Haine de papusa

Toata sarcina am stat cu frica in san. Intai si-ntai sa trec de perioada "critica", adica primele saptamani (in ultimii doi ani am pierdut doua sarcini in primele opt-noua saptamani). Fix in saptamana a 6-a am inceput sa sangerez fara o cauza anume, fara o explicatie anume din partea doctorilor. Utrogestan si repaus la pat. De parca pana atunci nu tot asta facusem :-) Cand am ajuns acasa am realizat ca doctorita imi spusese ca pastilele se folosesc vaginal. Hait!

M-am panicat erau identice cu cele pe care le luasem cu ceai la spital ...Am cumparat pastilele aiurea sau la spital au luat drumul gresit?! Ma plang la mamarutza ca sunt proasta. Ea da vestea mai departe Marinei. Marina ma suna. Dialog real:
-Arata ca niste boabe de fasole?
-Da, dar mai mici, rotunjite...Sunt ca alea de la spital.
-Pune-le cum a zis doctorita!
-Dar sunt identice cu alea de la spital (observati placa stricata din capul meu).
-Da, da pentru ca sunt aceleasipastile!!!
O apucase pe biata Marina o disperare din aceea de bun simt dar nu m-a trimis la mama mea:-) Am crezut-o dar numai pana pe la 4 dimineata cand m-au pocnit niste dureri si am inceput sa trag de Ionu sa-i explic, retineti 4 dimineata, ca eu am pus sigur pastila in gaura gresita! Buimac mi-a spus "Dormi!" si capul i-a alunecat la loc pe perna intr-un somn linistit de parca nu tipase nimeni la el cu cinci secunde inainte!!!

Fiecare seara era o batalie castigata. Mergeam la culcare cu gandul ca a mai trecut o zi din cele 40 de saptamani. Doamne ajuta! Dimineatza imi venea sa urlu ca stiam ca am sa iau de la capat aceeasi lupta, ca intr-un joc tampit pe calculator. Au fost cele mai lungi zile din viata mea. Imi impuneam sa adorm la pranz ca sa nu stiu cand trece timpul. Uneori imi reusea si ma trezeam dupa trei-patru ore. Alteori aveam senzatia ca am dormit de am rupt si trecuse doar o jumatate de ora. Bineinteles ca n-am putut citi, invata sau viziona vreun film. Nu aveam rabdare pentru asta. Incercam sa pierd timpul cat mai constructiv, sa nu stiu cand s-a dus. M-am obisnuit incet cu aceasta stare de lene primordiala. Mancam la pat, calculatorul era langa nasul meu, cu mersul la buda aveam ceva probleme dar cum acolo si imparatul merge singur... Culmea ca si la buda tot dupa "reteta" ma duceam. Doctorita imi precizase clar "de cat mai putine ori!" Strategia era o data si bine. Cum naiba, totusi, sa te duci o data cand o gravida trebuie sa bea macar doi litri de lichid pe zi?! Asta era alta problema pentru ca defel beam un litru pe saptamana.

Iupiiiiiiiiiii saptamana a 12-a. Adica luna a 3-a. Gata, am scapat!
Socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ. De prin saptamana a 8-a ma palisera niste greturi infernale. Lenea aia de la inceput si greturile m-au tintuit definitiv pe canapea. De la inceputul celei de-a treia luni, in schimb, vomam ca la comanda. Tot. De la apa la zacusca :-) De unde pana atunci vizitam raaaar wc-ul ajunsesem sa ma gandesc ca nu-i chiar asa rau sa instalez un fotoliu in apropiere si-o masuta pt laptop. La mine n-a functionat nimic anti greata. Nici macar scarboasele bucatele de ghimbir recomandate de doctor ca fiind sigure. Ba mai mult de unde pana atunci vomam de 9-10 ori pe zi cand am inceput sa ma dreg cu ghimbir am ajuns sa debordez de 12-14 ori pe zi si asa m-a tinut pana in saptamana 16. Deja elaboram strategii pentru "voma fara durere". O sa patentez chestia asta asa ca printre doua jeturi nu uitati sa amintiti numele subsemnatei:-) Vomele de un verde imprevizibil pana la rosu compot m-au facut irascibila dar realista. Primul pas: adu galetusa langa pat. E mai strategic s-o folosesti pentru primele jeturi si sa arati ca un calutz care se "adapa" invers decat sa stergi la covoare si parchet "curcubeul aromelor skittles".

