 In sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe se
discuta cu sinceritate despre viata in voi. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special v eti gasi intotdeauna
intelegere.
Il iubesc din tot sufletul! Am fost impreuna mai bine de patru ani, patru ani
minunati... Nu mi-a vorbit niciodata urat, nu s-a imbatat niciodata, nu a umblat
dupa altele, a fost un partener ideal. Anul trecut, in noiembrie, ne-am logoditi
fata preotului, dar acum el nu mai vrea sa fie cu mine... De ce? Pentru ca asa
vrea el... Pentru ca nu mai stie ce simte pentru mine... Pentru ca are nevoie de
o pauza lunga, sa se regaseasca... Pentru ca s-a lansat in afaceri si asta ii
ocupa tot timpul... Faptul ca avem un copil impreuna, in varsta de 6 luni, nu
pare un motiv suficient ca sa lupte sa ne salvam relatia...
Apoi a continuat: "degeaba iti zic ca nu am nimic cu ea, orice ti-as spune, tu nu ma crezi"... I-am zis sa se mute in alta parte, pentru ca mai suport sa ma minta si sa-si bata joc de sentimentele mele. Pentru
ca era a nu stiu cata dovada ca lui ii sta mintea la alta, a nu stiu cata ora
cand imi dadea motive sa fiu geloasa... Iar el, inainte sa plece la serviu, m-a
intrebat atat, de parca l-ar fi apasat o vina pe suflet: "Iau ceva (n.r. de
mancare) pentru diseara?" Am depasit demult pragul disperarii. Nu va pot descrie starea in care ma aflu! Sunt cumva... suspendata! Ma asez in genunchi in fiecare zi, in fata icoanelor, cu o carte de rugaciuni in maini si plang! Mi-e groaza de ce urmeaza sa se intample, de reactiile pe care le pot avea... Asa ca nu imi ramane decat sa ma rog! Si sa sper! De ce mai sper? O sa vi se para ciudat, dar undeva, in adancul sufletului, ceva imi spune sa nu renunt la lupta. Sambata i-am propus in final sa ramanen prieteni buni, pentru ca m-am saturat sa ne certam. El se poarta frumos cu mine, eu ma port frumos cu el. In plus, avem un copil impreuna, care trebuie sa fie mandru de noi! Gresesc? Nu stiu... Dar imi este clar ca si el s-a saturat... de certuri...Mi-am pierdut logodnicul, nu vreau sa imi pierd si cel mai bun prieten! Duminica mi-a pus in brate, zambind, o cutie cu un robot de bucatarie. "Sa nu te mai vad ca toci cu furculita!" L-am luat in brate si l-am pupat pe obraji. "Multumesc!" Poate unele dintre voi poate ati trecut printr-o situatie asemanatoare... poate aveti o alta parere... Mi-ar prinde bine o opinie sincera. Va imbratisez! autor: serendipindity ************************
Eu sincer nu stiu cum esti in stare psihic sa stai cu el in aceeasi casa. Eu i-as fi spus clar sa se mute daca nu mai are chef sa fie cu mine pentru ca e prea dureros. Mi-e mila de tine de cat suferi si imi imaginez ce cumplit trebuie sa fie. Acum un an si ceva, am avut o criza cu sotul meu si practic 2 luni nu am vorbit deloc (decat strictul necesar), dormeam separat. Imi amintesc ca eram pe punctul sa innebunesc pentru ca normal ca il iubeam dar aveam amandoi orgolii. Eu iti sugerez cu toata puterea sa ii spui sa se mute. Odata mutat, nu il vei mai vedea zilnic, nu va mai trebui sa te intrebe ce sa cumpere de mancare pt diseara si tu sa consideri asta ca pe un mic semn pozitiv de afectiune - si astfel isi umplii inima de sperante false. Toata aceasta situatie poate avea serioase efecte psihice pt tine si nu uita ca ai un copil de crescut care nevoie de tine. Trebuie sa te schimbi radical, sa il dai afara din casa, aranjeaza ore de vizita la copil, aranjeaza-te, simta-te bine cu un pahar de vin si un film bun. Parintii de pot ajuta sa tina copilul pt un weekend de exemplu? Du-te undeva un weekend, fa-ti cadou o mica placere. Crede-ma ca exista viata dupa despartiri dureroase, dar trebuie sa incepi sa te gandesti la tine si la ce vrei tu. Mult succes iti doresc si am sa urmaresc evolutia povestii tale! autor: hanna10 ************************
