....Am atatea pe suflet ca nici nu stiu cu ce sa incep,...servici... bebe..., hm nici nu stiu. Un nod mare in gat si...o lacrima si inca una se prelinge pe obraz,si intrebari in minte,de fapt doar una repetata la infinit``de ce``,de ce``-de ce tot incerc sa avansez dar desi am studii, muncesc si ma descurc nu sunt luata in calcul ci...mai trebuie sa mai astept un pic si inca un pic si inca un pic pt ca nu am``spate`` si acum trebuie avansat cutare sau cutare si acest pic a devenit ... imens. Iar eu m-am SATURAT asa incat va trebui sa plec sa o iau de la capat la alt loc de munca unde poate voi fi luata in calcul (pt ca nu mai pot astepta la infinit) dar gata cu munca, cea mai mare durere este ca nu am un bebe...
Stau si ma gandesc ca poate Doamne Doamne vrea sa ma pedepseasca pt ca nu vroiam cu nici un chip sa raman acum cativa ani ma gandeam ca trebuie sa-mi termin facultatea, sa-mi gasesc de munca, sa fac ceva vechime si apoi bebe dar cand a venit``apoi``... Am mai zis ca poate de la problemele mele de sanatate am avut ovare polichistice, un chist pe ovarul drept, anexita,am si mastoza fibrochistica - am facut o mie si una de tratamente si am zis gata dupa asta raman, hai ca dupa asta sigur dar nu a fost asa. Dupa tratamente si tratamente atat naturiste cat si medicamentoase am ramas doar cu mastoza si totusi nu raman. AM facut si monitorizari si totusi...toti medicii imi spun ca nu cred ca are de ce sa fie probleme ca sunt tanara (am 28 de ani) nu am avut avorturi,unii imi spun sa mai incerc dar sa nu mai fiu asa stresata (of ce legatura o avea stresu` cu bb-da ma rog), altii ca ar trebuii sa fac histero iar eu parca m-am saturat de mers la medici, de facut tratamente si nici nu mai am incredere ca se poate rezolva ceva, pur si simplu as vrea sa se intample o minune desi incet incet speranta incepe sa moara,chiar mi-am propus sa incerc sa ma impac cu gandul ca nu voi avea bb niciodata dar samburele de speranta care a mai ras nu-mi da pace. Am tot cazut in deznadejde pana la maxim apoi m-am ridicat dar acum am obosit
sau mi-e frica sa-mi mai fac curaj sa mai sper sa mai merg la medic iar si iar.
Ma gandesc ca in momentele astea sper sa nu ma vada Doamne Doamne pentru ca ar
trebui sa fiu multumita ca sunt bine, ca am ce manca unde sta etc....dar
sufletului ce sa-i fac? sa nu mai doara asa tare?...si o lacrima...si inca
una.. de ati stii cate planuri am in cap legate de bebe dar..gata ca deja sunt
haotica.... autor: ANKUTZA79, membra a comunitatii
Desprecopii.com| | ||
 |