Pasul doi: in baie sa ai intodeauna la indemana o sticla cu apa plata. Ia mereu cate o gura chiar daca stii ca o dai afara in 3 secunde. Asta te fereste de neplacerile varsatului "pe uscat".

Pasul trei: mananca ceea ce intoarce "soft" (bananeee!!!)...n-are rost sa te chinui cu stiksuri (inteapa al naibii pe soseaua gatului) sau cu peste de mare pe care-l vei face de apa dulce instant. Cu galetusa am fost intr-o mare prietenie saptamani intregi. Cel mai deplorabil ma simteam de la mirosul de tutun. Intotdeauna venea cate o adiere ori din vecini, ori din propria noastra bucatarie. Gatitul a picat pe spinarea lui Ionu asa ca bucataria a devenit un soi de birou. O combinatie confortabila intre munca si placere, adica gatit si tutunit:-) Cand venea cu dejunul ma repezeam la galetusa pentru ca efectiv mirosul de tutun imi intorcea matzele pe dos. Intr-o dimineata ma vede disperata in galetusa si rade: "Auzi tu vomiti ca ma vezi?! Azi n-am apucat sa fumez!" Dintre toate astea cel mai important sfat pe care vi-l pot da e sa mancati. Orice. Cum va treziti inghititi ceva. Daca e varsati macar aveti ce. Dar se mai intimpla sa va salvati cate-o dimineata:-) Asta e motivul pentru care am dezvoltat ideea gretoasa.

In sfarsit trimestrul 3. Incepusem sa pun si eu cate-un kilogram. Ma simteam, in sfarsit, om. Mancam de toate exceptand salata de boeuf. Caci, ciudat lucru, apa nu-mi priise in primele luni dar de salata aia plina de maioneza n-o ratasem prea des. S-a intors roata. Apa era buna, salata rea :-))) Am plecat zburdand la doctorita. Saptamana 28. Haleluia!!! Gata, o sa iesim la terase, in parc, la cumparaturi! Am facut liste peste liste. "Hmmm colul tau e cam scurt. Mai stai o saptamana in pat si pe urma vedem ce facem!" Hait. Iar? Saptamana 29. Colul meu e mic si sfrijit. Doctorita imi vorbeste despre inelul de cerclaj al d-rului Arabin. Mi-l arata. Proasta idee. E un monstru. 9.6 cm diametru. Sa fim seriosi asta e o adevarata centura de castitate. Sunt consemnata la pat inca o saptamana. Saptamana 30. Colul meu e prost crescut si scade.

Doctorita imi arata iar inelul häräpin (adica al drului Arabin...care intre timp m-am documentat: e o doctorita. Ceea ce-i scade considerabil in okii mei sansele de a-i cumpara häräpinul...adica ce fel de femeie e aia de inventeaza instrumente de tortura?!) si cica il punem in saptamana 32 daca domnu' colul meu nu-si revizuieste atitudinea. Cica nu exista riscuri e usor de pus(aia!), usor de schimbat (tulai adica nu e de ajuns sa-l port tre sa-l si zgandare)si e...sigur(haida deh ca doar nu is unul dintre cei 7 pitici sa crez in legenda häräpinului din gatu' lu' Alba ca zapada). Ma uit la doctorita cu ochii ingusti si-o gratulez in gand: "Mashtero!" Apoi doua zile la rand (sambata si duminica, evident) mi-am bombardat sotzul cu idei subversive. "Stii cerclajul ala..." El o tine-a pe-a doctoritei lacsa ca e sigur si e pentru binele lui bebe. Aiiiiiiiiiiiiii ce m-a lovit. Sa credeti voi ca bebele meu o sa coabiteze cu bau-bau. In sfarsit imi fac curaj (ptiu!ptiu!mama denaturata) si-i spun "Stii ce eu nu-l fac!Punct!" Categorica masor cu ochi critic o farfurie de-abia spalata.

