu stând unul lângă altul în picioare.) Sigur că e o prostie, mulțumesc frumos, între timp am aflat. Încearcă să-i spui asta copilei înconjurată de cupluri cu o medie de 1.60 din acele vremuri cu risipă de iubire și hormoni în clocot. Conform acestui criteriu, am învățat pe propria piele înțelepciunea unor zicale românești tradiționale, cum ar fi aia care conține cuvintele ”brad” și ”gard”.

Dau cu capul mereu în grinzi prea joase, paturile de hotel cu tăblie la picioare mă deprimă și mă fac să mă contorsionez iar în maxi-taxi stau cu capul plecat. Și nu în semn de umilință. La sala de sport, antrenorul trebuie să fie mereu lângă mine la fiecare aparat; toate trebuie modificate. La mine în casă, toate lustrele sunt mici și lipite de tavan.

Când am fost însărcinată, nu mi-am făcut nicio poză clasică ce să surprindă frumusețea acestei etape. N-am încăput în niciuna. Femeile normale sau minione par drăguțe și feminine când sunt gravide: eu păream un vapor. Nu puteai nici să mă sari, nici să mă ocolești.

Ca să fiu sinceră până la capăt, există totuși momente când înălțimea mea este un avantaj

De exemplu, în autobuz, când capul meu este mult deasupra zecilor de subrațe cu diverse arome. Sau la serviciu, când mă conving încă o dată că mărimea contează atunci când trebuie să captez atenția a o sută de bărbați: nu fac decât să mă ridic de la catedră. Când vreau să fiu foarte a dracu’, îmi pun și pantofi cu toc. Complexele funcționează și invers, mai ales când îi depășesc cu douăzeci de centimetri pe tinerii mei învățăcei.

Una peste alta... cred că e în firea oamenilor să-și dorească ceea ce nu pot avea, mai ales la vârsta adolescenței cea plină de frustrări. Mie mi-a trecut demult, sunt mulțumită în pielea mea cea lungă și dac-aș putea să dau timpul înapoi, i-aș spune copilei încovoiate de spate să se îndrepte și să aibă răbdare, că se va întoarce în curând roata și va trăi într-o lume a lunganelor. Sigur, nu va mai avea 15 ani, dar... Chiar și mult după această vârstă, poți avea un delicios sentiment de răzbunare copilărească dublată de satisfacție maternă când, în compunerea fiului tău școlar, la întrebarea ”Ce-ți place cel mai mult la mama ta?”, răspunsul lui este ”Îmi place mama pentru că e înaltă, frumoasă și deșteaptă”. L-am învățat bine.

Citeste si: Cat de inalt va fi copilul: factori de influenta si masuri de stimulare a cresterii

De ce vara mea este altfel: coordonate subiective ...

Vara ”mea” (asta dacă există câte un anotimp creat după gusturile și preferințele fiecăruia) nu are nimic din explozia de exuberanță, de veselie estivală forțată care ni se bagă pe gât prin televizoare, panouri publicitare, monitoare de calculator și hituri de muzică (foarte) ușoară începând cu luna mai si până-n începutul toamnei. Nu e vara cu ”la mare, la soare, fetițele sunt goale” sau variațiuni pe aceeași temă, cu corpuri perfect sculptate care se tolănesc pe nisip și se scufundă în valuri. Nu e nimic din toată promovarea asta obsesivă a distracției, a soarelui arzător, a coctailurilor cu umbreluțe și a vacanțelor în locuri mai mult sau mai puțin exotice... mai departe

 Despre timp, merita citit si:

Vor veni si zile in care ...
Bucura-te de fiecare clipa cu copilul tau mamico pentru ca fericirea unei mame vine din lucrurile simple
De ce nu ne traim amanarile sau despre cum trece viata pe langa tine ...

Autor: Nana01
redactor invitat la Desprecopii

Toate drepturile rezervate ©  Desprecopii.com 2017
Nana scrie si pe blogul ei:Cutia cu gagavaiți

 

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Cat e de bine, totusi, sa fii inalta?.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Departe de Romania dar cetateni ai limbii romane. Diaspora romana online.
Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Experiente de vacante si calatorii. Evaluari de hoteluri, pensiuni si recomandari. Toate testate de comunitatea DC!
Zona artelor

Zona artelor

Carti, Muzica, filme, televiziune ... si alte genuri de arta.
Casa noastra, dulce casa

Casa noastra, dulce casa

Decoratiuni, stiluri, perdele, planuri de casa, dulapuri, faiante, bidinele, galeti cu var :))

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII