O nastere in Japonia

Dar totusi un sentiment de o mare, mare fericire...cind deodata la 7saptamini singerare. Merg la doctor care, dupa ce m-a consultat a inceput cu cuvintele: "Aceasta sarcina o pierzi (mi s-a intunecat in fata ochilor), daca nu facem tratamentul respectiv, si mi-a intins lista. M-am internat a doua zi imediat si am stat 10 zile numai pe injectii si tot soiul de pastile...

In sfirsit dupa o lunga asteptare de 5 luni am luat avionul cu directia Tokyo, Narita...ma rugam sa ajung cu bine sa nu mi se intimple nimic pe drum din cauza presiunei sau a oboselii,fetele din Japonia stiu ce inseamna aceasta calatorie...oboseala maaaaare, mai ales fiind si gravida si cu risc de avort spontan...

In sfirsit am ajuns. La spital pina l-am ales am ajuns la 7luni, doctorul s-a dovedit a fi vorbitor de italiana si tot imi vorbea cu Bongiorno si ma facea sa rid mult, cind ii explicam ca limba romaneasca si italiana difera putin, el insa ma ruga sa-i vorbesc in romaneste ca,vezi Doamne el intelege totul.

In Yokohama, unde stau eu este cel mai nou spital si chiar linga casa mea, asa ca eram mai linistita ca daca ma apuca sa nasc pe drum pe undeva ajung imediat.

In sfirsit, dupa atita asteptare nu s-a intimplat asa cum imi inchipuiam eu: cu graba mare si panica, dar foarte linistit si chiar intr-o gluma am zis ca hai sa mergem la spital ca parca incepuse o mica singerare si poate nasc si eu odata!!
Era ziua de 27 decembrie si doctorul meu imi spusese la ultimul control ca ultima zi cind el vine e 29 decembrie si daca vin mai devreme sau mai tirziu nu-l mai prind asa ca m-a preluat medicul de garda care, cu un zimbet pina la urechi imi spune ca ma internez acum, dar totusi copilul este inca foarte sus.

Ma internez si ride inima in mine de mindra ce sint in ce spital m-a amenajat barbatelul, imi convine totul, ba chiar mai mult sunt putin socata de tehnica si confortul care se invirte in jurul meu. Asa conditii da frate, jos palaria.
Ma uit la televizor si deocamdata putina durere ca la un simplu ciclu. Stafii se invirt in jurul meu ca la una cu singe nobil, si de ce nu, ma gindesc la banii care i-am platit si pentru rezervare cu o luna inainte si pentru consultatii...

Imi monitorizeaza bebelusul din ora in ora. De la 3 ziua cind am venit pina la 7 incepuse parca primele contractii, din 10 in 10 minute. Daca e asa merge, ma gindesc, parca nu e nimic insuportabil. Incerc sa adorm dar nimic, contractiile devin tot mai puternice din cinci in cinci minute,si asa pina dimineata. Eu ma gambarisez si respir asa cum m-au invatat la lectii pentru viitoarele mamici, si totul e bine, sunt fericita, astept, sunt nerabdatoare, prea multa asteptare :40 de saptamini si 5 zile .

Dimineata pe la opt vine medicul care m-a internat cu o infirmiera si imi spune ca mai am de asteptat, deschiderea e de 2-3 cm si ca bb e inca foooaaarte sus. Pe la 12 vine si marea iubire cu ochii ingusti, asa cum zice maica-mea, si ridem, facem comentarii la un show de la televizor, maninc si toate printre contractii care sunt puternice din 2-3 min.

Asa ma tine pina la 3,4 cind in final accept sa mi se faca injectia care cica ma va face sa nu am contractii asa de dureroase si ma voi odihni, ca de aici incolo mai este. Dar simt ca efectul este destul de ciudat simt ca adorm si totusi am aceleasi dureri, sunt enervata, mai bine nu mi-o faceam ca asa mai puteam sa respir sa ma lupt cu durerea...

In sfirsit pe la 5 30 nu mai pot si chem infermiera sa vada cum e situatia. Ea ma controleaza si imi zice hai ca mergem in sala de nastere. Ma pune in carutul stupid si impinge rau de tot, eu cu toate cele 78 de kg si ea 150cm cu vreo 38 de kg, rid la faza asta mult pina ma vad cocotata pe masa de nasteri. Ma inbraca in niste ciubotele de bumbac si imi pune cateter, neplacut dar suportabil...si hai inpinge si Gambate !!! Eu inping si ei tot comenteaza ca of, of ce sus e copilul si ca deacum incolo mai este.
La un moment dat vine doctorul de garda care m-a preluat si imi zice ca facem cezariana ca monitorul arata ca bataile inimii sunt din ce in ce mai slabe la bebelus si ca suporta rau contractiile.

Hai ca ma vad cocotata pe cealalta masa , imi scoate cateterul, imi baga altul, ma descalta de ciubotele si imi trage portjartiere, rid la faza asta, atita incaltat-descaltat, ce mai, o adevarata parada de moda.
Imi zic ca l-au sunat pe doctorul meu si ca ajunge in jumate de ora.

Duminica seara 29 decembrie in ajun de revelion de la Tokyo pina-n Yokohama nu ajungi in 30 de min nici superman fiind. Astept durerea deja este insuportabila, toti se invirt in jurul meu si eu le zic intr-una sa-mi faca bikini line, adica sa ma tae orizontal.
Vine si doctorul intr-un final, ride la mine si -mi vorbeste si-n italiana si-n japoneza si-n engleza si tot imi comenteaza fiecare miscare pe care o face.
Eu nu mai vreau sa aud nimic si sa stiu ce fel de injectie imi pune si toate alea, TAIE ODATA, ca nu mai suport. Imi spune sa ma cocosez ca sa-mi faca anestezia si iarasi imi citeste lectie despre ce fel e si ce efect are, nu mai aud nimic.

Imi ridic paravanul in fata si imi baga oxigen in nas....simt ca mi-e o lene sa mai vorbesc si ca parca mi-e somn, dar sunt treaza si aud totul.
In sfirsit aud o voce atit de frumoasa si jalnica, vocea baietelului meu, ma coase sau ce fac ei acolo nu stiu si-mi arata copilul, el micutul a si inceput sa caute tita mamei cu gurita dar a ajuns in dreptul nasului meu si parca mi l-a pupat...
Ne-am vazut apoi dupa 4 zile cind eu deja ma deplasam pe picioarele mele si mi-a venit laptele.
Era cel mai mare, cel mai roz si cel mai mincacios. Am iesit din spital peste 10 zile si asa pina acum inpreuna zi de zi. I-a facut papa o gramada de poze, video si toate alea...

In concluzie sintem bine, cusatura nici nu-mi dau seama unde este asa de invizibila e. Mai am de slabit putin ca sa ma simt ca la inceputul odiseei noastre.

Sper ca nu v-am plictisit cu amanunte si va doresc la toate nastere usoara si copii frumosi.

Rio Harada, 3494 gr si 51 cm, scor apgar 9,este micul si pretiosul meu dar.

Link-urile personale