Se-apuca omul si cauta pe internet riscurile unei nasteri premature, riscurile cerclajului häräpin, observa si el, ca si mine, ca inelul de pe site nu se potriveste cu ce-mi tot arata doctorita. In sfarsit dupa doua runde de dezbateri picam de acord. Nu facem cerclajul (nu-l FACEM...de parca daca-l faceam EU il strangea pe el elasticul :P). In fine mi-a placut acest plural. Inseamna ca o anunta el pe doctorita ca nu is cobaiul ei. Pfuuu mi-am luat o greutate de pe suflet. Merg ca pe pioneze...usurel, usurel sa nu deranjez colul. Tot tiptil asa am ajuns la sfarsitul saptamanii 32 la faimosul control. 8 iunie. Intram si primul lucru care-l zice Ionu e ca nu facem cerclajul. Ne asumam riscul de a nu-l face. Doctorita da sa zica ceva si numa ce-mi vaz barbatu' ca scoate o foaie si deseneaza niste grafice incepand sa vorbeasca cu femeia despre riscuri, curbe, linii, puncte..

.Aia era sarcina mea pe linii si bebelusul pe puncte :-))) In fine mi se acorda si mie atentie "Tu ce feeling ai daca facem cerclajul?" "Am feelingul c-o sa nasc repede de tot, ma buseste sinceritatea!". OK, nu-l facem. Hai la control. De frica, de rusine n-as putea sa va spun foarte exact dar colul meu masura 4 cm si era beton. "Wow" a exclamat doctorita cu "asta" o sa ajungi la saptamina 42. Amin! Plec din cabinet cantand "Sunt Fat frumos si am palosul grooos":-) Ce indecent, noroc ca nu pricep nemtii nimic din ceea ce lalai eu. 9 iunie. Aflu cu bucurie ca Ionu o sa stea acasa urmatoarele doua zile ca e nu stiu ce sfant. Sa fie primit! Uite ca ne ajuta Dumnezeu sa terminam si noi cu balamucul din casa. Ne palise varuitul cu vreo doua saptamani in urma si tot era un var si-o folie. Ioi ce bine le pica astora zilele sfintilor joia. Weekend prelungit pana duminica.

10 iunie. Doamne, bine e sa ai sclavul acasa. Fa aia, drege aia, adu ceai. Cald, omule! Dau sa ma trezesc si incep sa miaun usurel "Azi am intrat in saptamina 33. Auzi...faci tu cafeaua?" Ca sa nu-l trezesc cu sentimente rele (deh in zilele libere regula de aur e ca doarme mai mult) incep si imit o voce de bebelush: "Tati, tati trezeste-te!" Si continui de-a proasta asa, fara sa gandesc "Hai tati ca sa stii ca n-o sa stric "instalatiile " lu' mami". Dintre perne vine un chicotit infundat...deci face el cafeaua. N-apuc sa gandesc de doua ori ca bum! Intre picioare explodeaza un suvoi de apa calda. N-apuc sa gandesc nici la asta ca tip ascutit "Ionu s-a rupt apa!" In circa treispe miimi de secunde Ionu n-a mai fost buimac da' nici nu era pe treaba lui: "Nu te misca. Stai acolo!" In mijlocul canapelei??? Eu nu si nu ca ma duc la buda.

Cu o zi inainte primisem pachetul cu sutienele de alaptat si camesa de noapte si ca sa nu le ratacesc printre pensule am zis sa fac bagajul de spital! Ce bine! M-am dus la baie, m-am schimbat, m-am infipt in bagaj si am plecat spre spital tremurand ca varga. Am intrat la receptie si mi s-au taiat picioarele. "Dumnezeule, e prea mica d-ra Bubu!" Incep sa plang haotic in lift. Ionu ma consoleaza ca e bine...dupa statisticile lui saptamana 33 e una "sigura". Da, da ca si inelu' harapin continui eu sa plang. Liftiera ma consoleaza si ea. Cand ii zic saptamana 33 imi spune "Aaaaaaaaa...am vazut si mai mici".

Lucrurile incep sa se precipite. Intru la camera de garda. O doctorita blonda cu buze subtiri. Am pus-o daca nasc cu asta. Nuuuu, idioata asta numa ma omoara scotocind pe la col cu 3 degete rele. Tipa la mine sa ma relaxez. Cum Doamne iarta-ma s-o fac cand sub mine curge apa ca dintr-o teava sparta?! Ionu da sa intrebe ceva da' asta ne-o reteaza: "Va rog sa ma lasati sa-mi termin controlul!" Na...acuma mor. Intreb cum e bebe. Se uita la mine cu ochi arieni si-mi raspunde in doi peri: e normal. "E prea mica, o contrazic eu". Fara sa-si ia ochii din monitor imi raspunde in alti doi peri ca nici eu nu-st mare. Asa asa e, tampito, dar eu spuneam ca e mica, sunt numai in saptamina 33. Imi spune ca facem cortizon sa se matureze plamanii lui bebe si daca nu nasc pana maine facem cezariana de urgenta. Ops adica nu nasc acum? In filme cand ti se rupe apa nasti. Nu pot sa o intreb asta nici in gluma am senzatia ca are lasere in irisi. Pfff sper sa pleci acasa, sa ai program scurt, sa fie ziua ta...numai sa vina alt doctor! Intru imediat in salon cu interdictia de parasi patul, mai mult, cu interdictia de a ma misca. Primesc tocolitice (care opresc contractiile)cu o siringa uriasa, un litru de magneziu, cortizonul plus alte perfuzii. Suntem amandoi impietriti. Accept cu greu sa folosesc plosca.

O s-o tin numai pe supe. Macar sa nu ma fac de cacao prin straini. Bocesc zi lumina si ma deprima ca monitorizeaza bebele numai dimineata, la pranz si seara. Noroc cu voi ca stau ore in sir in telefon. Traiasca forumul! Uneori am senzatia ca nu misca si tot impung burta. Se misca saracutza Bubu da' parca e cu ecou. Simt miscarile ca prin pacla. E OK. La monitor vad ca bataile inimioarei ei se mentin la 145. Bravo puisorul mamei. Ai tu grija de tine ca suntem inconjurate de tot soiul de nebuni:-) Am avertizat-o pe infirmiera ca nu pot dormi in spital singura. I-am explicat ca am o fobie de cand mi-au facut anestezie generala ca sa curete ce-a ramas dupa pierderea sarcinilor. Nu m-a crezut defel. Ghinionul ei. Aveam s-o frec toata noaptea cu plosca, cu perfuziile care se tot terminau. La un moment dat a clacat si mi-a spus sa ma servesc singura cu buda. S-a facut dimineata. Si zi. Si eram chioara de oboseala. Si doctorul care trebuia sa stabileasca ce face cu mine nu mai aparea. Trecuse cu mult de 12. Pe la 4 dupa amiaza am chemat doctorul de garda sa intreb cand nasc. Aia se uita crucis la mine. Habar n-avea ce-mi spusese mie macelareasa cu o zi inainte. Mi-a zis sa stau calma cu tocolitice si magneziu. Eu am tot cerut monitorizare, i-am explicat ca nu pot dormi, am intrebat unde e ecografia promisa ieri? M-a vazut femeia pe jumate nebuna, mi-a facut o eco. Inca mai era apa. De unde atata apa??? Titanicul ar fi plutit bine merci si acum daca il lasau pe mana (apa) mea :-)

