Comunicarea cu un copil autist

Comunicarea cu un copil autist

Tema:Copii cu nevoi speciale | Subiecte tratate: autism, psihologie, sindromul asperger, ecolalie |

Copiii care au tulburari din spectrul autist au adesea dificultati de comunicare. Este esential sa intelegeti barierele pe care le puteti intampina si sa va adaptati modului lor de a comunica pentru a-i putea ajuta astfel sa faca progrese. Iata sfatul de la Desprecopii.com. citeste mai departe

Trimite unui prieten Adauga la favorite Tipareste

Evaluat de 1 de cititori Evalueaza | 0 comentarii | Comenteaza | Comenteaza prin Facebook

Comunicarea cu un copil autist

Copiii care au tulburari din spectrul autist au adesea dificultati de comunicare. Este esential sa intelegeti barierele pe care le puteti intampina si sa va adaptati modului lor de a comunica pentru a-i putea ajuta astfel sa faca progrese. 

Intarzieri in dezvoltarea limbajului sau ecolalie

Unii dintre acesti copii nu ajung vreodata sa-si dezvolte limbajul vorbit, iar intelegerea le poate fi limitata. Altii isi dezvolta limbajul insa poate mult mai tarziu decat ar fi normal. Unii dintre acesti copii vor avea ecolalie,  repetarea unor cuvinte care au un inteles limitat pentru ei sau repetarea a ceea ce spuneti dumneavoastra. De exemplu, atunci cand intrebati un copil daca vrea un pahar de apa, el poate raspunde Vrei un pahar cu apa? Copilul poate spune la un moment dat Vrei un pahar cu apa? pentru cere de fapt un pahar cu apa. Este posibil sa repete cuvinte sau expresii pe care le-a auzit in trecut,  printre care expresiile din programele de televiziune. Copiii al caror limbaj se dezvolta totusi, depasind ecolalia, pot avea mari dificultati cu gramatica si cu intelesurile cuvintelor.

Comunicarea non-verbala

Comunicarea non-verbala este de asemenea afectata. Copiilor mici le poate fi greu sa inteleaga gesturi simple precum aprobarile sau negatiile cuiva care da din cap. Le este greu si sa foloseasca un asemenea limbaj non-verbal, desi adesea isi dezvolta capacitati simple ale limbajului non-verbal pe masura ce inainteaza in varsta.

Regula de baza este o comunicare clara, concisa si consistenta.

Copiii care au sindromul Asperger pot parea sa aiba limbajul normal. Acest lucru va poate induce insa in eroare deoarece ei tot au o gama de probleme subtile si nu trebuie sa presupuneti ca inteleg ce li se spune. Conversatiile lor pot fi repetitive si fara fir logic. Unii copii vor intreba in mod repetat acelasi lucru indiferent ce raspuns primesc sau vor insista sa li se dea mereu acelasi raspuns.

Este de o importanta cruciala sa folositi un limbaj simplu atunci cand discutati cu copiii, vorbind lent si clar. De exemplu, in loc de a spune  Teo, ia-ti haina pe tine. Este timpul sa mergem acasa., este mai eficient sa spuneti Teo, haina si sa aratati haina in timp ce rostiti numele copilului. Copiilor care inteleg mai bine le puteti vorbi in propozitii, insa aveti grija ca ele sa fie scurte si simple, nu ambigue. Accentuati cuvintele cheie daca este necesar si incercati sa le puneti la sfarsitul propozitiei, de exemplu  Este momentul pentru un pahar cu apa  .