SI eu sunt de acord cu ce au scris fetele mai sus; cel mai bine ar fi sa plece altundeva, macar pentru o vreme. Eu am locuit vreo 5 luni cu un fost prieten dupa ce il parasisem eu, si pe zi ce trece imi devenea mai nesuferit, ii observam doar defectele...Nu zic ca asta e si cazul vostru, insa sunt sigura ca nici tu nu ai mai fi atat de stresata daca el nu ar fi in zona, si el, mai mult ca sigur, ar deveni curios sa te vada, poate i se va face dor...Oricum, pana la urma faci cum crezi tu ca e mai bine... Da, Iustin are nevoie de ambii parinti, insa trebuie sa ii si simta ok, calmi, relaxati...mai bine sa va vedeti undeva in parc, sau la un restaurant, cu totii...decat sa simta tensiunea din casa... Te cred ca ti-e greu..nici nu ai avea cum sa simti altfel, dar, ma repet, in acest momen important e Iustin si modul in care el va fi/sau nu, in cazul ideal, afectat de relatia voastra. NU stiu daca sunt coerenta... autor: Noe ***************************
Eu daca m-as fi intors in timp si as fi iar in aceasta situatie (in care esti si tu) m-as preocupa de mine si de copilasul meu fara a fi tafnoasa cu tatal tot timpul, dimpotriva l-as trata ca pe un prieten apropiat, m-as ingriji, as iesi in oras binenteles ca atunci cand as iesi cu prietenii (chit ca tu de fapt te duci doar sa iei o gura de aer in parc singura) l-as ruga pe el sa stea cu copilul, astfel s-ar creea o legatura intre ei iar pe tine te va revedea in vechia postura, cea de femeie ingrijita si atractiva nu numai in cea de mama obosita si delasata (nu neaparat ca ai fi insa am fost si eu in situatia in care nu am stiut ce e ala machiaj si sa arat bine avand bebe nou nascut). Din ce ai povestit e posibil sa fie atras de alta femeie insa nu uita ca pe tine te-a iubit (si probabil inca te mai iubeste) si cu tine a ales sa aiba un bebe, insa sunt sigura ca l-au afectat si s-a simtit neglijat de schimbari. Lasa-l sa creada ca are de ales (intre a fi familist sau nu) iar tu arata-i ce norocos este sa aiba un bebe scump si o iubita asa intelegatoare. O sa ii treaca visele la alta cand te va redescoperi pe tine. E greu insa nu imposibil. Succes si sa ne mai scrii cum decurg lucrurile. autor:Luna1 ********************************* Urmariti discutia si scrieti-va parerea la acest topic >> Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007 Forumuri recomandate:
| ||
 |
Si eu am
trecut printr-o despartire foarte dureroasa, dupa 7 ani de stat cu acel tip si
dupa ce am crescut impreuna, aveam aceiasi prieteni, toata viata noastra se
invartea in jurul celuilalt. Dupa ce ne-am despartit, eu am plecat imediat
pentru 6 luni la sora mea care locuia atunci in Spania cu sotul ei. A trebuit sa
fiu cat mai departe de el, am rupt orice legatura (desi si noi eram cei mai buni
prieteni), dar nu cred ca as fi suportat sa il vad, sa vorbesc cu el sau sa il
vad cu alta. Dupa ce m-am vindecat, am reinceput sa vorbim si sa fim amici ca pe
vremuri.