Cand m-a vazut asa de demolata doctorita a vorbit sa mai bage un pat in salon si sa ramana Ionu cu mine peste noapte. De-acum nu puteam adormi de oboseala. Satrapa de infirmiera s-a bucurat foarte cand a vazut ca am ploscar personal. Si zice cu naduf catre Ionu-ploscaru' "Sa-i dam o pastila sa doarma?" Asta aproba eu iau pastila, o pun in sertar si incep sa urlu. Ma linisteste de nervii capului, jur ca nu mai eram rationala, si incep sa-i santajez: dorm daca monitorizati bebele. Ca har, ca mar, ca nu se poate...S-a putut! Am adormit cu nervii prastie dar cu nadejdea ca puiul meu stie ce face acolo in burtica. Bataile inimioarei erau 145/minut. 12 iunie dimineata, ora 6. Mi-au scos tocoliticele. Sa inceapa balciul. Sper sa am contractii dese, dureroase si sa nasc. Vreau s-o scot pe Bubu afara si vreau s-o scot repede.

Ma paleste din cand in cand cate o contractie, nimic spectaculos. Moasa mi-a transmis s-o mai chem cand ma doare ca la ciclu. Nu ma doare nicicum. Numai sufletul caci nu stiu cum e bebe inauntru. Mai cer o tura de monitorizari. Se executa. Noroc ca Ionu sta cu ochii pe ele altfel astea ma lasa sa crap. Se uita atent bebe e ok...da ce e linia asta. Pulsul sotiei. Si nu faceti nimic, intreaba panicat. Aveam pulsul 176...Am primit urgent niste pastile roz. De acum au inceput sa se perinde pe la patul meu sa ma intrebe una alta. Am noroc ca s-a schimbat garda. E o moasa super meseriasa care vorbeste egleza de-am crezut ca e nascuta in buricul Londrei. Stam mult la palavre ajunge pana in punctul de a se certa cu Ionu care cerea cezariana. Asta nu si nu. E deja ora 3 dupa amiaza. Radeam si eu cu ei intre doua contractii. Ma durea. Ii marturisesc ca am mincat numai supe ca sa nu fac caca dar ca de 2 zile cer un supozitor sa fiu sigura ca e mai curat, mai uscat inauntru:-) Ma serveste rapid cu o clismaVine doctorita face control. Se incrunta. Ma panichez...dilatatie 1.

Se hotaraste sa ne mutam cu totii in sala de travaliu poate ma inspira. Imi face niste ocitocina. De acum incepe balul de-adevaratelea. Moasa glumeste cu Ionu. Se uita spre mine de ce nu rad...ah are o contractie saraca. Eu printre ufufufufufuf reusesc sa intreb daca e de bine ce vad pe monitor. Da e de bine...iote ce tare te doare. Ufufufufufuf asa e. Bebe e ok, tot 145. Ufufufufufuf cat mai am pana nasc? Nitel uite ai contractii din 3 in 3 minute ...pe o scara de 1 la 10 esti la 8 spre 9. OK. E de bine. Hai ca nasc:-) Deja eu ma gandeam cu ce ochi o sa ne vada dra Bubu si bineinteles ce greutate o sa aibe. Vine iar doctorita. Gata, chiar nasc lumeeeeeeee. Ma controleza si asta si imi spune ca am putina febra. Hait insemna ca trebuie sa imping repede. Ma calmeaza imediat...dilatatie 1 cm. Imi spune ca solutia e sa facem o cezariana de urgenta.

