Alaptatul a fost si este un cosmar si regret ca m-am inhămat la asa ceva.
Acum are 13 luni si nu reusesc sa o ințarc. Lapte nu mai am dar ea suge puțin apoi musca mamelonul cu dintii .
La inceput...primele 3 luni nu am dormit doua ore incheiate. Sugea si cate 3 ore . Eram praf. Dar pt că lua bine in greutate, totul era perfect, nu ? Nu conta ca ajunsesem la 48 kg la 1m60 inaltime. Ma clatinam de oboseala. Cand pediatra mi-a dat lapte praf sa-i dau, a fost o usurare ! In sfarsit am putut sa dorm noaptea doar cu 2 treziri. Marea mea prostie ca nu am ințărcat copilul atunci . Am continuat prosteste . Nu putem sa iesim nicaieri ca una doua vrea sa suga chiar daca e satula. Iar acum, c�nd laptele a secat, e mai rău. Musca si iar musca...
Cam asta e cu miracolul alaptarii..
Eu imi aduc aminte cu horror de perioada de alaptare.Baietelul meu sugea foarte greu, il tineam la san cu orele.Spatele nu il simteam, nu aveam timp sa mananc, sa merg la wc, apoi mi-a ranit sanul de urlam cand il alaptam.Groaznic. Eram o mama care nu dormea, nu se odihnea, depresiva, plangeam. Si te gandesti, sunt momente unice, care trec. Pai daca sunt unice, sa fie fericite si pt mama ori mama trebuie tratata doar ca sursa de hrana si atat? Acu sunt insarcianata cu al doilea, e decis deja- nu alaptez.
unele refuza sa alapteze ca de... tb sa mearga in discoteci..alaptatul este o piedica, tb sa stai acasa sa fii responsabila... asa e mai simplu ca dupa ce nasti sa rogi medicul sa-ti de-a un tratament de oprire a laptelui matern.. e nasol sa stai sa te mulgi in cazul in care vrei sa pleci la discoteca sau sa-ti protejezi sanul sa nu curga secretie....
am 3 baieti, ultimul nascut de doua saptamani. va spun sincer ca, pana si in timpul primei sarcini, desi nu stiam cum e sa alaptezi, eu imi faceam griji in privinta asta si ma intrebam daca o sa pot sa fac asta, daca o sa-mi placa sau nu. nu mi-a placut. in primul rand, nu aveam lapte, copilul plangea intruna, asistentele insistau enervant de mult, imi trageau de sfarc de crapam de durere si...ATENTIE, nu ma lasau sa prepar lapte pentru copil!!!!!!!!! ASTA A FOST ACUM 7 ANI. Pana la urma, sotul meu mi-a adus de acasa sticluta sterilizata, apa fiarta si i-am facut si, ghiciti, copilul a dormit 4 ore fara sa se trezeasca, de ma ingrijoram; era si comic, ma intrebam ce are de doarme asa mult. dar el, bietul, dupa vreo 2 zile de plans intruna, cu stomacul gol, era epuizat fizic si, in cele din urma, satul si a dormit bustean. va spun drept ca de atunci, urasc alaptatul. m-am mai chinuit si acasa cam o luna, pentru ca ma simteam cumva vinovata, dar chiar nici nu aveam lapte, abia de storceam 20 ml. si cu cata chinuiala. apoi a crescut cu NAN. si aa, de la bun inceput, copilul a luat extrem de greu sanul,efectiv nu voia sa-l accepte. poate laptele nu avea un gust bun, nu stiu. in fine, a fost un chin.dupa 3 ani a urmat al doilea copil. cam la fel. pe parcursul sarcinii ma gandeam la alaptat, ca o sa-mi fie greu. am nascut, dar nu a mai fost asa ORIBIL, ca prima data, adica i-am dat colostrul, lapticul venise dar, din nou, foarte putin. iar ma simteam vinovata, dar il puneam intai la san, apoi ii dadeam sticluta sa ma conving. o lua toata. din fericire, nu au existat asistente TURBULENTE care sa abuzeze de pledoaria alaptatului, faceam ce aveam chef si inca o chestie faina, in hol, intr-un locsor amenajat, eram libere sa preparam lapte praf pentru copii, era si sterilizator, fierbator, tot ce ne trebuia si nimeni nu se lua de noi. a fost o relaxare pentru mine. acasa, i-am mai dat vreo luna de la san, dar o luna chinuita, era clar ca nu se satura, desi ii placea la san. prin urmare, laptele era tot mai putin si la un mom dat, dupa vreo 2 luni de la nastere, nu mai era deloc si am trecut pe lapte praf humana.acum, dupa 3 ani jumate, la al 3 lea copil, la fel in ce priveste grijile pe care mi le faceam din timpul sarcinii, stresul, repulsia fata de alaptat, psihic ma demoraliza. eram deja epuizata , nu am mai lucrat, am stat acasa cu copiii, am facut totul pentru ei, sa le fiu aproape si stiam ca daca voi avea lapte, voi fi nevoita sa nu ma dezlipesc de bebelus, ceea ce ma ingrozea. de data asta, pe la 7 luni si ceva, aveam lichid in sani si nu mi-a placut, ma gandeam ca ..voi avea lapte mai mult. si asa a fost :) am ceva laptic, chiar am. nu sa nu mai am ce face cu el, dar am. insa, NU-MI PLACE SA ALAPTEZ, MA EPUIZEAZA PSIHIC, fizic. oricum, m-am convins si de data asta ca nu se satura, orice ar spune unele mame. cand ii dau si lapte praf, se linisteste, adoarme (daca nu-l doare burtica). daca ramane cu ce ii dau de la san, e vesnic agitat, cata cu gura intruna, plus ca bea laptic din biberon si dupa ce stau cu el tolanita in pat, la san si cate o ora!!!!!!!!! deci stau, desi urasc asta, fac tot ce pot sa-i dau ce e mai bun, desi nu stiu cat o sa mai rezist prihic sau sa stau numai pe acasa, sau sa dau doar o fuga pe undeva ca bebele are nevoie de sanul meu...si trebuie sa ma intorc repejor acasa. nu-mi place ideea de a fi dependenta fara sa vreau de chestia asta, sa nu mai scap de el un an, doi. apreciez mamele care pot, care rezista, care simt un val asa de entuziasm pentru alaptare si fac din asta caz, dar altele poate nu pot, nu se simt atrase. si eu asa sunt, o recunosc. acum ii dau ce am, cat am din sentimentul de vinovatie, nu din placere. pentru mine e o usurare sa-i dau lapte praf, sa stiu ca e satul, stiu cat a mancat si ca 3 ore stau linistita, fac ALTCEVA, nu stau tolanita in pat, LA CERERE, cate o ora sa traga intruna de san. nu ca as avea ceva cu aspectul sanilor, ci pur si simplu ma oboseste si nu-mi place. pot pleca de acasa linistita, pot sa-l las cu altcineva , etc, sunt multe beneficii. nu vreau sa ma stric de cap alaptandul luni la rand, stand numai pe acasuca , stresata fiind ca vai, iar trebuie sa-l pun la san.deci, fiecare cum este construita.eu nu pot, nu ma atrage, nu-mi place.
Am o fetita de 1 an si 3 luni si incontinuu vrea san toata noaptea se trezeste pentru tzitzi si suge asa de mult incat simt o senzatie de ardere si simt ca nu-mai pot ii dau mancarica da ea prefera tzitzi cu chiu cu vai mananca nu stiu ce sa mai fac cu ea eu chiar mi-am dorit sa o alaptez si cred ca este de ajuns 1 an si 3 luni ! Imi puteti spune ce sa fac? Va multumesc !
