5 simptome pe care nu trebuie să le neglijăm la copii

5 simptome pe care nu trebuie să le neglijăm la copii

Când ești părinte, te simți adesea neputincios sau îngrijorat în privința sănătății copilului. Când apelăm la medic și căror simptome trebuie să le acordăm o atenție sporită?

Părinții ar trebui să discute întotdeauna cu medicul dacă au anumite neclarități. Iată 5 simptome ale copiilor pe care nu trebuie să le neglijăm:

Simptomul #1: Febră mare

Fiecare copil are un interval de temperatură normal care poate fi diferit de cel al altui copil. Febra este o reacție de autoapărare a organismului, iar atunci când sănătatea copilului este amenințată de un agent patogen, temperatura corpului crește. Conform Academiei Americane de Pediatrie, temperatura normală a unui copil este cuprinsă intre 36 si 38 de grade Celsius.

O stare de febră nu poate indica cât de gravă este boala copilului, pentru că și o răceală poate urca temperatura copilului la 40°C, în timp ce o infecție foarte gravă poate provoca o febră ușoară sau chiar lipsa acesteia. Este foarte important să fiți atenți atât la simptome, cât și la starea generală a copilul.

De asemenea, trebuie să vă duceți imediat la medic dacă copilul dumneavoastră:

• are febră foarte mare (peste 40°C)
• este încă febril (are peste 38°C) după 3 zile de tratament la domiciliu sau se simte mai rău
• are frisoane incontrolabile
• are o durere de cap severă care nu trece după administrarea unui tratament medicamentos
• are o respirație diferită sau probleme cu respirația
• este somnoros și nu îl puteți trezi ușor
• se plânge de dureri de picioare

Simptomul #2: Dureri de cap

Copilul poate avea simptome diferite asociate cu severitatea durerii de cap, în funcție de tipul acesteia. Unele dureri de cap pot fi mai grave decât altele.

Simptomele care pot sugera o cauză mai gravă a durerii de cap pot include următoarele:

• Un copil care se trezește cu o durere de cap
• Dureri de cap care încep încă din cursul dimineții
• Durere care se agravează la o tuse sau strănut
• Episoade recurente de vărsături fără greață
• Durere de cap care devine din ce în ce mai severă sau persistentă
• Schimbări de personalitate care apar odată cu apariția cefaleei
• Modificări ale vederii
• Slăbiciune la nivelul brațelor, picioarelor sau probleme de echilibru
• Convulsii

Simptomele asociate unei dureri de cap pot să semene cu alte afecțiuni sau probleme medicale. Consultați întotdeauna medicul copilului pentru a putea obține un diagnostic.

Pentru a încerca să preveniți durerile de cap, asigurați-vă că copilul se odihnește și doarme suficient, face exerciții fizice regulate și are o alimentație echilibrată.

Păstrarea unui jurnal al durerilor de cap este o modalitate bună de a încerca să identificați ce anume declanșează durerile de cap ale copilului. Jurnalul va fi, de asemenea, util pentru medic, în determinarea celui mai bun mod de a gestiona și trata durerile de cap în viitor. Dacă descoperiți că există anumiți factori declanșatori care par să provoace durerile de cap copilului, puteți colabora pentru a le evita.

Unele dureri de cap pot necesita asistență medicală imediată, inclusiv spitalizare pentru observații, analize sau chiar intervenții chirurgicale. Gradul de recuperare al copilului este diferit, în funcție de tipul cefaleei și de alte probleme medicale care pot fi prezente.

Simptomul #3: Convulsii

O convulsie reprezintă o contracție bruscă, involuntară și prelungită a musculaturii unui segment corporal, sau a întregului corp, care are ca rezultat schimbări de conștientizare, percepție, comportament sau mișcare. Convulsiile afectează persoanele de toate vârstele, dar sunt frecvente în copilărie (conform ncbi.nlm.nih.gov).

Febra, lipsa de oxigen, o traumă la cap sau o boală ar putea provoca o convulsie. Copiii sunt diagnosticați cu epilepsie când au convulsii care apar mai mult de o singură dată, fără a avea o cauză specifică. Deși majoritatea convulsiilor nu sunt periculoase și nu necesită asistență medicală imediată, ar trebui să mergeți la medic imediat și să-l informați.

Simptomul #4: Leziuni la nivelul capului

O leziune la nivelul capului este un termen larg care descrie o gamă variată de leziuni care apar la nivelul capului, craniului, creierului, țesuturilor și vaselor de sânge care stau la baza capului. Din fericire, majoritatea căzăturilor din copilărie provoacă doar răni ale scalpului. În timp ce acestea pot fi înfricoșătoare, de obicei nu sunt periculoase. Este greu totuși să vă dați seama cât de gravă este o lovitură la cap, de aceea vizita la medic este cea mai bună alegere.

Simptomul #5: Dureri abdominale

Mulți copii au dureri abdominale care se îmbunătățesc adesea în câteva ore sau zile, fără tratament special, și de cele mai multe ori nu poate fi găsită sursa durerii.

Dacă durerile persistă sau apar și alte complicații, consultați imediat medicul.

Durerea de cap Ameliorarea durerii Stil de viață Întrebări frecvente