Multiplicarea bucuriei=gemeni

Bineinteles ca n-am apucat sa-i raspund, c-am intrat val-vartej in maternitatea Giulesti si-am zis: "eu de-aici nu plec pana nu ma vede un medic adevarat" Si-am nimerit, har Domnului, la cel mai adevarat medic din Giulesti, dr. Sorin Puia...."Iepurico, mi-a zis, daca vrei sa fie totul bine, faci ce zic eu!" Ok, sa traiti! Si dai drumuri la Bucuresti lunar, cerclaj, stat in pat, analize, pohte de untura pe paine si navigare pe internet si Desprecopii.com pe franzela.... si tratamente, si emotii, si ecografii peste ecografii care spuneau toate "fete, fete"...

Si, vaaaai cat ma "babardisem" vorba distinsei doamne citata mai sus, doar-doar se prinde vre-un baietzel... evident sotzu', responsabil cu cromozomu', era zilnic luat peste picior de cate tampoane va cumpara de-a lungul viitoarei vieti si cat va albi in urmatorii ani.... ca vezi, tu cititorule, eu eram responsabila doar cu cantitatea, cu calitatea....mai putin

In sfarsit, am ajuns in luna a 5 cu-n burtzoi cat toate zilele, cu vergeturi pe solduri, cu tratament, cu contractii, cu mormanu' de listari de pe site dupa mine si cu inima sus...Intre timp, uneia din fetele mele ii crescuse putza  si eram in al noualea cer... evident ca sotzu' zicea ca el nu mai crede nimic pana nu vede, ca prea-l innebunisem cu fetele...
La un control de rutina, pe la sfarsitul lui ianuarie dr. mi-a recomandat sa fac escala la Ploiesti la ai mei, sa nu mai bat drumul Brasovului ca ma obosesc si fac rau sarcinii. Stau 3 saptamani la mama acasa si iar vin la control...de data asta sunt oprita o saptamana in spital sa-mi faca cateva injectii cu amestec litic pentru stoparea contractiilor care devenisera ceva obisnuit... plus ca bebica forta firul cerclajului inca din saptamana 24... Si asa o saptamana, s-a facut doua, apoi inca una si inca una... ce ma mai ducea Puia cu vorba, Doamne-Doamne ....va dati seama, viata de spital...nu intru in amanunte...aveam impresia ca nu mai trec zilele in asteptarea Pastelui, care pica pe 27 aprilie... termenul meu era la doua saptamani dupa Pasti (18 mai).... ma si gandeam ca fac sarbatorile acasa si dupa revin in spital si imi preiau bebeii...numai ca socoteala mea n-a prea tinut

Intr-o zi, marti, 15 aprilie, am urcat cateva trepte sa vizitez o fosta colega de salon si suferinta... culmea, am lipsit din salon, tocmai in timpul vizitei....cica dr. ar fi facut misto de mine "Bravo, i-auzi au gasit-o vizitele, ei lasa ca-i face bine sa mearga si ea putin"... revin, mananc si dau sa plec la baie, cand simt cum curge ceva... era ora 18...mai fac un pas si parca cineva arunca cu cani de apa intre picioarele mele, ca eu nu puteam controla deloc fenomenul... pun mana pe mobil, anunt dr. care-mi spune sa stau linistita ca vine....va dati seama ca deja cunosteam asistentele si ma cunosteau ca pe un cal breaz.... am nimerit tura super buna...au anuntat imediat garda cu care vorbise intre timp si dr. Puia... cat despre mine ma tineam super tare, nu ma speriasem, spuneam numai Tatal Nostru in gand... si culmea, mai aveam si chef de glume.... Ma gandeam "ce-o fi o fi, numai bebeii sa fie bine... oricum azi i-am vazut la ecograf si erau babani....lasa ca va fi bine!"... Va dau cuvantul meu, ca nu mi-a fost frica pentru mine nici o clipa....Si plec cu infirmiera din salon catre sala.... Leti, asa o chema pe super dragutza tanti infirmiera care a avut grija de mine ca de copilul ei, a inteles saraca sala de operatii... si ne-am pierdut prin spital  Toata lumea astepta gravida in sala de travaliu, ea haladuia prin salonul de reanimare, pregatita pentru cezariana....am stat cred ca 15 minute in pat acolo, preluata de asistentele de la reanimare... intre timp o sunasem pe mama care a venit de la Ploiesti in mai putin de 45 minute.... scandal intre asistentele care intelesesera gresit si sefa garzii care trebuia sa-mi taie firul de cerclaj in sala de travaliu.... ma rog, dupa ce au depistat unde ma aflu, sunt chemata in cealalta sala... pe drum, inca mai aveam puterea sa rad cu Leti depre "ratacirea" noastra.... inca nu stiam cum voi naste.... nu ma rugam decat sa se intoarca bebele aflat pozitie transversa, desi si primul, Daria, care rupsese membranele se afla in pelviana... si astept la travaliu, pana cand dr. meu a sunat si m-a chemat in sala de operatii....atunci efectiv mi s-a luat o piatra de pe inima: "bebeii vor fi bine" Nu ma durea nimic, nu aveam contractii, eram calma si zambeam tot timpul.... dr. anestezista, o tinerica, nu-i retin numele, mi-a recomandat rahianestezia, pentru ca deja mancasem si riscam sa vomit daca faceam generala... dupa o alta oprire prin reanimare, merg pe picioare catre sala de operatii unde medicul meu se spala pe maini: "Aha, Tamaro, nu m-ai lasat sa-mi tihneasca... azi ti-a trebuit plimbare" Realizez ca ma ia peste picior si incep si eu sa glumesc....erau numai doctori tinerei si frumusei... intepatura in coloana....anestezista-mi spunea sa nu mai ma misc, ca stau numai cu ochii dupa baieti "Pai dupa cine sa stau, pacatele mele, ca inca nu imi aratati copiii!" 

N-am miscat, m-au amortit si m-au taiat... mi se arata pe rand mogaldetele... Doamne cat sunt de frumosi....primul a fost Cata, curatel si fara vernix, la fel si Daria... doi brotacei care au inceput sa tipe si m-am gandit "Nu e nevoie de incubator!" Si asa a fost.... a urmat cusatura artistica, facuta de mana a doua si multe povesti... tot timpul vorbeam.... despre concediu, despre pastravul prajit de la Sambata, ei despre ce mamika sexi sunt, eu ca nu mai plec din Bucuresti daca unul dintre ei vrea sa creasca gemeni ... si de simtit, nu simteam decat ca ma legan ca intr-o barca.... Toata povestea a durat de la 19 pana la 19.30...ajunsa in reanimare incing telefonul pana pe la 12 noaptea....apoi a doua zi, pe la 10 mi-am vazut bebelashii, ma-am ridicat din pat si-am mers.... nu m-a durut nimic... sau poate nu am bagat de seama... deja aveam responsabilitatzi!! erau prea frumosii ca sa-i pierd vreo clipa din ochi!
Au mai urmat 10 zile de spitalizare si in Joia Mare am ajuns acasa...Am petrecut primul Paste cu iepurasii mei.

Acum avem deja trei luni si suntem niste scumpei, iar mami simte ca pluteste cand ii zambim stirb... cat despre amintirile legate de nastere... s-au estompat... parca ne are de-o viata, din totdeauna, si parca inainte de noi nu a fost nimic...

Nasterea noastra a fost cea mai placuta experienta a mamicii...fara exagerare.

Pupici Tamara si bebeii gemeneii

Link-urile personale

Daca vreti sa ne vedeti cat am crescut avem poze noi la http://community.webshots.com/user/tamarutza