In sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe se
discuta cu sinceritate despre viata in voi. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna
intelegere.
Ne cunoastem de 10 ani, timp de 6 ani am fost cei mai buni prieteni dupa care
ne-am indragostit irecuperabil. La un moment dat m-am simtit tare pacalita,
deoarece, iubitul meu de azi nu seamana deloc cu prietenul meu cel mai bun
de-acum 5 ani. S-a schimbat radical sau nu l-am cunoscut niciodata cu
adevarat...
Suntem doi oameni total diferiti si totusi asemanatori (culmea, semanam
foarte mult fizic). Problemele apar unde suntem diferiti; din pacate avem
principii de viata diferite (mai putin cele legate de cum ar trebui sa fie o
relatie-din fericire-unde suntem total de-acord), dar total diferite, avem in
general gusturi diferite, pasiuni diferite (mie imi place sa calatoresc, sa
citesc, sa merg la teatru, film, sunt pasionata de politica, imi plac animalele
la nebunie- lui nu, lui ii plac jocurile pe computer, fotbalul, nu suporta
politica, e super comod, abia il scot din casa), eu ador sa dansez, pe el abia
il misc de la masa si il conving intr-un final , tragand de el la greu
(prietenii lui mi-au spus mereu ca numai in prezenta mea l-au vazut dansand).
Eu urasc viteza, el este innbunit dupa ea...si credeti-ma lista poate
continua la nesfarsit. Va dati seama ca din atatea nepotriviri ies o
gramada de scantei, ne certam relativ des, dar ne impacam nebuneste si
parca ne iubim si mai mult pe urma.
E adevarat si recunosc cinstit ca el este capabil de mai multe
compromisuri decat mine si face eforturi mari ca totul sa mearga ok.
Altadata o da cu bata in balta si rabufneste. Pe de alta parte si eu am
devenit mai toleranta si ma straduiesc cat pot de tare ca relatia sa
mearga bine pana in momentul in care se intampla ceva si ajung ca si el la
rabufnire.
Una peste alta, am ajuns la un echilibru (fragil) pe care incercam din
rasputeri sa il mentinem.
V-am prezentat cadrul general, acum sa trec la subiect. Ca de obicei am
ajuns la o situatie in care ne confruntam diferentele. Eu simt ca am ajuns
in stadiul in care vreau ceva mai mult. Vreau o familie, vreau un copil,
simt nevoia ca am ajuns la acel punct al vietii.
Deocamdata nici nu stam impreuna deoarece locuim gard langa gard si
recunosc ca e confortabil asa. Si mie imi e greu sa ma desprind de familie
si lui ii e...dormim cand la mine, cand la el (mai mult la el)mancam cand
la mine cand la el (mai mult la mine). |
Ultimele 11 dosare
intime din dulap
Toate dosarele intime
>>
Comunitate - Forum
recomandat
In unul sau in
doi... mergem mai departe! Probleme cu casnicia, suport, incurajari, pareri ... nu ezitati
si usurati-va gandurile
aici! |
Eu nu m-as muta la el, nici el nu ar putea sa se mute la mine-solutia ar fi
sa ne mutam cu chirie. Foarte teoretic ne permitem financiar, dar vis-a-vis de
situatia in care ne aflam, pare un efort f mare. Pe mine ma sperie intr-o
oarecare masura ( nu stiu cum as putea face fata ) dar sunt dispusa sa incerc.
Si pe el il sperie si tot tinde sa amane acest lucru.
Mentionez ca amandoi avem 28 de ani si recunosc suntem complet imaturi din
punct de vedere al unei relatii. Eu ma straduiesc macar si nu doar ca ma
straduiesc, simt ca vreau si trebuie sa fac acest pas. El nu .
La capitolul copii-Vaiii, eu imi doresc enorm de mult si abia astept acel
moment (desi repet, nu stiu cum o sa ma descurc, dar nu s-a nascut nimeni
invatat) pe el il enerveaza ideea. Lui nici animalutele nu-i plac (desi nu m-am
prins nicio secunda pe vremea cand eram prietenii cei mai buni si mergea cu mine
non-stop la cate o clinica veterinara cu catei si pisici pe care ii gaseam cu
diverse probleme).
Deci ne aflam intr-un impas si nu stiu ce ar trebui sa fac. Eu vreau si sunt
si pregatita sa merg mai departe in relatia noastra- el nu-desi imi spune ca
sunt dragostea vietii lui si cu mine vrea sa fie, bla, bla. Ce ma sperie cel
mai tare e reactia lui vis-a-vis de un copil, ca i se par enervanti si ca nu ii
suporta cand plang etc. Inteleg eu ca nu e pregatit, dar una peste alta
chiar nu se da in vant dupa copii, iar eu ii ador si asta nu mai
inteleg. Intr-un final mi-a zis, ca daca eu tin neaaparat facem si pasul
urmator, mutat impreuna, copii si restul...dar a sunat cum nu ar trebui sa
sune.
