Traumatismele dentare la copii și adolescenți: tipuri, cauze și tratament

TEMA: Sanatatea dintilor | 0 | 30/10/2019

Traumatismele dentare la copii si adolescenti: tipuri, cauze si tratament

Traumatismele dentare sunt accidente care afectează anual, conform datelor statistice, milioane de oameni din întreagă lume, iar cel mai frecvent copiii. Acestea reprezintă, ca frecvență, a doua patologie întâlnită în practica stomatologiei pediatrice, pe primul loc fiind “îmbolnăvirea” prin carie dentară. Consecințele unui astfel de eveniment sunt adeseori dramatice pentru cel implicat, atât din perspectiva impactului fizic, cât și psihic și social.

Iată in continuare care sunt tipurile, cauzele si tratamentele pentru traumatismele dentare la copii si adolescenti - sfatul dnei. dr. Cristina Botnari, stomatolog pediatru la De4kids, lider in stomatologia pediatrică in România.

- veți citi:
Ce trebuie să faci în cazul unui traumatism dentar
Organizația Mondială a Sănătății clasifică traumatismele dento-parodontale astfel
Factori favorizanți
Tipuri de traumatisme dentare
După finalizarea tratamentului primar, pacienții vor fi rugați să respecte următoarele indicații post-terapeutice

Traumatismele dentare la copii se produc cel mai adesea în timpul activităților sportive, al unor altercații sau, de cele mai multe ori, în urma căzăturilor.

În cazul existenței unui astfel de traumatism, tratamentul promt, în primele 30-60 de minute de la producere, este decisiv în menținerea sănătății dintelui respectiv, iar implicarea părinților este esențială în rezolvarea acestor leziuni.

Traumatismele apărute în timpul dentiției deciduale (de lapte) pot deveni un pericol pentru dentiția permanentă, prin prisma faptului că se pot leza ireversibil mugurii dentari definitivi. Varietatea formelor clinice sub care se manifestă traumatismele dentare sunt multiple și conferă unicitate fiecărui pacient.

Cauza cea mai des întâlnită a acestor traumatisme este căzătura. Perioada din viață în care se produc frecvent este cea cuprinsă între un an jumate și trei-patru. O altă perioadă favorabilă producerii traumatismelor dentare, în special la băieți, este vârsta la care merg la școală (6-7 ani). Pe durata adolescenței, activitățile sportive și altercațiile dintre băieți, în special, sunt favorabile producerii traumatismelor dentare. De multe ori și poziția anormală a incisivilor superiori este favorabilă producerii unor astfel de accidente.

Ce trebuie să faci în cazul unui traumatism dentar

1. Pentru început ne asigurăm că este un dinte permanent și nu unul de lapte. Dintii de lapte nu se replantează!
2. Replantarea are șanse mai mari dacă se realizează în primele 30 minute de la traumatism, astfel replantarea se poate realiza oriunde este posibil;
3. Dacă dintele este murdar, se spală 10 secunde cu apă rece și se repoziționează în os;
4. Nu se recomandă ca dintele să fie spălat cu detergenți, periat sau curățat cu câmpuri abrazive;
5. Dintele trebuie manevrat de la nivel coronar pentru a nu deteriora resturile ligamentare de la nivelul rădăcinii. Se evită atingerea vârfului rădăcinii sau a apexului. Replantarea se face cu mișcări blânde. După repoziționare pacientul va musca fără a realiza o presiune prea mare pe o compresă sterilă de tifon și se va ajunge cât mai repede la un cabinet stomatologic pentru a i se realiza o imobilizare elastică;
6. În cazul în care nu se poate realiza replantarea la locul accidentului, este recomandat să se meargă până la cel mai apropiat cabinet stomatologic în maxim 3-4 ore de la accident. În această situație dintele va fi păstrat în mediu salin (lapte, salivă, ser, soluție Hanks). Vitalitatea celulelor parododntale poate fi păstrată până la 2 ore în salivă, 6 ore în lapte, 12-24 ore în soluție Hanks.
7. Sub nicio formă dintele nu se va păstra într-un mediu uscat, cum ar fi șervețel sau cutii. Fibrele de colagen se vor deshidrata și șansele de succes după reimplantare scad considerabil.

Organizația Mondială a Sănătății clasifică traumatismele dento-parodontale astfel:

1. leziuni dentare: fisura smalțului, fractura smalțului, fractură coronară, fractură radiculară;
2. leziuni parodontale: contuzie, subluxație, luxație cu intruzie, luxație cu extruzie, luxație laterală, avulsia;
3. leziuni ale suportului osos: fractură cominutivă de alveolă, fractura peretelui alveolar, fractura procesului alveolar, fractură de maxilar sau mandibulă;
4. leziuni ale gingiei și mucoasei orale: dilacerarea, contuzia sau lipsa de substanță.

