Copilul minune: strategii de educare si succes

Copilul minune: strategii de educare si succes

Copilul minune: strategii de educare si succes

Geniile se fac, nu se nasc – sau cel putin asa li se spune parintilor. Doar oare chiar putem manipula creierul unui copil? Şi ar trebui sa incercam asta? Institutia minunat de anarhica a copilariei s-a transformat treptat in ceva mai mult decat o ucenicie a maturitatii. Copiii ce abia invata sa mearga, sunt supravegheati atent in crese, prescolarii, care isi petreceau timpul, pur si simplu, invatand sa se joace cu cei de varsta lor, sunt bombardati cu tablete, smarfonuri, CD-ROM-uri educationale si alte dispozitive create pentru a-i invata sa citeasca, sa scrie...E timpul ca parintii sa isi insuseasca un nou mod de educare a copiilor? 

Veti citi despre:
Preconceptii in educarea copiilor
Prezentul...si copilaria
Parintii si competitia
Comertul si comercializarea talentelor
Este posibil sa transformi un copil obisnuit in unul exceptional?

Creierul tanar este extrem de sensibil la influentele timpurii
Increderea dintre copil si parinti
Eliminati presiunea din educatia copilului
Inteligenta emotionala are un rol principal in dezvoltarea copilului
Efectul Mozart
La nastere, bebelusii au potentialul de a invata orice limba la fel de usor
Daca parintii ar trebui sa renunte la jucariile care stimuleaza creierul, cu ce ar trebui sa le inlocuiasca?

Inseamna oare aceasta ca jucariile educationale sunt inutile?
Concluziile psihologilor de la Desprecopii.com
Lasati copii sa isi incerce puterea - dar supravegheati-i constant!

Strategie inteligenta pentru educarea cu succes a copiilor

Tom Marton si Danit Ben-Ari din Brookline, Massachusetts,  USA,  au o strategie inteligenta pentru educarea cu succes a copiilor. Ca majoritatea altor parinti, nu s-ar supara deloc daca cele doua fiice ale lor s-ar dovedi a fi o repetare a fenomenelor care au fost Mozarts sau Martha Grahams (celebritate a dansului modern si pionier al dansului interpretativ) sau Mia Hamms (fotbalista profesionista, membru al echipei nationale a SUA la JO de la Atlanta, 1996; n. trad.). Dar, in principiu, ei nu vor decat sa-si ajute fetele sa obtina cat mai mult de la viata. Ei au decis ca raspunsul este reprezentat de weekend-uri, cand au grija ca fiicele lor … sa nu faca mare lucru.

De fapt, “mare lucru” nu este o formulare prea precisa. Daca fetele, de 4, respectiv 7 ani, vor sa doarma pana tarziu, asa fac – cum fac, dealtfel, si parintii lor. Dupa aceea, iau micul dejun in familie si lenevesc dimineata si dupa-amiaza jucandu-se pe afara sau mergand la un muzeu, sau facand orice altceva le trece prin cap. Ziua de luni, dupa cum stiu toti, va veni foarte repede, iar fetele vor reveni la competitia acerba de la scoala, la teme, la cursurile de balet, la sah si la antrenamentele sportive. Dar, pana atunci, li se va oferi sansa sa-si traga sufletul. “Copiii mei”, insista Ben-Ari, “vor avea la dispozitie tot timpul necesar pentru a-si petrece timpul cu alti copii si pentru a fi doar copii”.
 

Preconceptii in educarea copiilor

A fost o vreme cand ideea ca micutii ar trebui sa fie doar copii era considerata radicala.
Timp de generatii intregi, copilaria a fost ceva unic, cu adevarat foarte placut: mergi la scoala sase ore pe zi, ai niste hobby-uri sau practici un sport pentru a-ti mentine mintea si corpul active, iar in restul timpului te joci. Daca, pe parcurs, se dovedea ca ai avea un talent remarcabil sau un dar neobisnuit, era bine. Dar acest lucru nu facea neaparat parte din peisaj.

Prezentul...si copilaria prezentului

Totusi, in ultimii cativa ani, totul s-a schimbat. In zorii secolului 21, s-a produs o modificare ciudata – si nedefinitivata inca – asupra copiilor. Institutia minunat de anarhica a copilariei s-a transformat treptat in ceva mai mult decat o ucenicie a maturitatii. Copiii ce abia invata sa mearga, care altadata erau foarte departe de a-si incepe educatia oficiala, sunt supravegheati atent in crese.

Prescolarii, care isi petreceau timpul, pur si simplu, invatand sa se joace cu cei de varsta lor, sunt bombardati cu flash card-uri, CD-ROM-uri educationale, tablete, smarfonuri si alte dispozitive create pentru a-i invata sa citeasca, sa scrie sau chiar pentru a-i invata limbi straine.

Şcolarii din clasele primare isi petrec mai mult timp la scoala, mai multe ore transpirand deasupra temelor si isi umplu timpul ramas la o cantina sau cu activitati in afara scolii care, daca nu construiesc caractere, in mod sigur construiesc CV-uri. Copiii care aveau candva copilarie au acum curriculum; copii care se miscau candva cu energia stelara a tineretii, acum au traiectorii ghidate parca dupa scopurile inalte ale albinelor din stup. 

Parintii si competitia...

Motivul din spatele acestor stradanii precoce este reprezentat, adesea, de parinti, tot mai preocupati de ideea ca, daca tot nu este posibil sa aiba niste copii perfecti, ar trebui sa incerce sa-i apropie cat mai mult de acest ideal. Şi cine i-ar putea condamna? Ratele natalitatii, desi nu sunt explozive, sunt totusi solide, marind competitia pentru locuri in scolile cele mai bune. In acelasi timp, aproape toate scolile si-au democratizat regulile de inscriere, ceea ce inseamna ca nu mai sunt accesibile doar elitelor. Datorita competitiei tot mai acerbe, copiii trebuie sa faca mai mult ca oricand pentru a fi remarcati.

De asemenea, parintii sunt animati si de ceva care poate fi considerat mult mai primitiv: un sentiment demodat de culpabilitate. Desi barbatii se implica tot mai mult in cresterea si educarea copiilor, “partea leului” le revine tot mamelor. Dar, intr-o era in care este nevoie de doua salarii pentru a satisface nevoile lunare, tot mai multe mamici nu-si mai pot petrece cu copiii lor atat timp cat si-ar dori. In 1999, 62% dintre mame lucrau in afara casei. Cifra era de 54% in 1985 si numai 44% in 1975. “Parintii se simt teribil de vinovati fiindca au impresia ca se daruiesc prea putin”, spune Dr. Joshua Sparrow de la Spitalul de copii din Boston. “Cand parintii au timp la dispozitie, pot astepta ca lucrurile sa se defasoare firesc”, adauga Rachelle Tyler, doctor in medicina si profesor de pediatrie la UCLA. “Dar cand sunt presati, au impresia ca trebuie sa vada imediat reactia copiilor”.

Comertul si comercializarea talentelor

In aceasta mixtura de anxietati au dat buzna comerciantii agresivi si specialistii in marketing, pentru care parintii ingrijorati sunt o prada usoara. Rafturile magazinelor gem de produse create pentru a stimula creierul nou-nascutilor, in moduri pentru care parintii grabiti nu au timp. Exista claviaturi Mozart, despre care se zice ca imbunatatesc urechea muzicala si, poate, si talentele muzicale si artistice.

Exista carti colorate in negru, alb si rosu, despre care se spune ca maresc acuitatea vizuala. Exista produse bilingve, despre care se spune ca stimuleaza creierul bebelusilor sa fie mai receptiv la mai multe limbi. Nebunia comertului urmeaza copiii chiar si in singurul loc in care ati crede ca sunt lasati in pace – pantecele mamei – cu speaker-e handheld pentru burtica, proiectate sa transmita muzica si voci bebelusului nenascut inca, pentru a stimula dezvoltarea creierului si a-l pregati pentru munca pe care o va avea de facut pana la urma.

Parintilor care nu-si pun la dispozitie aceste produse li se inoculeaza ideea ca isi pun in pericol copiii: li se spune ca fara produsele respective, creierul are oportunitati foarte limitate pentru a invata anumite lucruri; in cazul in care copiii sunt lipsiti de aceste oportunitati, evolutia lor ar ireparabil intarziata.

Este posibil sa transformi un copil obisnuit in unul exceptional?

Dar este oare devarat ceva din toate acestea? Este posibil sa transformi un copil obisnuit in unul exceptional? Chiar daca este posibil, merita incercat? Este mai bine sa ghidam copiii cu blandete prin perioada copilariei, permitandu-le sa faca greseli si sa-si juleasca ghenunchii, acceptand ideea ca nu toti sunt destinati a fi exceptionali?

Sau este mai bine sa luptam pentru o familie de copii-minune, care isi exploateaza la maxim potetialul, daca nu cumva isi epuizeaza si tineretea? Evident, multi parinti sunt prinsi in aceasta lupta, desi isi ascund in tacere indoielile asupra meritelor abordarii mentionate. “In mare masura, parintii si-au pierdut increderea in ei insisi si in bunul lor rationament”, spune Peter Gorski, membru al comitetului Academiei americane de pediatrie.

Creierul tanar este extrem de sensibil la influentele timpurii

Fenomenul era predictibil, dar abia in anul 1994 s-a nascut, intr-adevar, noua generatie. In acest an Carnegie Corp. a publicat un raport de 134 de pagini, descriind o “criza tacuta” printre copiii din SUA, raport care sustine ca acesti copii sunt rau ingrijiti in cazul in care ambii parinti au o cariera si rau educati de sistemele scolare deficitare. Descoperirile raportului erau destul de ingrijoratoare, dar in paginile acestuia se aflau doua paragrafe tulburatoare, care avertizau ca, nu numai copiii de varsta scolara erau afectati de aceasta problema, ci, probabil, si bebelusii.

Creierul tanar este extrem de sensibil la influentele timpurii, avertiza raportul, iar stimulii adecvati – sau neadecvati – pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltarii ulterioare.

Daca nu am cumparat ultimul CD Mozart, copilul meu va face puscarie in loc de studii superioare?

Paragrafele au avut efectul unei grenade, intr-un studiu care, altfel, nu parea remarcabil. Presa a scris articole alarmante despre copiii nevinovati care erau victimele acestui fenomen. Casa Alba a convocat o conferinta asupra dezvoltarii copiilor. Parintii s-au repezit asupra presei si oficialitatilor, sperand ca nu era prea tarziu sa repare eventualul rau facut fara voie copiilor lor. “Fiecare parinte a inceput sa se ingrijoreze”, spune John Bruer, presedintele fundatiei McDonnell si autor al cartii The Myth of the First Three Years (Mitul primilor trei ani de viata). “Ei se intrebau: <<Daca nu am cumparat ultimul CD Mozart, copilul meu va face puscarie in loc de studii superioare?>>”

Pentru a-si repara presupusele greseli, parintii chiar au inceput sa cumpere tipurile aprobate de muzica – si multe altele. Un studiu coordonat de Zero to Three (De la zero la trei ani), un grup nonprofit de cercetari, a descoperit ca aproape 80% dintre parintii al caror nivel de educatie nu depasea liceul foloseau asiduu flash card-urile, televizorul si jocurile pe computer, in incercarea de a mentine activa mintea copiilor mici.

Singura cale dovedita de a optimiza potentialul intelectual al copiilor este este o relatie sigura, bazata pe incredere cu parintii

Totusi, expertii in dezvoltarea copiilor considera aceste instrumente sterile inferioare activitatilor cu un nivel social si emotional mai ridicat, ca vorbitul cu copiii sau cititul povestilor. Acesti specialisti sunt de acord ca singura cale dovedita de a optimiza potentialul intelectual al copiilor este este o relatie sigura, bazata pe incredere cu parintii. Timpul petrecut cu mangaierile, joaca de-a v-ati ascunselea (“cucu-bau”) si cu jocurile stabileste o legatura de siguranta, incredere si respect pe care se bazeaza intreaga piramida a dezvoltarii copilului. “Am acordat dezvoltarii sociale si emotionale un rol secundar”, spune profesorul Tyler de la UCLA, “iar acest lucru face mult rau copiilor si societatii noastre”.

Incercarea de a umfla coeficientul de inteligenta al copiilor pe cai artificiale poate duce si la marirea stresului asupra acestora, o data cu scaderea anxietatii parintilor. Pana pe la patru-cinci ani, creierul unui copil stresat pot incepe sa semene ingrozitor de mult cu al unui adult stresat, avand niveluri ridicate de adrenalina si cortizol, substante chimice specifice sistemului nervos care alimenteaza reactia de tipul “lupta sau fugi” a organismului. Daca limitele creierului sunt fortate destul de mult, modificarile devin de durata, iar invatarea va fi tot mai dificila pe masura ce copiii cresc.

Eliminati presiunea din educatia copilului

Realitatea este ca nici copiii, nici parintii nu trebuie sa se simta atat de presati. Este adevarat, asa cum spun si specialistii in marketing, creierul unui copil este ceva ce se schimba foarte rapid. Departe de a absorbi pasiv informatii, este ocupat inca de la nastere cu crearea unor retele neuronale complexe, care il ajuta sa devina tot mai sofisticat pe zi ce trece.

Procesul poate dura pana la un an sau pana la cinci ani, in functie de diferitele parti ale creierului, pentru realizarea exploziei initiale de conexiuni, dupa care multe dintre ele se inchid si dispar, pe masura ce creierul decide ce va pastra, cei noi conexiuni ii sunt necesare si care sunt cele fara de care se poate descurca si in continuare. In timpul acestei perioade, este important ca micutii sa primeasca tipurile adecvate de stimuli, astfel incat creierul lor sa poata lua deciziile corecte. Totusi, tipurile adecvate de stimuli se pot dovedi altele decat cred oamenii ca sunt.

Inteligenta emotionala are un rol principal in dezvoltarea copilului

Fiind intrebati, in cadrul unui studiu recent, ce aptitudini le sunt necesare copiilor in vederea pregatirii pentru scoala, parintii care au copii la gradinita au mentionat de obicei achizitii concrete, precum cunoasterea numerelor, a literelor, a culorilor si a formelor. Insa profesorii nu sunt de acord cu asta. De departe, sustin ei, sunt mult mai importante abilitatile sociale, precum cele de comunicare, capacitatea de interactiune cu altii si de a urma indicatiile primite. Cititi pe larg: Inteligenta emotionala a copilului.

Copiii care vin la scoala si au un nivel ridicat al acestor trei abilitati mai putin evidente au sanse mai bune de a-si insusi tainele scrisului si cititului, cand le sunt dezvaluite, dar si de a invata orice altceva. “Inteligenta este bazata pe adecvare emotionala”, spune expertul in dezvoltarea copiilor T. Berry Brazelton. “Conceptul inteligentei emotionale sta la baza tuturor acestor aspecte”.

Uneori, chiar nu este posibila stimularea dezvoltarii intelectuale a copiilor. Intrucat creierul copilului are propriile conexiuni neuronale, parintii pot sa stimuleze, sa zicem, inteligenta vizuala sau inteligenta muzicala prin imagini si muzica, dar nu este sigur ca stimularea fortifica in mod semnificativ creierul. “Ideea ca putem accelera semnificativ dezvoltarea unui copil este un mit”, spune Alan Woolf, pediatru la Children's Hospital. “Copiii sunt oarecum preprogramati sa atinga anumite stadii”. Bruer exprima situatia mai precis: “Ideea ca se realizeaza mai multe sinapse prin stimularea copilului nu are baze stiintifice”.

Efectul Mozart

Una dintre sursele cele mai importante de confuzii este reprezentata de asa-numitul efect Mozart. De mai multi ani, cercetatorii au descoperit ca ascultarea muzicii in fundal poate imbunatati aptitudinile spatiale ale ascultatorilor, determinand multi dintre amatori sa traga concluzia ca pot fi stimulate si aptitudinile creative.

Anul trecut, universitatea Harvard a dat publicitatii un studiu numit Project Zero (Proiectul zero), care a analizat 50 de ani de studii asupra acestei teme. Studiile au aratat ca studentii care ascultau muzica s-au descurcat mai bine la testele spatiale scrise, dar efectul nu a durat mai mult de 15 minute si a disparut. Nu era o dovada ca ascultarea muzicii le-a marit puterea creierului sau aptitudinile artistice si, in mod cert, nu este o dovada care sa sugereze ca bebelusii ar avea ceva de castigat din asta.

Multe alte prejudecati despre potentialul creierului pot fi detectate, probabil, intr-o serie de studii din anii 1970, care arata ca soarecii tineri carora li s-a oferit acces la labirinturi si jucarii aveau mai multe conexiuni neuronale decat cei crescuti in custi. Similar, studiile arata ca si copiii insuficient ingrijiti au adesea deficiente cognitive. Totusi, nimic nu dovedeste ca o atentie deosebita, sub forma de stimulare timpurie si constanta, ar imbunatati cresterea intelectuala a unui copil. Conform literaturii stiintifice curente, tipul si cantitatea stimularii necesare pentru o dezvoltare corespunzatoare in perioada copilariei este inclusa deja intr-o viata normala a unui copil obisnuit. Nu sunt necesare cine stie ce trucuri speciale.

Parintilor le-ar fi mai usor sa creada toate acestea daca nu ar fi existat teoria in tot mai mare voga a oportunitatilor de invatare – ideea ca exista perioade relativ inguste cand diferite parti ale creierului pot fi invatate diferite lucruri. Ceea ce da o greutate speciala acestei teorii este faptul ca, de fapt, contine un sambure de adevar – insa un sambure foarte mic. Cand este vorba despre limbaj, poate cea mai nuantata aptitudine a unei persoane, creierul pare sa aiba perioade fertile si perioade mai putin fertile.

La nastere, bebelusii au potentialul de a invata orice limba la fel de usor

La nastere, bebelusii au potentialul de a invata orice limba la fel de usor, dar pe la sase luni incep sa se concentreze asupra limbii pe care o aud cel mai frecvent. Parintii pot profita de aceasta plasticitate a creierului introducand o a doua sau o a treia limba, dar numai daca intentioneaza sa le vorbeasca la fel de frecvent pe toate pana cand copilul va deveni fluent in exprimare. Simpla cumparare la intamplare a unei jucarii sau a unei casete bilingve ii va invata prea putin pe copii, si, in mod sigur, nu le va usura invatarea limbilor straine la scoala.

Cand vine vorba despre alte aptitudini, ca matematica sau muzica, nu pare sa existe vreo dovada a oportunitatilor de invatare. Copiii invata lucrurile in ritmuri diferite, iar parintii ai caror copii pot citi inainte de a implini 3 ani pot totusi conchide ca au prins momentul oportun de invatare, prezentandu-le literele si cuvintele exact cand trebuia. Dar, adesea, realitatea este ca au avut, pur si simplu, noroc si au un copil cu un debut stralucitor in privinta unei anume aptitudini. “Oamenii au retinut ideea unei perioade critice si au inteles gresit aplicarea ei la intregul proces de invatare”, spune Dr. Sparrow de la Children's Hospital.

Şi atunci, daca parintii ar trebui sa renunte la jucariile care stimuleaza creierul, cu ce ar trebui sa le inlocuiasca?

In primul rand, cu copiii insisi. Daca aptitudinile interpersonale sunt, intr-adevar, predictori ai gradului in care se va descurca un copil la scoala, parintii sunt cei mai buni tutori. Experimentele dezvaluie ca, inainte de a implini doua luni, bebelusii sunt deja “fluenti” in limbajul complex al fetelor parintilor si se bazeaza pe ei pentru propria stare de bine. "Ganditi-va la fata umana", spune Sparrow, “la riduri, la expresia ochilor – si ganditi-va la creierul copiilor care este stimulat de aceste lucruri”. A crede ca chiar si cele mai bune jocuri video sau jucarii ar putea inlocui acest tip de invatare, crede Sparrow, inseamna a ignora ceea ce copiii doresc cu adevarat sa invete.

Inseamna oare aceasta ca jucariile educationale sunt inutile?