Nu asa mi-am imaginat situatia, din contra. Sunt tare suparata si probabil nu
am fost foarte coerenta, sper sa intelegeti in mare ce v-am povestit si va
rog...am mare nevoie de niste pareri din afara.
si sa o luam de la inceput, l-am crezut...ce greseala imensa!
autor: Vidra- membra a clubului
Desprecopii.com - urmariti reactiile la acest topic aici >> Toate
drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
************************
Vidra, am citit cu atentie
subiectul tau...si ce povestesti tu..nu e deloc strain pentru mine...asa ca iti
voi spune parerea mea directa: O astfel de relatie intre doi oameni...ce au
preocupari..pasiuni...pareri...dorinte si prioritati diferite....nu poate fi o
relatie buna pt nici unul dintre ei..mereu vor exista nemultumiri deoparte si de
alta...compromisuri prea mari...frustari...si astfel 2 oameni nu pot fi
fericiti...ci doar chinuiti. Ii poti gasi desigur luptand pt fericirea lor...dar
sansa ca aceasta sa fie asa cum ar trebui e f mica. Daca ai posibilitate sa
alegi inca...trebuie sa te gandesti f bine..pentru ca fraze de genul "tu esti
iubirea mea!"..eu chiar le consider bla bla bla...si cu timpul nu vor mai avea
nici o importanta si doar diferenta dintre cei doi se va vedea...si
accentua. Desigur ca poate exista si o mare dorinta de a face fiecare ce
poate sa fie bine! Puteti incerca...dar eu personal vad o sansa f mica ca sa
formati un cuplu fericit in timp...poate doar o relatie inerta...cum sunt f
multe in ziua de azi!
Depinde ce-ti doresti....Gandeste in
perspectiva... / autor: diciu
************************
stii, e bine ca realizezi asta acum si nu dupa vreo 2-3 ani de casnicie
si tot atitia copii. Asta iti spune cineva care l-a iubit, l-a luat (ma rog,
si el m-a luat ) - si dupa aia, ups, stai ca n-am stiut ca:
- el e
obisnuit cu nspe feluri de mincare gatite zilnic, io urasc sa gatesc.
-
isi lasa ciorapii in mijlocul casei, eu nu string dupa el. Nici el nu stringe
dupa el.
- horror, eu muncesc si castig mai mult, asa ca el e complexat
si sta in vf. patului pe kestia asta.
- nu ma ajuta. Cu nimic. Problemele
mele sint "ale mele".
- nu imi plac prietenii lui
- nu ii plac
prietenii mei
- familiile nu se inteleg, nici intre ele, nici cu "noii
intrusi"
- vrea altceva de la viata, adica nimic in afara de un film bun
si un copan.
- eu vreau mashina, scandal ca din banii aia puteam sa traim
cinci ani... prin fotosinteza
- el n-are dorinte, idealuri, perspective,
eu sint prea "fitzoasa" pentru gustul lui. Vrea o basma tacuta care sa ii
gateasca. Nu nevasta cu pretentii. Ce-i aia....
- are conceptii misogine,
e purtator de ceva in plus, iar eu am fost crescuta fara sa cred ca am vreun
handicap sau vreo obligatie in plus, fiind femeie. So, discutii de suprematie:
el e barbat, deci el e seful, implicit merita respectul meu total. Pentru ca nu
face nimic. Asa. De la sine. Wrong. Respectul se castiga.
- descopar
ca nu e multumit nici de cum arat, nici de cum ma port, sintem tot timpul in
contradctie, si evident ca el are dreptatea absoluta. Asa ca nu face decit sa
imi dea in cap, noroc ca increderea mea in mine nu e prea
subminabila.
Si tot asa. Si ne iubim. Dar de la un punct
incolo, nu prea mai conteaza, si nu prea mai ajuta. Eu ajung acasa, il
gasesc uitindu-se la televizor, ma duc si imi culc copilul, il gasesc tot
uitindu-se la televizor. Intru pe net, bantui un pic, dl. se uita la televizor.
Ii spun noapte buna, imi spune noapte buna, s-a terminat filmul, intra el pe
net. Dimineata nu ne intersectam, pentru ca doarme.
Cam asta e viata
impreuna, atunci cind nu ne certam - adica in momentele fericite si
linistite. Scuze pentru sinceritate. Da' nu cred ca asta vrei.
Noi
avem un bb impreuna, pentru care eu personal as face orice - cu copilul se
poarta excelent, o iubeste, e un tata bun, si un partener de viata inexistent
pt. mine. Spun "partener" nu barbat, barbatu' e existent din cind in cind,
daca ii fac cite o vizita.
Cam asta e tabloul. Analizeaza-l si vezi
daca iubirea vietii tale evolueaza spre asa ceva - daca da,
fugi. / autor:
elise
***************************
Stii ce
inteleg eu? Ca tu esti un fel de Mos Craciun ( ca tot vine sezonul) ai un mare
sac cu lucruri de daruit cuiva dar ca nu prea ai cui asa ca esti gata sa le
transformi in pietre de moara, un mare sac de tiriit dupa tine toata viata, in
loc sa gasesti cui sa le faci cadou.
Inchide ochii, Vidra, si
gindeste-te... cum iti apare viata voastra viitoare? Ce vezi? Doua balene
esuate pe-o plaja pustie (hm, sa zicem presupus romantica) in fata unui ecran
color sau el balena si tu pe ecran?
(imi cer scuze fata de balene,
aceasta a fost doar o comparatie si niciun animal nu a fost ranit in timpul
acestei comparatii)
Vorbesc serios. Este acesta omul linga care vrei
sa traiesti si usor si greu? Este omul acesta cel care pe care sa te poti baza
chiar si cind iti crapa maseaua ( desi ca prieten ti-o fi demonstrat ca da...,
eu vorbesc aici de alt tip de divina prietenie in cadrul cuplului de
indragostiti). Este acesta omul caruia sa ii faci copii si sa simti ( sa
simti!) ca el simte (el simte!) ca i-ai daruit lumea intreaga odata cu ei? Ai
zimbi in fiecare dimineata cind mofturosii tai de copii se vor fi uitat cu
"ochii lui" la tine, chiar si daca iti vine sa "il omori" pe el fiindca a fost
un "porc", lately? Este el intru totul (intru totul!) alesul inimii tale, pe
linga alesul ratiunii tale sau macar asa crezi in aceste clipe? Este el cel
pentru care ai traversa mari, urca munti, taia liane prin paduri tropicale, doar
ca sa-i tii miinile intre ale tale si sa-i dai vreo doua peste ochi ca nu a
reparat netul, cit sa-ti trimita un mesaj ca e bine mersi astfel incit sa nu te
mai lase sa pleci sa-l cauti aiurea? Este el cel pe care l-ai ierta pentru
toate daca ai sti ca e sincer si se caieste pentru greseli? Este el cel pe
care il crezi in stare sa faca aceleasi lucruri pentru tine?
Daca da,
atunci trebuie doar sa lucrezi la ritmul vostru diferit de viata ( alegeri,
placeri, distractii, idei diferite) si atunci totul se va schimba.
Daca
nu, nu stiu. Poate ar trebui sa gasesti pe altcineva.
Viata,
dragostea, iubirea, cautarea fericirii in cuplu, copiii crescuti impreuna,
zimbetele de fiecare zi, soarele din sufletul oamenilor sint atit de valoroase
incit nu le poti irosi pe doar fericirea, multumirea, confortul unui partener
care asteapta sa-i faci viata frumoasa, pe "gratis" si nu se straduie sa isi
adapteze ritmul dupa al tau, oricit de "nebunesc", "idiot", "fara sens" ar fi
acesta.
Si sa nu uiti: dragostea este minunata, lipsita de cifraraie
si planuri contabile dar functioneaza ( ma crezi sau nu) pina la capat, ca un
tabel de contabilitate: "iesirile" trebuie sa fie cumva echilibrate cu
"intrarile", altfel intra in faliment! te! /
autor: daniela_b
*********************************
Draga Vidra,
Nu este bine deloc
ca aveti "gusturi" total diferite insa nu cred ca sunt definitorii pentru
relatia in sine. Mie imi spunea sotul meu la inceputul casniciei(avem 4 ani
de casnicie) ca este innebunit dupa copiii....altora! Acum ma intreaba in
fiecare zi cand facem si noi unul!
Elise, esti foarte puternica si
te admir ca esti foarte pragmatica si luptatoare. Stii, eu imi imaginez venirea
pe lume a unui copil ca o apropiere fara precedent intr-un cuplu. Lasa-ti pentru
o ora armura deoparte si vezi tu ce este in neregula sau ce este schimbat.
Felicia, nu ne-am intersectat niciodata insa vreau sa te
felicit(ca doar de-aia ai numele asta) si sa-ti doresc tot binele din lume.
Vidra, cred ca este asa important ceea ce simti tu si ce va leaga
cu adevarat, restul sunt detalii fara importanta. imi cer scuze insa eu azi
sunt un pic bulversata(logodnicul prietenei mele de suflet este suspect de
cancer la doar 37 de ani) si m-am hotarat sa scriu despre experienta mea, poate
ajut pe cineva. Deci, lasand la o parte toate amanuntele cu animale si
jocuri pe computer, merita el ca om sa-ti petreci viata langa el sau nu?
Si, te rog, nu fii trista, nu ai motive!
Iti mai scriu si maine,
acum este tarziu! Fii inteleapta si gandeste-te ce vrei cu
adevarat!
Ganduri frumoase iti doresc! /autor: laura-andreea
*********************************
Urmariti discutia si scrieti-va parerea la acest topic
aici>>
Toate
drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2007
Forumuri recomandate:
Forum
General Discutii despre aproape orice. Aici este punctul de intilnire si de
plecare catre discutii specializate
Parintii intreaba, parintii
raspund! In aceasta lista de discutii puteti pune
intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere
noaptea lapte?)
Femina Intim
... Intre noi femeile.
Cosmetice, diete, tampoane, dileme intime.
|