Calatorie subiectiva la Husi

Calatorie subiectiva la Husi

Calatorie subiectiva la Husi

Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!"...

Cand mergeam acolo, mergeam cu trenul. O calatorie lunga, de vreo opt ore. Sub nasurile noastre lipite de geam - in ciuda interdictiilor mamei - se perindau stufarisul, apoi luciul Lacului Brates, un sir lung si monoton de sate (si gari care se numeau "halte") asezate pe o campie destul de plicticoasa... Urma apoi un tunel lung ca o noapte - in tren se aprindeau luminite slabe, apoi, in timp, trenul si-a pierdut luminitele si aprindeau oamenii lanterne...apoi lumanari... La una din ultimele calatorii imi amintesc o femeie in varsta facandu-si o cruce solemna si spunand "Apara-ne, Doamne! Ca daca o chica tunelu' ista, apoi ne-o canta popa suuus! in varfu' dealului!".

Urma apoi o schimbare de tren si apoi inca una. Ultimul tren era altfel decat primele doua: mai mic, mai vechi, mai vesel, mai viteaz! Avea compartimente, iar cele de clasa I aveau canapele de plus albastru cu un fel de cearsafuri albe pentru cine ajungea cu capul acolo sus... Noi insa tot lipite de geam - cu inima batand tare si incercand a prinde si absorbi tot ce vedeam. Dealuri, apoi paduri. Adeseori cate o caprioara, ori un fazan - naluci? aevea sa fi fost?

Apoi ne simteam urechile paraind de la urcus si nu dupa mult timp incepea sa se vada Raiul nostru. Jos, intr-o vale, scaldat intotdeauna intr-o lumina ca de miere. Cand pe o parte a vagonului, cand pe alta. De ce asa - am inteles mult mai tarziu, insa in primii ani, cand cuvantul "serpentina" imi era strain, eram convinsa ca e numai magie la mijloc...

Pe peron ne astepta de cele mai multe ori Bunelu' (pe care in mod ciudat Mama il striga "Tata") si de foarte multe ori il vedeam de sus, si alergam dintr-o parte in alta a vagonului chiuind, si ii faceam semne sa il anuntam ca am venit. Era inalt si drept, parca il vad si acum, acolo, pe peron, si cand in sfarsit ne vedea, ridica bratul intr-un salut mut.

Ajungeam acasa (unde ne intampina Bunica) intr-un autobuz hurducator, pe un drum care serpuia printre case si gradini. Cele mai frumoase gradini.

Casa bunicilor mei avea soba de teracota care duduia iarna, avea un perete fermecat prin care vorbeam cu prietena mea de atunci, Ina, si avea o gradina in care ma pierdeam, asa cum numai casele de bunici pot avea.In noptile de vara ascultam greierii ori prindeam broaste (cica raioase), desi nu am indraznit niciodata sa pup vreuna ca sa vad daca se preface in print... In gradina bunicilor am semanat si banuti, ca Pinocchio, sa vad daca imi iese vreun copac din ei...

Langa casa era o biserica (Sfantul Dumitru?) a carei turla adapostea bufnite care veneau din cand in cand sa ne priveasca. Clopote si toaca precum a bisericii Sfantul Dumitru nu cred ca am sa mai aud vreodata.

Daca ma cocotam intr-un copac, vedeam Dealul Dobrina, intunecat, impadurit. Intotdeauna, daca ploua, ploaia venea de la Dobrina. Mai aproape de noi era Motocul. De acolo se auzea, vara, muzica de fanfara. Pe Dealul Motoc mergeam primavara sa culegem flori si untisor pentru salata. Inca se mai vedeau butuci de vie salbaticita, ruinele unor case si era acolo si un cimitir parasit. Parintii si bunicii discutau intre ei in soapta, cu buzele subtiate, lucruri de-ale oamenilor mari, auzeam cuvinte fara prea mare inteles, ca de pilda "colectivizare".

Pe un deal alaturat Motocului se vedea, din orice punct al orasului, un plop inalt, urias, an dupa an la fel - la fel fusese, mi-a zis Mama, si pe vremea copilariei sale. Am urcat o data pana la plopul ala si l-am imbratisat - parea ca nici zece oameni nu ar fi putut sa ii cuprinda trunchiul.

In cealalta parte a orasului se intindeau podgorii nesfarsite, randuri fara numar de vita de vie. Si fabrici si uzine...

Casa bunicilor mei, laolalta cu mai mult de jumatate din oras, a fost demolata pe la sfarsitul anilor '80. Acum doi ani, dupa trei de sedere neintrerupta in Japonia, mi-am adunat curajul si am mers din nou acolo.

Gara, trenul, da, apoi blocuri, blocuri, blocuri...Biserica Sfantul Dumitru, cu turla ei innegrita... Un zid scorojit inca se mai tine in pozitie verticala si e de culoarea casei copilariei mele. Plopul nu mai e. Filmez si ma ineaca lacrimile. Un copil zdrentaros ma trage de maneca sa ii dau ceva bani. Ma scormonesc in buzunare, ii dau si fug.
Si fug.

autor: Julie, membra a clubului Desprecopii.com - 
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

5 comentarii din 22
Trimis de mihaela

cineva parca mi-a citit gandurile...felicitari tine-o tot asa.

Trimis de husisan66

Pentru mine este prima oara in viata cand

Trimis de Mariana Cohen

O Doamne ,ce articol ,am plins pt orice comentariu,pt ca m am regasit si eu ca si toti altii!Sunt amintiri ce nu se uita niciodata ,noi cei plecati departe simtim mai mult dorul de tara,orasul unde am copilarit! Si de fiecare data cind ajungem vrem sa colindam cit se poate de mult ca sa ne incarcam bateriile,pt lunga calatorie in tara care ne am stabilit!............

Trimis de vica

sincer nu stiu cum am ajuns sa citesc..placuta calatorie!!huseanca fiind..am fost placut impresionata!!amintiri,constat ca inca destul de vii..amintiri din copilarie!!ar mai fi multe de spus,a fost destul de rapid impactul emotional..trebuie sa

Trimis de elena

ai descris foarte frumos,real, esti cumva Irina Teodoru?ai locuit pe Stefan cel Mare sau pe 14 iulie? Eu am cop[ilarit acolo? probabil ne jucam impreuna. Dar sa stii ca plopul e acolo si ca el si multe alte locuri au ramas neschimbate. daca sederea in Japonia nu te-a facut sa uiti, revino in Husi, te invit la o plimbare in Husul aproape cum il stiai tu

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.