Structura anului scolar 2019-2020

Structura anului scolar 2019-2020

Structura anului scolar 2019-2020

Structura anului scolar 2019-2020 este urmatoarea:

 

Structura anului școlar 2019-2020 vine cu modificări importante față de modul în care au fost proiectate până acum perioadele de vacanțe și cursuri. Școala debutează pe 9 septembrie, cu o săptămână mai devreme decât propusese ministerul, iar semestrul al II-lea începe după vacanța de iarnă

Următorul an școlar ar putea începe în data de 9 septembrie 2019 – cu o săptămână mai devreme decât propusese Ministerul Educației – pentru a se termina pe 12 iunie 2020, au propus elevii, părinții și sindicatele în ședința Comisiei de Dialog Social, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Asociației Elevilor din Constanța, Mihai Tănase, care a precizat că propunerile au fost acceptate de reprezentanții Ministerului Educației.

Decizia va deveni finală în momentul în care ministrul Educației va aproba prin ordin de ministru structura anului școlar.

O altă modificare substanțială față de anii trecuți o reprezintă structura celor două semestre școlare

Vacanța de iarnă de 3 săptămâni se transformă în vacanță intersemestrială, astfel că vom avea un semestru I semnificativ mai scurt decât cel de-al doilea semestru, a declarat Andrei-Mihai Tănase.

Semestrul I (15 săptămâni)

Cursuri: Luni, 9 septembrie 2019 – Vineri, 20 decembrie 2019
* În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, clasele din învăţământul primar şi grupele de grădiniță sunt în vacanță.
Vacanța de iarnă: Sâmbătă, 21 decembrie 2019 – Duminică, 12 ianuarie 2020

Semestrul al II-lea (20 săptămâni)

Cursuri: Luni, 13 ianuarie 2020 – Vineri, 3 aprilie 2020
Vacanţa de primăvară: Sâmbătă, 4 aprilie 2020 – marți, 21 aprilie 2020
Cursuri: Miercuri, 22 aprilie 2020 – vineri, 11 iunie 2020
Vacanţa de vară: Sâmbătă, 12 iunie 2020

Informațiile au fost confirmate și de secretarul executiv al Consiliului Național al Elevilor, Marian Ignat. “Salutăm decizia de a începe mai devreme anul școlar, respectiv pe 9 septembrie 2019, și de a termina școala pe 12 iunie 2020, ceea ce le oferă tuturor elevilor un confort termic propice desfășurării actului educațional și aici vorbim și despre elevii din învățământul tehnic, care au două săptămâni în plus de școală față de ceilalți”, a declarat Marian Ignat, pentru Edupedu.ro.

Acesta a precizat că “vacanța de iarnă rămâne de 3 săptămâni și este vacanță intersemestrială, fără să mai existe această rupere de ritm: te întorci din vacanță de iarnă și actul pedagogic și de învățare este fragmentat de o nouă vacanță, așa cum s-a întamplat în ultimii ani”.

Secretarul executiv al CNE a anunțat că “am plecat de la ședința Comisiei de Dialog Social a Ministerului Educației cu promisiunea ca pentru anul 2020-2021 să se analizeze posibilitatea ca școala să înceapă chiar și mai devreme, pe 1 septembrie, și să se termine pe 1 iunie. În foarte multe școli nu există aer condiționat, astfel încât actul educațional să se desfășoare în mod propice”.

În ceea ce privește simularea examenelor naționale, “poziția noastră este că nu ne opunem neapărat testelor grilă sau itemilor de tip obiectiv, ci punem sub semnul întrebării relevanța lor, în contextul în care pentru clasa a VII-a simularea a fost anunțată cu o lună înainte”, a declarat Marian Ignat pentru Edupedu.ro. Potrivit acestuia, “ce considerăm noi a fi relevant este să discutăm despre competențele care se doresc a fi evaluate în cadrul acestor testări”.

Draga doamna invatatoare: scrisoarea cu 17 dorinte ale unui scolar

Incepe scoala si in fiecare an ne incredintam copiiii cadrelor didactice cu speranta si increderea ca ei vor face tot ce e mai bine pentru a le descoperi potentialul si pentru a-i calauzi mai departe, cu multa intelepciune. Insa si scolarii au ceva de spus si trebuie ascultati.

"Am și eu ceva de zis cu privire la școala asta care stă să înceapă, cu privire la noi doi, cu privire la drumul pe care-l parcurgem împreună. Și ăsta e primul lucru pe care al vrea să ți-l spun, să te rog să-l ții minte: că și eu am ceva de zis. Că oi fi eu mic, dar voi crește mare. Iar felul în care o voi face depinde mult de tine, de ce mă vei învăța și de cum mă vei învăța asta. Nu știu pe lumea asta o meserie mai responsabilă și mai importantă decât a ta: să crești oameni mari."

Citeste scrisoarea cu 17 dorinte ale unui scolar - adresata invatatoarei.

 

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII