Imi e teama sa plec ... imi e teama sa raman

Cred ca nimeni nu intelege nimic dar sa va explic. Voua am curajul sa va spun pentru ca in fiecare zi sunt alaturi de voi: ori astept cu sufletul la gura sa vad ce se mai petrece in Vara Samurailor si bomban daca Julie nu a avut timp sa scrie sau astept povestirile fetelor din Germania sau din Danemarca , din cand in cand am mai dat si cate un raspuns “timid” la capitolul Noua Zeelanda.

De aici vine problema mea: TREBUIE SA PLECAM IN Noua Zeelanda SI A INCEPUT SA IMI FIE FRICA da, imi e frica sa plec dar imi e frica sa si raman. Imi doresc din tot sufletul sa ajungem la capatul Pamantului, este un vis care la noi s-a materializat pt ca sotul meu este deja acolo dar, intotdeauna este un dar, acum cand se apropie marea plecarea imi e greu . Credeam la inceput ca am astfel de sentimente doar din perspectiva “ dau vrabia din mana pt cioara de pe gard” si las o situatie relativ buna financiar doar pt niste vise. Dar m-am convins ca nu este numai asta.

Am inceput sa ma uit cu alti ochi dimineata cand trec pe langa parc in drum spre birou, luni m-am surprins ca mi-am facut drum pana in centru ca sa mai trag o privire la Atheneu, ba chiar saptamana trecuta sub pretextul ca vreau sa ma relaxez putin am fugit la mare, la 2 Mai. Acolo am simtit ca s-a rupt ceva in mine, de mare sunt legate cele mai frumoase amintiri si acolo s-au petrecut cele mai importante si frumoase momente din viata mea – la mare mi-am cunoscut sotul acum 17 ani si tot la mare a fost conceput fiul nostru acum 12 ani, marea asta atat de blamata dar atat de frumoasa mi-a intrat in sange… si nu numai mie ci familiei mele. Ma uit cu alti ochi la tot ce ma inconjoara, parca nu ma mai deranjeaza asa praful sau mizeria,cainii vagabonzi, cladirile urate, kich-urile de pe tarabe, prostia sau lipsa de civilizatie a oamenilor, le percep, le simt, le vad dar parca sunt mai toleranta.

In acelasi timp imi e teama sa raman si sa nu ne aruncam in aventura vietii noastre. Nu voi incerca sa explic decizia noastra folosind lait motivul "o facem pt copil" nu este adevarat, o facem pt noi, suntem inca tineri si probabil ca daca nu vom face acest pas toata viata ne va urmari regretul.

Sunt constienta ca nu ar trebui sa ma vaicaresc atata pt ca noi nu vom pleca chiar in necunoscut cum au facut multe dintre voi si va admir curajul. Sotul meu se afla deja acolo si are un job bun dar tot am o strangere de inima pt ce las in urma si un mare semn de intrebare pt ce ne rezerva viitorul.

Stiu ca jucam cartea vietii noastre care poate fi norocoasa sau nu si tocmai de asta pentru ca multe dintre voi au trecut prin situatii similare am avut in sfarsit curajul sa imi strig teama. Va multumesc ca m-ati ascultat si mai ales va multumesc ca existati. Nu mai imi aduc aminte cum v-am descoperit acum cateva luni dar de atunci am devenit dependenta ba chiar am spus tuturor prietenelor de existenta voastra.

Daca v-am adus in amintire momente asemanatoare sau daca v-am incitat la povestit despre situatii similare sa stiti ca eu sunt ochi si urechi ……si cred ca nu numai eu.

autor: Maya, membra a clubului Desprecopii.com -
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2003
Cititi reacti pe forumul nostru aici >>>