Hrana mamelor influenteaza sanatatea copilului
Alimentatia femeilor ce vor sa devina mame influenteaza cresterea, dezvoltarea copilului si calitatea vietii sale. Dr. stefan Constantinescu, medic de familie, indica studii care arata ca alimentatia viitoarei mame, chiar inainte de concepere, poate influenta sanatatea viitorului copilas. Deoarece nevoile sunt mari, si aportul trebuie sa fie mai mare, mai ales in vitamine si minerale.
Cele mai multe astfel de substante vitale pentru organism le putem gasim in fructe si legume proaspete, iar medicii nutritionisti ne recomanda consumul zilnic de la doua pana la cinci portii de fructe si legume.
De exemplu, o viitoare mamica trebuie sa consume zilnic un morcov proaspat, care contine cantitatea recomandata de vitamina A, sau legume congelate, dar cel mai bine este sa aleaga legumele si zarzavaturile proaspete de sezon, diferite, sub forma de salate, dar cu atentie sporita la sosuri. Medicul Stefan Constantinescu le sfatuieste sa prepare cartofii, mazarea sau fasolea boabe fara adaos suplimentar de grasimi si, bineinteles, sa evite cartofii prajiti.
Sursa: www.romanialibera.com