Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Mi-am schimbat de cateva ori fonturile, culoarea literelor, am plimbat cursorul pe pagina in sus si jos, am deschis si inchis documentul …. Pana la urma tot trebuie sa scriu asa ca m-am hotarat sa incep. Trebuie sa am curajul sa imi strig teama, poate asa voi reusi sa scap de ea. IMI E TEAMA! Cred ca decizia asta brusca se datoreaza si ploii care a incercat sa spele praful Bucurestiului inca de asta noapte. IMI E TEAMA! ...Imi e teama sa raman. Imi e teama sa plec.

Cred ca nimeni nu intelege nimic dar sa va explic. Voua am curajul sa va spun pentru ca in fiecare zi sunt alaturi de voi: ori astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai petrece in Vara Samurailor si bomban daca Julie nu a avut timp sa scrie sau astept povestirile fetelor din Germania sau din Danemarca , din cand in cand am mai dat si cate un raspuns “timid” la capitolul Noua Zeelanda.

De aici vine problema mea: TREBUIE SA PLECAM IN Noua Zeelanda SI A INCEPUT SA IMI FIE FRICA da, imi e frica sa plec dar imi e frica sa si raman. Imi doresc din tot sufletul sa ajungem la capatul Pamantului, este un vis care la noi s-a materializat pt ca sotul meu este deja acolo dar, intotdeauna este un dar, acum cand se apropie marea plecarea imi e greu . Credeam la inceput ca am astfel de sentimente doar din perspectiva “ dau vrabia din mana pt cioara de pe gard” si las o situatie relativ buna financiar doar pt niste vise. Dar m-am convins ca nu este numai asta.

Am inceput sa ma uit cu alti ochi dimineata cand trec pe langa parc in drum spre birou, luni m-am surprins ca mi-am facut drum pana in centru ca sa mai trag o privire la Atheneu, ba chiar saptamana trecuta sub pretextul ca vreau sa ma relaxez putin am fugit la mare, la 2 Mai. Acolo am simtit ca s-a rupt ceva in mine, de mare sunt legate cele mai frumoase amintiri si acolo s-au petrecut cele mai importante si frumoase momente din viata mea – la mare mi-am cunoscut sotul acum 17 ani si tot la mare a fost conceput fiul nostru acum 12 ani, marea asta atat de blamata dar atat de frumoasa mi-a intrat in sange… si nu numai mie ci familiei mele. Ma uit cu alti ochi la tot ce ma inconjoara, parca nu ma mai deranjeaza asa praful sau mizeria,cainii vagabonzi, cladirile urate, kich-urile de pe tarabe, prostia sau lipsa de civilizatie a oamenilor, le percep, le simt, le vad dar parca sunt mai toleranta.

In acelasi timp imi e teama sa raman si sa nu ne aruncam in aventura vietii noastre. Nu voi incerca sa explic decizia noastra folosind lait motivul "o facem pt copil" nu este adevarat, o facem pt noi, suntem inca tineri si probabil ca daca nu vom face acest pas toata viata ne va urmari regretul.

Sunt constienta ca nu ar trebui sa ma vaicaresc atata pt ca noi nu vom pleca chiar in necunoscut cum au facut multe dintre voi si va admir curajul. Sotul meu se afla deja acolo si are un job bun dar tot am o strangere de inima pt ce las in urma si un mare semn de intrebare pt ce ne rezerva viitorul.

Stiu ca jucam cartea vietii noastre care poate fi norocoasa sau nu si tocmai de asta pentru ca multe dintre voi au trecut prin situatii similare am avut in sfarsit curajul sa imi strig teama. Va multumesc ca m-ati ascultat si mai ales va multumesc ca existati. Nu mai imi aduc aminte cum v-am descoperit acum cateva luni dar de atunci am devenit dependenta ba chiar am spus tuturor prietenelor de existenta voastra.

Daca v-am adus in amintire momente asemanatoare sau daca v-am incitat la povestit despre situatii similare sa stiti ca eu sunt ochi si urechi ……si cred ca nu numai eu.

autor: Maya, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici >>>

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

5 comentarii din 7
Trimis de George

Singura mea nedumerire este educatia copiilor . Cum vor reusi copii sa adopte o limba straina cand nici limba materna nu o stiu ca lumea . Am un copil de 1an si 6 luni si unul de 4 ani... Cum vedeti rezolvarea acestui aspect? Alt aspect este dezlipirea lor de tot cea ce cunosc si persoanele dragi: bunici , prieteni...etc. Daca n-as avea copii , as pleca maine ... In tara asta totul se duce de rapa indiferent de eforturile noastre ... Pana acum am dat vina pe mentalitatea Romanilor ... dar de fapt am devenit dependenti de circul financiar international . Cum va fi Romania peste 10 ani ? Mai datoare si mai vanduta . Platim bani grei pentru dreptul de a trai.. Intrebarea asta am pus-o si acum 10 ani . Este bine in Romania pentru -atriciu , BAsescu...etc care se chinuie sa aduca investitii si fonduri europene pentru profitul lor . EU nu am nici un profit din aceste fonduri, daca eu nu am atunci cine are?Viata oamenilor din romania se inrautateste pe zi ce trece

