Am trecut printr-o perioada de stress in ultimul timp: am aflat ca nu pot face bbi "natural" cum banuiam eu, am trecut printr-o interventie chirurgicala, cu toate temerile anterioare si toate simptomele de dupa - sint in concediu, si nu sint obisnuita cu inactivitatea. La toate astea, sotul meu n-a reactionat asa cum as fi banuit eu. Nu m-a inteles. Am incercat sa discut cu el cit de mult posibil, cunosc implicatiile comunicarii intr-o relatie. Dar eu vorbesc si el se uita la televizor. Iar faptic...o sa va dau citeva exemple: - in dimineata in care m-am internat (cind aveam niste dureri groaznice) mai avea putin si ma pocnea pentru ca "l-am trezit din somn". E drept, l-am trezit tipind la el, pentru ca altfel nu puteam: am incercat si metode mai "soft" si n-a reactionat. - la spital, in prima zi, am uitat sa imi iau apa sau ceai. L-am sunat si
l-am rugat sa-mi aduca. Au trecut 6 ORE - intre timp, am facut eu rost, l-am
sunat din nou, i-am spus ca nu mai e nevoie.... - cind m-au operat, m-am trezit cu maica-mea linga mine. Nu cu el. Si asta m-a durut. Poate sint eu prea sensibila. Sau poate nu. El a venit dupa 4-5 ore. - am ajuns acasa... concediu medical. Nu mi-am revenit repede. A fost o op. de citeva ore, destul de complicata. Si acum ma dor toate cele. In conditiile astea, are pretentia ca eu sa fac toate cele in casa - doar stau acasa. Fac cit pot. Dar daca eu spal pe jos, de exemplu, tinindu-ma cu mina de burta, ma deranjeaza ca el sa intre incaltat si plin de zapada si noroi si sa o iau de la capat. Ei, chestia asta n-o intelege. Daca il rog sa fac ceva, "el nu face la comanda", si, in plus, "pot sa fac eu ca doar stau acasa". Am avut discutii si inainte, pe tema menajului. dar cum eu plec la 8 si vin la 11 noaptea, era logic ca nu ma pot dedubla sa si gatesc, sa si spal intre timp - deci le faceam amindoi pe toate, in weekend. Si mai e o problema: bbul. De cite ori discut de asta "il enervez". Pe el il preocupa mai mult acum sa isi ia nu stiu ce sistem audio. N-a spus nici ca nu vrea copii (probabil pentru ca percepe ca as reactiona urit la asta, si vrea sa evite)dar nu-l simt nici sa vrea. In schimb, si-a manifestat clar frustrarea pentru cele citeva saptamini de abstinenta de dupa operatie si cauterizare: si ma intreb, daca eu pot sa nu prestez 6 saptamini, el de ce sa nu poata?! In fond, eu am fost taiata, eu fac un sacrificiu pentru un tel comun, iar el sta si isi plinge LUI de mila pentru 1 luna si ceva de abstinenta?! De ce spun ca eu am o criza? Pentru ca realizez ca si inainte a avut acelasi tip de comportament - dar eu nu-l percepeam la fel. Aveam senzatia ca e si el nervos si o sa-i treaca.Acum mi-a intrat in cap ca nu ma iubeste. Punct. Am senzatia ca arat ca un rahat, ma simt ca un rahat, si mai am si un sot
care nu ma iubeste si ma trateaza ca pe un rahat. Chiar simt nevoia sa-i propun la modul serios sa ne separam o luna, doua, si
sa ne gindim bine daca vrem sa continuam sau nu. Voi ce credeti? Stiu ca aici, la desprecopii.com pot primi cel mai bun sfat din partea
prietenilor de pretutindeni! autor: Elise,
membra a clubului Desprecopii.com - Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici) >>comentariile comunitatii desprecopii.com Parerea mea de parerist:
te iubeste, dar e foarte egoist. Draga Elise, de ce te consumi atata pentru o relatie care nu merge,
pentru un om care nu te merita sufleteste? Daca nu a fost bine niciodata
atunci, ce rost, ce inteles are expresia "la rau" pentru el? Eu chiar i-am strigat la nervi
sa se duca acasa un timp, macar cateva Pai daca nu-l mai suporti, este greu sa mai speri ceva. Si nici nu
poti sa ai pretentia sa se poarte frumos. Oricum, din ce spui nici nu cred ca
stie sa se poarte onorabil, adica-i cam cioban. Sau nu-i pasa. Eu zic sa-i spui
ce simti. AI dreptate, are comportamentul strutului: ce nu stiu, nu exista!
Cunosc foarte bine situatia; si eu am trecut prin aceeasi stare la un moment
dat. Provin dintr-o familie in care grija si sacrificiul pentru celalalt erau
firesti si asta am oferit si am asteptat si eu, la rindul meu, in noua mea
familie. De multe ori nu am primit aceasta grija si afectiune pe care o astepti
tu acum si la fel am simtit si eu. M-am inchis in mine, am suferit, crezind ca
nu ma iubeste. Gresit! Atit de tare m-am "acrit" in urma acestor experiente
incit am inceput sa ma comport si eu la fel. Eram convinsa ca nu mai exista
iubire, nimic. Si era din ce in ce mai rau. In cele din urma, am explodat. AM
inceput sa-i reprosez si sa-i spun ce am simtit de fiecare data, explicindu-i ce
as fi asteptat de la el. Surpriza! M-a ascultat cu atentie si cu o oarecare
mirare. "Si de ce nu mi-ai spus ce simti? Iarta-ma, dar eu nu am inteles, nu am
perceput asa situatia!" Si abia dupa aceea am inteles ce greseala facusem:
asteptasem de la el comportamentul invatat/obisnuit in familia mea, numai ca
fiecare este educat altfel, creste in ssituatii diferite (singur la parinti sau
cu frati etc., cu parinti care au comportamente diferite fata de copil), iar
toate lucrurile astea isi pun amprenta asupra caracterului fiecaruia. De aceea,
normalitatea fiecaruia este descrisa in alti parametri.Si chiar daca te iubeste,
nu stie ce ar trebui sa faca, ce astepti tu de la el. Si de multe ori se teme
chiar pt. ca nu stie ce sa faca. Si atunci baga capul in nisip!
|