Factori favorizanți

- Crizele comițiale
- Supraponderalitatea
- Defecte de vedere
- Poziția anterioară a dinților
- Anomalii de structura a smalțului sau dentine
- Procese carioase

Tipuri de traumatisme dentare

FISURĂ reprezintă o fractură incompletă localizată numai în smalț, fără lipsa de structură dentară. Aceasta nu pune probleme în dezvoltarea dentiției. Uneori pot trece neobservate alteori pot fi însoțite de o sensibilitate crescută la stimuli termici. În această situație se recomandă medicație antiinflamatoare, fluorizări și remineralizari în cabinetul stomatologic.

FRACTURĂ constă într-o lipsa de structură dentară dura, iar în funcție de profunzimea ei aceasta poate afecta nervul. Țînând cont de aceste aspecte, pașii terapeutici vor fi diferiți, adaptați situației clinice. De asemenea, fractura poate fi atât la nivel coronar cât și radicular. În cazul în care în urma traumatismului s-a deschis cameră pulpară, adică nervul a fost afectat, medicul va decide dacă este necesară păstrarea sau îndepărtarea nervului.

Dacă nu există durere și fragmentul desprins este mic, restaurarea acestuia se poate face oricând. În schimb, fracturile mari, mai ales cele cu interesare pulpară, sunt o urgență majoră. Promtitudinea și corectitudinea tratamentului reprezintă o șansă în plus în păstrarea vitalității dintelui fracturat.

Se recomandă păstrarea fragmentului dentar pentru o posibilă reatasare. Fragmentul va fi păstrat în ser sau lapte.

LUXAȚIA PRIN ÎNFUNDARE (intruzia) poate fi parțială (dintele are o coroană mai mică decât în mod normal) sau totală (dintele dispare complet în os). Diagnosticul final se pune pe examenul radiologic pentru a face diagnostic diferențial între avulsie sau fractură radiculară. Dacă există fragmentul dentar desprins, acesta va fi o proba edificatoare.

În majoritatea cazurilor, dinții revin în poziția inițială, uneori însă pot apărea modificări de culoare a dintelui afectat, îngălbenire sau înnegrire, ceea ce înseamnă moartea acestuia.

LUXAȚIA LATERALĂ reprezintă deplasarea dintelui spre dreapta, stânga, anterior sau posterior. Consecințele luxației laterale pot fi și ele decisive în dezvoltarea dentiției permanente.

DINTE AVULSIONAT reprezintă ieșirea completă a acestuia din alveolă. Tratamentul unui dinte avulsionat reprezintă o situație de urgență în medicina dentară, chiar o luptă contra cronometru de salvare a dintelui. Replantarea este posibilă, iar prognosticul și succesul terapeutic depind de intervalul de timp în care dintele avulsionat a fost expus mediului extern, de condițiile avulsiei și depozitării dintelui, vârsta pacientului și gradul de dezvoltare radiculară.

În avulsie, ligamentele care fixează dintele în alveolă sunt separate, jumătate rămân atașate de dinte și cealaltă jumătate de alveolă. Reușita tratamentului presupune păstrarea vitalității acestor ligamente, expuse în mediul extern, care se deshidratează și devin necrotice.

După reimplantare, stabilizarea fibrelor ligamentare rupte va fi completă în câteva săptămâni. Chiar și după vindecare completă, examenul radiologic regulat este important pentru a monitoriza starea parodontiului apical, care a fost și el afectat în urma șocului transmis de către traumatism.

După finalizarea tratamentului primar, pacienții vor fi rugați să respecte următoarele indicații post-terapeutice:

1. Alimentație semisolidă timp de o săptămâna;
2. Menținerea unei igiene orale bune ;
3. Clătire cu clorhexidina 0,12%;
4. Antibioterapie (la recomandarea medicului);
5. Vaccin antitetanos;
6. Antiinflamatoare, antialgice;
7. Monitorizare și control radiologic (recomandarea medicului).

Indiferent de natura traumatismului, recomandarea este ca pacientul să fie examinat de o persoană specializată și indiferent de planul de tratament ales, controlul în urma terapiei se impune cu regularitate, conform indincatiilor date de medicul stomatolog.

Din nefericire, aceste traumatisme sunt frecvent întâlnite în sfera stomatologică, dar, din păcate, ele sunt prost gestionate. Acest lucru se întâmplă fie din cauza pacientului/părintelui care nu realizează urgența medicală, fie din cauza cadrului medical care privește cu superficialiate aceste întâmplări, mai ales că majoritatea se petrec la vârsta copilăriei.

Așadar, traumatismele dento-alveolare trebuie tratate cu multă seriozitate, deoarece ele pot provoca uneori modificări ireversibile asupra dentiției. Iar recomandarea noastră este ca părinții să apeleze la medici stomatologi pediatri, care au experiență în tratamentul traumatismelor dentare.