A inceput frumos, ca orice prima dragoste, cand eu eram doar o copila de numai 17 ani. La numai 2 luni eram gata logoditi si pregatiti pt. o adevarata relatie. Zilele treceau si dragostea pt. el devenea tot mai profunda. Ma bucuram de prilejul cunoasterii... de tot ce putea oferii dragostea in acele momente. Fiecare noua zi aducea un gust deosebit si senzatii de neuitat. Era chiar o mandrie pt. mine sa am un logodnic cu 10 ani mai mare si poate aveam si de ce, m-a invatat extrem de multe lucruri, printre care cum se serveste o masa la restaurant si micile sale secrete... pana la ce inseamna igiena intima pt. o femeie... Poate ca unii dinte voi se intreaba de ce tocmai el sa faca asta? ei bine primeam sfaturi de la o persoana bine instruita, cu un bogat si impresionant bagaj de cunostinte medicale, data fiindu-i profesia de farmacist. Maturitatea si experienta celor 10 ani avans erau se pare in avantajul si interesul curiozitatii mele de a cunoaste tot mai multe. Nu, nu, ca orice minune nu a tinut mai mult, in cazul meu de 3 luni. Au inceput micile certuri cu toate variantele de reprosuri, dar cine putea castiga daca nu cel mai matur? La numai 4 luni sesizez lipsa inelului de logodna si cauza era o banala cearta. M-am intrebat mereu cu ce fusese mai deosebita cat sa-l detemine sa renunte fara nici o motivatie. Aud si acum raspunsul rugamintilor mele inecate de lacrimi sa revina, sa-l poarte, sa fim ca inainte... "INCA NU E MOMENTUL, LASA-MA SA MA CONVING CA MERITA SA-L MAI PORT", am tenuntat in timp, desi simteam ca o logodna nu presupune existenta unui singur inel. Primul an al relatiei a fost unul hotarator in viitoarea mea profesie, se apropia vremea sa aleg ceva bun, ceva sa-mi placa. Am petrecut o mare parte din timp alaturi de el la farmacie(era a lui), incepuse sa ma intereseze cat mai mult, citeam prospecte de medicamente, puneam intrebari... asistam la tot ce se petrecea in acel loc, cum se faceau si se primeau comenzi etc. Am decis intr-o zi ca aceasta este si viitorul meu. M-am pus pe invatat monstruoasa chimie, plangeam si iar plangeam, o uram si voiam in acelasi timp. Era o munca ingrozitoare, simteam ca traiesc un cosmar. Dar a trecut, pe masura ce incepeam s-o inteleg parca imi placea, parc-o iubeam - era lumea mea. Din pacate zilele frumoase si benefice pt mine luau sfarsit putin cate putin, tensiunea tot crestea in acel loc unde trebuie sa va mentionez lucra si lucreaza in continuare fosta lui logodnica. Am acceptat si inteles aceasta conjunctura, ma durea cumplit, dar nu aveam putere de decizie. Cateva luni a incercat din rasputeri sa ne desparta apeland la toate metodele posibile, de la cele mai "perverse" pana la cele mai intelepte. N-au contat, relatia decurgea din cand in cand cu succes. Si dupa nici un an, iata ca relatia incepea sa ia aspectul definitiv. Incepea adevaratul cosmar. Imi controla fiecare pas, orice miscare si eu taceam mergeam mai departe. Petreceam si trebuia sa accept cele mai importante zile din an(sarbatorile, onomastici, aniversari) alaturi de a lui "fosta", ori il pierdeam - aceasta ii era regula. Continuam la un moment dat sa lupt cu mine insami, ei parca nu mai existau...
o parte din mine urla sfasaiata de durere si cealalta imi spunea ca-l iubeste.