Vad ca ceva o ia razna pe monitor. Sa-l cheme pe oberartz sa ma convinga? Nu, nu cheama-l sa ma taie si mai repede! Dra Bubu facea tahicardie din cauza febrei mele...39-40. Apare chirurgul si imi explica ceva despre o injectie mica, mica...despre cum o sa innebuneasca inima mea da' sa nu ma sperii trebuie sa opreasca urgent contractiile. 19.20. Peste cinci minute sunt in sala de operatii cu cateterul in spinare. Inca mai am contractii slabe dar nu ma misc. Anestezista sau anestezistul -sex incert pe sub masca - ma felicita. Nici fara masca nu aveam sa-mi dau seama daca e tanti sau nene. Oricum si-a facut treaba bine. Intre timp asistentele ma iodeaza bine pe burta, chirurgul isi ascute briceagul:-) La 19.30 amortesc si ma taie. Incepe sa-mi explice cum dribleaza matzele mele cu bisturiul. Auci...asta vrea sa-mi puna abdomenul pe gat? Nu merci nu-mi plac colierele. Rabd. La un moment dat ii aud razand si ma intreaba "Vrei s-o vezi?" Cum sa nu?! Simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare, metaforic vorbind...ca eu pluteam de vreo 3 zile cu toate porcariile lor injectabile. Raman pironita in ochisorii albastri, iscoditori. Intreaga mea lume s-a naruit si-a renascut odata cu ea. E mica si rotunjoara si va depinde atat de mult de mine...iar eu sunt sclava ei, e clar! Micul pui zbarlit se razvrateste. Oaaaaaaaaaac! Eu ii spun bun venit si plang. Mica mea. Dragostea mea. De pe ea picura pe mine doua picaturi de sange. Sangele meu ma gandesc uitandu-ma la ea. Sangele nostru, ma corectez. Ionu albeste la usa blocului operator. Mi-as fi dorit mult sa impartim toti trei clipa asta. Ma multumesc numai eu cu gloria:-) Toata lumea aplauda si ma felicita. O aud pe Bubu urland la dush. Mi-o aduc inapoi impachetata intr-un prosop si cu o caciulita bleu, de pripas, pe capsor. 1.750 kg, ma anunta doctorul si 41 de cm. E OK? Nu e, mai pui tu o suta de grame? comentez eu in sinea mea. Hai sarut-o pe mama, spun asistentele micutei veverite din prosop. Dumnezeule sunt mama!Doamne ce responsabila ma simt. Si ce mult o iubesc. O duc la incubator.

Eu raman sa visez si sa plang. Comentez "E cat o pisica! Dar are plamani buni" Doctorul ma incurajeaza "Motanul meu are 5 kile". Continuam o discutie despre pisici ...poate ii face lipeala cu pisica mea ca in vecini exista numai motani castrati. El brodeaza pe burta mea si pe tema pisicilor. Eu raman sa plang in continuare si sa visez cum o sa ne plimbam cu Bubu, cum o sa mergem la bunici cu Bubu, cum o sa mergem la chefuri cu Bubu. La ora 19.45 am vazut-o pentru prima oara! Si acum imi vine sa lesin de placere cand imi amintesc! La 20:00 ieseam din blocul operator gata ciopartita dar fericita. Ionu trepida la usa. Dupa o ora a mers la ea sa o vada. "E perfecta. Si e grasuta! Si e frumoasa. Multumesc, puiu!" Si bineinteles seamana cu el bucatica rupta. (Din mine ...ma gandesc). M-au basculat intr-un salon cu o negresa care facuse cezariana cu o zi inaintea mea. Ne-am plans de mila una alteia. 13 iunie. Putin dupa ora 12 noaptea. Am inceput sa ma intreb daca mor si ma decorporalizez. Nu se poate am treaba cu Bubul meu! Ce naiba se intimpla. Ridic, ca prin vata, mina si sun dupa infirmiera. Asta imi comunica: aaaaaaaa punga cu narcoza. Scoate-o! Se executa si ii explic ca am fobii...nu vreau sa dorm decat daca mi-e somn de la sine:-) Se uita la mine cu mila. O sa te doara. Ei, lasa:-) Pe la trei ma scoala sa beau un ceai. Merci frumos puteai sa ma scoli maine la pranz la o friptura. Doamne ce foame crancena m-a incercat in ultimele 12 ore. Inutil sa spun ca l-am capiat pe Ionu cu telefonul sa-mi spuna cat de frumoasa si cat de sanatoasa e! Ora 6. Astia au ceva cu auslanderii? De ce naiba sa ma scol? Pfff naspa sa stai sa te spele altcineva. Ma consolez cu gandul ca asta e meseria lor si ca au mai vazut si altele. Cat de nasol e fara burta. Nu pot sa respir pana la capat. Infirmiera ma ajuta sa ma ridic. Moment in care suflu ca pe masa de nastere Ufufufuffufufuf. Asta ma tot intreaba ce am...dipserata ca stia cata medicatie primisem in ultimele 3 zile. N-am nimic, nu pot respira pana la capat. Imi aplica un gel revigorant pe spinare. Auliuuu e rece e! Nu pot sa respir, nu ametesc, nu fac stop cardiac. Hopaaaaaaa!

