Ingerasul meu luptator

Ingerasul meu luptator

Ingerasul meu luptator

  • Niciodata nu am crezut ca a fi mama este un lucru atat de minunat. Dupa toata durerea, dezamagirea, suferinta pierderii primei sarcini a venit si cea de-a doua. Vestea m-a luat pe nepregatite deoarece eu planuisem sa raman insarcinata in luna mai pentru a-i face o surpriza sotului...insa cum planul de acasa nu se potiveste cu cel din targ am ramas insarcinata in luna ianuarie...
Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea Nasterea pe Glob. Va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

Niciodata nu am crezut ca a fi mama este un lucru atat de minunat.

Dupa toata durerea, dezamagirea, suferinta pierderii primei sarcini a venit si cea de-a doua.
Vestea m-a luat pe nepregatite deoarece eu planuism sa raman insarcinata in luna mai pentru a-i face o surpriza sotului...insa cum planul de acasa nu se potiveste cu cel din targ am ramas insarcinata in luna ianuarie.

Mi-am luat un test de sarcina intr-o dupa-amaiza insa nu am avut curaj sa il fac. Dupa o noapte nedormita la 5 AM eram in baie...liniutele se vedeau insa mie nu imi venea a crede. Era prea frumos sa fie adevarat.  Insa atunci au aparut temerile ca nu voi putea duce sarcina pana la capat.

Veselie mare pe chipul sotului dar in acelasi timp ii era frica deoarece stia cat am suferit la pierderea primei sarcini.

La primul control facut vestile nu erau foarte bune...sacul nu se implantase foarte bine. Dupa 2 zile au inceput petele maronii...care din nou nu ne arata nimic bun.

La 10 saptamani am dat in hemoragie. Am vorbit la telefon cu doctorita care ma astepta a doua zi dimineata sa ma chiureteze...Toata noaptea am plans...imi venea sa urlu de disperare. Nu intelegeam de ce eu trebuie sa patesc asa ceva...sunt tanara, sanatoasa..de ce?

Dimineata inainte de a urca pe palier a decis sa imi mai faca o ecografie sa fie sigura...
Minune...embrionul se dezvoltase, inima ii batea...totul era bine. Era prea frumos..am rugat-o de trei ori sa se uite bine, sa nu ma minta...nu realizam ca plangeam de fericire.

Atunci a fost prima oara cand am zis ca acest copil va fi un luptator. Am facut tratament..am stat la pat, ma rugam cate o noapte intreaga sa fie bine...sa duc sarcina pana la 12 saptamani. Credeam ca daca trec de 12 saptamani nimic rau se va mai intampla.

Cu tratament am ajuns si in saptamana 12....am rasuflat usurata fara sa stiu ce ma asteapta.
Dupa 12 saptamani cand totul era in regula nimic nu mi-a mai oprit fericirea. Multi dintre prietenii sotului ma priveau cu admiratie deoarece multe femei ca mine nu sunt ...(vorbele lor ) deoarece mereu eram cu zambetul pe buze...nu am fost mofturoasa, pofticioasa, egoista si toate simtomele femeii insarcinate.

Insa in saptamana 24 iar s-au complicat lucrurile...aveam din nou eminenta de avort...am facut tratament, stat la pat si totul a fost ok, dar nu pentru mult timp.

In saptamana 34 am mers la ultima ecografie...bebe era pozitionat cu capul cam in jos ceea ce nu i-a placut doctoritei.
Eu razand am intrebat-o daca este posibil sa am scurgeri de lichid amniotic...deoarece eu ma cam simtisem ciudat in ultimele zile.

Dupa ecografie a decis sa imi faca si un control pe masa...acolo surpriza...colul era deschis..puteam naste oricand. Diagnostic: Eminenta de nastere prematura

Am plecat acasa tremurand de frica...bebe avea doar 2 kg...nu credeam ca un copil poate trai cu aceasta greutate.
Trebuia sa mai rezist pana la 37 saptamani...3 saptamani era o batalie lunga de dus...injectii,pastile, rugaciuni, lacrimi...totul era asupra mea.