Trimis de Diana

Am vazut mesajul dumneavoastra trimis pe site-ul desprecopii.com si am citit toata povestea dumneavoastra de la cap pana la coada si absolut tot mi s-a parut interesant, dar si imposibil de facut pentru mine.Am citit totul cu sufletul la gura si nu mi-a venit sa cred kta putere au uni oameni sa treaca prin atatea greutati.Poate nu l-as fi citit pana la capat,dar la un moment dat ati specificat k sunteti aceeasi zodie ca si mine si am fost curioasa cum v-ati descurcat intr-o astfel de situatie,pentru ca una am fost plecata in afara o data si fiind singura nu m-am descurcat si chiar daca nu este atat de importanta zodia eu totusi cred in lucruri de genul asta si chiar m-am mirat cat de curajoasa ati fost pentru ca daca m-as fi pus in situatia voastra nu cred k as fi reusit sa fac fata la atata stres.Si acum as vrea sa va povestesc experienta mea din afara ca pe urma sa va pot cere un sfat in legatura cu ceea ce ar trebui sa fac in continuare.Eu am plecat in Belgia la master in speranta k ma voi descurca si k totul va fi bine,am uitat sa specific k acum 23 de ani si asta s-a intamplat acum aproximativ un an,si acolo a inceput ca totul sa mearga prost din prima saptamana, eu nefiind obisnuita sa fiu singura,fara ajutorul familiei mele,dar am incercat sa ma descurc si sa continui sa merg la facultate si sa vad dak pot reusi sa fac fata situatiei,dar din pacate pana la urma n-am reusit si m-am intors in tara.Acolo in Belgia ajutotul financiar il primeam de la tata,dar el era in Franta si nu aveam cum sa ajung dekt foarte rar si unde am stat mi s-a parut dificila naveta pe care o faceam pana la scoala si eram foarte obosita deoarece faceam 2 ore pe drum dus si 2 ore intors in schimb ce schimbam 3 mijloace de transport,iar pana mi-am gasit cazare in alta parte deja nu ma mai simteam bine si nu mai puteam continua sa merg la facultate,si mai era si problema k exact atunci tata nu intelegea kt sunt de obosita si imi spunea sa-mi gasesc un servici dak la facultate nu prea ma descurc,pt k intr-adevar mi se parea si mult mai grea dekt faculatatea de la noi si simteam k nu pot tine ritmul cu ceilalti,acolo totul mi s-a parut complicat nefiind invatata cu greutatile vieti si nici makr cu cumparaturile zilnice,pt k mereu am avut-o pe mama care m-a ajutat si a fost alaturi de mine,chiar si in facultate ma intorceam mereu o data la o saptamana sa-mi iau mankre gatita si acolo in campus exista cantina,pe cand in afara nu exista asa ceva,dar dupa 2 luni de chin si de cautari ba a unei case mai aproape de facultate, ba a unui loc de munca am renuntat si asta si pentru ca se mai cerea si limba flamanda pe care eu chiar n-o stiam deloc si probabil k dak as fi fost informata mai bine nu as fi mai plecat.Si cum va spuneam tot incercand asa sa fac ceva ca sa reusesc sa ma descurc am inceput sa am niste dureri cumplite de cap si tensiunea imi scazuze ingrozitor de mult si nu mai vedeam nici un sens in viata si dekt sa fac vreo prostie si sa-mi vina alte ganduri am preferat sa ma intorc acasa.Insa acum am o alta problema si chiar as dori sa primesc un raspuns.As vrea sa plec in Grecia cu un program pentru tineri si studenti, acolo nu mai am de ce sa-mi fac probleme pentru masa si cazare deoarece le am asigurata,dar totusi imi e teama sa plec deoarece ma gandesc ca o sa-mi fie dor de persoanele cunoscute si mai ales de mama la care tin foarte mult si de care sunt foarte atasata,cu toate k mi-as dori sa fiu mai independenta si sa ma descurc si eu pe picioarele mele si chiar nu pot sa zic k ma simt pregatita sa plec de una singura,dar problema este k si ea are aici multe greutati si simte k nu mai poate sa le faca fata si isi doreste sa ma vada si pe mine k ma descurc singura si k nu mai depind de ea atat de mult,numai k aici in tara salarile sunt mici si in situatia in care mi-as gasi un job toti bani s-ar duce pe mancare si pe drum si tot nu m-as alege cu nimic.Noi avem noroc ca avem 2 camere pe care le inchiriem si asa reusim sa platim toate cheltuielile,pt k doar din salariul ei nu am fi reusit.Eu imi doresc sa scap de teama de a mai pleca in afara unde am posibilitatea sa castig mai bine si s-o ajut si pe ea,chiar dak ma simt bine acasa si mi-e teama k dak voi incepe iar sa fiu stresata si sa am un program anume vor incepe iar sa ma ia durerile de cap,pt k de fiekre data knd am o problema mi se intampla asta si mereu knd nu dormeam indeajuns ma ridicam din pat cu niste dureri groaznice de cap,numai k eu dorm km 12 ore pe noapte de knd mi s-a intamplat experienta aceea neplacuta din Belgia.Inainte sa plec in Belgia aveam un program normal,mergeam la facultate normal si totul era bine,dar dupa ce m-am intors eram alt om,nu-mi mai placea nimic si totul mi se parea urat,am incercat sa beau cafea k sa nu mai dorm atat,am luat si vitamine,dar tot degeaba nu stiu ce s-a intamplat cu mine de am inceput sa am asa un program.Si acum imi fac griji k n-o sa reusesc sa ma adaptez programului de acolo si nu reusesc sa ma incurajez singura,n-am nici makr curajul sa ma duc la interviu,chiar dak nu stiu dak voi reusi nu pot sa fac nici makr acest lucru de teama k imi va fi din nou greu.Mai este si situatia k nici mama nu mai este de acord sa stau asa cu toate k eu nu ma simt rau,dar zice k nu mai suporta sa ma vada stand acasa sau dormind si k ar vrea sa-i povestesc si ei lucruri in legatura cu prieteni mei si sa mai ies cu toate ca eu nu simt nevoia sa ies si sa stau cu prieteni,dar ea zice k nu e normal sa stau asa.Eu prefer sa citesc si sa aflu mai multe informati despre internet in legatura cu diferite teme,simt nevoia de liniste,dar ea imi repeta mereu k asa nu e normal si ca trebuie sa-mi gasesc ceva de facut si sa ies chiar dak eu i-am zis k ma simt bine asa cum sunt.Chiar nu stiu ce sa mai fac,ma simt disperata in situatia in care sunt.Va rog sa ma ajutati cu un sfat.

Trimis de ing.Iova Imbroane

Eu apartin IMBRONESTILOR din Costei,Banatul Srbesc, si ca informatie sa stiti ca toti care se numesc Imbroane sunt de origine din Costei,adeca strabunii lor. Scriu o monografie despre familiile noastre si ma intereseaza, doamna Oana si Doru Imbroane oare aveti vre-o legatura familiara cu noi si cine va sunt parintii sau bunici. Asi fi foarte bucuros daca pot sa am date despre voi .

