 Material original publicat pe forumul Desprecopii.com in sectiunea In unul sau in doi, mergem mai
departe. Va asteptam si pe
dumneavoastra sa ne povestiti problemele de cuplu pe care le aveti. Pe
acest forum special veti gasi intotdeauna intelegere.
Suntem doi+ copilul. Eu dorm cu copilul intr-o camera, iar ea pt ca nu ma
suporta si nu-l suporta chiar si pe copil sa-l auda cand doarme, doarme in
cealalta camera. Chiar si inainte de copil a stat dincolo. Dupa jumatate de deceniu de casnicie am ajuns sa o fac pe sotie sa creada ca nu ma mai suporta. De fapt a pornit totul de la casnicie (poate chiar inainte) de la statutul si formarea mea inferioare sotiei, pana si varsta mea ii este inferioara. La inceputul casniciei chiar am "reusit" s-o fac sa se considere neimplinita sexual. Poate la timpul acela m-am cam aruncat cu capul in fata, dar.. speram cum spera si ea ca va fi altfel. Ea (si eu intr-un fel) credea ca ma voi schimba si voi accede pe treptele succesului. Credinta ei era inradacinata si in Dumnezeu, si a mea pe atunci. Inainte de casatorie ne iubeam. Acum nu stiu ce fel de iubire e. Ea... nu stiu daca mai crede in iubire, dar eu cred ca se va putea pana la urma, sau cel putin sper ca, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa nu ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati. Ea a ajuns sa se simta ca o mama a 2 copii, adica copilul nostru si eu. Numai ca chestia asta are si reversul medaliei. Copilului ti-e usor sa te impui, dar sotului chiar daca reusesti, ai de pierdut increderea lui, sau ai parte la un moment dat de impotrivirea lui, deoarece el totusi nu se mai simte copil. Expresii de genul "ti-am zis nu stiu a cata oara...", "m-am saturat sa tot iti spun.. ", "esti un inapoiat.. ", "chiar vrei sa iti zic tot... ", "nu esti capabil de nici o initiativa.. ", "iar ai calcat in strachini...", "iar ai stricat totul... " sunt uneori la ordinea zilei. La inceput le acceptam tacit si incercam in felul meu sa le accept si sa fac cat puteam (aveam si facultate de facut si servici... ). Acum dupa ce am ajuns cat de cat sa am un servici cat de cat sigur, si dupa ce am trecut oarecum prin mai multe medii, nu mai accept tacit, si chiar replic chiar cu ton ridicat (altfel spus certuri in toata regula). Ne acuzam, cum ne-am si acuzat din ce in ce mai mult de la inceput chiar. Ne acuzam reciproc si ne aruncam usor vina unul asupra celuilalt. Uneori mai cautam cauza si in alta parte (ca nu ne ajuta parintii de loc, ca suntem obositi.. etc) dar asta in zilele bune. Copilul are 2 ani si nu spune decat tata si mama, si asta cand are el chef si fara sa asocieze clar cu persoanele in cauza. Si ea si eu ne gandim la el sa nu cumva sa il marcheze genul nostru de relatie. Ea ma acuza ca nu vorbesc cu el, eu ca il alinta prea tare si ca ar putea sa ii spuna ea povesti in loc sa ma acuze pe mine ca nu fac asta. Din cauza copilului am ajuns pe punctul de a ne desparti chiar in noapte de revelion. Copilul era langa pat, eu ma uitam la carcotasi si nu aveam grija directa a lui. Ea lasase langa tortul de pe masa un cutitoi mare pt ca sa taiem felii din tort. Ea se intoarce din bucatarie si-l vede pe copil jucandu-se cu varful cutitului in gura. A tipat ca arsa "Marx sari! Marx! Marx.. " de nu stiu cate ori.. Eu n-am sarit imediat. Copilul n-a patit nimic. Dar ne-am imbufnat amandoi si ne-a "priit" revelionul invers. Eu nu aveam puterea sa o iau in brate sa ii spun ca "e bine ca pana la urma n-a patit nimic" pt ca ma tot acuza, iar ea nu voia sa ma ierte. A doua zi dupa o lunga conversatie in care am incercat sa ii explic si sa sustin oarecum ca nu-s lucrurile chiar asa cum le vede s-a atenuat situatia chiar spre bine. Dar s-a dus ocazia inca unei sarbatori in care nu ne-am bucurat. Eu vreau sa fie bine si cred ca s-ar putea pana la urma, desi nu fac in sprijinul acestui scop un efort care sa aduca lucrurile imediat pe un fagaj bun. Pt mine faptul ca lucrez, ca aduc un ban in casa, ca ii dau de mancare copilui (si sunt singurul care ii dau tot, ea si bona nu reusesc decat rar performanta asta), si alte lucruri pe care le fac zi de zi, constituie elemente care ar putea face o casatorie fericita. Dupa ea acestea sunt prea putin. O sa pot oare sa duc la capat? O sa pot oare iubi? Am dreptul sa imi sustin incapatinarea de a crede ca se va putea pana la urma, impotriva situatiei actuale, la un moment dat sa ajungem sa NU ne para rau ca am ramas impreuna si ca am trecut peste greutati? Am dreptul sa cred ca totusi ne vom iubi pana la urma, chiar daca situatia
s-a inrautatit din ce in ce mai mult incat parca suntem 2 straini care stam
impreuna pt alte motive, dar nu din iubire? As vrea parerile voastre in special a celor care au trecut prin asa ceva. Stiu ca la www.desprecopii.com/forum voi gasi un raspuns. autor: Marx777,
membru al clubului Desprecopii.com - Iata citeva din raspunsurile venite din partea comunitatii Desprecopii.com. Toate mesajele legate de acest subiect le puteti gasi pe forumul Desprecopii.com - in sectiunea "In unul sau in doi ... mergem mai departe" (aici >>) >>Citeva din comentariile membrilor comunitatii desprecopii.com *** Marx, Sfatul meu este urmatorul : luati-o usor,pas cu pas.In prima faza,lasati copilul cu cineva si plecati undeva,doar voi 2 o perioada.Incercati sa va aduceti aminte inceputul vostru impreuna,singuri.Continuati sa aveti discutii frumoase,aduceti-va aminte de clipele frumoase,de excursii, de dragoste.Glumiti.Nu stii ce mult inseamna sa-l faci pe cel de langa tine sa rada.Apoi,petreceti timp cu copilul,impreuna,toti 3.Cumparati-i jucarii impreuna.Jucati-va cu el.Copilul simte starea voastra de spirit,chiar si asa mic si e pacat,pentru ca un copil are nevoie de ambii parinti. Succes si capul sus ! / autor: cocoloasa ---- Draga Marx, ---- Observ niste simptome
cunoscute...le-am mai vazut la un alt cuplu apropiat mie. La fel de educati si
ei - si din punct de vedere intelectual sunt amandoi OK unul cu altul, se
apreciaza si se respecta. Prost stau la alte capitole, pt care scoala nu are
solutii, din pacate. Ca si la voi, de cate ori se intampla cate ceva
mai..neplacut, trebuie stabilit VINOVATUL, chiar daca pt asta sunt necesare
interminabile discutii. O data stabilit, acuza mai trebuie adusa din cand in
cand in discutie, ca sa nu existe dubii. Vad ca in cuplul vostru vinovatul din
oficiu esti tu, dar te mai revolti din cand in cand. Eu zic sa incetati cu
comportamentul asta, e absolut distructiv. Probabil cand incepe "procesul" va
mai aduceti aminte si de altele mai vechi, pastrate acolo, in tolba, ca munitie
la nevoie. **** |
 |