 In sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe se
discuta cu sinceritate despre viata in voi. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna
intelegere.
In urma cu 9 ani,l-am cunoscut pe sotul meu...
Pentru mine a fost dragoste la prima vedere,desi aveam deja 29ani,si atunci
credeam ca si pentru el a fost la fel...A urmat o prietenie frumoasa, la 3 ani
nunta, iar la inca unul am nascut un baietel. Viata noastra impreuna urma
fagasul multor cupluri...,cu momente frumoase, dar si cu inerentele problemute
ce apar in viata de cuplu...
Ne mai doream un copil, dar pentru ca prima sarcina o avusesem la 33ani, si
nu a fost tocmai usoara, am hotarat, dupa ce am luat in calcul toate variantele,
sa adoptam o fetita. Am demarat hartiile.
|
Dar viata iti da palme atunci cand nu te astepti...Nu terminaseram
toate etapele, cand puiutul nostru ne-a parasit, la doar 2ani jumatate, in
urma unui stupid accident de circulatie...
Nu stiu cum am trecut peste acele clipe, nu stiu cum am avut curajul sa
ne continuam viata...Ne-am sustinut reciproc, si am reusit sa adoptam
fetita pe care ne-o doriseram si inainte...
Iar in luna in care a pasit in casa noastra, am ramas
insarcinata...
Pentru ca ne doriseram intotdeauna 2 copii minim,am hotarat ca merita
sa incercam. Ei, si s-a nascut si baietelul, exact in ziua in care la
tribunal se definitiva adoptia... |
Ultimele 9 dosare
intime din dulap
|
Toata viata mea, de fapt a familiei, parea sa intre pe un fagas mai mult
decat normal. Aveam amandoi pentru cine sa lupatm, pentru cine sa luam viata in
piept...Paream o familie relativ fericita, caci in sufletul nostru va ramane
mereu si primul copilas...
Am avut momente bune, si mici scantei,dar mie mi se pareau normale. Aveam
langa mine, asa credeam eu, un sot iubitor, un tata la fel de iubitor,ce mai, un
partener responsabil...Omul langa care credeam ca voi imbatrani, cu care ne vom
creste copilasii...un sot ideal, as fi zis atunci...
Dar a venit si acea zi fatidica...Ziua in care, in urma sfaturilor
doctorilor, a trebuit sa plec cu copiii la tratament la salina...Iar el nu putea
veni, caci era omul de baza pentru finisajele ce se faceau in casa in care urma
sa ne mutam la sfarsitul lunii august.
Si am plecat cu copii 2 saptamani la Praid...Vorbeam la telefon de mai multe
ori pe zi. Totul parea mai mult decat normal.
Ei, dar la intoarcere..., nimic
nu a mai fost la fel...Parea sa nu ii mai convina nimic, parea sa imi vada doar
defectele, ca duminica, sa imi spuna detasat, ca si cand ar fi spus ca merge
dupa paine, ca vrea sa divorteze...
Omul atat de iubitor, de familist, de fericit de dinainte, voia
libertate...Pe care nu o poate avea in postura in care este...2 saptamani de
libertate...Zicea ca nu ma mai iubeste, dar si ca nu iubeste pe altcineva...
Nu pot sa zic..., se"gandeste" la copii...Vom avea locuinta noastra, si
"ajutorul" lui... Dar nu vor mai avea 2 parinti...Si nimic nu pare sa ii schimbe
hotararea...Am incercat toate variantele de discutie,dar e inflexibil...Si nici
nu are pe altcineva...,cel putin asa sustine,si as vrea sa il cred...
Nu stiu daca astept vreun sfat..., cred ca am vrut sa imi vars doar
oful...
Sunt suparata pe mine, in primul rand...,pentru ca am primit lovitura
sub centura la care nu m-as fi asteptat niciodata...
Imi e frica de viata pe
care o vom avea doar noi 3...Am fost,si sunt capabila sa ma descurc,sa fiu chiar
independenta...,dar ma gandesc la puiutii mei care au nevoie de amandoi...