Dupa 4 ani, mai mult sau mai putin voit locuiam permanent la el. Am acceptat sperand ca stand alaturi de el ne este catusi mai usor, comunicam altfel, imi doream sa mergem spre mai bine, il doream langa mine, sa-l vad, sa-l simt, sa-l stiu in siguranta. Era ca o minune sa scap de toate acele seri in care asteptam cu sufletul la gura si aproape tremurand pana ce el ajungea acasa si ma suna de noapte buna! Se spune ca abia traind langa cealalta persoana o cunosti cu-adevarat - asa este. Mai bine nu locuiam, mai bine... In fine cred ca banuiti ce-a urmat... tot mai multe certuri, tot mai multe minciuni etc. Al 7-lea an de relatie, JALNIC relatia ajusunsese in stadiul in care era ascunsa de restul lumii, mi se impuneau reguli ale casei: ora maxima la care pot intra, sa nu raspund niciodata la telefon, daca sun eu atunci sa platesc, sa nu fiu cautata nici de familie ( o ura fara un motiv anume, chiar incerca sa-mi inoculeze ideea ca e mai bine sa stau departe de ei, sa-i sfidez, sa-i urasc ... erau niste nemernici-era familia mea), sa contribui din bursa de student cu ce se putea, plata intretinerii etc. Am adus in discutie o eventuala vacanta impreuna la mare, la munte, oriunde numai sa evadez dupa 6 ani in care nu mai stiam ce inseamna relaxarea, MARE GRESEALA!!! am primit un raspuns usturator: "Mergem cand ai banii tai"! Am regretat, dar nu-mi doream decat 2 zile departe de toti si de toate, sa fiu doar cu el. Simteam ca ma instrainez, era ciudat, il iubeam si nu puteam sa-l pierd. Au aparut cateva oportunitati in profesia lui, il sustineam, il rugam sa accepte si nu numai din dorinta de a-l vedea cat mai sus pe treptele profesiei, cat sa-l stiu departe de acea fiinta care intra tot mai mult in viata lui. Am luptat cat poate o femeie ca sa pastreze un barbat. Orice cuvant, orice
discutie despre ea se finaliza cu a ma lovi. Si nu stiu de ce, eu doar imi
aparam dragostea si drepturile morale, pe care nu le meritam. Punctul final al
rabdarii mele se petrecea, logodnicul meu pleaca la Istambul in interes
profesional. Era primul weekend departe de mine, doua nopti de nesomn si teama
de a nu se intampla ceva rau. Ma suna dimineata si seara sa ma tina la curent cu
noutatile. Simteam in vocea lui ceva ciudat, se petrecea ceva... In ultimul
moment al asteptarii am hotarat sa-i fac o surpriza asteptandu-l la aeroport,
cine stia ca ca acea surpriza mi-era sortita mie? Imi tremurau picioarele de
emotia intalnirii, aveau sa-mi tremure mai mult ... era cu ea, plecase alturi de
ea. M-am intors singura cum venisem. Tot eu gresisem ca nu l-am anuntat despre
intentia mea. I-am spus ca-l parasesc, era prea mult pt mine si chiar si atunci
a continuat sa ma lovesca. Era prima data cand juram ceva si mi-am tinut
juramantul! De pe celalt mal ma chema altcineva, abia il cunoscusem, un om deosebit. Soarta l-a adus aici intr-o vizita in Romania, in cel mai potrivit moment. Am dat curs relatiei dupa cateva luni. Luna mai, ziua 10 n-am sa pot uita niciodata aceasta data cand i-am fost mireasa. Poate ca-m facut alegerea cea mai corecta, Dumnezeu stie. Primesc atata dragoste si sper sa pot trimite tot atata inapoi. Cred ca-l iubesc, merita mai mult! Am plecat langa el la numai 3 luni, dar a fost o decizie grea, extrem de grea. Am simtit ca-mi parasesc familia pt a doua oara, prima a fost pt 7 ani, aceasta pt cat? e ceea ce ma intebam in drum spre aeroport la 4 dimineata, cand din rasputeri incercam sa aud sfaturile tatului, mamei si sa raspund coerent. Ma doare ingrozitor departarea. Adorm cu imaginea celor dragi in suflet, e tot ce mi-a ramas, sa sper ca intr-o zi ii pot lua alaturi de mine. Vreau o viata acum, merit sa traiesc si sa ma bucur de ea. Macar aici, atat de departe sa uit ce-a fost, sa-ngrop cei 7 ani. Acum partea cea mai frumoasa abia incepe. Vom avea un bebe peste cca 8 luni.
Cu Dumnezeu inainte! autor: anapharm, membra a clubului Desprecopii.com
- Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (forum/topic.asp?TOPIC_ID=18316&whichpage=1) Felicitari pentru bebe pe care il asteptati! insa fii atenta. Ai spus despre sotul tau "cred ca-l iubesc" Pentru mine asta ar fi un stegulet rosu de atentie. Si faptul ca te gindesti ca el a venit "intr-o vizita in Romania, in cel mai potrivit moment". Potrivit pentru cine? Alt stegulet rosu! "macar aici, atit de departe sa uit ce-a fost, sa ingrop cei 7 ani" Trebuia sa uiti de ce-a fost inainte sa te casatoresti, sa aduni si sa scazi socotelile tale, sa tragi linie si sa pornesti inainte in viata cu o noua persoana dupa ce "ingropi". Incearca sa iti pui sentimentele in ordine si sa te indrepti spre viitor fara amintiri! /ALice ---- Eu cred ca esti o fiinta puternica daca ai putut pasi peste 7 ani in care
ai renuntat, din dragoste, la atat de multe lucruri si sentimente ca orgoliul(si
altele) ... Si daca tot ai reusit sa pasesti peste, continua sa pasesti in viata
atat de diferita pe care ai luat-o de la capat. Fara regrete, ca nu ai ce sa
regreti. Decat poate timpul pierdut in asteptare. Amintirea sa-ti ramana ca
invatatura ca, asa cum spune Nichita Stanescu, sunt atatea greseli nou-noute de
facut, ca e pacat de Dumnezeu sa repeti una veche. ---- citind povestea ta, ma regasesc pe mine la 17 ani..o relatie cu cineva
mai mare..care nu se purta urat cu mine..care imi oferea toata atentia lui..dar
nu putea renunta la alte aventuri.. ---- Cineva definea ca act de curaj faptul ca ai stat 7 ani intr-o astfel de
relatie. Eu as numi-o mai degraba slabiciune. Slabiciunea de a nu te putea rupe
de cel pe care-l iubesti cand cu mintea constientizezi ca totul ar fi mult mai
bine fara el. Dupa parerea mea pozitia ta in acea relatie era una de sclavie:
trebuia sa accepti toate regulile impuse de el, altfel riscai despartire (ma
rog, cel putin asa te ameninta el), lucru care cu siguranta pe tine te
inspaimanta. Din ce-ai povestit reiese ca tu nu ai avut nici un cuvant de spus
in toata relatia asta, pana in final cand ai putut sa-ti faci bagajelul si sa
pleci de acolo. Ne place sa credem ca-i curaj si dragoste ceea ce ne face sa
rezistam in astfel de relatii atat de mult timp, dar eu cred ca tocmai lipsa de
curaj ne face sa rabdam injosirile astea. Cate oare dintre femei ar putea indura
ce-ai indurat tu? Nu multe, asta e clar. Dar asta nu inseamna ca celellate femei
nu au puterea de-a iubi la fel de mult sau de profund ca si tine, ci pentru ca
au puterea de a pune piciorul in prag atunci cand e nevoie. Acesti "asupritori"
reusesc sa creeze o relatie de dependeta atat de puternica incat "scalvul" sa nu
poata sa-si revendice libertatea. Faptul ca tu erai o copila cand l-ai cunoscut,
iar el era deja trecut prin viata, independent dpdv financiar (avea propria
afacere) a facilitat si mai mult subjugarea ta. Tu erai copila pe care el a
cautat s-o modeleze dupa cum a vrut muschiul lui. Genul asta de dependenta
incearca sa-l stabileasca si unii parinti fata de copiii lor, incostient desigur
(vezi cazul fetei care a fost pusa sa se casatoreasca cu Italianul pervers si
care era terorizata de parinti si care totusi nu se putea rupe de ei - povestit
aici de o membra de pe grup). Asta nu demonstreaza decat cat de defectuos vad
iubirea unii oameni, confunda iubirea cu asuprirea, se cred mici Dumnezei pe
pamant. Dovada faptul ca imediat cum tu ai "indraznit" sa-ti manifesti
libertatea (ai plecat fara ca el sa-ti dea voie) el si-a schimbat imediat
atitudinea, din tartor a devenit unil. Nu te-a crezut niciodata suficient de
puternica pentru a-l parasi, iar cand ai facut-o a crezut ca te va coplesi cu
rugaminti de a te intoarce. try ***************************** |
 |