Asa, in sfarsit se prinde ca nu mor in bratele ei si ma ajuta sa ajung la buda. Mama mia asta e iadul. Cata strategie sa ma asez pe buda. Femeile au stofa de general. Cu asa o tactica invingi orice. Surpriza proasta a acelei dimineati (cat si a urmatoarelor 7 de spitalizare) a fost ca doctorita care venea sa ne vada era satrapa de la camera de garda. In rest mici neplaceri :ciorapii (prea) elastici, injectiile zilnice anti tromboza, perfuziile pt febra mea inexplicabila (care a disparut imediat dupa cezariana)...si injectiile antidurere. Vecina mea imi spune ca daca tot am refuzat "punga cu narcoza" sa cer injectii antidurere ca uite ea cere de trei ori pe zi si ce fain ii. Eu cu gandul ca tre sa ajung la Bubu cer ca sa zbor pina la ea. Vine infirmiera si ma ia total pe nepregatite: mi-a infipt siringa in burta...ei in cazul asta nu merci, lasa ca prefer sa ma doara.

13 iunie ora 10. Bubul meu frumos respira singura dar sta la incubator la caldurica. Ma sperie tubuletul din nas care aflu ca e pentru laptic. Se duce direct in stomac. Daca pe mine ma sperie pe ea o enerveaza de-a dreptul ca-si tot face de lucru si trage de firul ala pina-l scoate. Are o perfuzie cu antibiotice ca deh a avut muma-sa febra la nastere. Si vreo trei fire cu ventuze pt puls, respiratie si inimioara. A respirat singurica tot timpul si a fost o fomista. S-a aruncat pe biberon cum avea sa se arunce cinci zile mai tarziu la tzitzica: ca o piranhia. Scumpa mamii. Am hotarat s-o crestinam in spital. Cand a venit preotul ii mutasera cateterul pt glucoza in frunte. Era ca un calutz cu stea in frunte:-) "Las ca se face ea mare" mi-a spus preotul. Ehe pina se face uite cum ne luptam pentru fiecare mililitru de laptic :-) Puiul mic si luptator a avut o atentie speciala din partea surorilor. Era singurul bebelus care nu le dadea bataie de cap asa ca veneau de drag s-o plimbe si sa-i dea sa manance. Doua saptamani am facut naveta la spital sa-i dau sa manince, sa invatz s-o spal si sa invatz sa-i curatz nasul. Asta din urma a fost cel mai greu job. Aveti ideea cum se curata un nascut la un bebe de 1.750 kg...? Fiind prea micute narile pt pompita sau betzigase de urechi trebuie sa faci maiastru din servetele suluri mici si sa-l impungi pe bebe pana inveti sa-i cureti nasul ca, evident, nu iese din primele 10 incercari :-)

Pe 5 iulie am luat-o, in sfarsit, acasa. Avea 2.140 kg. Fetita mare:-) Acum are putin peste 3 kilograme. Si zimbetul acela care te topeste. Acasa ne-am lovit de problema hainutelor pe care am rezolvat-o la raionul de papusi: HAINE DE PAPUSA pentru o papusica: Catrina Alexandra. De ce v-am spus toate astea? Ar fi trebuit sa se nasca azi, 30 iulie, dar ales sa fie minunea noastra cu 2 luni mai devreme. Te iubim, puiule.

autor: Papadie - moderator Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2004

Link-urile personale