Nu. Copiii sunt la fel de stimulati de imagini ca si adultii, iar expunerea lor timpurie in carti sau flash card-uri – mai ales a celor colorate in negru, alb si rosu, care sunt, intr-adevar, mai usor de perceput – ii ajuta sa-si dezvolte abilitatea de a se concentra si de a parcurge, indiscutabil, o forma de invatare. Copiilor le place muzica la fel de mult ca si parintilor lor, iar creatiile lui Mozart le pot retine atentia mai bine decat ale altor compozitori, mai putin inspirati. In afara de asta, totusi, exista o limitare data de capacitatile produselor – iar parintii care reactioneaza la “semnalele” copiilor inteleg repede acest lucru. “Cand fiul nostru era mic, tot ce dorea sa faca era sa se joace cu noi”, spune Sharon Chantiles, director de distributie si mama unui baietel de patru ani. “Am decis sa renunt la jucariile sofisticate si sa investesc in el ca si copil”.

Concluziile psihologilor de la Desprecopii.com

Pentru parinti, miza este mult mai mult decat o foaie matricola scolara sau posibilitatea de a fi admis intr-o universitate; este spiritul copilului.

De curand, autorul David Brooks si-a petrecut un timp in campusul universitatii Princeton pentru a cunoaste studentii; apoi a publicat ceea ce a aflat intr-un articol de cercetare din revista Atlantic. Studentii erau, intr-adevar, produsul sistemului educativ american – talentati, disciplinati, orientati spre succes, cu o concentrare calma, dar epuizanta.

Şi, dupa cum a descoperit Brooks, erau si ciudat de apatici. Nu mai aveau nici o urma a energiei arzatoare din perioada liceului, nici de pasiune morala. Dar si mai tulburator era faptul ca nu mai exista nici un semn al frumoasei si trecatoarei convingeri ca ar putea sa incerce diverse activitati si sa nu reuseasca sau ca ar putea incerca altele, pentru a le abandona daca ar gasi ceva care sa-i impresioneze si sa-i tranforme – iar pe acestea din urma le-ar putea face tot restul vietii.

Lasati copii sa isi incerce puterea - dar supravegheati-i constant!

Este un joc cu mize ridicate, care astfel le permite copiilor sa arunce zarurile viitorului lor, si exista riscul – chiar certitudinea – ca unii dintre ei nu vor reusi. Dar trebuie lasati sa incerce, avandu-i alaturi pe parintii care-i vegheaza cu grija. Cu cat copiii isi asuma mai multe riscuri, cu atat au sanse mai mari sa fie invingatori – iar recompensele pe care le vor obtine in acest caz pot fi nepretuite.

Daca aveti intrebari despre timiditate, consultati Cabinetul Psi - Psihologie

Despre educatia pentru succes, merita sa cititi si:

Timiditatea: cum sa ii ajutam?

Copilul timid are nevoie de ajutorul parintilor pentru a depasi o bariera psihica. La un numar mic de copii - unul din sapte - bataiile inimii ramin repezi pentru mai mult timp, iar copilul arata… ... citeste mai departe


 Forumuri specializate

 

In floarea copilariei (4-12 ani):
Nici prea mici si nici mari de tot :-). Intrebari, dileme, raspunsuri, prietenie, sanatate

Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.
Intrebari si raspunsuri la intrebarile ce ne framanta.

Traducere si adaptare de Daniela Slavu dupa un articol publicat pe site-ul www.cnn.com ,
Desprecopii.com (c) Toate drepturile rezervate, 2013

 

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

Transmisiune Directa

forumuri specializate Forumuri specializate

Ultimile 1 comentarii
Trimis de danis

dintre articolele la care am avut bucuria sa lucrez, acesta imi place cel mai mult; speram sa apara inainte de sarbatori, ca sa va spun ca nu are nici o importanta unde facem sarbatorile, ce cadouri cumparam, sau cat cheltuim pe ele ... important este sa le daruim celor dragi o farama din timpul nostru si sa le aducem aminte, lor si noua, cat de mult ii iubim. dar vor mai fi si alte sarbatori, nu-i asa ? cam atat va spun, daca ati citit articolul ati inteles deja ... daniela

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.