Despre bolile pneumococice

Infectiile respiratorii sunt prima cauza de imbolnavire a copiilor. Majoritatea acestor infectii sunt produse de virusuri (70-90%), in timp ce bacteriile sunt responsabile de aproximativ 10-20% din imbolnaviri. Pneumococul este cea mai frecventa bacterie care produce infectii respiratorii la copii. In plus, un procent semnificativ de copii sunt purtatori asimptomatici ai acestei bacterii. Prezenta pneumococului in nazofaringe reprezinta un risc semnificativ pentru gazda dar si pentru cei din jur. 

Care sunt serotipurile pneumococice?
 - Exista 91 de serotipuri diferite de pneumococ in functie de antigenul polizaharidic capsular;
 - Prevalenta serotipurilor difera in functie de varsta si de aria geografica.

Ce este boala pneumococica? Este o infectie datorata bacteriei numita Streptococcus pneumoniae (imagine alaturata), cunoscuta sub numele de pneumococ. Infectiile pneumococice realizeaza tablouri clinice variate: pneumonie, meningita, septicemie, otita medie acuta, sinuzita sau bronsita. Streptococcus pneumoniae este o bacterie care colonizeaza in mod normal tractul respirator superior (nazo-faringe).

Procentajul de purtatori sanatosi in populatia globala variaza astfel:
 - 10% -85% la copii < 5 ani
 - 4% - 45% la adult

Pneumococul este unul dintre principalii agenti patogeni infectiosi la varsta copilariei, precum si la persoanele varstnice si/sau care au boli cronice sau traiesc in conditii speciale. 

Cum se manifesta?
Copilul cu infectie pneumococica prezinta semne si simptome specifice pentru o infectie bacteriana: febra inalta (>39C), frisoane, tuse, junghi toracic, otalgie, otoree, iritabilitate, refuzul alimentatiei, varsaturi, cefalee, ameteli. Formele de boala determinate de pneumococ pot fi usoare, medii sau severe. Gradul de severitate este corelat cu particularitatile imunologice ale gazdei si agresivitatea bacteriei. Copiii si varstnicii peste 60 de ani reprezinta categoriile de populatie cele mai susceptibile la infectiile pneumococice ca urmare a unui raspuns imun redus.

Infectia pneumococica poate sa determine forme invazive si forme non-invazive de boala. Formele invazive, extrem de grave, uneori mortale, sunt: meningita, pneumonia cu empiem si/sau bacteriemie, bacteriemia febrila. Manifestarile non-invazive sunt reprezentate de pneumonia  comunitara necomplicata si fara bacteriemie, otita acuta medie, sinuzita si bronsita.

Cum se depisteaza pneumococul?
Bacteria se indentifica prin evaluarea periodica a colectivitatilor de copii, prin efectuarea exudatului nazofaringian.

Cum se poate trata?
Este mai usor sa previi decat sa tratezi. In situatia in care copilul dezvolta infectie pneumococica, tratamentul consta in administrarea de antibiotice. In ultimul timp, s-a inregistrat o crestere alarmanta a rezistentei pneumococului la antibiotice. Studiile epidemiologice intreprinse in Ungaria, au evidentiat ca 40% dintre serotipurile de pneumococ au dezvoltat rezistenta la antibiotice.

Ce trebuie sa stie parintii cand copilul a contactat boala pneumococica?
 - Alimentatia corecta care sa confere o crestere staturala si ponderala adecvata;
 - Evitarea frecventarii spatiilor inchise, aglomerate, unde exista un risc crescut de transmitere a bacteriei pe cale aerogena;
 - Evitarea frecventarii colectivitatii;
 - Evitarea automedicatiei;
 - Necesitatea controlului medical de specialitate (medic pediatru sau medic de familie).

Streptococcus pneumoniae este principala bacterie responsabila de afectiuni respiratorii atat la copii cat si la adulti. Bacteria de  transmite pe cale aerogena (stranut, tuse, cascat, etc), de la om la om. Infectia pneumococica reprezinta o urgenta medicala care poate sa fie prevenita prin vaccinare. Conform avertismentelor Organizatiei Mondiale a Sanatatii, exista o rezistenta din ce in ce mai mare  a acestei bacterii  la  antibiotice.

 Subiecte de interes, despre pneumococ, discutate de parinti pe forumul Desprecopii:

• Pneumococ - il tratam sau nu ?
• vaccinul antipneumococic
• Streptococus Pneumoniae

autor: Desprecopii.com, Toate drepturile rezervate (c) 2011