Trimis de lucian

noi santem de 4 ani in spania. copii nu mai sunt romani

Trimis de Oana Imbroane

Hello Maya! Situatia in care te afli tu este una pe care nu si-ar dori-o multi. Este extrem de sfasietor sa-ti lasi sufletul sa penduleze, incercand sa alegi calea pe care sa urmezi firul vietii. Trebuie sa intelegi mai intai ca emigrarea este cel mai "cumplit" moment al vietii cuiva, mai ceva decat nasterea, sau decat moartea. Nasterea nu-ti este dat s-o intelegi, neavand facultatile necesare si, simtind bataia inimii mamei aproape, totul este doar o schimbare de locatie. Moartea este despartirea de un univers, dar este si poarta spre un altul, mai bun, ori mai rau, functie de istoria vietii tale; nu i te poti impotrivi. Dar emigrarea...poti ramane, ori poti pleca, esti libera sa alegi. Care drum? Ai spus-o bine: ramai acasa si suporti lipsa de civism a unei populatii scarbite de ea insasi, ipocrizia si nemernicia unei clase politice orientata catre sine, lupta continua pentru a exista, sau subzista, cu un sistem care pare inamovibil, sau pleci si iei totul de la capat. Dar stii ce te asteapta aici? Eu impreuna cu sotul meu, Doru, am plecat acum un an din Bucuresti catre Auckland, luand alaturi de cele 50 de km de bagaje admise si un vagon de vise si optimism. Doru este un un visator incorigibil (este nascut sub Pesti), eu sunt bine ancorata in sol si, ca un Capricorn stabil si realist ce ma aflu, am stiut ca nu va fi usor. Dar nu puteam anticipa ca va fi atat de greu. Doru nu a vrut sa plece din tara lui, unde se odihneste trupul tatalui sau si unde se afla muntii sai iubiti, asa ca am avut nevoie de ani de zile de rabdare si explicatii pentru a-l convinge. Si poate ca n-as fi avut succes niciodata, daca el nu s-ar fi lovit de sistemul romanesc al scarbei fata de semeni si nu ar fi luat decizia spontana sa plece. Nu l-a interesat ca lasa un job fantastic de contabil la Connex, doar a simtit povara acuta a marlaniei umane. A gasit-o imposibila, imposibila parandu-i-se viata de gri tern pe care ar fi fost obligat s-o duca in tara lui. Am decis sa plecam imediat, era convins ca va gasi usor de lucru in domeniul sau, cu cei sase ani de experienta pe care-i are, 4 la Connex, iar ceilalti doi la Deloitte. Eu ma simteam sigura pe masterul meu in inginerie chimica. Simteam ca reusita este atat de aproape, ca putem s-o respiram. Nu trebuia decat sa facem pasul. Sase luni a durat din momentul in care am luat decizia de plecare si ceasul in care am pus piciorul pe scara avionului. In spatele nostru se sfarsea o lume, inauntrul avionului incepea o alta...Am lacrimat amandoi privind Otopeniul pentru ultima ora din goana avionului pe pista de rulare... Am aterizat dupa doua zile in Auckland, murdari, obositi, intr-o dimineata rece si uda de septembrie si ne-am trezit singuri si dezorientati in mijlocul unei lumi prea grabita pentru a ne intreba "dar cu voi ce-i aici?" Timp de trei luni am incercat amandoi sa ne gasim un job, mii de aplicatii am trimis, iar raspunsurile pe care le primeam, sporadice si ele, erau toate uniforme: "doar cu aceasta ocazie, aplicatia ta s-a dovedit a fi lipsita de succes; iti uram succes in continuare", iar noi aplicaseram cu inversunare inutil de saptamani intregi. Ni se terminau banii si nu aveam de lucru. Doru a incercat la un mare lant de magazine, a fost intrebat de cat timp este in NZ; a raspuns sincer, de doua luni, iar zambetul dispretuitor de pe fata angajatorului l-a aruncat intr-o neagra deznadejde: "nu ai experienta NZ, de ce nu te bucuri de tara asta intai, ai toata vremea sa muncesti". Noi nu eram la distractii, trebuia sa muncim, ca sa subzistam cumva. Vodafone, varianta NZ a Connexului romanesc, nici nu i-a primit aplicatia, i s-a spus ca nu se fac angajari, probabil ca reprezentantul HR nu auzise de o tara Romania, si ce daca exista un Vodafone acolo? Eu am inceput sa aplic la fabrici, ca muncitor necalificat, mi se raspundea ca sunt supracalificata pentru asemenea job. Intrasem in panica, nu intelegeam de ce ni s-a cerut diploma universitara si am fost evaluati in functie de pregatirea universitara, de anii de experienta profesionala si de calificativele excelente de la IELTS. De ce suntem respinsi cu sila, ca niste gandaci, daca au nevoie de specialisti. Dupa trei luni de cautari Doru a fost norocos sa gaseasca un serviciu de cleaner intr-un supermarket, iar timp de trei saptamani a spalat closete, timp in care si-a varsat si sufletul din el de scarba, spaland dupa asiatici si indienti ingalati si nesimtiti. Apoi a carat mobila o perioada, pana a cazut gramada de oboseala, pentru ca intr-un tarziu sa prinda un job de asamblator intr-o fabrica in schimbul de noapte: 4 nopti pe saptamana, 10 ore pe noapte, de la 18:30, la 5 a doua zi. Comparativ cu spalatul latrinelor si caratul mobilei, acest serviciu i se parea o dulce relaxare. Am intrat in comunitatea NZ ce traieste in jurul bisericii catolice din cartierul nostru, iar asta a fost o mare usurare, pentru ca am fost ajutati sa ne cumparam o masina, far' de care in Auckland esti mort, caci nu ai cum te misca, sistemul de transport din Bucuresti, asa cum este el, este eficient si sigur, poti ajunge din Baneasa la IMGB cu mare usurinta, oricand vrei. Auckland este urias, nu exista metrou, iar autobuzele circula cu program si nu conecteaza toate cartierele. Prin prietenii nostri de la biserica am capatat joburi de menajera cu plata cash, iar Doru, pe langa slujba lui de noapte a primit si una de lawn mower, cateva ore pe zi, bani buni sa ne platim chiria. Sapte luni a lucrat Doru in fabrica si tot atata vreme a acumulat resentimente si ura fata de cei din jur, pe care-i simteam amandoi mult sub valoarea romanilor, uman si profesional. Noi am avut noroc, ceea ce mi-e greu sa spun despre alti romani: dupa ce am lucrat doua luni voluntar, fara bani deci, 8 ore pe zi intr-o gradinita, seara dereticand prin casele oamenilor, am fost recomandata pentru un job de educator intr-o gradinita si iata-ma cu un job stabil, cu contract nelimitat, cu bani mai multi decat lua Doru, ca muncitor necalificat. Masina pe care ne-am cumparat-o ne-a folosit amandoura, Doru o lua noaptea cand pleca la serviciu, iar eu ziua la gradinita, marele avantaj fiind ca la curatenie plecam fiind luata de acasa de "clienti". In timpul asta am avut cateva interviuri, pe care le-am pierdut amandoi. Doru, din cauza extenuarii (o fi usor sa muncesti zece ore pe noapte, iar ziua sa tai iarba alte trei ore?!), nu reusea sa impresioneze pe nimeni la interviuri, pentru ca angajatorul vrea sa vada o persoana decisa sa mute muntii din loc, iar Doru se transformase intr-o umbra, iar cearcanele din jurul ochilor ii dadeau o aura sinistra. S-a inscris la facultate, sa studieze sistemul fiscal si legislatia de afaceri a NZ, conditii sine-qua-non pentru a deveni chartered accountant, visul sau. Nu mai avea nimic de pierdut. Aplica pentru joburi cu consecventa cu care spanzuratul se opinteste sa-si largeasca latul, stiind ca daca se opreste moare sufocat. Intr-o zi, a capatat un interviu cu TMP Hudson. S-a dus de asta data fara sa mai spere nimic. Le-a spus verde in fata adevarul, de cat timp este aici, ce lucreaza, cat de obosit este. Dar i-a anuntat ca el nu cedeaza, ca in pofida esecurilor sistematice el va aplica zi de zi si va continua sa invete si ca stie ca intr-o zi va deveni expert contabil si va capata un job in contabilitate. Si a reusit sa convinga