Intimitatea – ingredientul secret al unei familii fericite

Intimitatea – ingredientul secret al unei familii fericite

Intimitatea – ingredientul secret al unei familii fericite

  • Intimitatea este un sentiment greu de definit, dar, paradoxal, cu totii stim ce este atunci cand il simtim.

Cum se naste intimitatea?
Cateva sugestii pentru a crea intimitatea in familie

Intimitatea este un sentiment greu de definit, dar, paradoxal, cu totii stim ce este atunci cand il simtim. Indiferent ca este vorba despre o imbratisare, despre a plange pe umarul celui mai bun prieten in momente de suferinta, de a petrece clipe romantice cu persoana iubita in fata focului din semineu sau de orice altceva care creeaza o legatura speciala intre oameni, intimitatea inseamna in primul rand conexiune – intre fiinte, intre trairi, intre ganduri.

Aceasta este probabil si explicatia faptului ca intimitatea este unul dintre ingredientele secrete care tin o familie unita. Pentru ca momentele de intimitate se transforma treptat in trairi intense, apoi in amintiri minunate care ne tin aproape unul de celalalt peste ani. Este ceea ce ne ajuta sa trecem prin momentele dificile si in acelasi timp este ceea ce ne face sa interactionam atat de natural in fiecare zi. Este, in fond, acel ceva care face ca toate celelalte eforturi sa merite.

Cum se naste intimitatea?

Uneori, intimitatea pare sa vina de la sine, alteori pare sa lipseasca cu desavarsire, oricat de mult ne-am stradui. Si intr-un caz si in celalalt este insa vorba doar de aparenta. Pentru ca intimitatea nu apare de la sine si nici nu ni se refuza in mod natural. Ea trebuie sa aiba in fondul ei mult respect, iubire, altruism, generozitate. Pentru ca intimitatea se creeaza atunci cand oferim celuilalt ceva – incredere, empatie, ascultare, prezenta – acel ceva care creeaza instantaneu raspunsuri pozitive si care il fac pe celalalt sa se apropie si sa isi deschida sufletul. Intimitatea apare atunci cand, ca urmare a ceea ce primim fara a cere, se naste in noi increderea in celalalt si se manifesta printr-o dorinta de apropiere, prin nevoia de a-i cere ajutorul, prin naturaletea cu care putem fi, la randul nostru, alaturi de celalalt atunci cand simtim ca are nevoie de asta.

In familie, intimitatea se naste pe de o parte intre parteneri, iar apoi, ca un reflex al acesteia, intre parinti si copii, intre frati si surori. In sutele de interactiuni zilnice pe care le avem cu copiii nostri, intimitatea este ingredientul secret pe care, de fapt, il cautam si incercam sa il oferim noi insine, adesea inconstient. Pentru ca, in cele din urma, ea este cea care ne tine uniti si care ne face sa simtim ca suntem o familie.

Cateva sugestii pentru a crea intimitatea in familie

Asa cum am spus deja mai sus, intimitatea nu apare de la sine, chiar daca uneori avem aceasta impresie. Este nevoie de rabdare, de timp, de empatie si de a invata sa ne exprimam dragostea fata de celalalt pentru ca intimitatea sa se produca. Iar uneori este nevoie sa dam atentie detaliilor pentru ca sentimentul de intimitate sa fie constant.

Acorda atentie la ceea ce ti se ofera!

Cum este, in general, tonul pe care au loc conversatiile in familie? Implicat, cald, distras, ignorant, ostil, sarcastic? Afla raspunsul la aceasta intrebare pentru a intelege de ce exista prea putina intimitate intre tine si partenerul tau, intre voi si copii. Pentru ca intimitatea sa existe, este nevoie de atentie acordata celuilalt, de raspunsuri oferite la timp, de empatie fata de starile pe care le are si mai ales de un ton calm, care sa creeze confortul necesar increderii.

Focalizeaza-te pe ceea ce iti ofera copiii!

