Campania Barbye

Campania Barbye

Campania Barbye

Barbye e frumoasa si tinara. Avea un vis frumos…sa stringa in brate un pui de om.  Acum lupta - cum numai cine iubeste viata poate lupta,  sa invinga haosul in care a aruncat-o acel moment rupt din infern. Respira speranta prin toti porii deschisi catre Cer. Plinge si ride in acelasi timp! Rade pentru ca traieste, e inconjurata de prieteni pe care nici nu stia ca-i are! Si totusi, in spatele ochilor luminosi se vad lacrimi – prea multe lacrimi pentru cei 29 de ani ai ei - e tintuita de pat, are nevoie de ajutor sa se intoarca, sa se spele, pentru ca impactul puternic i-a fracturat coloana vertebrala!.

Barbye este un membru al comunitatii Desprecopii.com

Intamplarea ei trista, ne-a miscat pe toti.  Mirelei, (adica Barbye, numele pe forumul nostru)…o clipa i-a schimbat pentru totdeauna viata. Un accident cumplit a imobilizat-o intr-un pat de spital...

Barbye e frumoasa si tinara. Avea un vis frumos…sa stringa in brate un pui de om.  Acum lupta - cum numai cine iubeste viata poate lupta,  sa invinga haosul in care a aruncat-o acel moment rupt din infern. Respira speranta prin toti porii deschisi catre Cer.
Plinge si ride in acelasi timp! Rade pentru ca traieste, e inconjurata de prieteni pe care nici nu stia ca-i are! Si totusi, in spatele ochilor luminosi se vad lacrimi – prea multe lacrimi pentru cei 29 de ani ai ei - e tintuita de pat, are nevoie de ajutor sa se intoarca, sa se spele, pentru ca impactul puternic i-a fracturat coloana vertebrala!.

Ce a facut comunitatea Desprecopii.com pentru ea?

Ne-am unit si am hotarat sa o ajutam dupa puterile noastre. Strangand o suma de bani pentru nevoile ei. Vizitand-o regulat la spital, telefonandu-i, vorbindu-i si mai ales incurajand-o. Intr-un gest de inegalabila solidaritate, donatiile au inceput sa curga din toate orasele Romaniei dar si din colturile lumii. Diaspora nu uita niciodata ca sufletul ramane roman.

Campania Barbye s-a derulat in perioada: 18 Septembrie 2006 - 6 Octombrie 2006.

Toti cei care au contribuit la donatiile organizate de Desprecopii.com - au primit la profil o inimioara . Este semnul ca solidaritatea ne leaga pe toti, pe acest site.

Barbye a primit integral suma adunata de la voi: 11.615 RON + 1.110 Euro.

Multumiri

Multumim celor care au coordonat actiunea de stangere a banilor: Marius, Papadie, Veve, Oana_B, Lorelei_19, Liana30, anamaria222. Multimim Lilianei Csaki si lui Joxy pentru ca au finalizat actiunea si au relatat, plin de suflet, emotia Mirelei (Barbye) la primirea ajutorului de la voi, toti.

Multumim toturor celor care au vizitat-o pe patul de spital si i-au telefonat. Un cuvint, o imbarbatare, o stangere de mana, fac uneori mai mult decit bani.

Multumim tututor membrilor acestei comunitati unice, Desprecopii.com - pentru toate mesajele primite pentru Barbye, pentru toate rugaciunile sincere si pentru ca, alaturi, am reusit din nou sa fim o Comunitate adevarata.

Topicuri legate de Campania Barbye:

Toate gandurile si gesturile frumoase se intorc la voi. Ajuta si vei fi ajutat.

********************

Pe data de 25 Oct. 2006, Barbye a primit toti banii adunati, prin reprezentatii nostri: Liliana Csaki si Joxy. Ei au relatat:

(JOXY) Nu ma pricep sa povestesc, eu spun ce am vazut si voi o faceti intr-un cadru mai frumos.
Am intrat cu masina in spital ca in branza. Nu ne-a intrebat nimeni unde mergem. Ajungem in hol, la portar. Acesta afiseaza un zambet idiot si ne spune ca nu-i inca ora 15.00 si se uita fix in geanta Lilianei. Noroc ca eu am marunt. Cu un pol se face imediat 15.00 si putem trece. Lifturile vin la fel de repede cum trece vremea in spital. Din 2 in 2 si la multe din etaje nu are statzie.
Ajungem la etajul 10.
Mirela nu este in salon. O cautam, o gasim in salonul asistentelor unde tocmai -ia fost facuta o injectzie. Ii este rau. Este prima oara cand se ridica din pat, in scaunul cu rotile, dupa accident.
Este dusa in salon si pe hol o doctoritza si o infirmiera striga la ea sa-si revina la fel de frumos cum striga badea Ion la oi.
Mirela isi revine si este dusa in salon si asezata pe pat.
Intr-un tarziu reusim sa intram la ea. Abia isi stapaneste tremuratul involuntar si deschide cu greu okii. Incet, incet, isi revine si infiripam o discutie.
Este o umbra de om. Ulterior ne spune ca a slabit 20 kile. 2 saptamani a fost hranita la perfuzie.
Ne povesteste prin ce-a trecut.
Accident de motocicleta, cum s-a trezit in shantz, apoi in salvare unde personalul ii facea inventarul la aur si la telefoane mobile (dupa sau inainte de resuscitare), la spital unde nu vroiau sa-i taie geaca de piele sa vada cum este lovita, sa nu prapadeasca bunatate de geaca, ca Mirela oricum avea sa moara. Una din doamnele de pe langa ea o roaga daca poate sa "probeze" geaca. Ii dispare geaca, bratzara de aur si hainele de pe ea. Sa fie primite.
De la nici o sansa data de personalul spitalului din Medgidia in doua zile ajunge in Bucuresti unde este operata si culmea, traieste si acum.
Este o fire vesela, incet ii revine si zambetul tremurat pe buze. Liliana se straduieste sa zambeasca si sa discute cat mai multe. Eu nu ma prea pricep.
Nu poti sa nu te gandesti cum ai reactiona TU daca ai fi acolo in pat. Prefer sa nu ma gandesc dar nu pot.