Toata viata e o continua speranta...
autor: cmirela35
- membra a
clubului Desprecopii.com - urmariti reactiile la acest topic aici >>
Toate
drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
************************
 In primul rand primeste o imbratisare din partea
mea!
Imi pare nespus de rau ca ti se intampla asa ceva... si eu sunt
casatorita, nu avem copii inca, dar as fi distrusa sa mi se intample asa!
Vreau doar sa iti spun ca eu cred ca Dumnezeu ne intareste si ne ajuta sa
trecem prin toate greutatile vietii...iar tu, avand puiutzii langa tine, vei
iesi invingatoare din lupta asta.
Lui ii va parea rau, la un moment dat... va
depinde de tine atunci daca vei putea/vrea sa il primesti inapoi.
/
autor: Gabitza1977
************************
Mirela, sigur s-a
intamplat ceva cu relatia voastra , fara sa-ti dai tu seama.Trebuie sa existe o
explicatie pt tot ce face.Gandeste-te la ce ati facut , imposibil sa fie o
reactie de moment.
SI inca o intrebare, voi in afara ca va ocupati de copii,
mai aveti timp si pt voi? Aveti cu cine sa lasati, o data pe saptamna de
exemplu, copiii ca sa faceti o plimbare numai voi doi sau sa iesiti la un
restaurant , sau sa va vedeti cu prietenii?
/ autor: acina
***************************
Nu cred ca este o solutie
buna sa pleci. Adica este riscanta. Poate sa provoace o reactie exact contrara.
In loc sa aplaneze cred ca va acutiza problemele.
Eu in locul tau daca as fi
cred ca as planifica mult mai precis viata comuna sub toate aspectele ei. De al
copii, la viat de familie in general, la sarcini si rpobleme de rezolvat, as
incerca sa echilibrez relatia sub toate aspectele si ca si obligatii cat si ca
si beneficii. Daca vei fi calma, clara decisa in ceea ce doresti, daca vei
discuta deschis fara lamentari dar si fara retineri exista sansa ca lucrurile sa
revina pe fagasul dorit. A fugi nu este o solutie. Daca este un om de caracter
te va aprecia infinit mai mult pentru felul tau de a fi de a pune problema de a
propune si de a solutiona. Daca insa nu este acest gen de om cred ca nu aveti
acelasi drum. Am sa mai recitesc ceea ce scrii si am sa ma gandesc la ceea ce
vei scrie.
/ autor: marius
*********************************
Mirela, 1.000 de puncte pentru felul cum reactionezi si gandesti. De fapt
... dupa ce ai trecut prin moartea propriului puiutz - cred si eu ca perceptia
si masura reactiilor ti s-au modificat dramatic. Deja ai trecut prin tot ce
putea fi mai rau ...
Si acum spun si eu: CEVA S-A INTAMPLAT. Afla ce,
chiar daca nu poti schimba nimic. Pentru mine a fost mereu f f important sa stiu
ce s-a intamplat, sa inteleg chiar daca nu pot schimba. Asta ca sa pot pleca mai
departe.
Mi se pare teribil ca el sa abandoneze tot, acum cand aveti
puiutzul vostru. Mirela, voi ati trecut impreuna prin momente de care sa
fereasca DD pe toata lumea ... Cum ati trecut prin ele? Poate ca nu ati avut
timp sa jeliti suficient ... Ati fost la vreun psholog dupa ce v-a murit
puiutzul???
TREBUIE sa-ti spuna ce se intampla cu el. Spunei ca nu
vrei sa-l opresti, ca il iubesti si il lasi sa se duca unde il trage inima /
frustrarea / spaima ... ce l-o mana. Dar ca esti prietena lui si vrei sa stii
ce-i cu el.
/autor:
ileanna
*********************************
Urmariti discutia si scrieti-va parerea la acest topic >>
Toate
drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
Forumuri recomandate:
 Forum
General
Discutii despre aproape orice. Aici este punctul de intilnire si de
plecare catre discutii specializate.
 Parintii intreaba, parintii
raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune
intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere
noaptea lapte?)
 Femina Intim
...
Intre noi femeile. Cosmetice, diete, tampoane, dileme
intime.
|
