De ce ar trebui sa ne lasam copiii sa cunoasca esecul si de ce frica parintilor este o frana pentru succesul lor

De ce ar trebui sa ne lasam copiii sa cunoasca esecul si de ce frica parintilor este o frana pentru succesul lor

De ce ar trebui sa ne lasam copiii sa cunoasca esecul si de ce frica parintilor este o frana pentru succesul lor

Cand o mamica, specialista in parenting. observat ca programarea fiecarui pas din viata copiilor sai, nu le ofera sansa sa progreseze, s-a hotarat sa faca un pas in spate si sa ofere baietilor ei  libertatea de a face propriile lor greseli. Trebuie sa ne lasam copii sa fie autonomi, sa le permitem bucuria de a se simti competenti in orice situatie si ei trebuie sa stie ca noi ii sprijinim pe tot parcursul calatoriei lor prin viata. Acest proces incepe in momentul in care copilasii incep sa se joace prima data cu o jucarie, atunci cand cad si schiopateaza prin intreaga camera si continua pana cand vor plonja cu capul inainte in viata.

in acest articol veti citi despre:
Cand programarea fiecarui lucru pentru copilul tau nu ii ofera sansa de a face progrese
Regresul elevilor
O miza mare, o cursa pentru locul intai
La volanul educatiei moderne se afla teama parintilor
Sunt la fel de vinovata ca urmatorul parinte
Asadar, care ar fi metoda cea mai buna de parenting?
Nu intoteauna este la fel de simplu

Cand programarea fiecarui lucru pentru copilul tau nu ii ofera sansa de a face progrese

Cand Jessica Lahey, o mamica din Statele unite  a observat ca programarea fiecarui pas din viata copiilor sai, nu le ofera sansa sa progreseze, s-a hotarat sa faca un pas in spate si sa ofere baietilor ei (Finn,11 ani si Ben, 16 ani) libertatea de a face propriile lor greseli.

Dar cine este Jessica? Jessica este o cunoscuta psiholoaga din Statele Unite, fiind specista in parenting, scriitoare si speaker la conferinte de Parenting. Jessica are o rubrica saptamanala in prestigiosul ziar New York TImes cu numele: "The Parent-Teacher Conference" . Noua sa carte de succes este: IThe Gift of Failure: How the Best Parents Learn to Let Go So Their Children Can Succeed.

Am devenit parinte si profesor la scoala gimnaziala in acelasi an. In prima jumatate a vietii mele am crescut doi baieti si am predat la sute de copii, am inceput sa simt o ciudata senzatie de anxietate, parca simteam ca ceva nu merge bine. Am avut aceste sentimente numai atunci cand copilul meu cel mai mare a inceput scoala gimnaziala; astfel cele doua lumi din care faceam parte s-au intalnit iar sursa problemei pe care o simteam imi era acum foarte clara: grijile excesive in privinta copiilor, protejarea lor de esec submineaza competenta, independenta si potentialul academic al unei intregi generatii.

Regresul elevilor

Dupa un deceniu de predat mi-am vazut elevii regresand intr-o stare constanta de frica de insucces, o stare ce se termina intr-un dezastru pentru invatare. Profesorii nu pot preda atunci cand elevii sunt prea tematori sa-si asume riscuri intelectuale, prea ezitanti in a-si ridica mana si a rosti cu voce tare o idee ce ar putea schimba cursul discutiei din clasa. Este foarte simplu.

Prin faptul ca nu ne mai invatam copii teama de esec, le-am blocat calea ce sigur ii conduce catre succes. Din dragoste pentru ei si din dorinta de a le proteja stima de sine, am demolat tot ceea ce ii facea sa se simta inconfortabil, am eliminat toate obstacolele din calea lor, astfel privandu-ne copii de cea mai importanta lectie a copilariei: aceea ca esecul, greselile si dezamagirile reprezinta experientele personale care ii va invata sa fie descurcareti, persistenti in ceea ce fac, inovatori si optimisti.

Nu am intentionat sa-mi invat copii sa se simta si sa fie lipsiti de ajutor. Din contra, am crezut ca  vor creste si vor fi curajosi, ca vor trai in salbaticia si idila pe care eu le-am experimentat cand eram copil. Am vrut ca ei sa exploreze padurile avand  doar un briceag si cateva prajiturele in buzunar, sa construiasca casute in copaci, sa-si construiasca propriile sageti cu care sa impuste inamicii. Am vrut ca ei sa aiba timpul si curajul sa incerce lucruri noi, sa cerceteze frontierele si sa urce pe partea opusa zonei lor de comfort.

O miza mare, o cursa pentru locul intai

Dar undeva, candva, aceasta versiune idilica a copilariei s-a metamorfozat in cu totul altceva: o miza mare, o cursa pentru locul intai. A crescut dorinta de a reusi de la o varsta frageda.

In programul copilului tau nu mai este timp pentru plimbari in padure, lasa-i sa gaseasca singuri metode prin care sa  iasa din namolul si mlastinile cu care se confrunta. Cu cat copii nostri au mai mult succes ca elevi, sportivi si muzicieni, cu atat ne judecam mai mult felul in care ne descurcam in functia de parinti. Cat de neglijenta trebuie sa fie mama care le permite copiilor sai sa se joace singuri in padure, cu buzunarele pline de dulciuri?

La volanul educatiei moderne se afla teama parintilor

Riscurile parca salasluiesc la fiecare colt, microbi ce infrunta antibioticile, copii agresivi, profesori corupti, pedofili;  atunci cand ne asezam noaptea copii in pat, fara taieturi, vanatai sau rani emotionale, dovedim ca pentru inca o zi ne-am indeplinit cu success responsabilitatile unui parinte. In acest moment al noptii ne spunem noua insine: poate ca maine ii voi lasa sa mearga singuri la scoala…, insa astazi au ajuns in siguranta.

Poate ca maine isi vor face singuri temele…, insa astazi au avut success la matematica. “Poate ca maine” continua pana cand vine momentul ca ei sa plece de acasa, insa pana atunci ei vor invata ca noi suntem intotdeauna acolo pentru a-i salva de ei insisi.

Cand ziua de maine va veni, responsabilitatile, libertatile si riscurile incluse in viata de adult vor sosi negresit; este foarte probabil ca acei  copii care au beneficiat mereu de ajutorul parintilor sa nu reuseasca sa gestioneze cu succes toate problemele ce vor aparea. Este vital sa ii oferim copilului oportunitatea de a-si manageria singur autonomia, de a-si construi competente in orice lucru, de la completarea anumitor documente, la luarea deciziilor responsabile in privinta riscurilor, pana la exprimarea nevoilor si dorintelor din viata de adult.

Sunt la fel de vinovata ca orice parinte

Am marit dependenta copiilor de mine doar pentru a le placea modul meu de parenting aplicat. De fiecare data impachetez eu in locul lui propriul lui pachetel de pranz, sau conduc pana la scoala doar pentru a-i duce o tema pe care a uitat-o acasa; sunt rasplatita cu dovezi tangibile ale parenting-ului meu constiincios. Iubesc, prin urmare ofer. Ofer, prin urmare iubesc.

Undeva, ascunsa bine prin multitudinea de informatii pe care le detin, stiu ca nu ar trebui sa-mi scutesc copii de aceste mici indatoriri ale lor, insa ma simt bine atunci cand le ofer farame din dragostea mea neconditionata pentru ei. Copii mei vor avea intreaga viata la dispozitie pentru a-si impacheta pranzul si a-si lua la scoala tot ceea ce le trebuie, insa eu am o perioada limitata de timp in care pot face aceste lucruri pentru ei.

In domeniul psihiatriei exista un termen pentru acest tip de comportament. Este numit enmeshment=incurcat, o stare de simbioza care produce nefericire si resentimente in sufletul parintilor si neadaptarea copiilor la cerintele vietii, astfel ca dupa colegiu acestia se muta in camera in care au copilarit.

In anul 2012, in SUA, 36% din tinerii cu varsta cuprinsa intre 18-31 ani locuiau impreuna cu parintii; in anul 2013, in Regatul Unit, 26% din tinerii cu varsta cuprinsa intre 20-34 ani  locuiau cu parintii, procent ce a crescut cu 25% fata de anul 1996. Desi o parte din vina pentru acest fapt este atribuita costurilor mari de cazare, aceste cifre sunt rezultatul unui fenomen ce a crescut pe parcursul ultimelor decenii. Rezultatul faptului ca parintii au facut ceea ce le-a placut , este reprezentat de formarea unei generatii de copii narcisisti si foarte ingaduitori cu ei insisi, motiv pentru care nu doresc deloc sa riste sau sa-si asume consecintele propriilor actiuni.

Asadar, care ar fi metoda cea mai buna de parenting?

Ce model de parenting ne poate ajuta copii sa dobandeasca abilitatile, valorile si virtutile pe care se bazeaza constructia unui pareri pozitive si reale despre sine? Parenting-ul / Educatia care este in favoarea autonomiei. Parenting-ul pro independenta si autocunoastere , cel nascut din competente reale, nu din inchipuiri. Parenting-ul pentru autodepasire atunci cand gresesti sau intampini un esec. Parenting-ul pentru ceea ce este corect si bine la evaluarea finala, nu pentru ceea ce simti ca este corect si bine  pentru moment. Parenting-ul pentru maine, nu doar pentru astazi.

Primul pas este sa fim sinceri cu noi insine si cu copii nostri, sa recunoastem ca am comis erori, si ca inca mai invatam cum sa invatam din greseli. In ziua cand, in cele din urma, am ajuns la sfarsit cu perioada in care imi protejam excesiv copii, am fost determinata sa incep un program de amendare a greselilor copiilor.

A trebuit sa fac imediat ceva, simbolic; stiam de unde sa incep. Fiul meu cel mic, pe atunci avea 9 ani, nu invatase niciodata sa isi lege pantofi. Atunci am blestemat inventia  Velcro si preferinta baiatului pentru pantofii fara siret; dar, fiind complet sincera, am facut acest lucru pentru ca simteam ca esuez in a-mi invata fiul sa-si lege pantofii. El intrase in stare de soc numai cat am mentionat despre asta, si o facusem in modul meu cel mai entuziast, spunandu-i: “Nu este un lucru amuzant pe care il putem face impreuna?” El s-a enervat din cauza instructiunilor mele, iar eu  din cauza neputintei sale , toata aceasta aventura transformandu-se in furie si lacrimi. Lacrimi pentru sireturi. Cand m-am uitat atent la sursa acestei probleme cu sireturile, am realizat ca frustrarea si neputinta, pe care le simtea el, erau din vina mea, nu a lui. Asta il invatasem eu pe el.

De fiecare data cand ii leg pantofii, decat sa il invat pe el sa faca asta, prefer sa imi reintaresc ideea lui conform careia sarcina a fost prea grea pentru el. In cele din urma, amandoi am inceput sa ne intrebam daca va reusi vreodata sa se lege singur la pantofi. Intr-o zi inainte de scoala, cand isi lasase pantofii Velcro acasa la un prieten , fiind nevoit sa poarte pantofii de rezerva, cei cu sireturi, a spus ca ar prefera sa poarte cizme de cauciuc, decat sa lege pantofii. Nici macar nu ii pasa ca purtarea cizmelor ar fi fost incomoda.

Astfel ca, in acea dupa-amiaza am scos din cutie pantofii buclucasi. Am empatizat putin cu ingrijorarea sa si i-am spus ca desi sarcina aceasta i se pare grea, la inceput, eu sunt sigura ca o va indeplini cu success daca va fi perseverant si va depune putin efort. In mai putin de o ora, rusinea pe care o simtea fiindca era singurul copil de varsta lui care nu se putea lega la sireturi, a disparut. A reusit. Rareori, l-am mai vazut asa mandru de el insusi. Pentru a reusi aceasta misiune imposibila a fost nevoie doar de putin timp, incredere reciproca si rabdare pentru ca dintr-un ghem de bucle si noduri sa rezulte o fundita.

Nu intoteauna este la fel de simplu

Pe masura ce copii cresc, provocarile si consecintele sunt mult mai mari. Nodurile si sireturile inegale se vor retrage in fata disertatiilor universitare si a interviurilor nereusite pentru gasirea unui job, iar acolo nu exista la fel de  mult timp pentru a-ti creste increderea in sine.

Misiunea de a creste si forma un adult responsabil si descurcaret cere mult timp, insa incepe cu o simpla ecuatie. Trebuie sa ne lasam copii sa fie autonomi, sa le permitem bucuria de a se simti competenti in orice situatie si ei trebuie sa stie ca noi ii sprijinim pe tot parcursul calatoriei lor prin viata. Acest proces incepe in momentul in care copilasii incep sa se joace prima data cu o jucarie, atunci cand cad si schiopateaza prin intreaga camera si continua pana cand vor plonja cu capul inainte in viata. Parintii ar trebui sa invete sa aprecieze aspectele pozitive ale unei provocari dificile si sa permita copiilor sa creasca atunci cand au intampinat un esec; in acest fel, in curand, vom avea toti ocazia sa impartasim momente de bucurie si mandrie, asemanatoare sentimentelor pe care le-am vazut pe fata fiului meu cand a reusit sa se lege la sireturi.

Despre educatia in primii 7 ani de acasa, mai cititi:



Forum dedicat psihologiei copilului


Cabinetul PSI: Arta cunoasterii umane. Intrebari si raspunsuri date de profesionisti si cunoscatori.

redactor : Alina Ciobanu, redactor Desprecopi - Desprecopii.com (c) Toate drepturile rezervate, 2015
referinte: "The Parent-Teacher Conference" the New York Times - 2015

Evalueaza acest articol
 Voteaza acest articol (misca mouse-ul peste stelute)
forumuri specializate Forumuri specializate

Comentarii la articol

Nu exista comentarii la acest articol. Adauga tu un comentariu si poti castiga un tricou Desprecopii.com

Trimite comentariul tau | Citeste toate comentariile

(!) Adresa de e-mail NU se publica! Completarea adresei corecte este utila daca doresti sa primesti un raspuns la ceea ce trimiti.

Inchide

Trimite unui prieten

Completeaza datele si mesajul tau. Linkul articolului se adauga automat la mesaj

(!) Datele furnizate NU se salveaza in baza noastra de date.