A inceput gimnastica, adica sa miste mainile si probabil picioarele i le misca cineva. Cand a fost ridicata in scaun astazi, a crezut ca i se rupe gatul. Muschii nu mai fusesera folositi de mult timp. Asadar in 2-3 zile spera sa-si poata sa tzina macar capul drept si sa nu mai ameteasca.

Isi face planuri de viitor, noi o incurajam cat putem.
Vorbim de servicii, cum este ea educatoare la o gradinitza de stat, de justitia din romania.
Trebuie sa se duca la IML sa scoata certificat medico-legal sa-l de-a in judecata pe respectivu de a provocat accidentul. Pe targa sau cum o putea, ca IML-ul nu se deplaseaza.

Ii dam banii, Mirela abia isi stapaneste lacrimile. Multumeste la toate fetele.
Ne spune ca nu stie ce o sa faca in scaunul cu rotile daca o lasa cineva pe hol singura, ca ea nu cunoaste in spital decat tavanele. 2 luni nu a vazut decat tavanele holurilor.
Liliana si Mirela fac cateva poze apoi vine vremea intorsului persoanelor din salon si noi ne retragem.

*************

 
Barbye si Liliana Csaki

(Liliana Csaki) Ma gandeam oarecum cu teama la intalnirea cu Mirela, teama ca n-o sa pot sa-mi stapanesc lacrimile si asta nu i-ar fi facut nici un bine, teama ca n-o sa stiu ce sa-i spun ca s-o incurajez, asa ca tot drumul pana la spital am palavragit cu joxy despre verzi si uscate. Ah, la un moment dat imi amintesc ca de fapt n-am sunat-o sa-i spun ca venim, sun si-mi spune ca totul e ok. ne asteapta.
Am ajuns si-am intrat, situatia oarecum idioata de la intrare m-a facut sa zambesc. In sfarsit suntem la 10, pornim pe hol in cautarea salonului cu nr. 9, gasim salonul dar nu si pe Mirela, ni se spune ca-i la plimbare cu caruciorul, asa ca mai dam o tura de hol, o sun si dintr-o incapere apare cineva care ne intreaba daca pe Mirela o cautam, aflam mai tarziu ca e sora ei.
Din pacate se pare ca nu e momentul cel mai bun pentru vizita, Mirelei ii e rau, brusc toata urma de culoare ii dispare din obraji si se pare ca e pe punctul de a lesina. Asistenta se agita, striga la sora Mirelei sa lase caruciorul pe spate dar sa n-o scape, apare si dr., striga si ea "nu te speria, respira, respira, deschide ochii!". Poate din cauza strigatelor sau poate nu, Mirela face eforturi sa-si revina, incercarea de a deschide ochii pare un efort mult prea mare pentru ea, asa ca o duc repede in salon si-o pun pe pat. Asteptam afara pana o dezbraca si-si mai revine nitel, apoi sora ei ne cheama. Ii spunem cine suntem si schiteaza un zambet, stia ca urma sa venim, barbia ii tremura, ii e frig desi e bine invelita, cred ca are frisoane pentru ca de cateva zile face febra in ciuda faptului ca primeste un antibiotic(nimeni nu stie exact de unde vine febra).
Discutia incepe sa curga, mult mai usor decat am crezut, televizorul din salon e un bun punct de plecare(cred ca are ceva mai multi ani decat Mirela, e primul tv. color romanesc), incet incet ajungem si la ce i s-a intamplat, ma uimeste detasarea cu care vorbeste despre tot, parca-ar vorbi de altcineva, isi aminteste totul, mai putin momentul in care a zburat de pe motocicleta. Isi aminteste groapa nenorocita pe marginea careia crede ca s-a "frant", salvarea si prima oprire la Medgidia, unde si-au declinat competenta si de unde trimis-o mai departe la Constanta, aici a ramas doar doua zile, isi aminteste cum nimeni nu-i dadea nici o sansa dar ea le-a aratat ca n-au dreptate, isi aminteste de lucruri care ma oripileaza de-a dreptul(faza cu hainele, telefonul si bunurile de valoare, povestita de joxy), nu vreau sa cred ca asa ceva poate fi adevarat dar ea-mi spune "da-le-ncolo de lucruri, crezi ca-mi mai pasa de ele?", isi aminteste cum soacra ei s-a incapatanat s-o aduca la Bucuresti in speranta ca macar ii va salva viata si cum ajunsa aici s-a trezit si cu prima porecla "Yamaha" si zambeste din nou. Ma gandesc ca e incredibil cum a reusit sa treaca peste tot, cel putin asta e impresia mea, nu pare sa aiba resentimente nici fata de soferul care a provocat toata nenorocirea.
O intrerup ca sa-i spun de ce-am venit si usor stajenita ii spun si ca va trebui sa semneze un proces verbal din care reiese ca a primit banii, ma roaga sa-i tin hartia in fata ochilor s-o poata citi si mai apoi ne amuzam ca pixul nu mai vrea sa scrie si semnaturile ei nu vor semana una cu cealalta. Ii dam banii si ne multumeste tuturor dar, e un moment in care mi-e greu s-o privesc in ochi gandindu-ma la situatie.
Incerc s-o invelesc la loc si-mi zice zambind "nu te uita ca nu mai sunt sexi, am slabit 20 de kg." apoi ne povesteste cum o luna a stat numai cu perfuzii cu glucoza si cand a avut voie sa manance din nou, doua inghitituri de suc sau o minitarta cu fructe(acelea putin mai mari decat o moneda) o faceau sa se simta satula. Dealtfel tarta era pranzul ei si toata lumea o certa, ca trebuie sa manance ca sa prinda puteri. Ne-a povestit despre operatie si despre problemele pe care le are din cauza pozitiei orizontale, escara care nu se vindeca si nici nu poate fi operata pentru c-a slabit prea mult, despre cum a ajuns aici la recuperare si cum urmeaza sa decurga lucrurile, despre cum trebuie sa-si cumpere toate medicamentele pt. ca in spital nu sunt. O intreb timid despre ce s-a-ntamplat azi si-mi povesteste cum i-a fost rau si cand i-au ridicat patul la 45 grade. Mi se pare groaznic cand imi spune ca avea senzatia ca o sa-i pice capul de pe umeri si cred ca sentimentul acela ca a pierdut complet controlul asupra corpului sau, a facut-o sa intre in panica si i-a amplificat starea de rau. Ne arata corsetul pe care trebuie sa-l poarte ca sa-i tina spatele si umerii drepti. Incerc s-o incurajez, c-o sa se obisnuiasca in cateva zile si ca totul o sa fie bine, sunt convinsa ca nu va fi usor dar ea e o fata puternica si-o sa reuseasca.
Apoi ne spune ca are prima ei poza in carucior, facuta cu telefonul, ne-o transfera si noua pe telefoane si uite-asa am si eu curaj sa-i spun ca am cu mine camera foto si daca vrea putem sa facem poze. Radem din nou cand joxy ne face poze, imi spune sa am grija sa n-o rastorn cand ma las pe marginea patului ei(chiar trebuie sa am grija ca-s de doua ori cat ea :)).
Am povestit inca despre multe altele si nici n-am simtit cand au trecut mai bine de doua ore, parca eram doua vechi prietene nu doua persoane care de-abia se cunoscusera. Chiar m-am bucurat c-am ajuns sa stam de vorba, am descoperit o persoana puternica, vesela cu multa incredere in mai binele zilei de maine. M-a facut sa ma gandesc altfel la importanta nemultumirilor din viata mea, asa ca atunci cand am plecat, i-am spus in gand: multumesc Mirela.

****

actul de predate al banilor

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)

5 comentarii din 5
Trimis de RWheelwright

Ce mai stiti despre Mirela? Se simte mai bine? As vrea sa ii urez un Craciun linistit, cu sperante si ganduri frumoase :)!

Trimis de mary

imi pare rau ce se intamplat, dumnezeu sa o ajute sa se faca bine ,sa fie sanatoasa si sa aiba tot csi doreste in viata

Trimis de lulu

Multumim ca ne-ai dat o lectie de viata.Multumim tuturor .....dar daca se poate am vrea sa mai stim cate ceva despre ea......totul sa nu se opreasca la ce-a fost....Poate o mai putem ajuta.Pupicii

Trimis de Marius Pernes

Doar trei cuvinte:Va multumesc tuturor!

Trimis de bita doina

Campania Barbye a fost extraordinara, prieteni de pretutindeni si-au unit fortele si au facut un lucru extraordinar!Nu am cuvinte sa aduc multumiri tuturor celor care s-au implicat in aceasta campanie, caci noi am fost singuri acum 10 ani cand s-a intamplat accidentul fiului meu, si ne-a fost foarte greu!Ati fost cu totii minunati!ati facut o minune pentru Barbye!Sunteti adevarati PRIETENI!Nu gasesc cuvinte pentru tot ceea ce ati facut!Dumnezeu sa va dea sanatate!Doina Bita.

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.