Unde camasile se duc sa moara

Unde camasile se duc sa moara

Unde camasile se duc sa moara

Pentru prestatiile mele beletristice am fost rasplatit saptamana trecuta de o prietena apropiata.

 

A considerat ca merita incurajat dezmatul meu prozaic si mi-a trimis cu toata generozitatea un pachetel cu un continut tare interesant.

in acest articol veti citi mai multe despre:
Paaai, nevasta-mea nu prea calca
Maldarul de haine ce trebuie calcate este urias!
Nimeni nu-i perfect

Paaai, nevasta-mea nu prea calca

Printre chestiile din cutie, in afara de produse aproape exclusiv de uz feminin, am gasit o masina ..., nu, nu un automobil, ... o masina de calcat. De ce-am exclus obiectul asta din lista de lucruri exclusiv feminine? Paaai, nevasta-mea nu prea calca, de-aia. O fi ea Wonder Woman, puternica, complexa si independenta, dar asta cu trecutul fierului ala incins peste hainele noastre mototolite de masina de spalat nu-i una din indeletnicirile ei preferate. Oricum nu cred ca amazoanele isi calcau armura, scutul sau palosul sa fie “trendy” pe campul de lupta. Si plus ca stiu destui barbati, prieteni de-ai nostri, care evolueaza la masa de calcat cu gratia unei gimnaste la olimpiada. Ma rog, fara sa discriminam pe nimeni, pot sa trec in dreptul fierului de calcat ca-i un bun de uz comun. Ca sa-l alimentezi la priza, sa-l umpli cu apa distilata si sa-l faci du-te vino peste haine ramane doar o chestiune de optiune personala.

Nici eu, Iron Man de mahala bucuresteana, spre deosebire de cel din paginile comic book-urilor, nu-s cel mai priceput mester din lume. Ma refer la faptul ca-mi strivesc degetele cu ciocanul cand incerc sa-l folosesc. In tentativa mea de a monta o oglinda am forat cu bormasina in peretele din hol pana am patruns in camera copilului. Pe principiul ascunderii gunoiului sub pres, am acoperit gaura din tencuiala cu un sticker albinuta. Perfect. Toata lumea-i fericita. Nevasta-mea nu stie nimic (afla acum), eu am scapat (temporar) de papara, Emma invata insectele. Asa ca-mi pot folosi nepriceprea sincera si naturala drept alibi si la neutilizarea masinii de calcat.

haine

Maldarul de haine ce trebuie calcate este urias!

Pe cale de consecinta, maldarul de haine din sectiunea dulapului dedicata rufelor ce necesita calcare este invariabil unul urias. Deschidem usa cu mare grija, altfel podeaua se umple instantaneu de camasi, tricouri si alte bulendre mototolite, toate indesate cu umarul in sifonier. Ne trezim in diminetile de serviciu ca avem de ales intre o pereche de pantaloni scurti si una de trening, in ajunul vreunui eveniment ca nu ne gasim rochia sau cravata, intram in panica, tipam unul la altul si ne ironizam reciproc deprinderile casnice. Tricourile cu Captain America si cel cu Darth Vader nu ne pot ajuta in momentele alea.

Nimeni nu-i perfect

Din contra, coloana cu defecte a excelului vietii fiecaruia dintre noi s-ar intinde pe multe pagini. Secretul unei relatii, indiferent de natura ei, este sa inveti sa traiesti cu ele. Ale tale si ale partenerului. Daca tot ziceam de Darth Vader, fiecare dintre noi avem o parte intunecata. Marea arta consta in gestionarea ei cu finete si intelepciune. E un echilibru tare precar pe care daca reusesti sa-l mentii macar in momentele semnificative s-ar putea sa nu ajungi la azilul de nebuni.

Daca poti pune seara capul linistit pe perna stiind ca prin ceea ce ai facut in ziua ce-a trecut n-ai depasit zona gri a moralitatii, acolo unde actionam cu totii fie ca ne place sau nu, inseamna ca a fost o zi buna. Inseamna ca te simti confortabil in pielea ta si nu ai nevoie sa epatezi ca sa-ti arati statutul social sau profesional. Esti ceea ce faci, ce transmiti catre ceilalti. Cel mai probabil, la ce dai drumul catre lume ti se va intoarce intr-o forma sau alta. Macar asta sa ne spunem daca simpla fapta buna facuta pentru cel de langa tine nu ne este de ajuns pentru linistea sufletului.

autor: Oli Strimbei - Oli scrie si despre meseria de tatici aici: Tatic cu lipici

De ce-o sa-mi fac cont de Facebook

Pentru ca viata mea monotona merita un roman. Macar o scurta nuvela.


Sau un pamflet. Cum e asta.


Iata motivele pentru care o sa-mi fac cont de Facebook:... mai departe

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII