Vara samurailor

Vara samurailor

Vara samurailor

  • Planuiseram escapada in Kyoto inca de saptamana trecuta - desi cu teama ca, precum se intampla de obicei printr-un mecanism abscons ori mai bine zis gratie unor legi universale si mai presus de vointa noastra, planul nu va putea fi dus la indeplinire. Nu stiu daca acelasi lucru se petrece in toate familiile in care sunt prezenti si copiii, la noi insa e clar: un plan, odata gandit si pus la punct, ramane un plan pe hartie...

Ziua in care planul ar trebui pus in aplicare e de cele mai multe ori nefasta: Matei face febra, ori tuseste pana vomita, dis-de dimineata, ori se tavaleste pe jos prada unor crampe greu de indurat de catre toata lumea din jur, ori are gatul rosu si nu poate nici vorbi, nici inghiti. Ori, daca e sanatos, sunt chemata sa suplinesc vreun profesor care a gresit avionul si nu a revenit in Japonia la data promisa, ori altul care si-a luat pur si simplu lumea in cap. Ori suntem convocati la o sedinta cu parintii. Ori... In cele mai multe cazuri, insa, ziua "planuita" continua cu o vizita la medic, cu urletele lui Matei cand vede acul cu care urmeaza sa i se ia sange pentru analize, sau tubuletul pentru clisma, sau lopatica ce urmeaza a-i fi bagata pe gat in vederea unui exudat, cu examen radiologic la plamani sau la intestinul gros, cu inhalatii dintr-o masina care bazaie si scoate fum, cu vizite la farmacie, cumparat plasturi si cataplasme si termometre, vizionat casete video cu desene animate, jucat, desenat, compatimit, oftat, ademenit la masa, primit refuzuri indarjite, facut curry-rice si mancat si la pranz, si seara, si dimineata urmatoare...

A ajuns sa-mi fie teama sa mai planuiesc evadari. Si, desi nu suntem adeptii filosofiei de tip "carpe diem" si nici nu mai avem varsta la care spontaneitatea sa constituie principiul guvernator, pana la urma ne vedem obligati sa actionam ca atare.

Planul de a vizita Kyoto-ul s-a infiripat pe parcursul saptamanii, dar l-am tinut secret si nici nu m-am gandit la aceasta excursie mai mult de doua secunde - si asta seara, sub plapuma - de frica sa nu se iveasca iar ceva. Abia acum, sambata dimineata, vazand vremea ploioasa si avand viziunea unei zile petrecute in casa sau la unul din cele trei mall-uri din oras, vocalizez propunerea de a ne sui in masina si a o porni catre vechea capitala, la o azvarlitura de bat de noi in comparatie cu Tokyo. Sotul imi raspunde pozitiv si cu entuziasm, Matei cu proteste, ca de obicei.

Nu divulg insa cu glas tare ce ma mana pe mine azi catre Kyoto. Pantofii. A venit vara si am nevoie de sandale.

Trebuie sa fac o paranteza si sa spun ca Japonia este patria incaltarilor. La orice pret, la orice calitate, de orice culoare, cu diamante, cu sticle, cu toc cui, fara toc, cu talpi groase, fara staif, cu barete, cu sireturi, cu catarame, pentru munte, pentru mare, pentru seara, pentru dimineata, pentru serviciu, pentru karaoke, bocanci, cizme, papuci, saboti, sandale. Dar nu orice numar. Pantofii doamnelor se opresc abrupt la marimea 24,5 iar mie, gaijin prin definitie, si ca statura, si ca picior, nu-mi ramane decat sa-mi amintesc, de fiecare data cand trec pe langa un magazin de incaltari decorat cu steaguri ce anunta masive reduceri de preturi si modele noi, de povestea Cenusaresei. Rar, ce-i drept, mi se intampla sa cad in pacat si sa incerc sa-mi strecor laba piciorului intr-un obiect ce pare mare si chiar e inscriptionat cu LL. Insa nu fac decat sa sparg lacatul de la cutiuta cu complexe - vazand un picior mare, umflat, butucanos, despre care nu mi-am imaginat ca ar putea chiar sa fie al meu, dar e clar ca e, impiedicandu-se chiar la intrare. Imi vin in minte scenele cu surorile vitrege taindu-si calcaiul sau un deget pentru a incapea in pantofiorul de sticla - dar cum am oroare de violenta, pun pantoful la loc in raft si alung din minte imaginea cutitului.

Asa ca in ultimii 5 ani, facand apel la imaginatie si la magazinele cu imbracaminte, dar mai ales incaltaminte pentru barbati, mi-am compus, vrand-nevrand, un stil pe care am incercat sa-l prezint lumii cu nonsalanta. Pantofi de "biznisman" la discoteca.

Sandale barbatesti la scoala. Papuci cu barete, traditionali, la o asa-numita "sun-dress", veche, dar foarte draga. De fapt acesti papuci au adus la lumina si primele comentarii la adresa stilului meu, cand, intr-o zi, au fost remarcati de directoarea scolii unde predam, la usa. "Haaaa, haaaa, ai cui sunt papucii de ojiisan (bunic)?". "Ai mei, Keiko-san". "Haaaa, haaaa, hihihihi! Hm... Dar tie iti vin foarte bine, ca ii porti intr-un mod <>>". Am renuntat in acea zi sa mai port papucii de bunic. Dar sandalele mele, chiar daca femeiesti - cumparate din Romania - inca fac obiectul mirarii in gura mare a majoritatii persoanelor de sex feminin care dau cu ochii in ele pe la diverse usi. Sandale, imi propun, vreau sa fiu si eu femeie. Cu cateva luni in urma ochisem, pe tacute, un magazin cu incaltaminte care proclama ca are si pantofi "queen size". Reactia mea, de revolta la ciocnirea cu un astfel de eufemism, a avut timp sa se topeasca si sa se sublimeze in dorinta de a fi si eu in pas cu moda, nu un excentric de conjunctura. La drum, asadar, la magazinul cu incaltari pentru monstri.

Masina porneste vesela prin ploaia marunta, pe un drum care serpuieste printre munti si paduri. Ascultam muzica si incerc sa-l fac pe Matei sa ma acompanieze la cantat. Cand incepe sa se planga de plictiseala, joc cu el "shiritori" si "majikaru banana", un fel de "fazan", dar in japoneza. Ii citesc o poveste si-i inmanez cartea sa o citesca el pe urmatoarea. Cufundat in buchi, copilul nu observa familia de maimute care ne taie calea. Eu scot sunete nearticulate, impungand parbrizul cu degetul, sotul franeaza brusc si ma bombane ca l-am speriat, copilul se priponeste cu nasul in ceafa mea si, cand isi da seama ca a pierdut maimutele, deja disparute in padure, se pune pe urlat. Incerc sa ii abat gandul cu o barza, dar fara rezultat.

In Katsuragawa jeepurile din fata noastra o cotesc pe un drum de tara - masina noastra veche este singura care scurteaza drumul printr-un tunel cu plata. Comentam despre zgarcenie si platim taxa de 150 de yeni.

In Kyoto drumul se aglomereaza si suntem de doua ori la un pas de accident. Blestemam cu glas tare taxiurile care trec pe rosu fara nici o jena si care trebuie ocolite din mers, caci o frana brusca ar insemna ca masinile care vin din spate sa ne loveasca. Un autobuz plin cu turisti schimba banda in fata noastra fara sa semnalizeze. Sotul meu e calm, eu sunt muta, Matei striga "kowaaaai!!!" (un fel de "valeu"), cei din stanga si din drepta autobuzului claxoneaza nervosi. Un gaijin imbracat in costum face slalom printre masini cu o bicicleta veche, o motocicleta ne depaseste dispretuitoare. Suntem in Gion iar lupta pentru viraje la dreapta aduce a un scenariu play-station. Ne avantam spre partea comerciala a orasului si cautam un loc de parcare pe o straduta lata de un metru. Gasim parcare, coboram din masina, dam cheile parcatorului, care ne urca Toyota intr-un lift (doamne, cat e de veche si murdara, constatam) si o suspenda la al treilea nivel. Matei bate din palme si se mira in gura mare, dupa care ne cere explicatii despra functionarea lifturilor si macaralelor. Incercam sa-i tinem un seminar din mers. Intram intr-un department store si ne plimbam alene la fiecare etaj. Sfarsim prin a cumpara o morisca exorbitant de scumpa, un microscop si trei carti pentru copilul care ne santajeaza ca nu mai poate sa mearga de oboseala.

In sfarsit imi exprim dorinta de a vizita magazinul cu sandale mari. Sotul aproba, Matei geme ca ii e foame. Oprim la un restaurant japonez, unde suntem serviti de niste doamne in varsta imbracate in kimonouri. Matei face conversatie cu tot personalul restaurantului si isi exprima aprecierile la adresa meniului. Se decide pentru un hamburger din tofu, declarand cat de mult uraste carnea. Noi comandam ce-o fi. Infulecam in zece minute si-l mai asteptam o jumatate de ora pe Matei sa termine.

Afara ploua in nestire, insa strazile pe care ne invartim sunt acoperite. E cald si produc din rucsac un evantai. Simt cum mi se umfla picioarele cat cozonacii si cum mi se prelinge fardul catre barbie. Nu am curajul sa ma mai privesc in vitrine.

Ajungem la "queen-size" dupa opriri la un anticariat si la un boutique cu "vintage-wear", spre disperarea lui Matei. La usa magazinului un japonez de un metru saizeci dar din cale-afara de spilcuit ne ureaza bun-venit. Magazinul are cinci etaje si geme de lume. Ne subtiem si ne strecuram printre rafturi, incercand sa nu daramam muntii de pantofi. La etajul patru ne adresam unui vanzator si-l intrebam unde sunt pantofii mari. Vanzatorul intreaba pentru cine pantofi mari, de parca nu e evident (imi ajunge pana la umar) - dar ii raspund politicoasa ca pentru mine - si suntem indrumati zambind la alt etaj.

La "queen-size" e mai liber, dar nu apuc sa ma dezmeticesc, ca sunt luata in primire de o vanzatoare inalta, toata numai zambet. Ma intreaba din prima ce vreau sa cumpar. Pantofi, ii zic, incercand s-o ocolesc si sa ma cufund intre rafturi. Ma intreaba ce numar si-i scuip un 26. Imi baricadeaza calea si ma intreaba ce culoare si ce model. Fac o fenta ca la rugby si-i zic ca nu stiu, ca sunt pentru prima oara in acel loc. Dansa ma intreaba de unde sunt si ma complimenteaza cat de bine vorbesc japoneza. Ii multumesc politicoasa si-i dau replica de la curs, cum ca nu vorbesc nici pe departe asa de bine. Ii raspund ca din Fukui si nu ma mai uit la dansa, ca sa nu-i observ grimasa si sa ma enervez. Fukuiul este considerat "fundul Japoniei" de catre foarte multi japonezi citadini. In jurul meu sunt numai uratenii, constat. Vanzatoarea parca mi-a crescut pe spinare, asa ca o intreb daca au sandale marimea mea. Imi produce trei perechi destul de urate. Ma stramb si-i explic ca vreau ceva cu toc. Ea incepe sa ma complimenteze pentru statura si printre oooh-uri si aaah-uri ma intreaba cat am in inaltime. Ii zic ca 1,75 si ca in tara mea de bastina port pantofi platforma care ma urca la everesticul 1,90 si ca asadar nu am rau de altitudine. Ea incepe sa exclame si mai cheama doua vanzatoare si un vanzator sa ma vada. Modeeeel, mi se spune. Eu nu stiu daca isi bat joc de mine sau sunt in criza de complimente, dar simt broboane de sudoare formandu-mi-se pe frunte. Imi leg parul in varful capului si-i cer niste sandale la probat. Mi se aduc inca trei perechi, cu toc de 5 centimetri. Le privesc nemultumita, dar imi fac curaj si dau sa probez. Vanzatoarea se arunca la picioarele mele si da sa-mi scoata sandaua barbateasca ce o port, din picior. Am un gest reflex sa ii dau o copita, dar ma abtin. Imi e rusine tare, caci am umblat pe jos toata ziua si picioarele mele nu sunt nici tocmai curate, nici proaspete ca niste trandafiri. O impiedic cu blandete si-i zic ca ma incalt singurica. Culmea, piciorul intra in produsul pe care scrie "made in Japan". Imi suflec blugii pana la genunchi si fac cateva piruete in fata oglinzii. Mda, baretele ma cam taie. Alta pereche. Vad ceva interesant si sic si cer. Nu au 26, mi se zice. Ochesc alta pereche, vanzatoarea imi urmareste privirea si mi-o pune instantaneu la picioare. Probez. Degetul mic imi curge printre curelele de piele pe covor. Nu. Ceva cu toc? Mi se inmaneaza o pereche de sandale cu strassuri. Ah, nu, imi trebuie ceva de mers la scoala. Probez alta pereche, de culoare neagra. Dar neagra... Cer una alba. Pe urma una maro. Sotul ofteaza, copilul e lesinat pe o canapea. "Pampusu? (pumps)" sunt intrebata. Nu, nu, sandale. Mai apar trei perechi, le probez si revin la perechea neagra. Sotul ma incurajeaza sa iau cel putin doua, cred ca ii e frica de o urmatoare vizita in acelasi magazin. Numai asta imi vine bine, ii raspund cu ciuda. Vad in oglinda ca mi s-a umflat o artera pe frunte intr-un mod nu prea gratios. Asta, ma decid. Cea mai frumoasa pereche de sandale, ma asigura vanzatoarea, care ma mai si complimenteaza pentru rafinatele mele gusturi si finul spirit al modei de care as da dovada. Platesc cu cartea de credit ca o doamna. Mi sa inmaneaza sandalele intr-o cutie foarte frumos impachetata si bagata intr-o sacosa cu logo-ul firmei. Sunt invitata sa mai trec pe la magazin, dar am senzatia ca nimeni nu-si mai doreste sa ma vada. Pe strada, am curajul sa ma privesc in vitrina unui department store si realizez ca am blugii suflecati nebuneste pana la genunchi. Ii aranjez la loc si-mi pieptan parul cu degetele.

Matei se plange ca ii e foame iar si oprim sa cumparam niste prajituri revoltator de scumpe. Ne intoarcem la masina, care e coborata inapoi pe pamant. Plecam, dupa cateva manevre de iesit in strada ingusta. Oprim ceva mai incolo sa mancam prajiturile cumparate. Nu avem lingurite, asa ca infulecam ca porcii. Afara se intuneca si Matei se plange ca ii e somn. Il indemnam sa adoarma - avem cu noi si perna, si patura, ca niste vajnici migratori ce ne aflam. Ascultam muzica in surdina. Pe sosea ne taie calea un raton, ceva mai incolo ne intalnim cu un cerb mare cu ochi fosforescenti. Matei doarme si-l las in pace. Ocolim tunelul cu plata, de ciuda ca am dat pe sandalele noi de douazeci de ori mai mult decat pe cele barbatesti pe care inca le am in picioare. Gonim in intuneric catre Tsuruga noastra draga.

In casa e liniste si cald, il pun pe Matei in pat, il schimb in pijama, asa adormit cum e, ii sterg mainile, fata si picioarele cu un prosop umed si-i dau drumul la aer conditionat. Copilul bolboroseste ceva despre microscoape, se intoarce pe partea cealalta si incepe sa sforaie.

Ii fac semnul victoriei sotului si fugim amandoi in sufragerie, unde eu ma incalt cu sandalele cele noi.

Party-ul poate sa inceapa, sambata inca nu s-a terminat.

autor: Julie, membra a clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
In fotografie: Julie si Matei
Cititi reacti pe forumul nostru aici.

Subiecte tratate:
Tema:

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Vara samurailor .

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Diaspora Desprecopii - de departe, aici

Departe de Romania dar cetateni ai limbii romane. Diaspora romana online.
Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Hoteluri, pensiuni, vacante, concedii, calatorii..

Experiente de vacante si calatorii. Evaluari de hoteluri, pensiuni si recomandari. Toate testate de comunitatea DC!
Zona artelor

Zona artelor

Carti, Muzica, filme, televiziune ... si alte genuri de arta.
Casa noastra, dulce casa

Casa noastra, dulce casa

Decoratiuni, stiluri, perdele, planuri de casa, dulapuri, faiante, bidinele, galeti cu var :))

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 6 comentarii

  1. ghia romeo
    ghia romeotrimis la 20/12/2004

    caut bocanci piele nr 49.tel 0723884327

    Raspunde la acest comentariu
  2. carolada
    caroladatrimis la 20/2/2004

    ce mult mi a placut!Julie ai un mare talent de a povesti,te invidiez:) eu una n am probleme cu gasirea unei perechi de incaltaminte potrivite,dimpotriva ,problema e ca gasesc prea multe si nu ma pot hotari,imi trebuie ore sa ma hotarasc!rezultatul :depozit de pantofi,unii raman nepurtati,sau sunt prea stramti si i luasem numai pt.ca mi placeau la nebunie:),sau ii port 1-2 ori pe an ca s prea eleganti!si dupa ce mi cumpar ceva ma gandesc la cei pe care nu i am cumparat,parca mai bine i luam pe aia:)of!femeile astea:) asa ca vezi sunt probleme si cand ai un nr.mai mic!

    Raspunde la acest comentariu
  3. pengunica
    pengunicatrimis la 5/11/2003

    Am citit acest articol la indemnul unei prietene [care mi-a spus si despre acest site de altfel] si am fost fericita sa aflu ca nu sunt singura care are aceasta problema..... Aceiasi problema !...Of doamne ce greu este sa umbli dupa o pereche de pantofi si sa nu gasesti nimic sa-ti vina !Imi amintesc ca de fiecare data cand vreau pantofi ma apuca plansul, pt ca nu gasesc absolut nimic nici ieftini dar nici scumpi,iar in afara faptului ca nu imi gasesc nimic eu trebuie sa mai am grija sa nu fie prea inalti pt ca diferenta de inaltime intre mine si sotul meu ar deveni vizibila si inestetica,asa ca din marea amatoare de costume si tocuri inalte am ajuns sa port numai haine spot ,haine pe care am ajuns sa le urasc ....Dar sa stii [asta daca te ajuta cu ceva],ca am gasit un butic la parterul magazinului Matzuzakaya din Nagoya unde au doar marimi mari inclusiv 26 cat ai spus tu ca porti.Eu port un nr mai putin dar tot pe acolo e.Mi-am cumparat de acolo asta -vara 3 perechi de sandale si aveau o gama destul de variata si la moda!oricum stiu cum te simti atunci cand vezi frumusete de pantofi dar nu pt tine ,te inteleg perfect.Poate aceste randuri iti vor demonstra [ca si mie de altfel]ca nu iesti singura ...Sa auzim numai de bine si de numere mari la pantofi!

    Raspunde la acest comentariu
  4. pengunica
    pengunicatrimis la 5/11/2003

    Am citit acest articol la indemnul unei prietene [care mi-a spus si despre acest site de altfel] si am fost fericita sa aflu ca nu sunt singura care are aceasta problema..... Aceiasi problema !...Of doamne ce greu este sa umbli dupa o pereche de pantofi si sa nu gasesti nimic sa-ti vina !Imi amintesc ca de fiecare data cand vreau pantofi ma apuca plansul, pt ca nu gasesc absolut nimic nici ieftini dar nici scumpi,iar in afara faptului ca nu imi gasesc nimic eu trebuie sa mai am grija sa nu fie prea inalti pt ca diferenta de inaltime intre mine si sotul meu ar deveni vizibila si inestetica,asa ca din marea amatoare de costume si tocuri inalte am ajuns sa port numai haine spot ,haine pe care am ajuns sa le urasc ....Dar sa stii [asta daca te ajuta cu ceva],ca am gasit un butic la parterul magazinului Matzuzakaya din Nagoya unde au doar marimi mari inclusiv 26 cat ai spus tu ca porti.Eu port un nr mai putin dar tot pe acolo e.Mi-am cumparat de acolo asta -vara 3 perechi de sandale si aveau o gama destul de variata si la moda!oricum stiu cum te simti atunci cand vezi frumusete de pantofi dar nu pt tine ,te inteleg perfect.Poate aceste randuri iti vor demonstra [ca si mie de altfel]ca nu iesti singura ...Sa auzim numai de bine si de numere mari la pantofi!

    Raspunde la acest comentariu
  5. pengunica
    pengunicatrimis la 5/11/2003

    Am citit acest articol la indemnul unei prietene [care mi-a spus si despre acest site de altfel] si am fost fericita sa aflu ca nu sunt singura care are aceasta problema..... Aceiasi problema !...Of doamne ce greu este sa umbli dupa o pereche de pantofi si sa nu gasesti nimic sa-ti vina !Imi amintesc ca de fiecare data cand vreau pantofi ma apuca plansul, pt ca nu gasesc absolut nimic nici ieftini dar nici scumpi,iar in afara faptului ca nu imi gasesc nimic eu trebuie sa mai am grija sa nu fie prea inalti pt ca diferenta de inaltime intre mine si sotul meu ar deveni vizibila si inestetica,asa ca din marea amatoare de costume si tocuri inalte am ajuns sa port numai haine spot ,haine pe care am ajuns sa le urasc ....Dar sa stii [asta daca te ajuta cu ceva],ca am gasit un butic la parterul magazinului Matzuzakaya din Nagoya unde au doar marimi mari inclusiv 26 cat ai spus tu ca porti.Eu port un nr mai putin dar tot pe acolo e.Mi-am cumparat de acolo asta -vara 3 perechi de sandale si aveau o gama destul de variata si la moda!oricum stiu cum te simti atunci cand vezi frumusete de pantofi dar nu pt tine ,te inteleg perfect.Poate aceste randuri iti vor demonstra [ca si mie de altfel]ca nu iesti singura ...Sa auzim numai de bine si de numere mari la pantofi!

    Raspunde la acest comentariu
  6. Nina
    Ninatrimis la 27/8/2003

    Doamne, ce aventura pentru o pereche de sandale ! La cat de greu le-ai gasit, a meritat, nu ? Foarte frumos povestesti, Julie, astept sa mai citesc cate ceva care sa poarte semnatura ta.

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII