Aceasta este versiunea pentru imprimanta a acestui articol.
Veti fi redirectat catre articolul original in 3 secunde. Daca nu, apasa pe sageata...


O zi din viata mea…o zi din mine

Reprezentam o agentie de publicitate si ma aflam in negocieri cu un client. In timp ce il asteptam in holul unui hotel ochii mi-au picat pe un pliant care prezenta o fundatie care se ocupa de soarta copiilor orfani. Mi-a placut foarte mult prezentarea, dar cel mai mult mi-a placut continutul. Plecand de acolo gandul mi-a ramas la acel loc despre care citisem. Imi intrase deja in suflet.

Am scris in aceeasi zi o scrisoare de multumire celor care se ocupau de acei copii si mi-am exprimat dorinta de a merge acolo, langa acei copii, sa ii cunosc, sa le ofer cateva ore din timpul meu.

Sentimentul matern ma invada. Am simtit o chemare catre acei micuti, catre acele suflete care dintr-un motiv sau altul, dar fara vina lor au ramas singuri. Acei copii nu au cunoscut niciodata glasul mamei, acei copii nu au stiut niciodata ce inseamna o voce dojenitoare, dar spusa din dragostea unui tata. Le-am simtit singuratatea. Am simtit ca ma cheama mai multe suflete ca sa le ofer o mangaiere, sa le ofer un gand bun, sa le arat ca imi pasa, sa le arat ca nu sunt chiar atat de singuri si ai nimanui.

La putin timp am primit un raspuns de la orfelinat si o invitatie la orfelinat. Am mers imediat. Imi doream acest lucru foarte mult si aveam emotii.

Locul este superb, parca e rupt din rai. In Bucuresti, cartierul Floreasca e un loc care se numeste S.O.S. SATELE COPIILOR DIN ROMANIA.

Ce inseamna ? S.O.S. SATELE COPIILOR DIN ROMANIA inseamna o organizatie, care a luat nastere prin 1990 sau 1991. Este foarte interesant scopul lor, adica acela de a ajuta copii fara familie , dar mai mult decat atat acest ajutor este dat prin faptul ca acei copii cunosc reperele unei familii: mama, frati, surori, camin.

In sensul acesta organizatia are o scoala "scoala de mame S.O.S" (parca asa o numeau ei si din cate am inteles eu aceasta scoala colaboreaza cu Universitatea din Bucuresti). La aceasta scoala persoane de sex feminin sunt invatate cum sa fie mame. Ma gandesc ca raman si devin "absolvente "ale acestei scoli femei care dovedesc ca au sensibilitatea unei mame, ca stiu sa ingrijeasca si sa pregateasca pentru viata un copil. Mama sociala avea in grija 6-7 copilasi, iar copii intre ei erau frati, invatau ce inseamna practic familia. Important este ca ei invatau ca familia e totul, e acel ceva de la care porneste si se intoarce fiecare, invatau ca un grup de suflete care impart o casa, care impart drepturi si obligatii se cheama familie, invatau ca daca membrilor familiei tale le porti dragoste, respect, recunostinta si ajutor tot asa trebuie sa le arati si celorlalti din exterior. Acesti copii care dintr-un motiv sau altul au ramas orfani invata in cadrul acestei organizatii alaturi de mamele, de pedagogii , profesorii si ceilalti membrii ai personalului ca orice individ pentru cineva inseamna totul si daca ei ranesc un om de fapt ranesc doi oameni, ii ranesc si pe cei care il iubesc pe acel om. Invata cu alte cuvinte sa fie mai buni, mai toleranti, mai drepti.

Aceasta organizatie din cate stiu eu are doua astfel de sate, adica de orfelinate, unul la Bucuresti si unul la Cisnadie, iar programul este dirijat de un birou unic de coordonare.

Atat la Bucuresti cat si la Cisnadie am aflat ca exista cate o gradinita care primeste si alti copii care nu neaparat sunt orfani. Acest lucru mi s-a parut ideal fiindca orfanii inteleg ca daca sunt orfani nu inseamna ca sunt o categorie izolata si ca nimeni nu-i accepta. In felul acesta, dupa parerea mea, acestor copii le este mai usor sa se descurce (in viitor cand vor fi majori) in viata sociala.

Eu I-am cunoscut in anul 2000 si pe atunci (de cativa ani ) la Cisnadie aceasta organizatie a deschis o tabara de vara care gasduieste si copii din familiile cu venituri reduse. M-a emotionat aceasta preocupare a lor pentru oamenii nevoiasi, carora le acorda un sprijin, un fel de asistenta. Nu cred ca mai trebuie sa vorbesc de conditiile deosebite in care sunt primiti, caci ele sunt intr-adevar la standarde deosebite.

Cel mai interesant mi s-a parut ca au pus bazele unei comunitati de tineri in Bucuresti, adica in oras separat de "paradisul" in care exista Satul, aveau apartamente unde tinerii ( adica cei care implineau varsta de 14 ani) mergeau sa locuiasca, li se acorda o suma de bani, un fel de solda si sunt lasati , desigur sub asistenta si sub supraveghere, sa invete sa isi administreze o suma de bani, sa aiba grija de o casa, de scoala, de lectii, de ceilalti colegi de apartament, caci in aceste apartamente locuiesc tineri de diferite varste cei mari invatandu-I pe cei mai mici. Cu alte cuvinte in cadrul acestei comunitati se continua deprinderile invatate in SAT si munca dusa de-a lungul timpului in cadrul Satelor. Dupa pararea mea ceea ce se intampla in aceasta comunitate este o noua etapa a procesului de integrare a tinerilor in societatea in care isi traiesc viata.

Echipa Satul S.O.S. este de asemenea implicata intr-o serie de proiecte. Nu vorbesc acum despre acestea fiindca s-ar putea sa omit multe importante si mai mult ca sigur la aceasta data proiectele s-au inmultit, s-au aprofundat.

Ceea ce trebuie sa va spun este ca acei copii sunt foarte talentati, am vazut multe desene de-ale lor, multe picturi ( chiar au organizat expozitii), sunt adevarati mesteri , au confectionate o sumedenie de obiecte de décor, statuiete, papusele, posete, etc.

Sunt talentati la dans, la muzica, la poezii. De altfel pot fi vazuti la multe serbari cu diverse ocazii, la Palatul Copiilor, la Cotroceni si in diverse locuri. Sunt copii apreciati si in primul rand oricine simnte ca sunt educati cu grija, cu dragoste, cu daruire.

Nu poti ramane indiferent la ei, nu poti sa nu te gandesti ca merita sa le acorzi un moment din viata ta, un moment in care sa le arati caldura, dragoste, un moment in care ii poti lua la tine acasa, ii poti scoate in oras, ii poti duce in parc, ii poti lua cu tine in vacanta, si de ce nu le poti da numele tau, integrandu-I in familia ta, prin adoptie.

Autor: Izabela Necula,
Desprecopii.com - 2002