Insa nu a iesit asa cum am vrut si eu in inima mea simteam ca nu voi rezista..
Totul a fost o surpriza pentru mine...chiar daca ma asteptam ca bebe sa nu mai reziste inca o saptamana, ceea ce sa intamplat ma luat prin surprindere.Cu o seara inainte veniseara nasii la noi, mancasem peste gatit de sotul meu si ne bagasem in pat pe la ora 3.30 dimineata. Toata lumea adormise busteam eu tot simteam nevoia de a merge la baie. Pe la 5.30 cand m-am trezit, cred ca adormisem o ora maxim ma simteam uda....am mers la baie si am zis ca poate m-am scapat putin daca tot m-am foit la baie continuu. M-am spalat, schimbat insa nu am apucat sa ies de la baie ca iar uda tare...ups...venise momentul, emotii puternice, lacrimile imi stateau in gat.

Mi-am trezit sotul, apoi am facut un dush, s-au trezit si nasii si fuga la spital.Medicul meu tocmai plecase din garda de noapte, eram stresata ca daca nu o sa vina....groaznic cate ganduri nergre aveam.
La spital ma vazut prima oara un medic inainte sa vina doctorita mea, a sunat-o si a dat verdictu...in cateva ore nasc.
Medicul a incercat sa opreasca nasterea macar 12 ore ca sa prind 3 doze de dextametazon pentru bebe, insa nu am resusit sa le prind decat pe primele 2.

M-am internat in spital, am urcat la sala de nasteri m-au pus in perfuzii...incepusera contractiile. A venit doctorita mea, deja rasuflam usurata cand am vazut ca a venit.Ma urcat pe masa dilatatie 2, col rigid.
Contractiile erau destul de scurte si mi-au mai facut cateva injectii cu oxitocina, atrofina pt col si altele ca nu le mai tin mine.
Totul a trecut repede pana la ora 4 cand au inceput durerile groaznice, din 15 in 15 min monotorizau fatul si se vedea cum BCF'urile scad. Telefonul meu suna ca la posta...toata lumea vroia sa vada cum ma simt, eu nu mai puteam vorbi de durere.La un moment dat i-am dat telefonul medicului sa vb cu toti care suna, sau macar sa nu il mai aud.

M-au urcat iar pe masa...colul era la fel de rigid, dilatatie 9.Puteam naste oricand dar din cauza faptului ca colul era inca foarte rigid din cauza tratamentelor facute in urma cu 2 saptamani pentru a opri nasterea,lichidul scazuse drastic si circulara de cordon dadea mari batai de cap deoare era riscul sa mi se rupa colul.

La ora 18.00 am mers din nou la ecograf de data asta pe scaun cu rotile.Toata lumea ma ruga sa nu imping, sa stau calma dar nu puteam. M-am luat pana si de infirmiera care ma carat ca era sa ma rastoarne cu carutul...si la durerile care le aveam nu mai stiu ce a fost la gura mea.
La ecograf sa masurat fatul...2200. A zis medicul ca poate fi o eroare si ca speram sa fie mai mare. Bataile scadeau, lichid deja nu mai era mult si micutul se strangea cu cordonul. Cand a vazut dotorita mea, a vorbit cu inca 2 medicii ca sa o ajute la operatie si de pe masa de ecograf am ajuns imediat pe cea de operatie pentru ca nu mai era timp de pierdut.
Legata de maini si de picioare era groaznic...simteam ca nu mai pot ca nu mai am aer, dar in acelasi timp plangand ii rugam sa inceapa operatia sa scoata copilul sa nu moara.

Eram panicata, eram in stare sa stau sa ma taie pe viu...durerea mea nu mai conta in acele momente...Ultima oara am privit ceasul...era 19.10 apoi s-a rupt firul.

M-am trezit pe la 9, si cand am deschis ochii o infirmiera mi-a arat comoara ce am purtat'o 36 de saptamani in burtica. Era roz spre rosu si dormea. Apoi l-au dus sus la terapie intensiva deoarece avea doar 2200.
Simteam ca parca ma taiasera de la jumate..urata senzatie insa cand l-am vazut pe lupatorul meu am uitat de orice durere.
Cand a venit sotul cica am cerut o felie de pepene rosu... marcata ca nu am mai apucat sa termin felia din frigider.
A doua zi am urcat la bebe...o mana de om, dar un suflet ce va fi langa mine toata viata.

