Dupa ce am aflat de boala mea si de faptul ca trebuie sa fac
chimioterapie, m-am grabit sa-mi cumpar peruca (nu-mi cazuse parul inca)
si proteza de san (nu aveam inca voie sa o port), speriata de cum vor
reactiona fetele atunci cand vor vedea schimbarile fizice la mine. Dar
m-am temut degeaba.
Da, Alexandra a protestat vehement cand am anuntat-o ca eu imi tai
parul, ca nu mai e bun, vreau altul nou - pentru ea culmea frumusetii
feminine sunt pletele in vant, cat mai lungi.
Dar am convins-o ca asa fac toate femeile din cand in cand, dar asta e
secretul femeilor (sfanta naivitate copilaresca!). Si daca o lamuresc pe
Alexazndra, crede si Ioana. Mai comic era la inceput cand se apucau sa-si
arate una alteia pe strada "uite, nenea - sau bebelusul - ala e chel ca
mama!".
Acum, cand ies din casa, am si mai mare grija la "aranjat", ca nu vreau
sa sperii lumea. Pantalonii nu prea ma mai incap (de, am pus 8 kg in 6
luni, de la medicamente) si fustele ma avantajeaza.
Si, inainte de a pleca vin fetele sa ma inspecteze si se lasa mereu cu
exclamatii ca cea de mai sus sau "ce eleganta esti" - compliment pt fusta,
si altele, da mi-e rusine sa ma mai laud.