intervievatorul, care l-a angajat imediat sa lucreze in sistem temporar pentru clientii TMP. Sase saptamani a lucrat pentru Hewlett Packard ca analist financiar, iar acum este la Air New Zealand pentru trei luni si se lupta sa le schimbe procedurile contabile si sa-i invete ce inseamna contabilitatea. Succesul sau este enorm, toti apreciindu-l pentru valoarea sa. Normal, nu?, doar a fost "crescut" de Connex, unde a invatat "meserie". Eu am lucrat ca educator patru luni, iar acum doua am primit un post de conducere ca inginer chimist la Resene, cu masina noua si alte facilitati. Lucrez aici fara opinteli, dar toata lumea este extaziata de mine si de calitatea muncii pe care o fac. Tac si zambesc in mine, pentru ca eu stiu ce munca am facut in Romania, pentru un salariu de mizerie, ca inginer chimist. Nici nu trebuie sa te straduiesti sa fii bun, fii doar tu insati si vei reusi, asta mi-am propus si nu contenesc sa-i uimesc. Deci, ca o concluzie, am avut nevoie de zece luni pentru a capata joburi in domeniile noastre, zece luni in care casnicia noastra a fost pe muchie de cutit, iar frustrarea, ura si resentimentele acumulate nu mai gaseau loc in sufletele noastre. Dar am reusit si acum pot spune ca ne bucuram de viata. A meritat? Cunoastem emigranti care sunt aici de ani de zile si inca lucreaza in slujbe necalificate, caci, este adevarat, nu umbla cainii cu covrigi in coada. Este nevoie de infinita rabdare si putere de tavaleala, dar in final exista speranta de mai bine. Noi avem senzatia ca au trecut ani de zile, atat de intens am "ars" anul asta si nu mai putem privi inapoi, caci nu mai exista "inapoi". Cand am plecat din tara stiam ca drumul nostru nu are decat un singur sens, cale de intoarcere nu mai exista. Am cheltuit mii de dolari sa plecam din tara, bani care nu sunt ai nostri si pe care i-am returnat intre timp. Nu aveam unde ne intoarce, nu am fi avut puterea sa recunoastem ca am esuat. Cand alegi calea asta, nu este o joaca, nu exista coming back, nu exista "back", exista doar "forward", adica "tot inainte", pentru ca nu trebuie sa uiti ceva: mai rau decat in Romania nu poate fi. Dar trebuie sa stii ca sansa de a prinde un job bun imediat este atat de rara, incat aproape ca nu exista. Piata fortei de munca fiinteaza 75% in Auckland, iar Auckland este destinatia predilecta a emigrantilor, mixtura culturala transformandu-l intr-un oras cosmopolit, aici infruntandu-se asiatici, negrii, hispanici, etc. Concurenta este acerba pentru joburi, predilectie avand oricand candidatii NZ, apoi cei care au engleza ca limba materna, iar la urma de tot restul, din care se alege crema, pe baza CV-ului impecabil. Aici este concurenta, trebuie sa convingi ca esti mai bun decat unul de-al lor, ca vorbesti o engleza mai buna decat un vorbitor matern de engleza si ca esti mai profesionist decat indienii, chinezii, etc, care vin aici buluc. Banii pe care i-am imprumutat la plecare i-am papat in trei luni, stand si aplicand la orice job posibil. Sa ne intoarcem cu coada intre picioare si ce sa le spunem celor care ne-au imprumutat, scuzati, nu avem cum sa va returnam banii?!, sau sa traim cu ideea ca am esuat, si ca "joaca" noastra ne-a costat servicii bune pe care le-am pierdut si mii de dolari cheltuiti? Aici nu este de joaca, nu exista intoarcere, decat daca mamica sau taticul sunt afaceristi, capabili sa-si permita escapadele odraslelor, nu este cazul nostru. Ai adresa noastra de email (dimbroane@xtra.co.nz), daca vrei scrie-ne si te vom sfatui cum putem noi mai bine, acum dupa un an de NZ avem experienta suficienta, dar decizia este a ta. Nu este usor, dar daca vrei si poti, atunci vrei reusi. Oana

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.