Intimitatea se creeaza atunci cand raspundem imediat unei “oferte”, unei nevoi venite din partea celuilalt. In relatia cu copiii, aceste nevoi, adesea marunte si aparent neinsemnate ne scapa de foarte multe ori. Si asta pentru ca in mod natural copiii sunt spontani si isi exprima de cele mai multe ori oferta lor de intimitate in momente neasteptate, in care noi, adultii, suntem ocupati cu altceva si avem tendinta sa le amanam cererea sau sa ii ignoram. Ca parinte ai nevoie de o rabdare de fier si de auto-disciplina constanta ca sa acorzi tot timpul atentie acestor “oferte” de intimitate venite din partea copilului. Dar trebuie sa constientizam ca doar asa, doar lasand deoparte pentru cateva momente ceea ce facem in momentul respectiv pentru a ne asculta copilul si pentru a-i raspunde atunci si nu mai tarziu calm, empatic, putem crea o conexiune intima cu el. Daca nu reusism sa ne impunem acest mod de reactie imediata, atunci cu siguranta distanta dintre noi si copii se va mari si nu ar trebui sa ne mire faptul ca la un moment dat aceasta distanta se poate transforma, din partea lor, in ignoranta, neincredere, miciuna. Fa zilnic exercitii de focalizare atunci cand interactionezi cu copilul tau si vei constata cat de intima va deveni in scurt timp apropierea dintre voi.

Straduieste-te sa empatizezi, oricat de greu ar fi!

Adesea copiii fac comentarii negative, care dor si care te impulsioneaza sa raspunzi argumentativ sau autoritar. Asta nu inseamna ca esti un parinte rau, ci doar ca esti om si reactionezi ca atare, insa daca dai curs reactiei instinctive vei vedea ca in scurt timp vei regreta. Pentru ca apare o stare tensionata si pentru ca tonul ridicat si replicile taioase nu rezolva nimic, in nicio relatie. Daca ai puterea sa respiri adanc si sa raspunzi cu empatie, incercand sa intelegi de unde vine revolta copilului, vei vedea ca lucrurile se vor intoarce intr-o directie pozitiva. Un exemplu banal… atunci cand copilul iti cere imperativ sa schimbi muzica din masina pentru ca nu ii place muzica pe care o asculti tu, in loc sa faci asta sau sa faci aprecieri negative la adresa gusturilor sale, mai bine inchide muzica de tot si discutati despre ce feluri de melodii va plac fiecaruia dintre voi, astfel incat data viitoare sa gasiti o solutie care sa va multumeasca pe fiecare. O discutie despre muzica este doar unul dintre miile de exemple de discutii care pot face ca relatia dintre parinti si copii sa devina mai stransa, astfel incat sa aiba ca rezultat final crearea intimitatii.

Atunci cand esti intampinat cu sarcasm, ironie, indiferenta, incearca sa nu te infurii!

Exact ca si tine, copilul tau are momente in care ii este greu sa isi gestioneze trairile negative. Si daca el nu stie sa faca acest lucru, incearca sa fii tu cel care poate gestiona situatia. Nu te infuria ca sa ii arati ca te-a suparat. Arata-i ca suferi, ca esti vulnerabil, dar nu prin furie. Raspunde cu tacere si cu limbaj nonverbal calm la sarcasm si la ironie. Copilul (sau partenerul tau, pentru ca exact in acelasi mod functioneaza lucrurile sin in relatia dintre doi adulti) isi va da mai degraba seama ca te-a ranit daca vei tacea decat daca ii vei raspunde pe acelasi ton sau te vei infuria. Mai tarziu, cand situatia se detensioneaza, ii poti spune si in cuvinte cum te-ai simtit. Incearca sa vorbesti doar despre sentimentele tale si nu despre faptul ca ceea ce a facut el este gresit. Doar asa vei putea sa creezi intimitate si incredere.

Am citit undeva ca intimitatea este asemenea dansului… pentru ca fie devine mai placuta si mai intensa sau fie se distruge prin fiecare interactiune pe care o avem cu celalalt. Vestea buna este ca fiecare interactiune, oricat de negativa poate parea la inceput, este o sansa in plus de a crea legaturi pozitive si intimitate cu cei dragi. Depinde doar de noi sa facem aceasta transformare!

Despre meseria de parinte merita de citit si:

Cum raspund parintii pentru faptele copiilor - iata care sunt prevederile legilor in Romania

Cum raspund parintii pentru faptele copiilor - iata care sunt prevederile legilor in Romania

Parintii raspund pentru faptele copiilor lor?  În general, părinții nu sunt direct responsabili pentru acțiunile sau faptele copiilor lor în sensul juridic al…

Când părintii preferă unul dintre copii - de ce se intâmplă asta și cum gestionăm situația

Când părintii preferă unul dintre copii - de ce se intâmplă asta și cum gestionăm situația

Pentru foarte multi oameni, fie ca sunt sau nu in masura sa judece aceasta situatie, ideea ca un parinte isi iubeste copiii in mod diferit, favorizandu-l pe unul sau pe celalalt, este ceva…

Opreste-te o clipa si asculta-ti copilul!

Opreste-te o clipa si asculta-ti copilul!

Traim intr-o lume nebuna, intr-o lume a vitezei, in care multifunctionalitatea nu mai caracterizeaza doar masinile, ci si fiintele umane. Ne fabricam obiective efemere si ne intrecem in a ne exersa…

Despre parenting, mai cititi:

Confesiunile unei mame: Daca ai un singur copil ...

Confesiunile unei mame: Daca ai un singur copil ...

Nu stiu daca mi-am dorit sa am doar un copil - insa viata a decis ca eu trebuie sam am doar un copil. Uneori universul si forta divina este cea care aranjeaza lucrurile in viata si oricat de tare ai…

Esti o mama elicopter ? Afla facand acest TEST

Esti o mama elicopter ? Afla facand acest TEST

Tu ce fel de mama esti pentru copilul tau? Esti genul de mama care bazaie non stop pe langa copilului sau?Afla daca esti sau nu un parinte elicopter, facand testul de mai jos.

Nu vreau să fiu un părinte perfect! Altceva contează pentru mine - confesiunile unei mame

Nu vreau să fiu un părinte perfect! Altceva contează pentru mine - confesiunile unei mame

Probabil ca fiecare parinte cocheteaza la un moment dat cu dorinta de a fi un parinte pe cat mai aproape de perfect. Mi s-a intamplat si mie de cateva ori, insa am renuntat repede la idee, pentru…


 

 Comunitatea Desprecopii - Hai pe forumul parintilor


Parintii intreaba, parintii raspund!
In aceasta lista de discutii puteti pune intrebari la obiect altor parinti (Exemplu: Este normal ca baiatul meu cere noaptea lapte?)

 

autor: redactor Anamaria Ghiban - Toate drepturile rezervate Desprecopii.com (c) 2015

✔️ Dacă ți-a plăcut articolul sau ți-a fost de folos, apreciază-l cu un share! Aceste informații le pot fi utile și altor mămici sau tătici. Îți mulțumim anticipat! ❣️

Comentarii vizitatori

Citeste toate comentariile

Ce sentimente ti-a produs acest articol?

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga-l tu pe primul!

Scrie un comentariu

Adresa de mail nu se publică (ramâi anonim) dar completarea corectă este necesară pentru aprobarea rapidă a mesajului, și mai ales în cazul în care aștepți răspuns. | Toate câmpurile trebuie completate!

Mesajul tău este o întrebare la care aștepți răspuns?

DA (este întrebare)
NU (nu este întrebare)


Cod:

Ai o întrebare pentru alte mămici?
ÎNTREABĂ AICI la rubrica de întrebări SAU pe FORUMUL DESPRECOPII