Dumnezeu să o binecuvanteze pe Maria!
Material despre o poveste reala de viata intimplata in randul comunitatii Deasprecopii.com (forumul Desprecopii.com ) In sectiunea Nasterea pe Glob, va asteptam si pe dumneavoastra sa publicati povestea unica a nasterii puiutului dvs.

"Mereu am crezut ca asa ceva se întâmpla numai în filme…."
(Laura25, 18 februarie 2006, ora 9:55:12)

Se întâmpla rar ca pe un site care celebreaza în fiecare zi vieti noi, sa se decreteze doliu. E ca si cum, pe insula noastra de vacanta, acolo unde ne refugiem când vrem sa ne deconectam sau sa gasim solutii pentru problemele care ne ard, brusc, la toate ferestrele ar flutura cârpe negre si aerul ar mirosi a fum de lumânare.

Ni se pare incredibil ca în zilele noastre o femeie tânara moare la nastere. 17 februarie 2006 a fost prima zi în care comunitatea desprecopii a tinut doliu pentru unul dintre membrii sai: AndreeaC, mamica de ianuarie-februarie 2006, a murit dupa ce a nascut-o pe Maria.

N-am cunoscut-o pe AndreeaC, dar am fost martora dramei familiei ei, alaturi de toti cei peste 1000 de oameni care au simtit nevoia sa spuna în acelasi mesaj: "Condoleante, Dumnezeu s-o odihneasca pe Andreea si bun venit Mariei pe lume".  "E nedrept!" "Medicii sunt niste criminali! "Cum poate Dumnezeu lasa un suflet mic fara mama?" "Nici macar n-a apucat sa-si tina fetita în brate, sa o vada…".

Gândul acesta, ca pruncul meu ar fi putut creste fara mine, ca m-as fi stins înainte sa o vad, înainte sa o tin în brate, înainte sa-i învat fiecare gest, fiecare respiratie, fara sa-i cunosc zâmbetul, fara sa o pot legana, fara sa-i fiu aproape… gândul asta ne-a facut pe mine si pe toti cei ce zilnic intra pe DC, sa alergam sa ne luam copiii si sa-i strângem la piept. "De ce plânge mama?" probabil s-au întrebat ai nostri în ziua aceea…

Au fost zile întregi în care n-am putut vorbi despre asta, în care n-am mai intrat pe forum sau pur si simplu nu am vrut sa scriem la topicul acesta si totusi iata, dupa mai bine de doua luni, înca mai sunt oameni care deschid subiectul "Doliu pe DC" si îsi exprima regretele. Cel mai greu trebuie sa le fi fost celorlalte mamici, de pe forumul de ianuarie-februarie 2006, cele care o cunosteau pe Andreea si care stiau cu câta dragoste a asteptat sa-si tina fetita în brate. 


Inainte de nastere


AndreeaC


Camera Mariei era aproape gata... 


Maria si bunica. Maria doarme acum
in vechea camera a mamicii ei, Andreea.


Maria si tata

Ca mine si ca tine, Andreea alesese un nume pentru copila ei…

( "Asadar: la eco a iesit fetita (Maria), are acum 33++,voi naste la Polizu, cu dr. Alina Dascalu. Au început durerile de spate si de solduri (când dorm).) Ca mine si ca tine, îi pregatise camaruta ("Luna asta trebuie sa termin cu bagajul si camera bebelusei. Mai am o multime de cumparat, de aranjat, de lipit etc. Sper sa reusesc si sa nu ma prinda bb nepregatita." - scria pe 3 ianuarie), pusese deoparte prima fotografie de la eco, cumparase câteva hainute si poate câteva jucarii… Ca mine si ca tine, se temea putin de nastere dar se straduia sa-si pastreze zâmbetul (Acum ninge, sper ca asa sa fie si de Craciun, sa se bucure copiii. Si nu numai. :) Multa sanatate, multe bucurii si sarbatori fericite.
PS: Am citit povestea nasterii lui ioachim chiar cu o seara înainte sa primesc link-ul de la tine (am gasit pe net, ca nu mai aveam rabdare :))  Mi-a placut cum ai scris-o, e tare amuzanta, când citesti dupa... dar eu sunt inainte... oricum - mi-a placut: acum când ma gândesc la ea, zâmbesc si ma apuca groaza, plus ca am mai citit si alte asemenea povesti pe net si am observat ca nasterile au loc cu tot felul de peripetii. Asa ca ma astept. Cu zâmbetul pe buze înainte, ca altceva nu vad ce-as putea face. Salutare. Aveti grija de voi.) Ca mine si ca tine, a citit despre nasterile de dinainte ale colegelor de forum (Buna fetelor! Bine ati venit acasa cu bebeii, celor care au nascut de curand si tin pumnii celor care se pregatesc de nastere. Eu am citit mai mereu ce ati scris, dar mi-am facut mereu de lucru cu altele si nu am apucat sa scriu. Tot mai gasesc câte ceva de facut, parca nu se mai termina. Am facut liste peste liste. Azi am fost la manichiura, mâine ma duc la epilat si apoi la 11 la doctor, la control. Sunt deja în saptamâna 40. Dar nu am nici un semn: burtica nu mi se pare sa fii coborât, dureri nu, dop nu, lichid nu... or fi gresit termenul? dupa masuratori trebuie sa fie între 9 si 12 feb. Vedem mâine. Poate ne opreste acolo.)

Ca putine dintre noi, înainte de a naste, s-a dus la biserica si s-a spovedit.

("Fetelor, cred ca mai am putin ...sau nu?Azi am fost la control, totul E ok, doar colul putin înmuiat. Am stabilit întalnire la eco, pe vineri. Sfatul medicului a fost sa ma plimb, sa stau linistita. Asa ca o iau încetisor de la Polizu pâna la Romana pe jos. Acolo pauza de o cofetarie, întâlnire cu sotul, mers pe jos pâna la Universitate. Dupa ce ies din pasaj simt cum curge ceva cald. Cred ca-i apa. Caut o toaleta sa verific. Sânge. Fuga la spital, tel. dr. Vazut medic de garda, apoi eco. Bb ok, miscari, inima, placenta. Doar burtica se întarea din când în când. Cica sângerarea ar fi de la tuseul vaginal. Cu taxiul acasa, oprit la biserica sa ma spovedesc. La iesire alunec pe scari, cad pe spate si dau cu capul de o treapta de marmura. Am început sa plâng. Acu-s acasa si de când am venit au mai curs câteva picaturi de sânge (rosu). Bb misca, iar burtica se mai întareste la 5-6 minute de vreo 3 ori la rând, apoi sta cuminte. Cumnatu' e cu masina la scara." ) Ca mine si ca tine, înainte sa plece la spital a deschis forumul si a spus: cred ca nasc! Ca mine si ca tine a anuntat primele semne ale nasterii (Fetelor, azi bb al meu s-a agitat mai mult decât de obicei. Pâna acum eu n-am avut nici un simptom (dureri, dop, lichid) din cele citite în relatarile voastre. Dar acu', de ceva vreme simt niste întepaturi jos. Se poate sa fie primele semne?)

Ca tuturor mamicilor din comunitatea noastra, i s-au tinut pumnii si i s-a facut galerie:

"Hai, Andreea, sa te întorci sanatoasa acasa cu Mariuca!"

("....Multumesc pt urari! Sunt înca acasa. Am trecut cu bine peste noapte. Acum - burtica e mai tare decât de obicei, din când în când se mai întareste si mai rau în partea dreapta si îmi curge si ceva rozuliu. Am vb cu dr - cica se poate sa fie dopul. Sunt pe faza").

Ce tragedie! Andreea nu s-a mai întors acasa. De ce?

Placenta inserata jos, cazatura dinaintea nasterii, incompetenta medicilor, un travaliu prea lung, amânarea nejustificata a unei cezariene de urgenta?  Embolie amniotica, au spus medicii. La câteva zile dupa ce Andreea plecase sa nasca, sotul ei a intrat pe forum nu ca sa spuna: "Fetele mele sunt acasa" ci dintr-un bun simt enorm: s-a simtit dator sa ne povesteasca despre ultimele ei ore, ca sa le linisteasca pe cele ce înca nu nascusera, ca sa nu lase pecetea rusinii pe obrazul medicilor

("Sunt sotul Andreei Calin si va scriu de pe contul ei pentru ca se pare ca mai dureaza ceva pâna se va activa al meu. Vreau sa va multumesc pentru gândurile voastre. Va voi spune povestea asa cum o stiu eu, pentru ca vad ca multe dintre voi sunt foarte speriate. Andreea a avut o sarcina aproape perfecta. Toate problemele ei au fost cât se poate de banale si s-au rezolvat de la sine. Ultima ecografie a fost cu o zi înainte si a fost bine. Placenta urcase, contractiile au început exact la data prezisa de medic, nici o zi mai devreme sau mai târziu. Cazatura din ziua precedenta nu a avut nici un efect negativ. La tomograf nu s-a vazut mai mult de un cucui. A plecat la spital la insistentele mele, pentru ca ea ar mai fi stat un pic, contractiile nu i se pareau destul de regulate. A venit pe picioare, s-a internat singura si a urcat pe jos doua etaje. Doctorita Dascalu a venit la timp, anuntata de asistente. Andreea vorbise deja cu ea la telefon si i-a spus în ce stadiu se afla. A avut echipa completa la nastere: doctor, asistente, moasa, anestezist. Stopul cardiac s-a produs aproape de sfârsitul procesului. Au facut cezariana si au început sa o resusciteze. Dupa 40 de minute inima ei a început din nou sa bata. Initial, bazându-se doar pe perioada cât a trecut între stopul cardiac si conectarea la aparate, doctorita a fost optimista. Rezultatele analizelor au venit abia la ora 14.00 (copilul s-a nascut la 5.45) si atunci prognosticul s-a schimbat radical. Am fost acolo! Medicii s-au mobilizat extraordinar. Au venit imediat doctorita de garda, un chirurg, asistente, practic tot spitalul. Mi-am dat seama ca e ceva grav pentru ca asistentele plângeau si abia mai nimereau clantele la usi. Toata adrenalina din spital s-a dus la Andreea. A mai trait 15 ore ca urmare a efectelor medicamentelor, dar corpul ei nu a reusit sa treaca de soc si sa înceapa sa functioneze pe cont propriu. A avut cei mai buni medici, cea mai buna aparatura si toate substantele care ar fi putut-o ajuta. Vreau sa multumesc doctoritei Dascalu si tuturor medicilor, asistentelor si personalului ale caror nume nu le stiu. Au facut doua minuni: au salvat copilul si au resuscitat-o pe Andreea. Nasteti linistite la Polizu! Copilul e perfect sanatos, manânca foarte mult si a trecut deja de icter.
Va multumesc mult! Tudor Calin)

Ne-am propus ca Maria sa devina fetita noastra de suflet.

Am strâns pentru ea niste banuti, evident nu-i vor ajunge pentru toata viata, dar sunt bani pentru zile negre, pe care bunicii si tatal îi vor pune în banca.

("Maria e frumoasa si cuminte, gângureste, are 5 kilograme. Cand am intrat în camera ei, dormea pe pieptul bunicului. A pus-o usor în pat dar s-a trezit relativ repede. A deschis la început un ochisor si ne-a privit asa, smechereste... I-am dus banutii donati de voi, o rochita si o carte a bebelusului în care bunica sa îi puna fotografii cu mama, sa tina un grafic de crestere si sa noteze primul zâmbet, primul pas, primul cuvant. Fotografia mare a Andreei e pusa exact în fata patutului. Mariuca are camaruta ei, cu patut si masuta de înfasat, cu jucarii si tot ce-i mai trebuie. E bine îngrijita de bunici si îi place mult sa stea în brate, cu nasucul lipit de pieptul celui ce o tine. Au multumit pentru bani. Între timp se lupta cu greutatile obisnuite: laptele praf destul de scump, pampersii care se duc foarte repede. Se plictiseste repede de jucarii, desi, spune Tudor, "avem la hainute si jucarii cât pentru cinci copii".)

Cine ar fi crezut ca o postare pe forum e dovada scrisa a firului de ata de care ne atârna vietile, asa cum spunea una dintre noi? Cine ar fi crezut ca pozele cu burtica si cele facute în pragul usii, când te tii cu o mâna de spate si zâmbesti desi îti vine sa strigi de durere, vor fi singurele poze din care puiul tau va sti ca tu erai mama, asa aratai când înca nu se nascuse?

Ne e greu sa ne împacam cu ideea ca nu s-a putut face nimic. Dar trebuie sa mergem mai departe, si sa-l rugam pe Dumnezeu sa aline durerea parintilor Andreei, cei care au fost nevoiti sa-si conduca pe ultimul drum copilul. Sa ne rugam ca Maria sa creasca mare si frumoasa, de doua ori mai iubita si mai alintata. Sa speram ca într-adevar exista viata vesnica si ca într-adevar Andreea este îngerul Mariei, sa îl rugam pe Dumnezeu sa-i netezeasca micutei calea în viata si sa nu puna pe umerii ei mici poveri mai mari decât pierderea mamei.

Dumnezeu sa o binecuvânteze pe Maria!

autor: Andreea Demirgianmembra a clubului Desprecopii.com, redactor Desprecopii.com
Toate drepturile rezervate - (c) desprecopii.com 2006

 Forumuri recomandate

>>Nasterea pe glob
Mamicile povestesc experientele lor la nastere. Clipe unice, traite la maxima intensitate.

 >>Clubul scutecelor (0-4 ani)
Generatia in blugi de maine - deocamdata in scutece. De la 0 la 4 ani.

Sarbatorim alaturi de dumneavoastra nasterea generatiei Desprecopii.com!