Cristi cu Adelina

Apoi a venit raspunsul de la Cluj: Cristi poate fi operat de americani. Am simtit ca asa trebuia sa fie, ca fiecare zi merita traita doar pentru o zi ca asta. Dar intre timp starea lui Cristi s-a agravat, iar cand a ajuns la Cluj, avea febra mare si respira greu.

L-au mutat la Spitalul de Copii unde l-au tinut pe antibiotice si a inceput sa se simta mai bine. Operatia, insa, a cazut! Si atunci probabil, doctorii si-au amintit ca se pricep, de minune, sa dea verdicte. Mi-au spus ca de fapt nici nu l-ar fi operat pe Cristi, ca nu l-au adus decat sa ii faca niste analize si mi-au dat si un sfat cat se poate de sanatos: sa renunt la copilul asta pentru ca nu e un copil care va trai. Cum nu poate fi operat, va mai trai probabil 3, 4, 5 ani si apoi se va prapadi.

Si atunci mi-am amintit de cainii comunitari! Exact! Si nu am inteles cum de idea nu i-a venit chiar doctorului, atunci, pe loc. Euthanasia. E cea mai buna solutie pentru Cristi. Euthanasia. Poate trebuia facuta de mult, atunci la trei saptamani, cand ORICUM SE STIA CA NU VA TRAI MAI MULT DE O LUNA! Iar de data asta au fost atat de generosi! Trei, patru, cinci ani! De ce sa mai asteptam atat? In fond nu e decat un copil abandonat.

Dar are parul blond si and rade, isi lasa capsorul intr-o parte si rade cu toata fata. Imi spune ca sunt baba si mos si bandita. Apoi zice ca nu. “Adenina nu e bandita”. Si iar rade. Si ma pupa zgomotos pe nas si pe frunte, apoi uita de mine si imi cauta prin buzunare telefonul! Am doua. Unu nu-I place. Il vrea pe ala “mit si losu”. De celalalt spune ca e “ticat”. Intr-o zi mi-a zis ca i-a scris lui Mosu sa-I aduca iaurt. Ca are voie iaurt! Pentru ca nu e cu sare. Nu mai pot scrie mi-au dat lacrimile.

Pentru toti cei care stiu ca Cristi nu va mai trai, pentru toti cei care l-au euthasiat de mult…, nu stiu - rugati-va pentru ei ca nu stiu ce fac!

Adelina Toncean, 14 Februarie, 2004