Steluta, draga mea steluta...

Ah, ca m-a apucat inspiratia si am zis sa va povestesc despre nasterea Cassandrei - Michelle.

Era vineri dimineata, când dupa obicei am intrat pe chat sa povestesc cu fetele, si ele sa ma întrebe pe care din ele le voi numi moase virtuale, si le povestesc ca nu mai am contractii si ma apuca panica: daca si eu voi avea întârziere de vreo 2 saptamâni, ce ma fac, cum am sa ma descurc? Îmi era tare greu abia ma puteam misca si zgabealtza mea aproape nu mai avea rabdare, simteam ca în orice moment putea începe "distractia", chiar îl disperam pe Chris si numaram contractiile :))), pe bune ca l-am disperat, noaptea cum ma întorceam de pe o parte pe alta se trezea si ma întreba daca am contractii:))).

Dar în acea dimineata de vineri...parca nimic nu mai era cum trebuie, si vremea se încapatâna sa ramâna calda dar înabusitoare, si asta în mijlocul lui Noiembrie. Ma linistea doar gândul ca voi merge la ora 5 la control, si poate ca la noapte va începe marea petrecere. Parca îmi era greu sa ma despart de fete si sa încep sa ma pregatesc pentru control, si pe la ora 13 am reusit intr-un final sa ma ridic de pe scaun si sa încep sa îmi ocup timpul ramas cu pregatirile. Apoi a venit si sotul si tot îi spuneam ca nu mai am contractii si ca sper sa nu cumva sa se întâmple sa nu pot naste in apa, asa cum pregatisem de prin saptamâna 17 de sarcina... Si apoi, intr-un final cu toate bombanelile mele am plecat la cabinetul doctoritei.

Pe la ora 4.30 am intrat in camera de monitorizare, si era mai mare burta decât mine, parca aveam cartofi înauntru, si de oboseala nici nu mai stiam cum sa ma asez, nici pe spate, nici pe o parte:))) am convenit cu asistenta sa-mi faca monitorizarea sezând, dar tot n-a fost bine, bb se auzea doar din când în când si foarte slab, desi pâna atunci spargea timpanele tuturor, chiar daca sonorul monitorului era dat la minim. A mai încercat asistenta diferite pozitii, tot nimic sau foarte slab, apoi am rugat-o sa încerce sa ma lase sa ma asez eu într-o pozitie confortabila si mie, am intrebat-o apoi daca crede ca sunt balerina hipopotam din desenele animate:)))

Cred ca am stat vreo ora la monitorizare si asistenta tot venea si pleca, verificând din 5 în 5 minute daca se întâmpla ceva sau nu, deja eram disperata, eu simteam miscare în burtica dar mi se parea ca ei sunt surzi. Apoi dintr-o data, fara a spune nimic asistenta a chemat doctorul(responsabilul pentru interventiile chirurgicale-dar asta am aflat mai târziu) care întra în camera si fara a spune "buna ziua" sau ceva se uita la hârtia de la monitor si-mi spune: Dumneavoastra, cred ca o sa va facem cezariana! La care eu înmarmuresc (de felul meu sunt tare pe pozitie:)))), dar de tura asta am ramas efectiv  "tablou", si ma gândeam la ceea ce mai aveam de facut pe acasa (printre altele un articol de tradus pentru DC, si de dat telefoane în Romania) deci asta nu mai era valabil, si nici nu mai puteam articula vreun cuvânt, sotul s-a ridicat de pe scaun sa-l ia la întrebari pe doctor, apoi a fost chemata si doctorita mea, care a spus ca ea ar mai fi asteptat putin sa vada cum se prezinta situatia! Toti erau panicati, eu eram terminata, îmi venea sa plâng, sa urlu nu alta, eu vroiam sa nasc în apa, si nici asta nu mai puteam acum...

Apoi din cabinet m-au dus direct în spital, m-au internat si începeau sa ma pregateasca pt operatie, mi-au luat sânge, mi-au facut anestezia, ma simteam golita, efectiv de puteri, si singurul gând pe care îl aveam era sa fie bb bine si sanatoasa, indiferent care va fi "sentinta" pentru mine. Si ma rugam, si ma rugam, tremuram toata, si dintii în gura îmi clantaneau de spaima( deh, a fost prima operatie din viata mea) si atunci realizam cât de neputinciosi suntem, noi oamenii, în fata destinului si ca doar atunci când ajungem sa trecem pragul spaimei totale, începem sa ne rugam la Dumnezeu si sa-i cerem ajutorul! si apoi anestezistul a început sa-mi explice despre cum va decurge anestezia, apoi operatia....

Nu m-au adormit, le-am spus ca de vor încerca sa ma adoarma, înseamna ca le e frica de ceea ce se va întâmpla(desigur glumeam, dar nu stiu ce a iesit din germana mea la ora aia;)). Astfel ca la 5 minute dupa întepatura din coloana, am început si simt furnici în degetele de la picioare, si apoi în gambe! Halatele verzi, misunau pe lânga mine, si mai apoi am recunoscut-o si pe doctorita care mi-a urmarit sarcina, am început sa ma linistesc, aveam încredere în ea, si faptul ca am vazut-o lânga mine mi-a dat putere. Anestezistul ma tinea de mâna, nu stiu de ce, probabil mi-a vazut spaima si încerca sa ma linisteasca, si îmi povestea fiecare etapa a operatiei, apoi la un moment dat îmi spune:))))...e brunteta, o s-o vedeti îndata, si eu zic: multumesc ca mi-ati spus ca e bruneta:))) acu sunt sigura ca e fata mea...bruneta si cu gura mare...Cassy tipa ca din gura de sarpe:)))Apoi mi-am vazut minunea:)))) îmi amintesc si acum ciuful ala de par negru si ochii mari si negrii. Mi-au dezlegat mâinile sa pot atinge copila, apoi a început din nou distractia:)))) Am realizat ce misto era la scoala pe vremea lui nea' Nicu ca aveam si ore de lucru manual:))) si ma gândeam ca Picasso a fost ucenic pe lânga doctorii din Germania, care mi-au facut lucru manual:))))

Apoi totul a luat sfârsit, m-au dus înapoi în salon si mi-au adus prichindeaua, spalata si curatata:))) nici macar nu stiam cum s-o tin:))) si apoi mi-a trecut prin minte ca, desi noi oamenii ne credem clasa superioara suntem atât de neajutorati la începutul drumului în viata, pe când celelate animale sunt în stare sa-si poarte de grija singura la abia câteva ore dupa nastere!

Cam asta e în mare povestea venirii pe lume a Cassandrei-Michelle, care acum are 4 dintisori si nu doarme decât vreo 2 ore ziua:)))

Va pupam mult de tot si va dorim nasteri usoare si fara sperieturi!

Reliana

 <Cassandra - Michelle

autor: Reliana, membra a clubului Desprecopii.com
toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2002-2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici: forum/topic.asp?TOPIC_ID=9187