Am fost si in Zurlandia - Tara jucariilor, fara limite, fara griji

TEMA: Ganduri de tatic (lipici si suflet) | 0 | 20/6/2018

“Am o casuta mica
Asa, asa, asa ...
Si fumul se ridica
Asa, asa, asa ...
Eu bat la usa casei
Asa, asa, asa ...
Si-mi lustruiesc pantofii
Asa, asa, asa ...”

Pentru refrenul asta anul trecut de 1 iunie am alergat, incalcand aproape orice regula sociala si de circulatie, prin tot Bucurestiul...

in acest articol veti citi mai multe despre:
Am ajuns la unul dintre parcurile bucurestene
Cumplit, teribil, groaznic, crunt
Ne-am infiintat tustrei sambata dimineata la Domeniul Stirbey
Zurlandia asta nu mai parea asa ingrozitoare ca in cosmarurile mele

Tati, am ajuns?
Acum Galusca. Dupa semaforul asta.
Si dupa urmatorul. Si dupa celalalt de pe o alta strada. Si dupa cel montat de Firea pe luna. Toate rosii.

Esti sigur ca ai voie pe aici? Intervine ingrijorata nevasta.
Unde? Pe trotuar? Daaa, nu-ti face griji. Suntem perfect regulamentari.
Uite un loc de parcare!!!
Unde???!!! Pe spatiul verde???!!! Acolo, peste celelalte trei mii de masini? ... Al meu e! Partieeee!!!

Am ajuns la unul dintre parcurile bucurestene

“Am o casuta mica ...”. Masina, nevasta si fii-mea, toate fierbeau la propriu. Eu dadeam ture in jurul lor sub efectul adrenalinei. Stiti substanta aia produsa de corp in situatii de teama, fuga si lupta, nu? Le experimentam pe toate in acelasi timp. Agitat cum eram, daca cineva s-ar fi furisat in spatele meu si m-ar fi atins, cu siguranta as fi facut infarct. Bolboroseam nedeslusit si bateam din copite dezorientat. “Si fumul se ridica ...”. Urc Galusca in saua imaginara din carca mea, ancorez bine nevasta sa nu cumva sa se desprinda si pornesc un galop dement catre intrare.

Cum nu aici?! La care intrare???!!! Pe partea cealalta a parcului?! Unde vine asta???!!! Pe partea cealalta a lumii???!!! Super!!! Multumesc mult! “Eu bat la usa casei...”

Du-te Oli, du-te!!!! “Si-mi lustruiesc pantofii...”. Gasiram marea de oameni mici si mari, toti stransi in jurul unui camion de unde se auzeau acordurile melodiilor pe care le ascultasem cu forta pana la lesin pe Youtube. Distanta considerabila pana la boxele pe roti reducea personajele la dimensiunea furnicilor.

Tati, nu vad!!! Mai aproape. Acuuum!!!

Cum Dica a dat bolta aia geniala peste portarul lui Dinamo Kiev sau cum Bolt a rupt toate recordurile de viteza, asa am mancat eu vreo doua hectare de pamant si am inotat cele sapte mari de oameni, cate ne desparteau de fericirea copilului. Driblez cu maiestrie, surprinzator cu nevasta inca lipita de mine, si ne apropiem rezonabil de nenicii si tanticile colorati tipator din bena acoperita a camionului. Au urmat vreo ora de delir general, transpiratie abundenta, tipete de isterie sau de durere de picioare calcate de alte picioare.

Cumplit, teribil, groaznic, crunt. “Am o casuta mica ...”.

Sunt optimist din fire, incerc sa fiu pozitiv, rad ca prostovanul din nimicuri in fiecare zi. Sunt putine lucrurile pe care le urasc, insa Gasca Zurli urcase in momentul ala pe primul loc in topul mizeriei mele. &*%@ $#^ Zurli! Cine s-o mai duce vreodata. “Si fumul se ridica ...”. Nevasta, descurca-te!

Anul asta de 1 iunie am decis de comun acord o abordare mult mai pasnica si mai prietenoasa a evenimentului. Ziua libera a decurs perfect. Em a vazut dinozauri (la Antipa, nu la Jurassic Park), a zis sa cumparam si noi unul ca nu mai vrea un cal (prea mainstream), a mancat la masa ca omul nu din capul meu sau din poala ma-sii, a desenat frumos zice ea, si s-a ales cu cativa muci. O zi a copilului fara cusur. Cu muci cu tot.

Pe Youtube Booba, Masha and The Bear, Tom si Jerry, pe tv Patrula catelusilor, Blaze and the Monster Machines si Dora and Friends luasera toate locul gastii de smintiti imbracati in petece amestecate. Credeam ca dementa trecuse. Incurajat si de faptul ca Foo Fighters, Gorillaz sau Subcarpati intrasera in meniul zilnic am crezut ca etapa Zurli se incheiase. Deja bifasem succesul in cartea vietilor noastre. Dar nu ma puteam insela mai tare. Cosmarul era viu. Si inca cum. Vestea m-a lovit napraznic. Un festival!!! Adica, pentru cei care nu inteleg exact, de dimineata pana seara si inca o data de dimineata pana seara pline de Zurli. Da da, au inventat Zurlandia! Ochiul a inceput sa mi se zbata, tensiunea sa-mi creasca, mainile sa-mi tremure necontrolat. Vocile din capul meu au revenit. “Eu bat la usa casei ...”. Cand m-au urcat in duba domnii in halate albe mi-au spus ca totul o sa fie bine. I-am crezut de-abia dupa ce mi-au scos camasa. Nu ca nu-mi placea modelul, nu-s pretentios cu moda, doar ca manecile ei erau mult prea lungi pentru gustul meu.

Ceva tarie, multe beri, vreo doua goluri la Campionatul Mondial, filme cu bataie multa, “Si-mi lustruiesc pantofii ...” si balti de lacrimi de crocodil m-au trecut peste perioada de criza. Bilete cumparate, copil entuziasmat, nevasta multumita, gata de petrecere.

Ne-am infiintat tustrei sambata dimineata la Domeniul Stirbey

Locul ala ma face nostalgic din pricina Summer Well. Am lipsit un singur an de la lansarea festivalului. S-a suprapus peste concediu.

Aceeasi intrare, insa farmecul aparte al Summer Well era inlocuit acum de freamat copilaresc. Tropaiala de manji struniti cu greu de parinti, fetite Zurli in miniatura, crème de protectie solara folosita din abundenta pe piele fina de prichindel. Era placut intr-un mod ciudat. Ne-am propus sa intram in atmosfera. Elanul Emmei e molipsitor oricum. De ce nu pana la urma? Suntem “acasa” oriunde daca suntem impreuna. Eram pregatit sa infrunt orice obstacol. Nu stiu ce asteptam sa gasim acolo, dar ne-am dat seama ca a judeca evenimentul cu ochi si minte de adult era o abordare gresita. Ne resuscitam copilariile prin Emma, resimtim toate trairile ei, asa ca musuroiul ala de furnicute mai vii ca niciodata ne-a cucerit aproape imediat.

Asezate ordonat de-a lungul aleilor parcului tot felul de ateliere de creatie cu dirijori draguti si rabdatori, personaje de prin reclamele la produse pentru copii umblau nebune incercand sa scape cu viata din atacurile permanente ale puradeilor, standuri cu jucarii, spatii de joaca gonflabile si multe alte activitati care sa faca lumea de poveste sa devina realitate. Copacii au prins cu totii viata impodobiti cu baloane colorate si confetii vesele. Tara jucariilor, cea din basme, prinsese viata. Fara granite, fara limite, fara griji. Imaginatia statea pe tronul reginei, rege era visul, iar fericirea in cea mai pura stare a ei umplea inimile locuitorilor regatului. Am citit asta in ochii tuturor micutilor. Telefoanele mobile si aparatele foto sorbeau insetate moment dupa moment, istoria fiecarei familii prezente era in plin proces de creatie. Picioruse mici si neobosite sapau fagasuri intre pavilioanele pline pana la refuz. Un carusel urias plin cu personaje de povesti se invartea harnic purtand cu el o vanzoleala incantatoare. Copilaria asa cum este ea descrisa in dictionar se intampla sub ochii nostri. Organizatorii, ajutati si de geografia locului, au reusit sa creeze un tărâm fermecat pentru printesele si feții frumosi ai vietilor noastre.

Zurlandia asta nu mai parea asa ingrozitoare ca in cosmarurile mele

Si cum Zurlandia fara Gasca Zurli ar fi fost precum Emma fara crizele ei de nervi, o sa ramaneti surprinsi sa aflati ca nu-i mai urasc. Nici nu i-as invita la mine acasa, dar macar m-am prins ca-s oameni normali la capul lor cu o energie incredibila si entuziasm contagios. Au reusit sa se amestece excelent in brambureala generala. Mi s-au parut populari si sociabili in ciuda oboselii evidente de care sufera cronic. Dar cine n-o face?! Suntem cu totii istoviti, extenuati pana la lesin. Bratara albastra desemnata presei ne-a oferit accesul in back stage si oportunitatea unor fotografii pe care copilul nostru zalud si le dorea de pe vremea curselor mele prin ambuteiajele bucurestene. Am stat de vorba cateva minute cu Mirela Retegan, purtatoarea lor de cuvant, mandra nevoie mare de momentul de cartea recordurilor inregistrat pe poiana de la Stirbey. Stau cu totii plecati cu saptamanile departe de familiile lor pentru a le aduce pe ale noastre impreuna. Generos. Oamenii astia s-au transformat intr-o institutie. Una cu capital privat alcatuit in procente egale din pasiune, nebunie si dragoste adevarata pentru comorile cele mai de pret din vietile noastre.

Aparitiile pe scena pricipala, de unde in luna august ii vom vedea si auzi pe Bastille, au fost momentele culminante ale evenimentului. Am incercat sa interpretez concertul lor prin mintea Emmei. E fix acelsi lucru cu show ul fantastic din Piata Constitutiei al batranilor fabulosi de la AC DC pentru mine. Asa ca ii inteleg perfect trairile, palmele oferite cu generozitate cheliei mele, dansurile bezmetice la care o mobiliza pe maica-sa. Si astea facute fara berea de care eu nu m-as putea lipsi.

A fost un weekend reusit la un festival pentru familie. Fix asta se vrea prin definitie. Timp de calitate petrecut cu cei dragi. Timp care devine cea mai pretioasa resursa pe care o avem. Timp pe care daca nu-l folosim cu intelepciune, nu-l vom mai putea recupera. Ever.

“Am o casuta mica
Asa, asa, asa ...
Si fumul se ridica
Asa, asa, asa ...
Eu bat la usa casei
Asa, asa, asa ...
Si-mi lustruiesc pantofii
Asa, asa, asa ...”

De data asta cantat cu un zambet nostalgic pe buze.

Voie buna,
Oli:

► autor: Oli Strimbei, redactor tatic de la Desprecopii - Oli scrie si despre meseria de tatic aici: Tatic cu lipici

Despre copii, concedii si legatura cu febra

Ce se intampla cand febra copilului se intalneste cu dorinta parintilor de a pleca in vacanta? Sau ce legatura este intre convulsiile febrile si Roma? Un tatic de la Desprecopii ne povesteste despre cursa lui cu obstacole printre stresul febrei copilului ...citeste in continuare aici >

Pagina tatilor - actuali si viitori

Ganduri si ... sa spunem ... sfaturi, pentru taticii de azi. Vorbim cu seriozitate despre cea mai frumoasa meserie din viata unui barbat: aceea de tata.

Si nu numai cea mai frumoasa - dar si cea mai plina de suprize, emotie, sensibilitate si impliniri. Deci, aici e locul taticilor care vor sa conteze in viata copilului lor.