Simboluri, imagini sau obiecte

Alta tehnica este folosirea simbolurilor, a imaginilor sau a obiectelor. Daca ii spuneti copilului ca este momentul sa beau un pahar cu apa, aratati-i imaginea unui pahar cu apa. Astfel de tehnici vor ajuta la reducerea frustrarii pe care o simte copilul din cauza faptului ca nu este capabil sa comunice verbal. La copiii foarte mici, folosirea obiectelor poate fi mai eficienta, posibil insotita de folosirea simbolurilor. Trebuie sa fiti atenti cu imaginile deoarece copilul se poate fixa pe fundal daca imaginea are prea multe detalii. De asemenea, daca nu ii oferiti exact un pahar cu apa, de exemplu daca imaginea este a unui pahar cu apa si ii oferiti un pahar cu suc, el ar putea sa nu faca legatura dintre imagine si cuvinte, fiindca va considera paharul cu apa si paharul cu suc ca fiind lucruri diferite.

Atentie cum va exprimati

Trebuie sa fiti mereu constienti de ceea ce spuneti si de faptul ca este posibil ca vorbele sa va fie gresit intelese de catre copil. Intelegerea lui este foarte probabil sa fie literala: de exemplu, daca spuneti ca ploua cu galeata, este posibil sa se uite dupa galeti cu apa cazand din cer. O expresie ca  a alerga pana iti iese limba de un cot poate fi inteleasa la modul propriu si poate provoca suferinta sau chiar teroare.

Verificati in continuu daca copilul asculta si intelege. Este posibil ca micutul sa nu se uite la dumneavoastra sau la obiectul pe care il aratati insa tot este posibil sa urmareasca tot ce spuneti. Nu va temeti sa repetati ceea ce ati spus daca banuiti ca nu a inteles prima data. Este esential sa-i dati copilului un timp mai lung de a procesa informatiile decat in cazul altor copii. De asemenea, daca repetati indicatia, repetati-o exact in acelasi mod.

Daca spuneti frazele oarecum diferit copilul va trebui sa proceseze informatia din nou, de fiecare data. Acest lucru este deosebit de important daca face parte dintr-un grup. Copiii mai mici pot sa nu se simta inclusi in grup, asa ca va trebui sa ii strigati pe nume pe fiecare sau ii vorbiti fiecaruia separat, apoi sa vorbiti grupului.

Intotdeauna adresati-va copilului incepand cu numele. Nu presupuneti ca daca il strigati deja pe Ionut va raspunde imediat sau, daca tonul vocii dumneavoastra inseamna  inceteaza sau vino aici va asculta. Dati-i indicatii precise, adica din care sa inteleaga mai degraba ceea ce doriti sa faca decat ceea ce nu doriti sa faca, de exemplu  Silviu stai jos in loc de  Silviu nu mai alerga .

 Despre autism mai cititi:

Suportul cumunitatii Desprecopii.com

In cazul in care copilul nu manifesta astfel de simptome, dar dumneavoastra sunteti inca ingrijorata de perspectiva autismului, incercati sa va linistiti. Fiti atenta la aceste modele de comportament (si amintiti-va ca chiar cei mai sanatosi copii pot fi uneori timizi si lenti in reactii uneori), puneti intrebari pediatrului si comunitatii Desprecopii.com si incercati sa nu va lasati temerile sa stea in calea bucuriei de a va petrece timpul cu fiica sau fiul dumneavoastra! Este posibil ca totul sa fie in regula! Pe forumul specializat Copii cu nevoi speciale - veti gasi cel mai activ forum de suport al parintilor cu copii autisti din Romania.

Topicuri despre autism

Va asteptam pe forumul special:

  Copii cu nevoi speciale
Sunt ai nostri. Si au nevoie de mai multa intelegere si mai multa dragoste.

autor: Echipa Desprecopii.com, Articol aprobat de Colegiul Psihologilor Desprecopii.com
Desprecopii.com (c) Toate drepturile rezervate, 2011

 Bolile copilului

Toate bolile aici>

 

Sanatatea familiei (lucruri care ne privesc pe toti)

Meseria de parinte

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate
Ce se intampla la Desprecopii.com

Comentarii la articol

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga tu un comentariu si poti castiga un tricou Desprecopii.com

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile
Poti comenta si prin FaceBook mai jos.
Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.