Era luni dimineata cand ne-am prezentat la o ecografie suplimentara fiindca mai erau cam doua saptamani pana la termen si bebelusul anunta sa fie cam marisor.Dupa ce ne instalam , medicul ma intreaba daca stiu de ce facem un control suplimentar, ii raspund ca da,ca bebelusul este cam mare.Imi spune ca au dezbatut problema si ca daca aceasta ecografie confirma calculele lor ni se va propune o nasterere provocata.

Era pentru prima data cand auzeam acest termen, in generel eu si sotul meu ne informasem asupra tuturor optiunilor, dar asta ne scapase.Suntem invitati sa asteptam, apoi apare o asistenta cu un fel de agenda, o rasfoieste si ne spune ca , dupa cum stim ( sic !),s-a decis in consiliul medical o nastere provocata,cand preferam- vineri sau luni ? ? Ramanem amandoi interzisi.Adi , care in mod normal are tot felul de intrebari si comentarii e mut ca un peste, eu inca nu-mi dau bine seama despre ce e vorba.Femeia mai rasfoieste agenda si ne intreba daca nu-i mai bine luni, asa ne petrecem sfarsitul de saptamana linistiti in familie (vezi Doamne , asta era problema noastra )Luni e O.K. si abia cand imi repeta ce trebiue sa aduc cu mine,realizez ca e vorba de internare, ca urmeaza sa nasc.

Cum ajung acasa, direct pe internet, nu-mi plce ce vad, se pare ca este mai dureros si mai riscant.Dau telefoane , anunt pe toata lumea ca voi naste luni,mama imi spune ca ei nu-i place, ca mai bine era o cezariana (intuitie materna ).
Luni ma prezint la spital, sunt putin impresionata de conditiile din camera, apas din gresala pe alarma de la W.C. ( apar intr-o secunda trei surori ),imi aleg masa dintr-o varietate impresionanta de meniuri, ma intreb cine va plati toate astea - sper ca asigurarea ,si totul incepe cu o pastiluta si monitorizare. La ora 16, dupa a doua pastila , se rupe apa.Asistenta spune ca asta e un semn bun si ca pentru la noapte o sa rezerve o sala de nasteri pentru mine.Ma intreaba pe care o prefer ( erau trei, le vazusem cu ocazia cursurilor prenatale ), zic ca mi-e egal si ma pun pe asteptat. Ma plimb, urc scari , vorbesc la telefon si pe la zece , cu cateva contractii slabe , ma prezint la sala de nasteri.Intru in cada, ma relaxez, din cand in cand simt o durere care se estompeaza usor.Ies, ma monitorizeaza, colul nu se dilata iar contractiile au disparut, nu este pentru noaptea asta.Adi se duce acasa sa doarma cateva ore ,incepem din nou cu pastile a doua zi .Apoi, cum nu ma dilatam deloc, medicii decid sa opreasca inductia, mi se spune sa ma odihnesc, o vom lua de la capat peste 12 ore.

De aici , toul se precipita.Din cauza membranelor rupte ma infectz cu un germene banal si intru in niste contractii infiorator de dureroase.Colul ramane dilatat un centimetru, mi se dau niste perfuzii cu morfina care nu ma ajuta deloc.Infectia ajunge la placenta, eu intru intr-o stare vecina cu delirul, 39- 40 grade febra.Este ora 22, am frisoane , imi clantanesc dintii, durerile sunt teribile , incerc zadarnic sa respir.Mi se pune epidurala, o adevarata binecuvantare,dar din cauza infectiei starea mea se agraveaza.Creste ingrijorator si pulsul copilului,apare ca din senin echipa de cezariana,mai efectuasera doua interventii de urgenta in seara aia. Se umple camera, toti privesc monitorul, discuta , eu inteleg din franturi ca viata copilului e in pericol. Cer tutror sa-mi spuna adevarul, Adi iese tot timpul afara sa discute cu medicii, am impresia ca imi ascunde ceva.Se intoarce , ma calmeaza si ma asigura ca bebe nu e inca in pericol , imi spune ca vor face o cezariana de urgenta.Sunt disperata, ma rog in continuu, vine apoi un medic care repeta ce imi spusese Adi,spera ca infectia nu a ajuns sa afecteze copilul, ca au la dispozitie o ora sa-l salveze.
Urmeaza o agitatie generala, doi imi infig ace pentru perfuzii, sunt anesteziata, patul este impins din sala de nasteri, simt sarutul sotului meu pe frunte , eu ma rog, ma rog intruna. Pentru copil, sa reziste, sa reziste.

La capul meu cineva imi vorbeste, incerc sa surprind conversatii, altcineva imi explica tot ce se intampla.Peste ceva timp mi se spune ca urmeaza sa scoata copilul, ca voi simti o apasare puternica. Asa se si intampla, brusc aud un planset,toata lumea zice ceva,toti ma felicita,Dumnezeule, sunt atat de istovita psihic ca abia am forta sa zambesc cand o asistenta imi aseaza langa obraz o mogaldeata urlatoare si calda care ma mangaie cu perisorul ei.

Este 23 si 55, peste 5 minute voi implini 30 de ani, la o varsta peste care cele mai multe femei trec cu teama viata mi-a facut cel mai frumos cadou, pe fiul meu Thomas. Este un copil cuminte si frumos, are acum sapte luni, este sanatos si sper , cu ajutorul lui Dumnezeu , sa creasca mare si sa fie fericit.

autor: Milenadinu, membra a clubului desprecopii.com
toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2002-2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici: forum/topic.asp?TOPIC_ID=6702