Si eu sunt printre cele care si-au pus tot felul de intrebari si si-au facut griji in ceea ce priveste alaptatul. Si grijile s-au adeverit pentru ca nu posed niste sfarcuri suficient de proeminente pentru a putea fi cuprinse de gura copilului. Ca atare, am cautat solutii, nici nu mi-a trecut prin cap sa renunt. Am incercat cu acele sfarcuri de silicon, fara mare succes, cadeau mereu, copilul se enerva, ii era foame, asa ca am inceput sa ma mulg si sa-i dau din biberon, am preferat asta, nu am vrut sa las copilul sa-i fie foame si sa-l determin astfel sa fie mai hotarat sa traga la san, nu inteleg de ce trebuie sa supunem copii acestui stress in speranta ca va suge mai bine!?... Am facut si rani de la pompa de muls, dar tot nu am vrut sa renunt. Laptele meu nu era suficient cantitativ, asa ca a trebuit sa facem completare cu mutl blamatul lapte praf(chiar nu inteleg, de ce, uneori chiar este singura solutie de alimentare a unui sugar, din diverse motive, si medicale si de alta natura). Cu toata stradania mea, pana la urma pe la 4-5 luni, s-a oprit lactatia, asa ca am mers pe lapte praf mult si bine, la 5 luni jumatate am inceput diversificarea, care a decurs fara probleme. Atat cat a fost posibil, am hranit copilul cu laptele meu, indiferent prin ce metoda, am incercat, nu am nimic sa-mi reprosez. Copilul a fost hranit intotdeauna la cerere, a avut mereu programul lui dictat de organismul lui. Acum are 2 ani jumatate si nu e un copil bolnavicios, din contra, pana la varsta asta nu am fost nevoita sa-i dau vreodata antibiotice. A avut doar raceli usoare. Nu este adevarat ca acea legatura dintre mama si copil se stabileste datorita doar alaptatului, si cand este hranit cu biberonul tot la pieptul tau sta si tot acolo adoarme. Si nici faptul ca multe mame renunta la alaptat din comoditate nu este adevarat...numai cine a hranit copilul cu biberon stie cat munca in plus inseamna asta: cu sterilizatul(si a pompei de muls, acolo unde e cazul, dupa fiecare utilizare, normal), cu pregatirea biberoanelor permanent, eu noaptea, ma trezeam oricum inainte sa inceapa el sa planga, pentru ca trebuia sa ma mulg, deci e mult mai simplu si mai comod sa scoti sanul afara si sa-l dai copilului, as fi vrut sa-mi fie si mie asa simplu, dar n-a fost sa fie...stiu insa ca am facut tot ce am putut sa-i fie bine copilului.Nu sunt de acord cu promovarea alaptatului in mod agresiv, cu etichetari ale mamelor care nu alapteaza din diverse motive, cu lauda de sine cat de mult a alaptat cutare mamica. Motivele "nealaptarii " sunt multe, uneori intr-adevar nejustificate, insa sunt si cazuri de natura medicala, a mamei sau copilului, si sunt cazuri in care lactatia chiar nu exista sau dureaza foarte putin...Si atunci de ce sa punem etichete si sa judecam? Spun asta pentru ca am dat peste astfel de "promovari " foarte agresive, care nu au nici o legatura cu realitatea, nu au rolul de a consilia mamele, ci doar de a le invinovati...e trist.
eu am o fetita de 2 anisori care inca mai vrea lapte de la san si nu stiu cum sa o fac sa nu mai vrea.....si cum sa fac sa nu mai am lapte dar fara sa iau pastile?
Am o fetita de 2 luni si jumatate pe care o alaptez. Pot sa va spun ca de putin timp am inceput sa simt si eu intr-adevar placere in timpul alaptarii pentru ca am avut probleme foarte mari cu sanii de la inceput. Am avut rani la ambii sani la mameloane, carne vie, daca ma credeti, si nu pot sa va spun prin ce chinuri treceam de fiecare data. Cand simteam ca se apropie ora de masa, mi se facea rau, ma lua cu lesin, asa dureri mari ce aveam. Dar multumesc lui D-zeu ca m-a ajutat sa trec peste perioada asta, dar si mie ca am avut atat de mare dorinta si nu am renuntat, desi am fost de foarte multe ori tentata sa renunt. Toata lumea m-a admirat ca am fost atat de rezistenta, desi nu mai eu stiu cum am trecut si nu le venea sa creada ca am putut sa trec prin asa mari dureri. Tot timpul ma gandeam ca trebuie sa-i dau copilului meu tot ce-i mai bun si ca trebuie sa trec prin orice ca sa-i fie bine pentru ca stiam cat de important este alaptatul. Am folosit tot felul de unguente, care m-au si ajutat, recunosc. In incheiere, vreau sa incurajez toate mamicile sa alapteze, pentru ca este cel mai important pentru copii lor si se creaza o legatura atat de frumoasa si de stransa intre mama si copil si indiferent ca au sau nu probleme la inceput cu alaptatul, sa nu renunte. Va multumesc.
✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. �ți mulțumim anticipat! ❣️
Ultimile 9 comentarii
Alaptatul a fost si este un cosmar si regret ca m-am inhămat la asa ceva. Acum are 13 luni si nu reusesc sa o ințarc. Lapte nu mai am dar ea suge puțin apoi musca mamelonul cu dintii . La inceput...primele 3 luni nu am dormit doua ore incheiate. Sugea si cate 3 ore . Eram praf. Dar pt că lua bine in greutate, totul era perfect, nu ? Nu conta ca ajunsesem la 48 kg la 1m60 inaltime. Ma clatinam de oboseala. Cand pediatra mi-a dat lapte praf sa-i dau, a fost o usurare ! In sfarsit am putut sa dorm noaptea doar cu 2 treziri. Marea mea prostie ca nu am ințărcat copilul atunci . Am continuat prosteste . Nu putem sa iesim nicaieri ca una doua vrea sa suga chiar daca e satula. Iar acum, c�nd laptele a secat, e mai rău. Musca si iar musca... Cam asta e cu miracolul alaptarii..
Eu imi aduc aminte cu horror de perioada de alaptare.Baietelul meu sugea foarte greu, il tineam la san cu orele.Spatele nu il simteam, nu aveam timp sa mananc, sa merg la wc, apoi mi-a ranit sanul de urlam cand il alaptam.Groaznic. Eram o mama care nu dormea, nu se odihnea, depresiva, plangeam. Si te gandesti, sunt momente unice, care trec. Pai daca sunt unice, sa fie fericite si pt mama ori mama trebuie tratata doar ca sursa de hrana si atat? Acu sunt insarcianata cu al doilea, e decis deja- nu alaptez.
unele refuza sa alapteze ca de... tb sa mearga in discoteci..alaptatul este o piedica, tb sa stai acasa sa fii responsabila... asa e mai simplu ca dupa ce nasti sa rogi medicul sa-ti de-a un tratament de oprire a laptelui matern.. e nasol sa stai sa te mulgi in cazul in care vrei sa pleci la discoteca sau sa-ti protejezi sanul sa nu curga secretie....
am 3 baieti, ultimul nascut de doua saptamani. va spun sincer ca, pana si in timpul primei sarcini, desi nu stiam cum e sa alaptezi, eu imi faceam griji in privinta asta si ma intrebam daca o sa pot sa fac asta, daca o sa-mi placa sau nu. nu mi-a placut. in primul rand, nu aveam lapte, copilul plangea intruna, asistentele insistau enervant de mult, imi trageau de sfarc de crapam de durere si...ATENTIE, nu ma lasau sa prepar lapte pentru copil!!!!!!!!! ASTA A FOST ACUM 7 ANI. Pana la urma, sotul meu mi-a adus de acasa sticluta sterilizata, apa fiarta si i-am facut si, ghiciti, copilul a dormit 4 ore fara sa se trezeasca, de ma ingrijoram; era si comic, ma intrebam ce are de doarme asa mult. dar el, bietul, dupa vreo 2 zile de plans intruna, cu stomacul gol, era epuizat fizic si, in cele din urma, satul si a dormit bustean. va spun drept ca de atunci, urasc alaptatul. m-am mai chinuit si acasa cam o luna, pentru ca ma simteam cumva vinovata, dar chiar nici nu aveam lapte, abia de storceam 20 ml. si cu cata chinuiala. apoi a crescut cu NAN. si aa, de la bun inceput, copilul a luat extrem de greu sanul,efectiv nu voia sa-l accepte. poate laptele nu avea un gust bun, nu stiu. in fine, a fost un chin.dupa 3 ani a urmat al doilea copil. cam la fel. pe parcursul sarcinii ma gandeam la alaptat, ca o sa-mi fie greu. am nascut, dar nu a mai fost asa ORIBIL, ca prima data, adica i-am dat colostrul, lapticul venise dar, din nou, foarte putin. iar ma simteam vinovata, dar il puneam intai la san, apoi ii dadeam sticluta sa ma conving. o lua toata. din fericire, nu au existat asistente TURBULENTE care sa abuzeze de pledoaria alaptatului, faceam ce aveam chef si inca o chestie faina, in hol, intr-un locsor amenajat, eram libere sa preparam lapte praf pentru copii, era si sterilizator, fierbator, tot ce ne trebuia si nimeni nu se lua de noi. a fost o relaxare pentru mine. acasa, i-am mai dat vreo luna de la san, dar o luna chinuita, era clar ca nu se satura, desi ii placea la san. prin urmare, laptele era tot mai putin si la un mom dat, dupa vreo 2 luni de la nastere, nu mai era deloc si am trecut pe lapte praf humana.acum, dupa 3 ani jumate, la al 3 lea copil, la fel in ce priveste grijile pe care mi le faceam din timpul sarcinii, stresul, repulsia fata de alaptat, psihic ma demoraliza. eram deja epuizata , nu am mai lucrat, am stat acasa cu copiii, am facut totul pentru ei, sa le fiu aproape si stiam ca daca voi avea lapte, voi fi nevoita sa nu ma dezlipesc de bebelus, ceea ce ma ingrozea. de data asta, pe la 7 luni si ceva, aveam lichid in sani si nu mi-a placut, ma gandeam ca ..voi avea lapte mai mult. si asa a fost :) am ceva laptic, chiar am. nu sa nu mai am ce face cu el, dar am. insa, NU-MI PLACE SA ALAPTEZ, MA EPUIZEAZA PSIHIC, fizic. oricum, m-am convins si de data asta ca nu se satura, orice ar spune unele mame. cand ii dau si lapte praf, se linisteste, adoarme (daca nu-l doare burtica). daca ramane cu ce ii dau de la san, e vesnic agitat, cata cu gura intruna, plus ca bea laptic din biberon si dupa ce stau cu el tolanita in pat, la san si cate o ora!!!!!!!!! deci stau, desi urasc asta, fac tot ce pot sa-i dau ce e mai bun, desi nu stiu cat o sa mai rezist prihic sau sa stau numai pe acasa, sau sa dau doar o fuga pe undeva ca bebele are nevoie de sanul meu...si trebuie sa ma intorc repejor acasa. nu-mi place ideea de a fi dependenta fara sa vreau de chestia asta, sa nu mai scap de el un an, doi. apreciez mamele care pot, care rezista, care simt un val asa de entuziasm pentru alaptare si fac din asta caz, dar altele poate nu pot, nu se simt atrase. si eu asa sunt, o recunosc. acum ii dau ce am, cat am din sentimentul de vinovatie, nu din placere. pentru mine e o usurare sa-i dau lapte praf, sa stiu ca e satul, stiu cat a mancat si ca 3 ore stau linistita, fac ALTCEVA, nu stau tolanita in pat, LA CERERE, cate o ora sa traga intruna de san. nu ca as avea ceva cu aspectul sanilor, ci pur si simplu ma oboseste si nu-mi place. pot pleca de acasa linistita, pot sa-l las cu altcineva , etc, sunt multe beneficii. nu vreau sa ma stric de cap alaptandul luni la rand, stand numai pe acasuca , stresata fiind ca vai, iar trebuie sa-l pun la san.deci, fiecare cum este construita.eu nu pot, nu ma atrage, nu-mi place.
Am o fetita de 1 an si 3 luni si incontinuu vrea san toata noaptea se trezeste pentru tzitzi si suge asa de mult incat simt o senzatie de ardere si simt ca nu-mai pot ii dau mancarica da ea prefera tzitzi cu chiu cu vai mananca nu stiu ce sa mai fac cu ea eu chiar mi-am dorit sa o alaptez si cred ca este de ajuns 1 an si 3 luni ! Imi puteti spune ce sa fac? Va multumesc !
Si eu sunt printre cele care si-au pus tot felul de intrebari si si-au facut griji in ceea ce priveste alaptatul. Si grijile s-au adeverit pentru ca nu posed niste sfarcuri suficient de proeminente pentru a putea fi cuprinse de gura copilului. Ca atare, am cautat solutii, nici nu mi-a trecut prin cap sa renunt. Am incercat cu acele sfarcuri de silicon, fara mare succes, cadeau mereu, copilul se enerva, ii era foame, asa ca am inceput sa ma mulg si sa-i dau din biberon, am preferat asta, nu am vrut sa las copilul sa-i fie foame si sa-l determin astfel sa fie mai hotarat sa traga la san, nu inteleg de ce trebuie sa supunem copii acestui stress in speranta ca va suge mai bine!?... Am facut si rani de la pompa de muls, dar tot nu am vrut sa renunt. Laptele meu nu era suficient cantitativ, asa ca a trebuit sa facem completare cu mutl blamatul lapte praf(chiar nu inteleg, de ce, uneori chiar este singura solutie de alimentare a unui sugar, din diverse motive, si medicale si de alta natura). Cu toata stradania mea, pana la urma pe la 4-5 luni, s-a oprit lactatia, asa ca am mers pe lapte praf mult si bine, la 5 luni jumatate am inceput diversificarea, care a decurs fara probleme. Atat cat a fost posibil, am hranit copilul cu laptele meu, indiferent prin ce metoda, am incercat, nu am nimic sa-mi reprosez. Copilul a fost hranit intotdeauna la cerere, a avut mereu programul lui dictat de organismul lui. Acum are 2 ani jumatate si nu e un copil bolnavicios, din contra, pana la varsta asta nu am fost nevoita sa-i dau vreodata antibiotice. A avut doar raceli usoare. Nu este adevarat ca acea legatura dintre mama si copil se stabileste datorita doar alaptatului, si cand este hranit cu biberonul tot la pieptul tau sta si tot acolo adoarme. Si nici faptul ca multe mame renunta la alaptat din comoditate nu este adevarat...numai cine a hranit copilul cu biberon stie cat munca in plus inseamna asta: cu sterilizatul(si a pompei de muls, acolo unde e cazul, dupa fiecare utilizare, normal), cu pregatirea biberoanelor permanent, eu noaptea, ma trezeam oricum inainte sa inceapa el sa planga, pentru ca trebuia sa ma mulg, deci e mult mai simplu si mai comod sa scoti sanul afara si sa-l dai copilului, as fi vrut sa-mi fie si mie asa simplu, dar n-a fost sa fie...stiu insa ca am facut tot ce am putut sa-i fie bine copilului.Nu sunt de acord cu promovarea alaptatului in mod agresiv, cu etichetari ale mamelor care nu alapteaza din diverse motive, cu lauda de sine cat de mult a alaptat cutare mamica. Motivele "nealaptarii " sunt multe, uneori intr-adevar nejustificate, insa sunt si cazuri de natura medicala, a mamei sau copilului, si sunt cazuri in care lactatia chiar nu exista sau dureaza foarte putin...Si atunci de ce sa punem etichete si sa judecam? Spun asta pentru ca am dat peste astfel de "promovari " foarte agresive, care nu au nici o legatura cu realitatea, nu au rolul de a consilia mamele, ci doar de a le invinovati...e trist.
Alaptatul la san trebuie sa dureze atita timp cit va face placere. Mai bine un biberon dat cu dragoste decit sanul cu stringere de inima.
eu am o fetita de 2 anisori care inca mai vrea lapte de la san si nu stiu cum sa o fac sa nu mai vrea.....si cum sa fac sa nu mai am lapte dar fara sa iau pastile?
Am o fetita de 2 luni si jumatate pe care o alaptez. Pot sa va spun ca de putin timp am inceput sa simt si eu intr-adevar placere in timpul alaptarii pentru ca am avut probleme foarte mari cu sanii de la inceput. Am avut rani la ambii sani la mameloane, carne vie, daca ma credeti, si nu pot sa va spun prin ce chinuri treceam de fiecare data. Cand simteam ca se apropie ora de masa, mi se facea rau, ma lua cu lesin, asa dureri mari ce aveam. Dar multumesc lui D-zeu ca m-a ajutat sa trec peste perioada asta, dar si mie ca am avut atat de mare dorinta si nu am renuntat, desi am fost de foarte multe ori tentata sa renunt. Toata lumea m-a admirat ca am fost atat de rezistenta, desi nu mai eu stiu cum am trecut si nu le venea sa creada ca am putut sa trec prin asa mari dureri. Tot timpul ma gandeam ca trebuie sa-i dau copilului meu tot ce-i mai bun si ca trebuie sa trec prin orice ca sa-i fie bine pentru ca stiam cat de important este alaptatul. Am folosit tot felul de unguente, care m-au si ajutat, recunosc. In incheiere, vreau sa incurajez toate mamicile sa alapteze, pentru ca este cel mai important pentru copii lor si se creaza o legatura atat de frumoasa si de stransa intre mama si copil si indiferent ca au sau nu probleme la inceput cu alaptatul, sa nu renunte. Va multumesc.
Scrie un comentariu