Mi se parea atat de mic...insa stiam ca va lupta. A fost hranit la tetina imediat dupa ce i s-au facut analizele ca plangea de nu se mai putea cu el...a respirat singur din primele clipe...sa adaptat foarte bine la viata extrauterina.
Am plans mult, pentru fiecare gram ce la pierdut deoarece nu stiam ca acesta scadere fiziologica este normala..imi era frica sa nu scada prea mult...insa acum sunt atat de fericita ca e bine...nu ma mai satur sa il privesc.
Pe 10 a facut o luna..deja a trecut de 3 kg, iar de luni vom scapa de formula de lapte pentru copii prematuri si vom intra in categoria bebelusilor cu greutate normala.

Aceasta este povestea nasterii ingerasului meu luptator Sebastian-Mihai care o dedic lui!
Acest sentiment mi se pare un vis...cate odata nu imi vine sa cred ca este al meu...e cel mai frumos dar primit de la Dumnezeu.
Te iubesc puiul mamei si sa iti de-a Dumnezeu sanatate si o viata cat mai frumoasa!!

Va multumim ca ati acordat putin timp citind povestea noastra!
Andreea mamica de ingeras Sebastian Mihai.

autor:  Mexxa membra a clubului Desprecopii.com  - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2006

Link-urile personale: poze


 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate. .

>>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!

Subiecte tratate:
Tema:

Comunitatea Desprecopii

Toate Forumurile

Peste 160.000 de membri inregistrati!

Hai chiar acum in cea mai mare si mai activa comunitate de parinti si discuta despre: Ingerasul meu luptator.

intrebari

Intrebari si raspunsuri

Ai o intrebare pe teme legate de acest articol sau o intrebare in general? Intreaba specialistii Desprecopii.com si alte mamici dornice sa te ajute!

Forumuri Recomandate

Nasterea unei stele

Nasterea unei stele

Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.
Discutii generale

Discutii generale

LOUNGE DC. Discutii, pareri si impresii. Aici ne adunam pentru a ne cunoaste.
Prematurii: Esentele tari

Prematurii: Esentele tari

Esentele tari se tin in sticlute mici. Aici isi fac stagiul prematurii DC. Putin grabiti si foarte curiosi.
Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Bebelusul - primele 365 zile din viata unei comori

Primele 365 zile si nopti. Casa nou nascutilor DC. Alaptare, colici, ingrijire, baite, nopti nedormite si multa dragoste.

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ultimile 4 comentarii

  1. amalia
    amaliatrimis la 1/2/2012

    povestea ta andreea m-a impresionat foarte mult mai ales ca si eu sunt insarcinata in 34 de sapt si doctorita mea mi-a spus ca nu o sa pot duce sarcina la bun sfarsit tot din cauza unor probleme asemanatoare dar citind ceea ce ai scris mi-am dat seama ca si puiutul meu intr-adevar e un luptator si cred cu toata fiinta mea ca totul o sa se termine bine. ma bucur enorm pentru voi si sa dea Bunul Dumnezeu sa aveti parte de multa sanatate si numai bucurii

    Raspunde la acest comentariu
  2. mihaela
    mihaelatrimis la 15/2/2009

    ai fost o mamica norocoasa. eu am nascut baieteluil la 35 de saptamani dupa ce moasa mi a pornit apele. eram dilatata de 2 cm si nu aveam nici dureri nici nu mi a pornit apa dar idioata a dorit neaparat sa nasc in tura ei. Tony a trait doar o zi, acum ar fi implinit 7 ani.dar ii multumesc Domnului ca la un an dupa tragicul eveniment am nascut o printesa de toata frumusetea iar acum sunt insarcinata in saptamana 37 si voi avea tot fetita

    Raspunde la acest comentariu
  3. mirela
    mirelatrimis la 27/11/2006

    Felicitari....multa sanatate lui bb si tie....esti o mama curajoasa.

    Raspunde la acest comentariu
  4. Gabitzam
    Gabitzamtrimis la 29/10/2006

    Bravo Andreea! Sa-ti traiasca ingerasul, sa se faca mare si voinic, sa va aduca numai bucurii!

    Raspunde la acest comentariu

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publica (ramai anonim) dar completarea corecta este necesara, mai ales in cazul in care astepti raspuns. | Toate campurile trebuie completate!

Ai o intrebare? APASA AICI pentru rubrica de intrebari SAU intreaba pe FORUMUL DESPRECOPII