As vrea sã fim din nou o familie

As vrea sã fim din nou o familie

As vrea sã fim din nou o familie

  • Eram inseparabili. Prietenii ne spuneau „siamezii“, ironie care ascundea un mare adevãr, acela cã nimeni si nimic nu putea sã ne separe nici mãcar pentru câteva minute. Acum suntem distanti, înstrãinati. Toti spun cã un copil uneste, dar pe noi ne-a despãrtit. E sigur cã nu copilul e de vinã. Si atunci ... unde am gresit? Fara sa ne dam seama am devenit atit de straini...

Versiunea Danei

Dupã o poveste simplã, cu dragoste la prima vedere, ne-am cãsãtorit acum patru ani, pe când abia trecuserãm amândoi pragul fragil al celor 20 de primãveri. Prietenii ne spuneau „siamezii“, ironie care ascundea un mare adevãr, acela cã nimeni si nimic nu putea sã ne separe nici mãcar pentru câteva minute.

…Sarcina a fost minunatã pânã aproape de sapte luni, când au început problemele. Andi s-a nãscut prematur, prin cezarianã. De atunci, teama nebunã cã as putea sã-l pierd nu mã mai pãrãseste. Chiar si azi, când doctorul îmi spune cã e în afara oricãrui pericol, cã este perfect dezvoltat la 1 an si jumãtate cât are acum, nu-mi gãsesc linistea. Alerg cu el la medic pentru orice lucru care nu mi se pare în regulã. În plus, mã simt vinovatã, mã obsedeazã gândul cã poate Andi nu ar fi avut de suferit dacã ne-am fi zbenguit mai putin.

…Plângea mult când era mai mic. Adormea legãnat în brate si asta mã chinuia mult: de fricã sã nu pãteascã ceva, nu lãsam pe nimeni sã se apropie de el. Eram obsedatã de ideea cã trebuie sã controlez eu totul. Eu îi fãceam baie, eu îl culcam, eu îl plimbam si îi gãteam, eu îl hrãneam. Pãrintii nostri veneau sã-l vadã, sã-i aducã fructe, lapte, legume de la tarã, curate, fãrã chimicale. Se topeau de dragul nepotelului, dar nici pe ei nu-i lãsam sã-l atingã.

La început, Stefan era la fel de preocupat de copil ca si mine. Construise un aparat lângã pãtutul lui Andi sã-i pot auzi respiratia si din bucãtãrie, si din baie, si din patul nostru. Nu stiu când a început sã se simtã trãdat, sã aibã sentimentul cã e inutil, cã nu-i acord nici o atentie, ca si când el nu ar exista. La prima discutie, i-am spus cã este egoist. Cã avem un copil de crescut, un copil cu probleme care este si copilul lui, cã ar trebui sã înteleagã de ce nu am timp si pentru el. De la o vreme, nici nu se mai ceartã. Nu-mi mai vorbeste. Lumea îmi spune cã nu e bine, cã sã am grijã. Altfel s-ar putea sã-l pierd. Constat cã vine tot mai rar pe acasã, doar sã-mi lase bani. Nici nu se mai uitã la Andi. Recunosc cã mã simt singurã, cã mi-e greu. Cã mi-este dor de vremurile de altãdatã. Simt cã trebuie sã fac ceva sã fim o familie. Nu stiu unde am gresit.

Problema lui Stefan

Dana l-a trãdat. A iubit-o ca pe lumina ochilor. Nu a avut nevoie de nimeni altcineva pe lume. Marele lor paradis era acolo, acasã. Stia sã-l alinte, era dinamicã si viata era interesantã cu ea. Toti spuneau cã sunt niste „adevãrati“ si îi invidiau pentru asta.

Mergea si pe stadion cu el, la meciurile de fotbal ale echipei lui preferate.

O datã cu aparitia lui Andi, ea s-a schimbat cu totul. E drept cã aveau un copil ceva mai dificil, care cerea o îngrijire atentã. Dar niciodatã nu a lãsat pe nimeni, nici mãcar pe el, tatãl, sã-l atingã. Nici pe mama ei, nici pe mama lui.

A înteles cã micutul are nevoie de ea. A stat în umbrã asteptând, sperând cã, treptat, totul va reveni la normal! Nici nu vedea cã este si el acolo, în casã, cã este si el bun la ceva. L-a dat cu totul la o parte. Nu mai avea timp nici sã gãteascã si de aceea a început el sã facã de mâncare. A început sã stea mai mult la serviciu, sã prindã si ore suplimentare ca sã aibã bani. A descoperit astfel cã nu este bun decât de adus bani în casã. Ce, trebuie sã plângã ca Andi si sã fie bolnav pentru ca Dana sã-si aducã aminte cã existã si el? Dacã asa stau lucrurile, are prieteni pentru care înseamnã ceva. Asta este. Recunoaste cã nu se simte ca un tatã. A fost bun sã facã un copil si sentimentele sotiei sale pentru el s-au terminat dupã ce a avut ce si-a dorit, copilul. Ce rost mai are sã stea împreunã? Nu stie unde au gresit. 

Expertul ne spune

Conf. Dr. Petru Lisievici, specialist în probleme de dezvoltare umanã si consiliere:

  • „Existã destul de multe cazuri în care aparitia unui copil poate perturba relatia dintre soti, mai ales când sunt foarte tineri si nepregãtiti, când este vorba de primul copil si când nu stiu sã comunice unul cu celãlalt. Dana, nu ai încredere, dar trebuie sã stii cã încrederea se construieste. Iubirea nu înlocuieste nici încrederea în tine si în perechea ta si nici sentimentul de sigurantã personalã.

  • Orice încercare prin care trece familia este si un prilej de a construi încrederea reciprocã. Acordã-i încredere si îi acorzi responsabilitate, îl implici în ceea ce devine problema voastrã, nu doar a ta.

  • Învatã sã comunici cu Stefan fãrã tensiuni. Construiti iarãsi canalul de comunicare între voi. Începe sã-i vorbesti fãrã ranchiunã. Spune ce simti, de ce crezi cã esti sau sunteti vinovati, despre teama ta si sentimentul de vinovãtie care încã te dominã si întreabã-l de ce se simte trãdat si ce îl nelinisteste. Ai grijã sã alegi un moment când sunteti doar voi doi. Recunoaste cã nici unul dintre voi nu a fãcut la vreme acest lucru. 

  • Dã o sansã cuplului vostru, redã-i sentimentele de tatã.

  • Povesteste-i despre cel mic, despre lupta ta de una singurã si despre clipele minunate de care l-ai privat. Cheamã-l sã-l vadã si sã se bucure de joaca lui, de curiozitãtile lui, de cuvintele pe care le spune, de nevoia lui Andi de-a avea tatã.

Cititoarele revistei Mami noastre comenteazã

Ce a fãcut Dana pentru copil e de admirat, dar era bine sã-l lase si pe Stefan sã se implice.

  • E foarte greu sã ai azi un copil mic. Mai ales când are probleme. Eu înteleg cã a uitat de tot, chiar si de profesie, pentru a-l salva. Am si eu o fetitã care nu s-ar fi nãscut dacã ascultam sfaturile celor din jur. Mai ales cã pe vremea aceea nici nu eram cãsãtoritã. La noi, copilul a devenit un liant. Ne-am cãsãtorit dupã ce s-a nãscut, când partenerul meu a înteles ce minune s-a petrecut în viata noastrã si câtã nevoie are copilul de noi amândoi. Baia o pregãtim împreunã, uneori îi cântã el, alteori îi cânt eu. El face aprovizionãrile, el monitorizeazã vizitele si nu lasã sã fim deranjati. El se ceartã cu administratia cãminului pentru un resou în plus si pentru apã caldã. Dar trebuie sã stii sã-i spui ce astepti de la el, sã ai încredere, sã-i ceri ajutorul. Raluca, Timisoara, studentã si mamã a unui bebelus de 5 luni

  •  Copilul salvat e cea mai mare cucerire a ei. E pãcat cã Stefan nu-si dã seama ce fericire este sã ai un copil normal. Poate vedea la TV sau într-un spital ce înseamnã un copil cu probleme, cu un handicap cât de mic. Iar dacã a fost în stare sã-l recupereze este meritul ei, iar el trebuie sã fie multumit cã sotia sa a reusit.

Având si eu un copil prematur, cu probleme, stiu ce înseamnã sã te întrebi la 8 luni dacã va trãi sau nu. Mama se simte vinovatã pentru tot ce i se întâmplã copilului. Pentru cã lipseste un fel de educatie a relatiei de cuplu. Partenerul trebuie sã-i fie alãturi. Are si ea partea ei de vinã, cã nu a stat de vorbã cu el, cã nu si-a împãrtãsit temerile. Greseala ei nu constã în faptul cã nu a lãsat pe nimeni sã se atingã de copil, ci în încãpãtânarea de a rãmâne singurã. Si ea se simte trãdatã pentru cã nu i se recunoaste meritul în salvarea copilului. E foarte important ca el sã-i recunoascã eforturile de pânã acum. Chiar dacã nu s-au bucurat împreunã de fiecare zâmbet al celui mic, nu-i nimic iremediabil pierdut. Pentru Andi, acum vine vremea primelor întrebãri si e o bucurie imensã sã simti cum se lipeste de tine si descoperã lumea. Stefan poate sã-l învete primele pase de fotbal si sã-i vadã satisfactia când nimereste cu mingea în poartã. Sunt bucurii pe care un tatã nu le poate întâlni în altã parte. Despina, profesoarã, Râmnicu-Vâlcea, mamã a douã studente

Contributiile omunitatii despreCopii.com

Pe acest forum: In unul sau in doi... mergem mai departe!, puteti citi despre situatii, despre sperante, deziluzii. Viata in doi nu este usoara si necesita multe compromisuri din partea celor care impart impreuna sarea si zaharul. Mai jos puteti citi citeva ganduri si framantari legate de acest subiect:

Dragele mele, sunt intr-o mare dilema : nu stiu daca sa divortez sau nu? Am mai scris eu despre faptul ca nu ma mai inteleg deloc cu sotul meu si deja nu-l mai suport deloc, este ata de insensibil, nu mai stiu o vorba buna de la el de cel putin un an de zile, este tot timpul maracanos si prost dispus, ma critica non-stop, nu gaseste ceva bun in ceea ce fac, si Dumnezeu stie ca fac eforturi ca totul sa fie bine, ne certam ingrozitor de la bani, parca a devenit un Hagi-Tudose, nimic nu mai este cum era, numai Maria mea ma mai bucura, ca altfel...ma apuca disperarea si nu stiu daca este doar o perioada foarte grea pentru amandoi, o ratacire a lui(sunt sigura ca nu are pe altcineva) si daca trebuie sa mai astept putin sau s-o rup acum definitiv, totusi nu pot trai doar ca o mama cand am si un barbat alaturi, nu? simt si eu nevoia de a fi femeie, sa ma simt femeia lui iubita, dar nici pomeneala, din-potriva...eu cred ca inca ma mai iubeste dar nu-l pot trezi din somnul adanc in care a intrat...as vrea sa ne despartim o perioada de proba, dar nu este posibil, el spune ca atunci cand o facem, o facem definitiv si gata, probabil ii erste teama si de gura lumii(parinti, frati, socri, etc), pe urma nici el nu are unde se duce, nici eu cu copilul, este casa lui asa ca nu-l pot da afara...stiu ca sunt mai multe fete de pe aici care trec prin situatii similare..poate stiti voi o modalitate de scuturat/trezit...sau cum sa-l conving sa mergem la un psiholog....mai mult el ca eu va am pe voi, ha,ha...oricum eu am mai mers la un psiholog si el mi-a spus ca nu sunt eu de vina, ca trebuie sa-l conving si pe el sa mearga dar nu pot...ce sa fac, nu mai pot traii asa... :-(( RoxanaL

*******

Draga Rox, eu am mai citit mesajul asta al tau si ma tot codesc, sa-ti spun parerea mea...sau nu.
Ei, o sa ti-o spun, totusi....
Eu am trecut printr-o forma mai usoara de depresie, nu mi-a trecut insa decat o fractiune de secunda prin cap "divortul", in primul rand pentru ca-l iubesc, dar mai ales pentru ca mi-am amintit ca la inceputul casniciei mi-am spus in sinea mea: DA, are si defecte, asta e, dar pot trai cu ele.
Si uite ca vin si momente cand nu mai poti suporta, cand se aduna toate belelele si trebuie sa le descurci singura....si ce sa faci mai intai: sa inebunesti de una singura, sau sa inebuniti in grup?
Aaa, si chestia cu psihologul, pai de ce nu te ajuta sa iesi din situatia asta fara sotz, daca astea-s datele problemei, ...mi se pare ca triseaza...in sfarsit.
Parerea mea este ca trebuie sa ai RABDARE. Du-te la cumparaturi si fa-ti cateva mofturi (este modul cel mai relaxant de a iesi din depresii), apoi gaseste o prietena cu care sa iesi la un restaurant, la Mall-la un film. Trebuie sa iesi din starea asta de inchistare psihica. Esti neagra de furie? Du-te si macheaza-te si iesi in oras, las-o pe Maria cu femeia sau cu mama (soacra) sau vezi tu.
Dupa ce incepi sa vezi lucrurile altfel, discuta cu sotul despre problema voastra, vei vedea ca discutia o vei putea purrtta mai bine, vei fi mai clara in gandire. Pune un pic de distanta intre tine si problema, ca sa ajungi la rezultatul dorit.

Eu iti doresc sa iesi din starea asta si iti garantez ca va fi ok, pentru ca am trecut prin asta si asa a fost!!

Te sarutam cu drag, Vilma si Anca.

*******

Draga Roxi,
Nu doresc nimanui sa traca prin experienta unui divort, si mai ales cind sunt copii la mijloc. Spun asta pentru ca stiu ce inseamna (parintii mei au divortat cind eu aveam 12-13 ani).Din cate imi dau eu seama situatia dureaza de ceva vrema(un an?) si vorba romanului:boala lunga-moarte sigura!Deja e un semnal de alarma!Sfaturile primite de la celelalte fete sunt foarte bune...dar numai tu stii ce-i in sufletul tau.Marturisesc c-am trecut si eu printr-un impas asemanator, inainte de a avea copilul.Acumulasem si eu si sotul meu mult stres de la lucrurile cotidiene, faptul ca mama mea era foarte bolnava ma facea sa fiu mai mul pe drumuri si cam neglijam treburile gospodaresti, oboseala-si spunea cuvantul si colac peste pupaza soacra mea(care de altfel este o femeie foarte buna)ma facea sa ma simt ca dracu! Atunci a explodat mamaliga si solutia a fost o despartire temporara!Culmea, a dat rezultate !!!!!M-am lasat iar recucerita incetul cu incetul si am redevenit iar doi indragostiti...apoi a venit Ruxandra (fetita mea)! Acum totul este bine si nimeni nu-si mai aduce aminte de ce-a fost !Totul e sa ai rabdare si sa lasi lucrurile sa evolueze de la sine...tu le dai doar cate un mic impuls si le indrepti spre directia dorita !!!!
Pe de alta parte e adevarat ca si el trebuie sa coopereze. Daca nu vrea s-o faca "e ceva putred in Danemarca!"Eu nu te sfatuiesc sa faci ca mine!Ti-am impartasit din experienta mea ca sa vezi cum am procedat eu...poate tu vei alege o cale mai buna si mai simpla.Singurul lucru important este ca amandoi va trebui sa faceti ceva in sensul asta...si sa mergeti in aceeasi directie!
Sper ca totul sa se rezolve si sa fiti fericiti in continuare...daca nu, capul sus, privirea inainte, nu te umili, si fii barbata
Eu cred canu-i atat de negru !
Pe curand, Piskot

*******

Draga Roxana, eu cred ca ti-am mai scris si pe mail despre problema asta cu sotul. Din cate am citit eu parca il vad pe-al meu acu 2 ani. Blocaj total nu mai scoteam de la el nimic bun, doar "nu te mai iubesc". Asa cum a mai spus cineva aici solutia a fost despartire temporara. Am invatat amandoi o multime de chestii care fac casnicia sa mearga.
Nu stiu daca divortul e o solutie.Eu uitandu-ma acum la familia mea reantregita, gandindu-ma la bebeul ce va veni pot spune ca nu. Si ma felicit ca am avut putere (de fapt amandoi)sa trecem peste probleme si sa ne regasim impreuna.
Pentru tine insa solutia o poti gasi doar tu.
Dupa cate am inteles la voi problema despartirii nu se poate pune. Incearca insa sa te detasezi tu, atat de el cat si de problemele voastre. Si mai ales incearca sa nu mai astepti nimic de la el. Sa nu mai ai nici o pretentie, eu cred ca in acel moment el se va schimba.
Am ajuns la concluzia asta dupa discutiile cu sotul meu si cu cei care i-au fost aproape pe timpul despartirii. Cred ca atunci s-a aflat pur si simplu intr-un blocaj. Si este la fel de adevarat ca orice facea nu era suficient. Daca aduce flori, a pai ce crezi ca poti sa aduci o floare si gata, pai gunoiul nu l-ai vazut ca se revarsa, daca duce gunoiul si face treaba in casa, pai ce crezi ca eu nu sunt si femeie am si eu nevoie de tandrete si de romantism si uite asa taca taca nimic nu ma multumea. Da asta am fost. cred ca aici e problema ajungem sa dam vina pe celalalt de tot ce nu mai putem noi face. Si nu ne punem nici o clipa problema ca poate cerem prea mult de la noi si de la partener. Acum pot petrece o seara romantica si cu gunoiul adunat in 2, 3 saci ca nare cine sa-l duca. Cam asta am invatat eu. 
Sumisa

*******

Dragele mele, va multumesc pentru raspunsuri, desii mai nimic nu pot pune in practica...de fapt asteptam de la voi, macar de la voi, ca din alta parte...un semn de intelegere, si evident ca nu m-ati dezamagit, va multumesc din suflet ca-ti fost alaturi de mine...
sotul meu nu recunoaste ca ar avea o problema, pentru el, toate sunt clare : de cand ne-am casatorit, eu m-am schimbat ingrozitor de tare, sunt rea, grasa, cheltuitoare, tampita, etc...el este bine mersi, un barbat perfect dar nu are cine sa-l aprecieze...asa ca in conditiile date, nu stiu daca se mai poate rezolva ceva...adevarul este ca ma zbat sa ies dintr-o situatie cel putin tampita, cu multe incertitudini si probleme..si sper sa reusesc...mi-ar place sa cred ca trece si el printr-o pasa proasta si ca inca ma iubeste si ca nu vrea sa ma piarda...mi-ar place tare mult sa cred dar deja imi dau seama ca nu mai percep realitatea foarte bine...el este un om foarte dificil si in conditii normale, dar acum, nu mai spun...deci nici vorba de recucerire sau altceva, nu mai este interesat deloc de mine, eventual doar pe post de papusa gonflabila...sau in lipsa de altceva mai bun...problema este ca eu nu mai pot sta asa si nu vad modalitatea de rezolvare...ma impresoara toate problemele si nu stiu daca o sa pot lua decizia corecta si probabil ca indiferent care v-a fi aceea intotdeauna o sa ma intreb daca am luat-o pe cea corecta....va pupic dulce si va multumesc pentru tot,
cu drag,RoxanaL

*******

Draga Roxana,

Barbatii in general am vazut ca sint mai ciudati. Au impresia ca totul li se cuvine si au anumite idei preconcepute despre sotii. Dar in timp se pot schimba... dar unii nu se schimba. Eu nu sint de principiu sa-l "lugu-lugu", dar nici sa-i tai toate sansele. Poate ar fi buna ideea cu psihologul, dar sa mergeti amindoi odata. Ai putea sa-l santajezi un pic, sa-i zici ca daca nu merge atunci divortezi ? Nu stiu daca e o idee prea buna, depinde si de firea lui, tu il stii mai bine. Trebuie sa incerci sa vorbesti cu el, sa-i spui calm ce te deranjeaza, sa incerci sa nu te infurii... Dar daca dupa mai multe discutii n-ajungi la nici un rezultat, numai cred ca merita efortul, desi fiind vorba si de Maria, orice efort e meritat... Dar decit o familie in care parintii se poarta urit unul cu celalalt, se jignesc... stiu si eu !
F. important e sa ai grija ca Maria sa nu fie de fata la certurile voastre, eventual sa stabiliti macar in acest sens o intelegere, ca voi poate o sa uitati certurile, dar ea niciodata.Pupici, Karina

*******

Dragelor, nu rabd toate astea doar pentru a nu ramane Maria fara tata ci pentru ca tot sper ca este ceva de moment si ca ne revenim, doar am promis la inceput :"si la bine si la rau" deci....am uitat sa mentionez ca si eu l-am mai jignit pe el, dar doar cund nu mai pot suporta provocarea, in rest incerc sa ma port cat mai frumos si mai dragastos...dar spune-ti voi, a fost ziua mea pe 9 iulie, din pacate nu am petrecut deloc, ba dimpotriva, eram cu Maria in spital...a uitat cu desavarsire, abia tarziu si-a adus aminte cand mi-a spus altcineva, nu ca vroiam cine stie ce, mai ales in conditiile alea nu-mi ardea de nimic dar macar asa, sa stiu ca s-a gandit...nici mai tarziu, dupa cateva zile cand am trecut de probleme nu mi-a adus nici macar o floare, dar apoi altceva, nici nu mai zic...nu va mai spun ca nu vad o floare, nimic, eu ii cumpar mici bunatati care stiu ca-i plac si el urla la mine ca-i cheltuiesc banii pe prostii ca lui nu-i trebuie, spune-ti voi, nu-i grobian? Evident ca are si parti bune dar deja nu se mai vad de murdarie...Catalina, da, el stie, nu este prima oara cand ii spun ca daca nu se schimba eu il parasesc, dar probabil ca este precum zicala :"lupu-si schimba parul da' naravul ba" adica un timp se poarta mai frumos si pe urma iar o ia razna, revine la comportamentul "normal" si daca la-i asculta..el este un mielusel nevinovat si eu lupul cel rau...si multi il cred pentru ca eu ma infurii si ridic tonul dar imi trece repede...si nu fac asa urat doar ca ma revolt si el zice :"dar ce-ai cu mine? de parca as fi nebuna..deci multi chiar cred ca el este nevinovat, mititelul...
cam asta-i..RoxanaL

*******

sursa articolului: Revista MAMI si comunitatea despreCopii.com

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Subiecte tratate:
Tema:

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

15 comentarii din totalul de 18:

  1. Mihaela
    Mihaelatrimis la 27/4/2019

    Buna,si eu traiesc aceeasi dilema: Sa divorte sau nu? Am 34 de ani,el e mai mare cu 6 ani.Suntem impreuna de 17 ani aproape.Toti ne invidiau relatia.Dupa multi ani,a venit si copilul,o fetita care acum are 1 an si 3 luni.Situatia s a schimbat cu cateva luni inainte de nasterea ei din pricina certurilor care ulterior aveau sa devina scandaluri .Comportamentul lui lasa de dorit,nu ma baga in seama decat atunci cand are nevoie,zgarcit,si arogant.Bineinteles ca el e sfant iar eu cea rea.Pentru orice da vina pe mine.Nu il mai suport dar il iubesc! A profitat la maxim de faptul ca nu il retineam la nimic,ca taceam de multe ori cand tipa fara motiv doar ca sa nu ne certam.Acum,am strans atata furie pe el ca nu il mai suport.Reactionez la orice impuls gresit din partea lui.E genul din partea caruia te poti astepta la gesturi urate oricand dar ceva frumos foarte rar sau deloc.Astept sa vad daca se poate repara cv iar daca nu,divortez.

    Raspunde la acest comentariu
  2. alexandra
    alexandratrimis la 7/4/2015

    buna 21 de ani si am si eu o problema cu sotul meu si nu stiu ce sa mai fac avem 2 copiii inpreuna unul de 4 ani si cel mic 3 luni.stam in chirie si el nu lucreaza dar ne ajuta sora lui cu bani cat poate si ea eu am indemnizatie crestere copil pana la 2 ani.Problema este ca el joaca jocuri de noroc,bea ,fumeaza daca ii zic sa stea cu copiii sa ma duc pana la magazin trebuie sa vin repede daca nu se enerveaza zice ca ma duc dupa ....... eu nu beau. fumez Nu miam mai cumparat haine de cel putin de 2 ani ca sa aibe copiii mancare si el cheltuie pe luna numai tigarile 400 lei si la jocuri de noroc tot ce prinde.Eu nu pot sa il trimit sa plateasca gaz curent,ceva ca se baga cu ei la jocuri nu am unpic de baza in el cu copiii nu sta mai mult de o ora.toata ziua ii plecat de acasa sau deca este acasa sta toata ziua pe calculator.Nu stiu ce sa ma fac un sfat va rog eu mam gandit la divort dar nu am unde sa ma duc cu 2 copii eu tot am sperat ca se schimba dar nu .Nu se poate lasa de jocuri de noroc a zis ca nu poate.Mam mai gandit sa luam o pauza nu stiu ce sa mai fac eu nu mai pot sa fac singura tot el este in casa doar cu numele Va Multumesc :*

    Raspunde la acest comentariu
  3. giorgio
    giorgiotrimis la 6/11/2012

    saut trec printro pertioada grea si eu sunt despartit de sotia me ade o luna si jumatate in mare ma gonit statea la mama ei dar problema e ca avem si un copil de 3 luni ama incercat sa ma impac cu ea dar nu vrea motivul este mama ei nu ma vrea ce sa fac? sunt disperat numa i pot trai fara ea

    Raspunde la acest comentariu
  4. msilvia
    msilviatrimis la 24/3/2011

    buna, daca imi permiti un mic sfat .........am fost si sunt oarecum in aceeasi situatie sau poate un pic mai avansata situatia.....Decizia mea a fost sa divortez si....am divortat de acum 8 luni regrete .....enorme inca nu mi-am revenit si nu stiu daca o sa imi revin curand....sfatul meu este ca decizia sa nu fie pripita..incearca sa afli ce se intampla mai intai si fa tot posibilul sa iti salvezi casnicia si doar dupa ce ai incercat totul abia atunci poti fi sigura ca asta este singura sansa pentru tine....Eu nu am facut-o nu am dat nici o sansa casniciei mele si nu o sa ma pot impaca cu asta..

    Raspunde la acest comentariu
  5. Ioan
    Ioantrimis la 2/9/2008

    Divortul este o problema foarte mare care afecteaza starea mentala la toti membrii familiei. Din pacate in marea majoritate a cazurilor acesta intervine datorita stressului cotidian si lipsei relatiilor de comunicare. De obicei femeile sunt cele care incearca sa renunte la casatorie deoarece in viata lor fie apare un altul fie apare acea dorinta de libertate, daca la inceput isi doreau sa fie dominate, supuse si fidele acest lucru dispare cu timpul si ele vor sa fie cele care tin fraiele in maini.Insa nu inteleg un singur lucru ca cei barbati care le fac complimente si le promit marea cu sarea nu vor decat sa le aiba in asternuturile lor.Multe femei fac aceasta greseala sa creada in aceste cuvinte dar ulterior se inseala amrnic.Eu nu vreau sa afirm ca barbatii sunt niste sfinti, din pacate si eu trec prin aceste momente dificile am si o fetita de 7 anisori de care mi se rupe inima. Daca la inceput am stabilit de comun acord sa divortam fara sa ne improscam inutil cu noroi deoarece greseli si scapari am mai avut amindoi se pare ca in acte cel putin pina acuma eu sunt cel vinovat in totalitate si toate mi se imputa numai mie. Sunt familii care si-ar putea reface familia in aceiasi formula ca si inainte dar datorita dorintei de a face pe unul din parteneri vinovat total nu mai gasesc o cale comuna , sunt pur si simplu scarbiti de cata ura si minciuna ascunde un divort.Dar cel mai tragic este faptul ca din aceste divorturi copii sunt cei invansi in fapt si ei vor fi stigmatizati pe viata. Nu stiu ce sa mai cred ce sa mai spun si in cazul nostru de divort dar un lucru este cert aceste probleme apar mai devreme sau mai tarziu cred la toata lumea si trebuie incercat din rasputeri sa facem ca lucrurile sa ia o intorsatura favorabila copilului si dezvoltarii sale.

    Raspunde la acest comentariu
  6. Alex
    Alextrimis la 31/1/2007

    Sincer Eu nu mai stiu ce sa cred. Pana de curand nici nu ma-m gandit ca o sa ajung vrodata sa citesc forumuri cu despartiri,divorturi,certuri ,si asa mai departe.O sa va spun si eu povestea mea. poate si motivul care ma adus aici.In urma cu 2 ani am cunoscut o fata .. initial in ideea nebuna de a avea o prietena nimic special pe moment ,arata bine era simpatica si vorbea frumos.A trecut alaturi de ea aproape jumatate de an in care mi-a zis de la inceput ca ea nu poate avea copii.Pe atunci nici nu mi sa parut o problema era exact ce cautasem la momentul acela .Imi spunea ca Sunt singura persoana care O face sa fie cu adevarat fericita.pentru prima data in viata ei.Mai avuse vro 3-4 relatii destul de lungi inainte.Eram totul pentru ea Si intradevar ma facea sa ma simnt Iubit.Cam in aceasta perioada intr-o seara dupa o noapte de dragoste Mi-a dat o veste ..Ca e insarcinata in aproape 3 luni,si ca ea ar vrea sa il pastram.Tot ce mi-a venit in minte atunci a fost sa ii spun NU NU NU.nu eram convins ca pot sa am un copil.a facut avort intr-un final si lucrurile au continuat sa mearga frumos Dupa aproximativ 1 an de cand eram impreuna ne-am mutat impreuna .Am avut si greutati cum ar fi banii dar peste toate eram fericitii iar eu inceapeam sa cred ca Ea e totul pentru mine.Incepeam sa cred ca merita tot .vorbeam faceam planuri de casatorie de copii .iar ea tot imi zicea ca vrea un copil mai repede decat ii ziceam eu. adica cam in 2 ani de cand ne-am mutat impreunaA mai trecut 1 an .ea era seara de seara acasa.nu iesea nicaieri fara mine.nici eu fara ea. in decembrie inainte de craciun mi-a zis ca se duce sa doarma vro 2 zile la mama ei ca ii vine si sora si vor sa fie impreuna. mi sa parut okVineri inainte de craciun vine acasa si imi povesteste ca nu a fost la maicasa Cu o seara in urma ci la o prietena ..Am crezut-0 pentru ca niciodata nu ma mintit.Incepuse sa ascunda telefonul,primea tot felul de mesaje si nu vroia sa imi zica ce e cu ele.Pe 2 ianuarie am aflat de la persoana care zicea ea ca a fost ca ea nu a fost acolo atunci. Eram nervos stresat gelos .oricum poti sa spui mam certat cu ea.rau cu scandal de fata cu parintii ei si asa mai departe.Pe 3 ianuarie ma chemat acasa sa ne impacam ..Am fost acolo si totul parea ok. pana seara cand in loc sa vina acasa de la munca lipseste tooata noaptea .nu raspundea la telefon. Eram inebunit deja. pe 4 a venit acasa. iar certuri explicatii . ii ceream doar sa imi zica ce Se intampla. Nu vroia sa imi vorbeasca.Singurul lucru care mi la zis e de copilul care la pierdut cu mine.dupa vro 2 zile ne-am impacat din nou. O noapte de dragoste iar discutii iar planuri.in jur de jumatate lunii imi spune ca e posibil sa Fie insarcinata din nou. Eram fericit sincer chiar daca incercam sa aman acest copil Nu ma deranjat sa stiu ca as putea avea unul acum. fericirea nu a tinut mult pentru ca ma intrebat

    Raspunde la acest comentariu
  7. velicu elena
    velicu elenatrimis la 14/9/2006

    draga roxi;am citit tot si mi se intimpla si mie la fel.sint casatorita de7 ani si am o fetitade2 ani.am statla curte dupa ce a decedat mama lui ne-am muat la bloc,schimbindu-se radical.s-a luat de bautura cu anturajul,m-a gonit din casa fara fata dand-o la o matusa suparat fiind ca de ce i-am zis sa nu mai bea si ca face ce vrea in casa lui.nu vreau sa stiti ce a fost in sufletul meu.am vru sa dau divort.dupa 3 zile ne-amimpacat dartot bea.

    Raspunde la acest comentariu
  8. florenta
    florentatrimis la 21/7/2005

    Eu sunt despartita de sotul meu de cca 1 luna.Avem 2 copii(10 respectiv 7 ani).El si-a gasit linistea si sustinerea morala langa alta femeie.De fapt, s-au despartit ambele familii, numai ca noi nu am divortat inca. Am fost impreuna 18 ani.Eu nu am fost niciodata singura.Acum imi e foarte greu singura, adica fara el. Ii am pe copii, pe parintii si fratele meu, pe prietene, dar nu am incredere in mine. Mie frica de viitorul meu si al copiilor.Mie frica de socul pe care-l vor avea in toamna, cand incepe scoala si ei vor veni in Bucuresti.Poate ma sfatuiti cum sa trec peste acest prag din viata mea.Va multumesc

    Raspunde la acest comentariu
  9. emi
    emitrimis la 26/6/2005

    DRAGA ROXANA, TI-AM CITI PASURILE, SI VREAU SA-TI SPUN CA SUNT IN ACEEASI SITUATIE CU TINE. AM NASCUT ACUM 3 LUNI O FETITA: MARIA, O DULCEATA, DAR NUMAI EU MI-AM DORIT ACEST COPIL, PENTRU A FI UN LIANT AL CASNICIEI NOASTRE (SUNTEM CASATORITI DE 10 ANI), CARE MI SE PAREA CA NU MAI E LA FEL DE "FURTUNOASA" CA LA INCEPUT. IN TRIMPUL SARCINII AM PUS 30 DE KG, DIN CARE AM DAT JOS ABIA 10KG. INAINTE ARATAM BINE: 1.75M SI 62 DE KG SI DUPA NASTERE SOTUL MEU A INCEPUT SA-MI REPROSEZE CA SUNT GRASA, CA EL NU SI-A DORIT COPII, DESI O IUBESTE FOARTE MULT PE CEA MICA, CA ACUM SUNT NERVOASA SI NU-MI AJUNGE TIMPUL , CA MA PLANG MEREU CA NU POT FACE UNA SAU ALTA DIN CAUZA LUI BB CARE-MI MANANCA TOT TIMPUL, ETC, ETC. IN CONCLUZIE, SE POARTA CU MINE LA FEL CUM AI RELATAT CA SE POARTA SOTUL TAU CU TINE. vREAU SA-TI SPUN CA AM INCEPUT SA FAC CURA DE SLABIRE, DESI ALAPTEZ, DAR AM MAI FACUT UN LUCRU CARE LA PUS PE GANDURI SI PE CARE TI-L RECOMAND: FA-L GELOS. I-AM SPUS CA SUNT O MULTIME DE BARBATI CARE PREFERA FEMEILE PLINUTE, SI CA DESI MAI AM 20 DE KG DE DAT JOS, LA INALTIMEA MEA, ARAT DESTUL DE BINE, SI DOAR EL INCEARCA SA MA FACA SA MA SIMT COMPLEXATA, ETC. L-AM FACUT SA CREADA CA MA SIMT FOARTE BINE IN PIELEA MEA ASA CUM ARAT ACUM SI CHIAR DACA MA ENERVEAZA SI MA CERT CU EL, DACA VREA SA NE DESPARTIM (PT CA DISCUTASEM ACEASTA VARIANTA INAINTE DE A RAMANE INSARCINATA)EU VOI GASI UN BARBAT CU CARE SA-MI IMPART VIATA. IN CONCLUZIE INCEARCA SA-L FACI GELOS, POATE DA REZULTATE, INCA NU-I MAI PRONUNTA CUVANTUL DIVORT SAU DESPARTIRE. ARATA-I CA ESTI O MAMICA FRUMOASA, SI DORITA SI DE ALTII, CHIAR DACA NUMAI NOI STIM CE ESTE IN INIMILE NOASTRE. SUCCES

    Raspunde la acest comentariu
  10. alta...
    alta...trimis la 27/8/2004

    Draga Roxi, parca tu esti...eu...Si al meu barbat e ca al tau, nu stii cind ii ploua sau cind ii soare, da' trebuie sa il iau ca atare...Eu am gasit o solutie f. simpla, pe ideea ca ii cheltui banii(sa nu ii mai cheltui!?!), ne-am separat cu banii, adica:imi da o parte de bani pentru copil-25%din salarul lui si inca o parte, cam tot pe atita, pt. mincare si taxe. Curentul il plateste separat, pe persoana.Si asa, el nu se simte...saracit si tu iti vezi de treaba. Mai lugu-lugu, ca asta e... si uite asa nu mai am discutii...Fa si tu o nebunie din cind in cind, o cina romantica, o hirjoneala neasteptata(pt. el!), cu lumina asa, mai stinsa-ce daca te-ai ingrasat?!ca...cu sexu'una-doua ii duci, ha-ha...tine si chestia asta o vreme. Incearca...

    Raspunde la acest comentariu
  11. Gianna
    Giannatrimis la 29/7/2004

    Rox, Cred ca ar trebui sa încerci sa te abtii de la "lucruri bune", adica: nu-l mai rasfata, nu mai fi "papusa lui gonflabila", poarta-te asa cum el se poarta cu tine (sa vedem: lui îi place?) Încearca sa traiesti facând abstractie de el (stiu ca-i greu, dar cel putin încearca- poate da rezultate), ca si când el nu ar fi în casa; fa în asa fel încât sa ai timpul ocupat în permanenta, fie cu treburi gospodaresti, fie cu Maria. Daca cumva încearca sa vb cu tine, raspunde-i rece, scurt si la obiect, neuitându-te la el. Poate da rezultate! Doamne ajuta sa dea! Pupici si sa mai dai cate un "semn de viata"!:)

    Raspunde la acest comentariu
  12. Lenuta
    Lenutatrimis la 12/7/2004

    Draga Roxana, Si eu am fost exact in situatia ta. Suntem impreuna de 4 ani si pana acum doi ani cand a venit pe lume fetita noastra am fost foarte fericiti. Si eu am gresit la fel ca tine: nu l-am implicat pe sotul meu in treburile gospodariei si in cresterea copilului pentru ca mergea la serviciu si doream sa nu fie stresat. Acest lucru i-a data curaj si impresia ca numai el are nevoie de relaxare. Asa ca pana a facut fetita noastra 2 ani, pana acum doua luni, si sotul meu se comporta la fel ca al tau. Am incercat in cei doi ani sa-i vorbesc frumos, despre problemele mele si ale copilului si nu a dat rezultate. Zilnic venea acasa dupa 12 noaptea: dormea, manca si pleca la serviciu. Sambata si duminica se odihnea. Niciodata noi nu aveam program comun. Desigur, in discutiile noastre eu eram de vina: nu l-am lasat sa se implice in cresterea copilului era motto-ul lui. Acum doua luni mi-am schimbat viziunea: nu i-am mai facut mancare, nu i-am mai calcat, nu i-am mai facut curatenie in camera lui, de ziua lui am "uitat" sa-i spun macar "La multi ani!", am plecat cu copilul din casa fara sa-l mai informez ce facem. Acest fapt l-a infuriat o vreme, fapt pentru care venea acasa spre dimineata. Asa a procedat doua saptamani. In acest timp am cheltuit bani numai cu mine si cu fetita. Nu i-am reprosat nimic in acest rastimp. Pana intr-o zi cand a venit acasa dimineata la ora 7. Atucni, am pus mana pe telefon, de fata cu el, am sunat-o pe mama lui si am invitat-o sa ma invete cum sa ma port cu fiul ei, pentru ca ea il cunoaste mai bine decat mine. I-am povestit viata noastra in decurs de doi ani, dupa ce s-a nascut copilul si i-am spus ca eu nu mai pot sa-l stapanesc pe sotul meu dupa ce iese pe usa afara. Desigur, i-am spus ca vreau sa stie de la mine ca eu nu mai vreau sa-l tin, desi il iubesc si fetita noastra ii cere atentie, pentru ca nu are timp pentru noi, ci numai pentru prietenii lui. Am rugat-o sa ma ajute sa-i fac bagajul si sa-l ia acasa, pana ce el se va hotara cu cine ramane: cu familia lui sau cu prietenii. In acest moment, el a spus ca ne iubeste pe amandoua si ca nu are familie de lasat. Dupa mai multe discutii in trei, a hotarat ca ii lasa in pace pe prieteni, in favoarea noastra. Si iata ca sunt doua luni, si stotul meu, in sfarsit, face parte din familie: face piata, ia copilul de la femeia care il tine ziua ( si eu lucrez decat avea fetita 11 luni), a facut curatenie in toata casa (inclusiv a varuit, a pus termopan). Vreau sa stii Roxana ca noi nu am dus grija zilei de maine: in doi ani ne-am cumparat apartament cu doua camere, l-am mobilat, am pus termopan si am schimbat toate usile din casa. Ii place confortul sotului meu, dar si sa se relaxeze fara noi. Eu asa am procedat: i-am spus ca nu vreau nimic: mie nu-mi trebuie o casa si un sot de dragul de a fi maritata. Daca tot sunt singura cu el, atunci i-am spus ca m-am hotarat sa fiu singura intra-devar. Desigur, fetita ramanea la mine. Aceasta hotarare a mea "l-a trezit". Stiu ca ma iubea si ma iubeste si ca-si iubeste si copilul, dar nu era hotarat: sa fie in familie sau cu prietenii. Eu nu iti pot da ca sfat sa faci la fel ca mine. Poate ca nu va fi bine. Tu il cunosti mai bine pe sotul tau si ar trebui sa gasesti singura solutia. Nimeni nu te va ajuta: nici psihologul, nici parintii, nici prietenii, nici dusmanii. Numai tu impreuna cu el puteti sa va rezolvati problema. Succes! Lenuta

    Raspunde la acest comentariu
  13. roxanaC
    roxanaCtrimis la 13/12/2003

    draga roxana, din pacate ma regasesc in povestea ta atat de mult incat a fost socant la inceput sa citesc gandindu-ma ca a scris de fapt cineva in numele meu! Nu cred ca trebuie sa te lasi influentata de ce zice unul sau altul sau sa ceri pareri... pt ca oamenii te vor judeca mult mai aspru decat poti sa crezi, iar de fapt realitatea este undeva departe, si sfaturile altora pot fi de prisos. Ma gandesc la tine asa cum ma gandesc si la mine dar sincera sa fiu la mine sa ajuns cam prea departe, mai departe decat la tine, certurile degenerand in adevarate scandaluri in care imi era frica chiar sa fiu si pocnita.... si sper sa nu fie asa si la tine... Sunt multe lucruri comune, inclusiv la faza cu "papusa gonflabila" si altele cum sunt criticile si remarcile usturatoare... dar iti repet, la noi s-a ajuns mult mai departe!!!! Crede-ma ca imi e greu sa-mi deschid inima aici in fata tuturor, dar daca crezi ca vrei sa vb despre noi mai in amanunt poti sa-mi trimiti un email si as fi bucuroasa sa am cu cine comunica, cineva care e intr-o situatie asemanatoare cu a mea.

    Raspunde la acest comentariu
  14. elena
    elenatrimis la 17/7/2003

    Nu stiu daca pot sa-ti spun ca am trecut prin situatia ta ,pentru ca nici o situatie nu este la fel cu cealalta si am reusi sa invatam din greselile altora , n-am mai proceda in acelasi mod .Ce pot spune ...lipsa de comunicare dintre doua persoana ,doua persoana care se presupune ca formeaza o familie,duce la destramarea ei.Asta este logic ,dar exista persoane cu care nu poti discuta ,in deosebi barbatii.Vorbesti ce vorbesti si iti dai seama ca de fapt vorbesti singur ,asta te dezgusta si usor ,usor o lasi balta .La fel si cu psihologul.Mergi acolo ,unde baza se pune pe sinceritate .Analiza raspunsurilorduce la rezultat,ce se bazeaza pe adevar sau minciuna .Poti sti cu adevarat ce gandeste un om daca el nu vrea sa sti.Tu iti formezi parerile dupa ce iti spune el .vechea vorba romaneasca ramane valabila *dragoste cu sila nu se face*nici macar atunci cand ai copil.Orice om are o singura viata pe care este dator sa o traiasca dar sa nu-ti inchipui ca alti barbati sunt plini de lapte si miere .Sunt deosebiti intre ei dar nu deosebiti pentru noi ,femeile .Incearca sa faci tot ce poti pentru familia ta ,dar ramai cu sira spinari pe verticala .Nesimtirea ,nepasarea ,lipsa de sensibilitate ,romantism sunt elemente definitori al caracterului masculin . NU DISPERA > VIATA ESTE MINUNATA ORICUM scuze ptr greselile gramaticale

    Raspunde la acest comentariu
  15. MIRELA
    MIRELAtrimis la 2/6/2003

    PARCA MA VAD PE MINE IN SITUATIA TA.SI EU AM ALATURI DE MINE UN OM FOARTE DIFICIL CU CARE SIGUR NU M-AS FI CASATORIT DACA AS FI STIUT DINAINTE CUM SE VA SCHIMBA.ASTA IN CONDITIILE IN CARE NU FAC NICI UN LUCRU FARA SA MA GANDESC DE DOUA ORI.DAR POATE SI CONJUNCTURA TE FORTEAZA LA UN ANUMIT MOMENT DAT. TOTUSI E BINE SA TE GANDESTI LA O ALTERNATIVA BUNA PENTRU TINE IN PRIMUL RAND PT CA NUMAI ASA II VA FI BINE SI COPILULUI TAU.IN CEEA CE PRIVESTE FAPTUL CA EL TE CONSIDERA PE TINE NEBUNA SI NU INVERS MI SE INTIMPLA SI MIE SI EU REACTIONEZ VIOLENT(VORBE)SI STIU CA NU E BINE SI CA CEI DIN JUR II DAU LUI DREPTATE DAR PANA LA URMA NUMAI TU STII DE FAPT CE SE INTAMPLA INTRE VOI SI DECI ESTI SINGURA IN MASURA SA IEI O HOTARARE.ORICUM EU PERSONAL AM DESCOPERIT CU UIMIRE CA MAI SUNT SI ALTE FEMEI IN SITUATIA MEA.EU PERSONAL NU STIU CAT VOI MAI REZISTA DAR CRED CA NU MULT PT CA VREAU SA FAC SI EU UN COPIL SI NU STIU DACA CU EL(SUNTEM CASATORITI DE 1 AN SI NE CUNOASTEM DE 3ANI 1/2)!BAFTA!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII