Confesiunile unei mame de băiat - lista mea de principii | Comentarii articol
21/6/2018
Comenteaza / Pune o intrebare
✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. �ți mulțumim anticipat! ❣️
Subiecte tratate:
Tema:
Ultimile 12 comentarii
Al meu se pregateste sa zboare din cuib ( merge la facultate).... eu ,, i-am cumparat biletul,,...in toti acesti ani, am fost o echipa grozava ( asa zice el)...deja sufar de,,,sindromul cuibului gol,, dar o sa treaca.... Bucurati-va de ei si le fiti alaturi mereu ,ca tare repede mai cresc ! ( v-am citit cu mare drag,ma bucur ca v-am descoperit )
usor de spus, greu de infaptuit ! Spui ca ai sa-l lasi sa zboare din cuib si ai sa-l incurajezi sa o faca ; dupa care ai sa plangi in fiecare dimineata cand vei realiza ca a plecat si nu mai e langa tine ! Nu te poti pregati pentru asta , mai bine nu te mai gandi la ce va fi si traieste clipa .Daca viitoarea nora va " corespunde " iti va fi usor sa o iubesti; dar daca e genul pe care nu-l poti accepta, cum o vei iubi "la comanda " ? Ai reusit sa-ti iubesti soacra ? atunci poate vei reusi si cu nora... Singurul principiu realist ar fi sa-l ajuti mereu, indiferent daca-ti plac sau nu deciziile lui si sa-i spui ca-l iubesti neconditionat.
sunt mamica de baiat si are 4ani dar imi place sa il las mai liber si sa il fac sa invete din greseli,exact asa cum mau lasat ai mei dat fiind ca am fost singura la parintii si unica nepoata la bunicii,dar imi respect parintii la fel si bunicii.Desi sunt matura si la casa mea tot mai apelez la parintii sa ma ajute,asa simt ca sunt inca copil cat ei sunt in viata,am vazut mai sus un com care ma lasat fara cuvinte si ma indemnat sa scriu.In urma cu cativa ani miam pierdut bunicul din partea mamei si inca ii simt lipsa deoarece ma crescut si mia daruit tot ce a avut mai bun,consider in continuare ca oricat de independenti am fii pe toate planurile din cand in cand sa mai apelam si la parintii si la bunicii ca sa simta ca inca sunt utilii si inca importantii in viata noastra........!
Am sa te las sa fii TU pentru ca Eu n-am fost EU cand a trebuit...
Am sa te iubesc la fel de mult ca acum orice ai face, chiar si atunci cand o sa ma ranesti! Intotdeauna am fost un pic cam tirana cu parintii mei. De cand mi-am castigat independenta financiara nu de putine ori i-am ranit aratandu-le ca nu mai am nevoie de ei, ca ma simt superioara din toate punctele de vedere. La fel a facut si fratele meu mai mare. Poate au fost reactii la toate frustrarile acumulate de-a lungul anilor datorita restrictiilor pe care ni le-au impus si promisiunilor pe care nu si le-au indeplinit. Acum sunt mamica de baietel de trei saptamani. Sunt foarte obosita, nu am timp sa dorm mai mult de 2-3 ore pe noapte, mi-e foame, sunt foarte stresata, ma doare operatia de cezariana dar cand codrut are nevoie de mine imi trec toate. Asa cum spui si tu, imi iubesc copilul mai mult ca viata si stiu ca asta nu o sa se schimbe niciodata orice ar face, oricati ani ar avea!
Si mie mi-au dat lacrimile(tocmai azi cand m-am machiat si eu :). ) Eu am 3 baieti. Nu stiu cum voi fi ca soacra , dar sigur nu voi fi sufocanta. Stiu ca il voi sprijini in tot CEEA ce va vrea sa faca. Nu il voi
Si eu sunt mama a 2 baieti unul de 13 ani iar celalalt de 7 ani si sunt tare mandra de ei de tot ceea ce tine de iei . Sunt o mama fericita si implinita alaturi de ei si de sotul meu , ei sunt cea mai mare avere pe care o am alta nu imi mai trebuie . Daca ei sunt bine atunci si noi asuntem bine ajutandu-i sa devina cineva in viata . Mame de baieti sau fete fiti mandre de averile pe care le avem adica copiii.
M-au impresionat pana la lacrimi cuvintele tale. Si eu sunt mama de baiat( are doar 4 luni) si deja ma surprind cazand adesea pe ganduri: oare care va fi atitudinea potrivita cand va face o boacana? Sa-l cert sau sa-i explic frumos unde a gresit? Mi-e teama ca indiferent de conduita mea reprosurile de mai tarziu sunt inevitabile.De un singur lucru sunt insa foarte sigura: il iubesc si vreau sa-l fac sa simta asta incercand sa-i respect personalitatea. Pana la urma,dragostea parintilor este cel mai de pret simtamant.Din ea se naste increderea in sine, curajul si optimismul.Nu poti astepta respect si iubire de la un copil pe care nu l-ai respectat si iubit la randul tau.
Mie nu mi se pare, din ce scrii tu, ca ai o iubire posesiva fata de copil, ci mai degraba ai o iubire PARTICIPATIVA.Dragostea posesiva nici poate fi indicata pentru nimeni. Posesia asupra unei persoane poate avea efecte negative asupra dezvoltarii ca individ.Orice copil se hraneste material si spiritual cu ceea ce ii ofera parintele, de aceea trebuie sa avem grija ca acesta hrana sa fie una sanatoasa si in favoarea educatiei lui, in favoare dezvoltarii lui emotionale.Tot ce se afla in jurul unui copil are influenta asupra actiunilor pe care le va lua. De aceea tot timpul trebuie sa avem grija ce anume se afla in jurul lui, fie ca este parinte, persoana oarecare sau anturaj.Ar fi bine sa ii invatam pe copii cum vor putea alege singuri ceea ce este bun, benefic dezvoltarii si progresului ca individ. Este foarte important sa ii invatam cum sa relationeze, reactioneze, controleze reactiile, emotiile in relatia sa cu cei din jur si propria persoana, zic eu.Deci, participa in continuare la educatia lui fara sa ii ingradesti cumva gandirea proprie, fara sa ii impui insa ca si el sa gandeasca ca tine. Atunci da, ai fi posesiva.
Am avut surpriza sa descopar ca fiul meu poate fi si altfel decat este cand suntem impreuna: uimitor lucru la numai 2 ani si ceva, nu? L-am observat de la distanta cum socializa, si mi-am dat seama ca eu doar i-am dat viata, dar viata ii apartine in totalitate, nu am niciun drept asupra lui. Fata de mine va fi mereu copilul meu, dar trebuie sa accept ca are propriul mod de manifestare pentru altii, pentru altii va fi el - o persoana, si nu el - copilul meu. Va trebui sa accept toate astea si sa nu devin sufocanta, sa il las sa inteleaga ca pentru mine este in continuare copilasul meu, dar ca totusi il percep si eu ca pe un individ cu trairi proprii, sa ii vad si eu defectele si calitatile asa cum i le vad ceilalti. Numai asa voi putea avea o relatie sincera si de prietenie cu el, pe langa cea de mama-fiu.
Buna seara,Frumos articol!....Am cazut pe ganduri...., am lacrimat.. si ....Bucurati-va de copiii vostri, de fiecare clipa, de fiecare zambet, de fiecare gest..., chiar si de lacrimi si criza de furie. Hraniti-va cu zambetul si bucuria lor. Peste ani raman doar amintirile si bucuria ca ati crescut copii buni. Copilul este oglinda parintelui. Imi cer scuze ca intervin ( nu sunt de varsta voastra) si va stric bucuria, voua mamicilor de bebelusi sau de copii mai maricei. Eu... am fost mama de BAIAT. Doar 18 ANI si jumatate si de 6 ani am ramas cu amintirile. Nu doresc nici unei mame sa ajunga
Mi-au dat lacrimile... Si eu sunt tot mama de baiat, al meu are insa numai 1 an si 7 luni. Si deja ma dor toate lucrurile astea :) Si eu mi-am facut aproape toate aceste promisiuni (mai putin clatitele cu nutela, ca de-alea nu mananca inca si nu stiu daca-i vor placea). Mi-am mai promis ca nu-l voi judeca niciodata si-l voi sustine mai presus de canoane si prejudecati. Te pup
Scrie un comentariu